Salvaţi din faţa lavei înspăimântătoare

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN CONGO (KINSHASA)

ESTE marţi, 15 ianuarie 2002. Pare o zi obişnuită în această regiune a Africii centrale. Împreună cu un alt Martor al lui Iehova am sosit în oraşul Goma, regiunea Kivu (Congo, cu capitala la Kinshasa), ca să ne întâlnim cu Martorii din zona Marilor Lacuri.

Nici un motiv de îngrijorare?

Deşi se află la 19 kilometri de oraş, vulcanul Nyiragongo * (3 470 m) ne trezeşte curiozitatea prin comportamentul lui. Se aud huruituri, iar din el se vede ieşind fum. Localnicilor nu li se pare a fi nimic neobişnuit pentru această perioadă a anului, aşa că nu sunt deloc îngrijoraţi.

După-amiază asistăm la întrunirile ţinute de două congregaţii ale Martorilor lui Iehova. Simţim în continuare pământul tremurând sub picioarele noastre. Huruiturile se aud fără întrerupere. Se pare însă că nu deranjează pe nimeni. Autorităţile oraşului asigură în permanenţă populaţia că nu există nici un motiv de a intra în panică. Deşi un vulcanolog congolez a prezis de câteva luni că vulcanul va erupe, nimeni nu-l crede. Un prieten spune nepăsător: „În seara asta cerul va fi roşu din cauză că vulcanul e activ“.

„Trebuie să fugim chiar în clipa asta!“

După ce ajungem la locul unde suntem cazaţi, ni se spune pe un ton cât se poate de categoric: „Trebuie să fugim chiar în clipa asta!“ Situaţia e gravă. Oraşul se află în mare pericol. Cât de repede se schimbă lucrurile! Cu puţin timp înainte discutam despre perspectiva ca oraşul Goma să devină un centru al activităţii de predicare. Iar acum ni se spune să fugim din oraş, deoarece e pe punctul de a fi şters de pe faţa pământului!

Odată cu lăsarea serii, cerul devine roşu ca focul, iar aceasta din motive bine întemeiate! Lava aruncată de Nyiragongo avansează spre oraş. Muntele seamănă cu o enormă oală în clocot care dă pe dinafară. Lava incandescentă distruge tot ce întâlneşte în cale. Nu ne-am făcut niciodată bagajele atât de repede! E aproape şapte seara.

Mii de oameni fug din oraş

Ne grăbim să plecăm din oraş. Drumul care ne poartă afară din Goma e plin de oameni care fug să-şi scape viaţa. Cei mai mulţi merg pe jos, cărându-şi lucrurile pe care au reuşit să pună în mare grabă mâna. Mulţi îşi duc bagajele pe cap. Câţiva stau înghesuiţi în vehicule supraîncărcate. Toţi se îndreaptă spre graniţa cu Rwanda, aflată nu departe. Însă un vulcan nu ţine cont de graniţele trasate de om. Nici o armată nu-i  poate sta în cale! Îi vedem pe soldaţi cum „se predau“ în faţa lavei, fugind şi ei să-şi scape viaţa. E aproape imposibil să înaintezi cu maşina. Trebuie să coborâm din maşină şi să ne continuăm drumul pe jos. Ne aflăm în mijlocul unei mulţimi de 300 000 de oameni — bărbaţi, femei, copii şi bebeluşi —, care înaintează cu greu, încercând să scape de furia vulcanului. Pământul de sub picioare continuă să huruie şi să tremure.

Toţi fug ca să-şi scape viaţa. Eu şi prietenul meu, doi străini veniţi dintr-un oraş mare, ne aflăm şi noi în această mulţime, fiind însoţiţi de câţiva Martori, care au grijă de noi. Prezenţa şi grija lor ne impresionează profund şi ne insuflă un sentiment de siguranţă în aceste clipe foarte grele, de tensiune maximă. Oamenii fug cu tot ce au putut lua cu ei: haine, oale, cratiţe şi tigăi şi ceva de mâncare. Mulţimea se îmbrânceşte. Unii sunt loviţi de maşinile care încearcă să-i depăşească, iar puţinele lor lucruri cad pe jos şi sunt distruse. Vai şi amar de cei care se împiedică şi cad! Tensiunea e foarte mare. Toţi sunt cuprinşi de frică. Încercăm să ne croim drum spre Gisenyi, oraş aflat la câţiva kilometri dincolo de graniţa cu Rwanda. Ne continuăm marşul forţat.

O noapte în siguranţă

Ajungem la un han, dar, aşa cum este de aşteptat, nu mai găsim nici un loc. Ne mulţumim să stăm aşezaţi în jurul unei mese din grădină. Suntem extenuaţi după trei ore şi jumătate de mers pe jos. Dar suntem bucuroşi că am scăpat cu viaţă şi că ne aflăm în afara oricărui pericol, alături de fraţii noştri creştini cu care am călătorit. Din fericire, nici un Martor nu şi-a pierdut viaţa.

E clar că va trebui să ne petrecem noaptea sub cerul liber. Aflându-ne în siguranţă, putem contempla de la distanţă cerul roşu ca focul de deasupra oraşului Goma. E extraordinar de frumos şi în acelaşi timp impresionant! Încetul cu încetul se ivesc zorii zilei. Huruiturile şi zguduiturile s-au simţit toată noaptea. Gândindu-ne la evenimentele zbuciumate de ieri, nu putem simţi decât compasiune pentru miile de familii care, împreună cu micuţii lor, au fost nevoite să-şi părăsească locuinţa.

 Primim imediat ajutor

Mai mulţi Martori din Kigali, capitala Rwandei, ni s-au alăturat vineri, 18 ianuarie, pe la prânz. S-a organizat un comitet de ajutorare, alcătuit din fraţi din oraşele Goma şi Gisenyi, care trece imediat la acţiune. Primul obiectiv este ca toţi Martorii refugiaţi să fie adăpostiţi în cele şase Săli ale Regatului aflate în apropiere. Acţiunea se desfăşoară chiar în aceeaşi zi. La marginea drumului se pune un indicator în franceză şi swahili pentru a indica direcţia în care se află o Sală a Regatului din localitate, astfel încât refugiaţii să poată primi ajutor şi să găsească mângâiere. În aceeaşi zi, la Sălile Regatului unde sunt găzduiţi Martorii sosesc trei tone de lucruri de strictă necesitate. A doua zi, sâmbătă, de la Kigali soseşte un camion plin cu alimente, pături, prelate de plastic, săpun şi medicamente.

Creşte neliniştea

Sunt momente de mare îngrijorare. Cum pot fi satisfăcute necesităţile tuturor acestor oameni? Care este situaţia vulcanului? Când va înceta erupţia? În ce măsură a fost distrus oraşul Goma? Veştile care ne ajung la urechi şi permanenta frământare a pământului nu prevestesc nimic bun. Specialiştii se tem că atmosfera va fi poluată cu bioxid de sulf, ajungându-se la nivele periculoase. Există temeri şi în legătură cu apele lacului Kivu, despre care se crede că va fi poluat în urma reacţiilor chimice care vor avea loc.

Au trecut 48 de ore de la erupţie, iar ştirile care circulă sunt alarmante. Sâmbătă după-amiază aflăm că aproximativ 10 000 de persoane, inclusiv 8 adulţi şi un copil Martori, sunt prinse ca într-o capcană, fiind înconjurate de lavă, care în unele locuri ajunge până la 2 metri. Atmosfera e plină de gaze toxice. Ne temem pentru viaţa lor. Situaţia pare fără ieşire. Chiar şi catedrala din Goma e practic distrusă complet de lava care înaintează necruţătoare. În aceste clipe, nimeni nu mai crede că oraşul va mai renaşte din cenuşă.

Unele veşti îmbucurătoare

Duminică, pe la ora 9.00, primim un telefon de la unul dintre fraţii aflaţi în zona înconjurată de lavă. El ne spune că situaţia începe să se schimbe. Lucrurile se îmbunătăţesc. A început să plouă, iar lava se răceşte şi atmosfera devine mai respirabilă. Deşi lava e încă fierbinte şi deci periculoasă, oamenii încep să treacă peste curgerea de lavă pentru a ajunge pe sol mai sigur. Oraşul nu e complet distrus.

Este prima veste bună primită de când a început nenorocirea. Vulcanul pare să-şi mai fi redus din activitate. Specialiştii aflaţi în zonă au păreri contradictorii. Reuşim să luăm legătura cu Martorii din Bukavu, un oraş din apropiere, situat de partea cealaltă a lacului Kivu. Aflăm că cinci familii, precum şi trei copii fără părinţii  lor au ajuns la Bukavu cu barca. Martorii din oraş se vor îngriji de ei.

Ne putem întoarce!

Luni, 21 ianuarie, reuşim să-i încurajăm pe cei refugiaţi în Gisenyi şi să le oferim mângâiere, precum şi să vedem ce necesităţi au. Constatăm că fraţii adăpostiţi temporar în cele şase Săli ale Regatului s-au organizat deja. Putem stabili cu exactitate numărul celor care şi-au părăsit locuinţele: 1 800 de persoane, cu tot cu copii.

Ce planuri există? Autorităţile locale intenţionează să înfiinţeze cât mai repede posibil tabere pentru refugiaţi. Totuşi, taberele de refugiaţi înfiinţate după genocidul din 1994 încă le trezesc unora amintiri triste. Ne hotărâm să ne întoarcem în Goma, iar pe la prânz ajungem în oraş. Cam 25% din oraş este distrus. Putem umbla pe lava care a curs pe străzile oraşului, dar care acum se întăreşte. Încă nu e rece, iar aerul e plin de gazele emanate de lavă. Mulţi oameni sunt hotărâţi să se întoarcă în oraş.

La ora 13.00 ne întâlnim cu 33 de bătrâni creştini la Sala Regatului folosită de Congregaţia Goma Centru. Toţi sunt de aceeaşi părere: vor să se întoarcă în Goma. „Aici e locul nostru“, spun ei. Chiar dacă există riscul ca vulcanul să erupă din nou? „Suntem obişnuiţi“, răspund ei. Se tem că, dacă nu se vor întoarce repede, vor fi jefuiţi de tot ce au. A doua zi, toate familiile de Martori care au fugit din Goma se întorc. Marea majoritate dintre cei 300 000 de oameni care au trecut graniţa se întorc şi ei în oraşul devastat.

O săptămână mai târziu

Oraşul forfoteşte din nou de activitate. E clar, nu va fi un oraş mort. Imediat se încep lucrările de nivelare a stratului de lavă, astfel încât să se poată relua circulaţia între cele două sectoare ale oraşului care au fost despărţite de lavă. Aceasta a măturat tot ce a întâlnit în cale. Zona comercială şi sectorul administrativ ale oraşului au fost distruse. Se estimează că o treime din pista aeroportului a fost distrusă şi ea.

Potrivit unor calcule exacte, 180 de familii de Martori au pierdut tot ce aveau şi au rămas fără casă. Comitetul de ajutorare ia măsuri pentru ca aproximativ 5 000 de bărbaţi, femei şi copii să primească o raţie zilnică de hrană. Martorii lui Iehova din Belgia, Elveţia şi Franţa au trimis ca ajutoare prelate de plastic, care vor fi folosite la ridicarea unor adăposturi temporare pentru cei rămaşi fără locuinţă, precum şi a unor locuri de întrunire pentru congregaţiile a căror Sală a Regatului a fost grav avariată sau distrusă. Câteva familii sinistrate vor sta la Martorii ale căror case n-au fost afectate, iar celelalte familii vor locui în adăposturile temporare.

Vineri, 25 ianuarie, la aproximativ zece zile de la acea noapte îngrozitoare, 1 846 de persoane asistă la o întrunire ţinută în curtea unei şcoli din Goma pentru a asculta cuvinte încurajatoare din Scripturi. Fraţii îşi exprimă din plin recunoştinţa pentru mângâierea şi ajutorul practic oferite de Iehova prin organizaţia sa. Noi, care ne aflăm aici în vizită, suntem profund mişcaţi de curajul şi credinţa puternică demonstrate de fraţi, în pofida situaţiei grele în care se află. Chiar în mijlocul unui asemenea necaz, este foarte plăcut să faci parte dintr-o familie mondială unită în închinarea adusă Dumnezeului adevărat, Iehova, nesecata Sursă a mângâierii! — Psalmul 133:1; 2 Corinteni 1:3–7.

[Notă de subsol]

[Harta de la pagina 22]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Săgeţile indică direcţia de curgere a lavei

CONGO (KINSHASA)

Muntele Nyiragongo

↓ ↓ ↓

Aeroportul din Goma ↓ ↓

↓ GOMA

↓ ↓

LACUL KIVU

RWANDA

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Lava topită i-a obligat pe zeci de mii de locuitori să părăsească oraşul Goma

[Provenienţa fotografiilor]

AP Photo/Sayyid Azim

[Legenda fotografiilor de la paginile 24, 25]

În decurs de o săptămână, Martorii s-au organizat pentru a-şi ţine întrunirile creştine