Extraordinarul yurumi

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ARGENTINA

ÎN ÎNTUNERICUL adăpostului ei subteran, o ceată contraatacă sălbatic. Soldaţii aflaţi în apărare se reped spre zona în primejdie cu armele lor jalnice, dar pregătite de luptă. Deodată, o bucată uriaşă din zidul protector se prăbuşeşte, iar dărâmăturile zdrobesc un număr mare de locuitori. În lumina orbitoare, invadatorul pătrunde prin breşa făcută în sistemul de apărare al adăpostului.

Să fie oare aceasta descrierea unui atac asupra vreunei cetăţi de pe timpul romanilor? Sau o scenă dintr-un film de acţiune? Nicidecum! Este atacul unui yurumi — din perspectiva unei insecte. Însă pentru yurumi, sau furnicarul-mare, acesta nu este decât un alt muşuroi de termite, pe lângă nenumăratele muşuroaie întâlnite în rondurile lui zilnice.

Întâlnire cu un yurumi

Deşi există mai multe specii de furnicari, acum ne vom îndrepta atenţia în mod special asupra furnicarului-mare, numit şi ursul furnicar. În realitate, el nu este un urs, însă a primit acest nume probabil pentru că are un mers greoi şi pentru că de multe ori când trebuie să se apere se ridică pe picioarele dinapoi; pe lângă asta, îşi „îmbrăţişează“ inamicul cu puternicele lui membre anterioare, aşa cum face ursul.

În nord-estul Argentinei şi în ţările învecinate ei, furnicarul-mare este denumit yurumi, deoarece în limba indienilor guarani înseamnă „care are gură mică“. Numele i se potriveşte, deoarece orificiul său bucal este foarte mic, deşi gura lui se întinde pe toată lungimea capului. Botul lui lung, de formă tubulară, este primul lucru care atrage atenţia. În plus, yurumi se făleşte şi cu o coadă lungă şi stufoasă, pe care uneori o ţine în poziţie aproape verticală. Blana lui deasă este mai lungă şi mai înfoiată spre coadă, dând impresia că e mai rotofei decât în realitate. În pofida înfăţişării lui impozante, ursul furnicar nu este mai mare decât un ciobănesc german. Un yurumi adult cântăreşte circa 25 de kilograme. Însă poate ajunge să măsoare, de la bot până la vârful cozii, 1,8 metri sau chiar mai mult.

Yurumi duce o viaţă solitară. El rătăceşte mai ales prin savanele mlăştinoase din America de Sud. Când vă gândiţi la acest continent, probabil că vă imaginaţi păduri tropicale dese şi o vegetaţie luxuriantă. Dar aici există şi pajişti întinse şi aride, presărate cu crânguri de palmieri şi tufe de spini ori de arbuşti asemănătoare unor movile. Solul într-o astfel de zonă este bogat în materie vegetală descompusă şi e ideal pentru termite. Aceste vietăţi îşi ridică aici „zgârie-norii“ din pământ şi salivă — o combinaţie potrivită pentru o construcţie foarte solidă. Aceste structuri monolitice ating uneori peste 1,8 metri înălţime.

În mijlocul insectelor, extrem de numeroase, îl găsim pe yurumi — un amator de termite. Denumirea lui ştiinţifică de Myrmecophaga tridactyla atrage mai întâi atenţia asupra obiceiurilor lui alimentare (furnicar), iar apoi asupra faptului că trei dintre cele patru degete de la membrele sale anterioare sunt înarmate cu gheare puternice, asemănătoare unor cârlige. Enciclopedia Salvat de la fauna subliniază: „Ghearele îi slujesc la vânătoare — ca să-şi procure hrana — şi la apărare. Când e ameninţat, furnicarul le foloseşte ca pe nişte stilete ascuţite; el se ridică pe picioarele din spate cu aşa o agilitate, că ghearele lui pot provoca răni grave, ba chiar îi pot pune pe fugă pe jaguari“.

Cum se hrăneşte un yurumi?

Yurumi nu are dinţi. Dar asta nu-l stânjeneşte cu nimic, pentru că e echipat cu nişte instrumente extraordinare necesare la procurarea hranei. Mai întâi de toate are simţul mirosului foarte dezvoltat — de 40 de ori mai fin decât al omului —, iar cu ajutorul lui îşi  localizează hrana. În plus, yurumi îşi foloseşte labele din faţă, care au gheare de aproximativ 10 centimetri lungime, pentru a săpa în adăposturile făcute din pământ după insecte, larve sau ouă. Apoi, el îşi întinde limba subţire şi lungă de 45 de centimetri până în galeriile ascunse ale insectelor.

Glandele salivare neobişnuit de mari ale furnicarului secretă o salivă cleioasă, care-i menţine limba umedă şi lipicioasă. Furnicile sau termitele i se lipesc de limbă şi îi ajung direct în gură. Dar nu e suficient să înghiţi astfel de vietăţi. Ele trebuie şi digerate. E interesant că stomacul unui yurumi are muşchi puternici, care fărâmiţează insectele.

Ce se va întâmpla cu yurumi?

Deşi se găsesc pe o suprafaţă întinsă în America Centrală şi de Sud, yurumi nu au fost niciodată prea numeroşi. Probabil că nici nu au fost vreodată prolifici. Femelele yurumi dau naştere doar la un pui, după o perioadă de gestaţie de 190 de zile. În primul an, mama îşi poartă odrasla în spate. Un naturalist argentinian a descris un lucru interesant în legătură cu acest aspect: „Am văzut o mamă cu puişorul ei de numai câteva zile. Micuţa creatură trecea aproape neobservată pe spatele mamei. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost că puiul era camuflat perfect; stătea în aşa fel încât dunga neagră de pe spatele lui venea exact peste cea a mamei. Astfel, putea fi observat mai greu de păsările de pradă“.

Yurumi are un rol semnificativ în ecosistemul în care trăieşte. Un singur yurumi devorează zeci de mii de furnici sau de termite pe zi. Dacă furnicarii nu ar ataca în mod constant populaţia de insecte, acestea ar putea să se înmulţească atât de mult, încât să producă pagube imense. Oricum ar sta lucrurile, acest echilibru natural este instabil. Din ce cauză?

Din nefericire, yurumi ajung din ce în ce mai rari, din cauza oamenilor. Unii îi vânează de plăcere; alţii îi ucid deoarece consideră că yurumi prevestesc răul; iar alţii îi prind pentru a-i vinde colecţionarilor de rarităţi zoologice, aceşti furnicari sfârşind fie în cuşti, fie în muzee — împăiaţi. Va ajunge şi yurumi, precum alte vieţuitoare rare, o specie pe cale de dispariţie? Timpul ne-o va spune. În prezent se depun eforturi pentru a ocroti acest giuvaer al lumii animale.

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

În căutarea hranei preferate — termitele

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Un pui de „yurumi“ dus în spate de mama lui

[Legenda fotografiei de la paginile 14, 15]

Impresionanta limbă de 45 de centimetri a unui „yurumi“

[Provenienţa fotografiei]

Kenneth W. Fink/Bruce Coleman Inc.