Iubirea în acţiune — operaţiuni de ajutorare maraton

RICHARD VARA, un cunoscut redactor de la ziarul Houston Chronicle, nu este o persoană uşor de impresionat, dar anul trecut a exclamat: „N-am mai văzut niciodată aşa ceva! Nu-mi vine să cred!“ Aceleaşi sentimente a avut şi Lee P. Brown, primarul oraşului Houston (Texas, SUA). El a spus: „Mi-ar plăcea ca toţi locuitorii Houstonului să vadă ce-aţi făcut. Sunt deosebit de impresionat“. Dar la ce se refereau aceste persoane? Redactorul şi primarul vorbeau despre unele operaţiuni de ajutorare întreprinse de Martorii lui Iehova în Houston. În ce au constat aceste operaţiuni? De ce au fost ele necesare? De ce au lăsat o impresie atât de puternică? Pentru a înţelege ce s-a întâmplat, să începem cu începutul.

Cel mai cumplit potop de ape

În 2001, pe la începutul lui iunie, un violent ciclon tropical, numit Allison, a lovit regiunea de şes din sud-estul Texasului. Apoi, vineri, 8 iunie, Allison a turnat în 24 de ore o ploaie torenţială în urma căreia apele au ajuns să măsoare un metru pe toată suprafaţa Houstonului — al patrulea oraş ca mărime din ţară. * Într-un timp foarte scurt, apa aflată în creştere a năvălit în magazine, în birouri şi în zeci de mii de locuinţe. Autostrăzile din jurul oraşului s-au transformat în râuri furioase, ce au acoperit automobilele abandonate şi camioanele înalte. Din cauza apelor mari, nici maşinile de pompieri şi nici alte vehicule de salvare nu şi-au putut croi drum pe străzi. Pentru a-i salva pe oameni s-au solicitat elicoptere şi vehicule militare de mare tonaj.

Când, în cele din urmă, luni, 11 iunie, cerul s-a luminat, se vedea clar că Allison îşi luase tributul în vieţi omeneşti şi provocase pagube materiale. Au murit 22 de persoane, printre care şi doi Martori ai lui Iehova: Jeffrey Green, un bătrân creştin, şi cumnata lui, Frieda Willis. * În plus, au fost avariate 70 000 de locuinţe; acest potop a fost pe bună dreptate numit unul dintre cele mai devastatoare dezastre care au lovit vreodată o întinsă zonă metropolitană. De fapt, cauzând pagube materiale de circa 5 miliarde de dolari, Allison a devenit cel mai costisitor ciclon tropical din istoria Statelor Unite.

Un val de voluntari

Oamenii erau în stare de şoc. Iată ce-a zis un lucrător voluntar: „Paturile le erau ude, covoarele îmbibate cu apă, iar fotografiile cu copiii le dispăruseră“. Mulţi dintre cei peste 16 000 de Martori din zona oraşului Houston au suferit pagube. Opt Săli ale Regatului şi sute de locuinţe ale Martorilor au fost avariate. Unele locuinţe au fost inundate, apa măsurând câţiva centimetri; în alte locuinţe, apa a ajuns până la acoperiş. În total, au fost afectate peste 80 de congregaţii ale Martorilor lui Iehova. Dar aceste persoane sinistrate nu au fost lăsate să se descurce singure. În câteva zile, un val mare — de data aceasta de voluntari — le-a venit în ajutor. Cum s-a întâmplat?

Înainte chiar ca apele să se retragă, bătrânii creştini din congregaţiile din Houston ale Martorilor lui Iehova au trecut la acţiune. „Am luat legătura prin telefon cu surorile şi fraţii noştri şi i-am vizitat la casele lor“, ne spune un bătrân de congregaţie. „Apoi am evaluat pagubele, iar până luni, 11 iunie, am întocmit un raport complet cuprinzând persoanele care au suferit pierderi materiale, numărul de case avariate şi valoarea estimativă a pagubelor. Acest raport a fost trimis la sediul mondial al Martorilor lui Iehova din Brooklyn, New York.“ Câteva zile mai  târziu, filiala din Statele Unite a Martorilor lui Iehova a instituit un comitet de ajutorare alcătuit din opt bătrâni creştini din Houston şi le-a furnizat persoanelor care au suferit din cauza inundaţiilor fondurile necesare. Care era sarcina comitetului? Să ajute persoanele sinistrate să se refacă pe plan afectiv şi să repare locuinţele avariate ale Martorilor — peste 700 de case!

„Cum să îndeplinim o asemenea sarcină uriaşă?“, se întrebau membrii comitetului de ajutorare nou-format. Au muncit până noaptea târziu ca să pună la punct un plan de acţiune şi au făcut apel la cele peste 160 de congregaţii de Martori din zona oraşului Houston ca să dea o mână de ajutor. „Reacţia a fost copleşitoare“, ne spune preşedintele comitetului. „Peste 11 000 de Martori au venit ca voluntari, oferindu-şi timpul, forţa fizică şi îndemânarea fără să aştepte ceva în schimb.“

Mucegaiul şi voluntarii

La câteva zile după inundaţie, voluntarii s-au dus la casele sinistraţilor şi-au scos covoarele îmbibate cu apă, pardoselile distruse, au îndepărtat pereţii stricaţi, dulapurile ude, uşile îndoite şi tot ce era ajuns de apele reziduale. „Doream nu numai să reparăm casele fraţilor noştri, ci şi să le protejăm sănătatea“, ne povesteşte un voluntar. Deoarece mucegaiul toxic avea cât de curând să-şi facă apariţia pe pereţi şi prin dulapuri, a trebuit ca înainte de toate casele să fie bine dezinfectate.

Ca să înveţe să facă treaba bine, câţiva Martori au solicitat să fie instruiţi de Agenţia Federală  a Statelor Unite pentru Intervenţii în Caz de Calamitate (FEMA), o instituţie guvernamentală specializată în oferirea de ajutor în caz de dezastru. După aceea, Martorii instruiţi de FEMA au luat fiecare câte zece voluntari la locuinţele avariate, unde îi învăţau să dezinfecteze corect casa. În următoarea zi, fiecare dintre cei zece nou-instruiţi luau, la rândul lor, alţi zece voluntari cu ei. „În câteva zile, ne povesteşte un voluntar, numărul celor care ştiau să facă acea muncă ajunsese la câteva sute.“ Ciuperca pur şi simplu nu putea să ţină pasul cu numărul în continuă creştere al voluntarilor! Pensionarii şi adolescenţii aflaţi în vacanţă munceau în timpul zilei. Noaptea, continuau munca alţi voluntari. În şase săptămâni, toate casele contaminate ale Martorilor erau curate, corespunzătoare pentru locuit.

Un centru administrativ şi şapte centre regionale

Între timp, comitetul de ajutorare a achiziţionat cantităţi uriaşe de carton-ghips şi tone de alte materiale de construcţii. Dar unde puteau fi depozitate? „Când a auzit ce necesităţi avem, ne spune purtătorul de cuvânt al comitetului de ajutorare, managerul unei companii s-a oferit să ne pună la dispoziţie, pe gratis, un depozit cu o suprafaţă de 5 000 de metri pătraţi!“ Aici era  spaţiu nu numai pentru depozitarea materialelor de construcţii, dar şi pentru birouri. Nu după mult timp, depozitul a devenit centrul administrativ al operaţiunilor de ajutorare, unde lucrau zi şi noapte circa 200–300 de voluntari, chiar şi la sfârşit de săptămână.

Cum locuinţele avariate erau răspândite pe o suprafaţă întinsă, au fost înfiinţate puncte, sau centre regionale de ajutorare, în şapte Săli ale Regatului. La sfârşit de săptămână, fiecare centru forfotea de voluntari (vezi chenarul „Un centru forfotind de activitate“). Mulţi dintre ei lucraseră înainte împreună la construirea de Săli ale Regatului în acea zonă. De fapt, şi-au oferit ajutorul voluntari calificaţi în construcţii din 11 comitete regionale de construcţii *, din Arkansas, Louisiana, Oklahoma şi Texas. În fiecare centru, tâmplarii, zugravii, instalatorii şi alţi lucrători calificaţi luau iniţiativa şi-i instruiau şi pe alţii. — Vezi chenarul „Programe de instruire“.

Un plan de construcţie şi o bază de date

Voluntarii au lucrat după un plan de construire în şapte etape. Materialele de construcţie erau expediate la casele avariate în patru rânduri, iar lucrările de reparaţii la fiecare locuinţă erau programate să se efectueze în trei sfârşituri de săptămână. În felul acesta, întreaga operaţiune de ajutorare urma să se termine în aproximativ şase luni.

Pentru ca planul să fie operativ, comitetul a instituit 22 de departamente, printre care unul de coordonare a tuturor activităţilor implicate, unul de aprovizionare, unul de cazare şi unul de transport. Toate departamentele aveau acces la informaţiile aflate într-o amplă bază de date realizată de voluntari. Înainte să înceapă lucrările de reparaţii, voluntarii au petrecut zece zile ca să introducă date. „A fost o operaţiune-maraton de introducere a datelor“, s-a spus într-o ştire. Însă, la finele acestui „maraton“, era pus la dispoziţia tuturor un tezaur de informaţii utile. Cu un simplu clic de mouse, se putea afla despre fiecare dintre cei 11 000 de voluntari când era disponibil, ce calificări avea şi cum putea fi contactat. Cu un alt clic, se putea şti stadiul în care se aflau lucrările de reparaţii, ce autorizaţii de construire erau necesare, precum şi alte aspecte în legătură cu locuinţele avariate. Baza de date a ajuns să fie numită „inima operaţiunilor de ajutorare“.

Copleşiţi şi recunoscători

Voluntarii specializaţi în construcţii de locuinţe au trecut pe la toate locuinţele uscate care nu mai erau afectate de mucegai ca să vadă ce anume era necesar pentru a le repara. „Ei trebuiau să calculeze necesarul de materiale, inclusiv numărul de cuie de care era nevoie“, ne-a spus purtătorul de cuvânt al comitetului. „Nu doream să risipim fondurile şi nici materialele donate.“ În acelaşi timp, alţi voluntari au obţinut autorizaţiile de construcţie de la autorităţile oraşului.

Apoi, familiile sinistrate au fost invitate la depozit să-şi aleagă din cele câteva articole covoare, dulapuri, podele de vinilin şi alte obiecte,  pentru a înlocui lucrurile pierdute. Persoanele sinistrate s-au simţit efectiv copleşite şi nu de puţine ori au plâns de emoţie când au văzut ce li se oferise. Au primit inclusiv consiliere din partea unor voluntari specializaţi în asigurări şi în politici ale guvernului. Apoi s-au făcut programările pentru repararea locuinţelor, iar, în ziua în care echipele de constructori lucrau într-un loc, voluntarii le aduceau cu camioanele materialele de construcţii de care aveau nevoie. Un domn care nu este Martor şi a cărui casă a fost reparată i-a spus soţiei sale Martore: „Fraţii tăi sunt minunaţi! O echipă vine şi alta pleacă. Sunt ca nişte furnicuţe!“

Reparaţiile de bază pentru o locuinţă luau cam trei sfârşituri de săptămână. „Au fost totuşi cazuri când au durat cinci sau chiar opt săptămâni“, a spus preşedintele comitetului. Dacă în nişte case mai vechi unde pereţii erau dărâmaţi, voluntarii observau o problemă mai veche, ei nu puneau pereţii noi fără să nu fi rezolvat mai întâi acea problemă. Un voluntar, ne spune: „Uneori descopeream că stâlpii erau plini de termite, aşa că mai întâi ne asiguram că erau distruse toate termitele. Am lucrat mult la stâlpii şi la grinzile de susţinere ca să îndreptăm lucrurile. Am lăsat casele în stare bună.“ O persoană care a avut de suferit în urma inundaţiilor a exprimat sentimentele multor proprietari când, plin de recunoştinţă, i-a spus unui vizitator: „Casa mea e mai bună acum decât era când am cumpărat-o!“

 Hrană rapid preparată şi expediată

Pentru a le furniza hrană numeroşilor voluntari, un grup de Martori a transformat un depozit din spatele unei Săli a Regatului în centru de pregătire şi de distribuire a alimentelor. Martorii din toată ţara au donat frigidere, congelatoare, maşini de spălat vase, maşini de gătit şi alte articole de bucătărie. În fiecare sâmbătă şi duminică, 11 bucătari şi aproximativ 200 de voluntari pregăteau aici mii de porţii de mâncare. Voluntarul care era repartizat să supravegheze activitatea de la bucătărie, a spus: „Timp de 19 ani am pregătit mâncare la proiectele de construire a Sălilor Regatului, dar acest proiect a fost mai mare decât ne-am imaginat vreodată“.

Porţiile de mâncare erau puse în 120 de containere uriaşe. Acestea erau încărcate în 60 de maşini care aşteptau pregătite să transporte alimentele la toate centrele regionale şi la centrul administrativ. Între timp, fiecare echipă care lucra la o locuinţă trimitea un voluntar la centrul de care aparţinea ca să aducă mâncarea pentru întreaga echipă. Voluntarii luau masa în locuinţele unde lucrau şi se întorceau imediat la lucru.

Misiune îndeplinită!

În cele din urmă, în aprilie 2002, cei 11 700 de voluntari au încheiat una dintre cele mai mari campanii de ajutorare întreprinse vreodată de Martorii lui Iehova. Voluntarii au petrecut 1 000 000 de ore şi au reconstruit şi reparat, în total, 8 Săli ale Regatului şi 723 de locuinţe. Un bărbat care a avut de suferit în urma inundaţiei a fost în asentimentul multora când a spus cu lacrimi de recunoştinţă în ochi: „Le mulţumesc lui Iehova şi voluntarilor pentru tot ajutorul pe care ni l-au acordat. Faptul că trăiesc într-o familie iubitoare de fraţi îmi aduce multă mângâiere!“

[Note de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 21]

UN CENTRU FORFOTIND DE ACTIVITATE

Este sâmbătă, ora 7 dimineaţa, şi ne aflăm la Centrul nr. 4 din nord-estul oraşului Houston. Voluntarii se întâlnesc la Sala Regatului şi discută, râd, beau cafea şi mănâncă gogoşi. Unii au făcut sute de kilometri cu maşina ca să fie aici. Dar, la 7.30, conversaţiile lor însufleţite se sting, iar supraveghetorul centrului conduce o discuţie pe marginea unui text biblic. Apoi anunţă că studiul Turnului de veghere va fi ţinut duminică, la 7.30 dimineaţa, înainte ca voluntarii să plece la locurile lor de muncă. El îi încurajează pe toţi să participe la studiu cu răspunsuri, fie în engleză, fie în spaniolă. În încheiere, le transmite tuturor salutări de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova, care sunt primite cu un ropot de aplauze.

Supraveghetorul centrului prezintă, după aceea, câteva date actualizate despre operaţiunile de ajutorare şi le mulţumeşte cu căldură voluntarilor pentru spiritul lor de dăruire. El întreabă: „Este cineva care nu ştie ce are de făcut sau unde să meargă astăzi?“ Nimeni nu ridică mâna. „De câte porţii de mâncare avem nevoie?“ Toate mâinile se ridică imediat, iar sala răsună de râsete. La sfârşit se rosteşte o rugăciune, iar cei 250 de voluntari — bărbaţi, femei, tineri şi bătrâni — pleacă fiecare la locul repartizat, pregătiţi pentru încă o zi de muncă grea.

Aceeaşi scenă o regăsim şi la celelalte şase centre regionale, precum şi la depozit. Între timp, alţi voluntari care lucrează la bucătărie sunt deja foarte ocupaţi cu amestecatul în oale — la urma urmei, astăzi la amiază, în tot Houstonul, peste 2 000 de voluntari înfometaţi vor veni să se bucure de o mâncare caldă!

[Chenarul/Fotografia de la pagina 22]

PROGRAME DE INSTRUIRE

În timpul operaţiunilor de ajutorare, meşteri voluntari au predat cursuri pentru a-i învăţa pe voluntarii necalificaţi să efectueze anumite munci. Unii au fost învăţaţi cum să dezinfecteze locuinţele. Alţii, să ridice pereţi şi să instaleze corpuri de mobilier, iar alţii au învăţat să tencuiască şi să zugrăvească. Aceste cursuri de calificare pentru muncitori au fost înregistrate pe videocasete, care apoi au fost folosite în toate centrele pentru a-i instrui şi pe alţi voluntari. „Prin aceste cursuri, a spus un membru al comitetului de ajutorare, am asigurat o muncă de reparaţii de calitate superioară.“

[Legenda fotografiei]

Meşteri instruind voluntari

[Chenarul de la pagina 24]

„ADEVĂRATA LUCRARE A LUI DUMNEZEU“

„Companiile de asigurări numesc dezastrele naturale lucrări ale lui Dumnezeu“, a spus un membru al comitetului de ajutorare. „În realitate însă, a adăugat el, adevărata lucrare a lui Dumnezeu o reprezintă voluntarii care au muncit atâtea luni aici. Familia noastră de fraţi este un miracol!“ Pe parcursul acestor operaţiuni de ajutorare, mai bine de 2 500 de voluntari au lucrat la fiecare sfârşit de săptămână. Iată ce a spus preşedintele comitetului: „Aceşti voluntari neplătiţi şi-au anulat planurile de vacanţă, au reorganizat programul întregii lor familii şi şi-au amânat alte chestiuni personale pentru a-şi oferi sprijinul în cadrul celor mai ample operaţiuni de ajutorare care au fost întreprinse vreodată de Martorii lui Iehova“.

Lunga campanie de ajutorare a pretins sacrificii. Un voluntar care şi-a oferit ajutorul pe tot parcursul acestei lucrări avea un loc de muncă unde lucra 50 de ore pe săptămână. Însă în fiecare săptămână el muncea alte 40 de ore pentru a sprijini campania de ajutorare. „Iehova mi-a dat putere“, a spus el. „Cunoscuţii mă întreabă: «Te plătesc?» Iar eu le răspund: «Munca mea nu poate fi plătită».“ În fiecare week-end, după o săptămână întreagă de muncă la un serviciu laic, o familie din statul Louisiana parcurgea cu maşina 800 de kilometri dus-întors pentru a sprijini operaţiunile de ajutorare. Mulţi alţii lucrau din zori până-n noapte, ca apoi să şofeze înapoi spre casă. Un grup de 30 de voluntari calificaţi, care făcuseră cu maşina între şapte şi zece ore pe drum, ne-au spus: „Merită, într-adevăr!“ O voluntară pleca de la serviciu la 3 jumătate după-amiaza şi mergea la centrul administrativ unde muncea până la 10 seara. Ea ajuta şi la sfârşit de săptămână. „Îţi aduce satisfacţii“, a spus ea.

Într-adevăr, aceşti voluntari, precum şi alţii au fost gata să-şi ofere ajutorul datorită iubirii pentru fraţii lor — semnul de identificare al adevăraţilor creştini (Ioan 13:35). După ce a vizitat centrul administrativ al operaţiunilor de ajutorare, primarul oraşului Houston s-a simţit îndemnat să-i spună unui grup de Martori: „Voi credeţi că ceea ce spune Dumnezeu trebuie pus în practică. Voi trăiţi conform convingerilor voastre“.

[Legenda fotografiei de la paginile 20, 21]

Apele invadează oraşul Houston în 9 iunie 2001

[Provenienţa fotografiei]

© Houston Chronicle

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Autostrăzile transformate în râuri

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Apa a inundat în case

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Câţiva dintre miile de Martori care au lucrat ca voluntari

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Echipa de la bucătărie a pregătit peste un sfert de milion de porţii de mâncare!

[Provenienţa fotografiei de la pagina 19]

NOAA