Curtea Supremă susţine dreptul la libertatea de exprimare

ZIUA HOTĂRÂTOARE a venit. La 17 iunie 2002, Curtea Supremă a publicat motivarea deciziei. Ce a decis Curtea? Titlurile ziarelor anunţau: The New York Times: „Curtea invalidează restricţiile impuse Martorilor în privinţa vizitelor lor“. The Columbus Dispatch, un ziar din Ohio, afirma: „Instanţa Supremă anulează obligativitatea unei autorizaţii“. The Plain Dealer, din Cleveland (Ohio) a spus pur şi simplu: „Cei care desfăşoară o activitate din casă în casă nu au nevoie de aprobare din partea primăriei“. Pe o pagină din ziarul USA Today se anunţa: „Libertatea de exprimare triumfă“.

Deciziile instanţelor inferioare împotriva Martorilor lui Iehova au fost casate cu 8 voturi pentru şi 1 vot împotrivă! Hotărârea Curţii, un act oficial de 18 pagini, a fost întocmită de judecătorul John Paul Stevens. Decizia a constituit o reafirmare clară a protecţiei oferite de Primul Amendament ministerului public al Martorilor lui Iehova. În document, Curtea explica faptul că Martorii nu au vrut să-şi procure o autorizaţie, deoarece ei afirmă că „Scripturile sunt cele care îi autorizează să predice“. Apoi, Curtea a citat mărturia consemnată în dosarul Martorilor: „Noi considerăm că solicitarea unei autorizaţii din partea primăriei pentru a predica ar echivala cu o insultă la adresa lui Dumnezeu“.

În Hotărârea Curţii se specifica: „De mai bine de 50 de ani, Curtea invalidează restricţiile referitoare la activităţile în scop comercial şi politic şi la distribuirea publicaţiilor de la uşă la uşă. Nu este deloc întâmplător că în majoritatea proceselor Martorii lui Iehova au invocat argumente ce implică drepturile stipulate în Primul Amendament, deoarece a merge de la uşă la uşă este o activitate pe care le-o pretinde religia lor. După cum s-a observat în cazul Murdock contra Pennsylvania, . . . (1943), Martorii lui  Iehova «susţin că urmează exemplul lui Pavel, învăţând „în public şi din casă în casă“» (Faptele 20:20). Ei interpretează în mod literal porunca din Scripturi: «Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura» (Marcu 16:15, Sfânta Scriptură, Carol II, 1936). Ei consideră că acţionând în acest fel respectă porunca lui Dumnezeu.“

Apoi, Hotărârea cita din nou dosarul din 1943: „În Primul Amendament, această formă de activitate religioasă este ridicată la acelaşi rang cu închinarea în biserici şi cu predicarea de la amvon. Ea are acelaşi drept la protecţie ca activităţile religioase mai ortodoxe şi mai convenţionale.“ Citând un caz din 1939, Hotărârea afirma: „A cere o cenzurare prin intermediul unei autorizaţii, ceea ce face imposibilă distribuirea liberă a publicaţiilor, înseamnă a ameninţa însăşi baza garanţiilor constituţionale“. — Sublinierea lor.

Apoi Curtea a făcut o menţiune importantă: „Aceste procese demonstrează că eforturile Martorilor lui Iehova împotriva îngrădirii libertăţii de cuvânt nu au fost lupte duse numai pentru apărarea propriilor drepturi“. Hotărârea arăta că Martorii „nu sunt singurii «oameni de rând» în pericolul de a fi reduşi la tăcere prin dispoziţii de genul celei date în localitatea Stratton.“

Hotărârea a mers mai departe afirmând că dispoziţia „este un afront — nu numai la adresa valorilor apărate de Primul Amendament, dar şi la adresa noţiunii de societate liberă — deoarece obligă un cetăţean care vrea să poarte cu alţii discuţii deschise, obişnuite să informeze în prealabil autorităţile despre intenţia sa de a vorbi cu vecinii, iar apoi să obţină o autorizaţie în acest sens . . . O lege care prevede obţinerea unei autorizaţii pentru a purta astfel de conversaţii constituie o deviere flagrantă de la moştenirea noastră naţională şi de la tradiţia constituţională.“ Hotărârea s-a concentrat apoi asupra „efectului extrem de dăunător pe care-l poate avea faptul de a pretinde obţinerea unei astfel de autorizaţii“.

Ameninţarea pe care o prezintă infracţiunile

Dar ce se poate spune despre opinia potrivit căreia autorizaţia reprezintă o protecţie împotriva hoţilor sau împotriva altor infractori? Curtea a argumentat: „Deşi recunoaştem că aceste preocupări sunt legitime, cazurile precedente demonstrează clar că trebuie să existe un echilibru între aceste preocupări şi efectul pe care-l au asupra drepturilor stipulate de Primul Amendament măsurile luate în consecinţă“.

Hotărârea Curţii continua astfel: „E puţin probabil că fără autorizaţie, infractorii nu vor ciocăni la uşa oamenilor şi nu se vor angaja în discuţii despre lucruri neprecizate în dispoziţie. Ei ar putea, de pildă, să întrebe cum să ajungă într-un anumit loc sau să ceară permisiunea de a folosi telefonul . . . sau ar putea să se înregistreze sub un nume fals, fără a fi prinşi şi pedepsiţi“.

Referindu-se la deciziile din anii ’40, Curtea a scris: „Limbajul folosit în hotărârile judecătoreşti din perioada celui de-al doilea război mondial, care i-a scutit în multe rânduri pe coreligionarii  reclamantului [Watch Tower Society] de intentarea unor procese pe motive neînsemnate, a reflectat evaluarea făcută de Curte asupra libertăţilor din Primul Amendament care sunt implicate şi în acest caz“.

Care a fost decizia finală a Curţii? „Hotărârea Curţii de Apel a fost casată, iar dosarul este trimis înapoi Curţii de Apel pentru alte proceduri în conformitate cu această hotărâre. Acesta este ordinul nostru.“

Aşadar, după cum se spunea în ziarul Chicago Sun-Times, deznodământul acestui proces a fost: „Curtea îi susţine pe Martorii lui Iehova“ cu o majoritate de voturi de 8 la 1.

Ce se poate spune despre viitor?

Cum au privit Martorii lui Iehova din congregaţia Wellsville această victorie la Curtea Supremă? Cu siguranţă, nu există nici un motiv de laudă, ca locuitorii Stratton-ului să se simtă stânjeniţi. Martorii nu au resentimente faţă de oamenii de bună credinţă din această localitate. Gregory Kuhar, un Martor local, a spus: „Noi nu am dorit acest proces. Dispoziţia era pur şi simplu greşită. Ceea ce am făcut nu a fost numai pentru noi, ci pentru toţi semenii“.

Faptele arată că Martorii au făcut tot ce au putut ca să nu-i provoace pe locuitorii Stratton-ului. Gene Koontz, un alt Martor, a explicat: „Ultima dată când am predicat în Stratton a fost în 7 martie 1998 — deci cu mai mult de patru ani în urmă“. El a adăugat: „Şi mie mi s-a spus că voi fi arestat. Ni s-au făcut o mulţime de procese verbale în anii când poliţia ne ameninţa că vom fi arestaţi. Apoi, când am cerut să vedem dispoziţia în scris, n-am primit niciodată nici un răspuns“.

Koontz a mai spus: „Noi preferăm să fim în relaţii bune cu semenii. Dacă unii nu doresc să-i vizităm, noi le respectăm decizia. Dar există alte persoane care sunt prietenoase şi care apreciază discuţiile pe baza Bibliei“.

Gregory Kuhar a explicat: „Nu am continuat acest proces pentru a lupta împotriva locuitorilor din Stratton. Am vrut pur şi simplu să ne stabilim legal libertatea de exprimare, conform Constituţiei“.

El a mai spus: „Sperăm ca într-o bună zi să mergem din nou în Stratton. Aş fi fericit să fiu primul care bate la o uşă când ne vom întoarce. Trebuie să ne întoarcem, aşa cum ne porunceşte Cristos“.

Deznodământul cazului „Watchtower contra localităţii Stratton“ a avut un impact mare. După ce au aflat decizia Curţii Supreme, unii funcţionari publici din Statele Unite au recunoscut că nu se mai puteau folosi de dispoziţii locale pentru a îngrădi lucrarea de evanghelizare a Martorilor lui Iehova. Până la ora actuală, litigiile privind predicarea de la uşă la uşă au fost soluţionate în circa 90 de localităţi din Statele Unite.

[Chenarul de la pagina 9]

„MARTORII LUI IEHOVA AU CÂŞTIGAT DIN NOU“

Charles C. Haynes, reputat erudit şi director de programe educative la First Amendment Center (Institutul de cercetări privind Primul Amendament), a scris cuvintele de mai sus în site-ul Web al Freedom Forum, sub titlul „Libertatea credinţei“. Haynes a continuat: „Săptămâna trecută, Martorii lui Iehova au înregistrat cea de-a 48-a victorie la Curtea Supremă — un extraordinar palmares juridic care a făcut posibil ca toţi americanii să beneficieze de garanţiile prevăzute de Primul Amendament“. El a avertizat: „Reţineţi următorul lucru: Dacă guvernul are puterea de a impune restricţii asupra libertăţii unei credinţe, atunci el are puterea de a impune restricţii asupra libertăţii oricărei credinţe — sau asupra tuturor credinţelor. . . . Bineînţeles, oamenii au dreptul de a nu asculta şi . . . de a închide uşa. Dar guvernul nu ar trebui să aibă autoritatea de a decide cine are dreptul să bată la uşa unei persoane. Aşadar, îi mulţumim de două ori Curţii Supreme“.

Haynes a spus în încheiere: „Cu toţii le suntem îndatoraţi Martorilor lui Iehova. Indiferent de câte ori ar fi insultaţi, alungaţi din oraş sau chiar loviţi, ei continuă să lupte pentru dreptul lor (şi astfel pentru al tuturora) la libertatea religioasă. Iar când câştigă ei, câştigăm cu toţii“.

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 10, 11]

CUM A COMENTAT PRESA DECIZIA CURŢII SUPREME?

◼ „Curtea îi susţine pe Martorii lui Iehova; nu este nevoie de o autorizaţie pentru ministerul de la uşă la uşă

Angrenaţi în activitatea de la uşă la uşă, Martorii lui Iehova au avut întotdeauna convingerea că Dumnezeu îi susţine. Acum îi susţine şi Curtea Supremă a Statelor Unite.“ — Chicago Sun-Times, 18 iunie 2002.

◼ „Libertatea de exprimare triumfă

Data viitoare când Martorii lui Iehova vă vor deranja de la masă, aţi putea să le mulţumiţi. Această confesiune minoritară, numărând aproximativ 1 milion de membri [în Statele Unite] dedicaţi plini de curaj principiilor lor religioase, a contribuit probabil mai mult decât orice altă organizaţie la garantarea libertăţii de exprimare a fiecărui cetăţean american. . . .

Pentru Martorii lui Iehova este ceva obişnuit să facă apel la Curtea Supremă. De-a lungul a peste 65 de ani, în mai mult de 24 de procese, ei practic au luptat împotriva tiraniei majorităţii.“ — USA TODAY, 18 iunie 2002.

◼ „S-a hotărât că desfăşurarea activităţilor de la uşă la uşă reprezintă un drept garantat prin Constituţie. Decizia a fost o victorie pentru Martorii lui Iehova

Luni, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că politicienii, grupările religioase, Organizaţia cercetaşelor, precum şi alţii au dreptul constituţional de a merge de la uşă uşă pentru a-şi promova principiile fără a-şi procura în prealabil o autorizaţie de la autorităţile locale.“ — San Francisco Chronicle, 18 iunie 2002.

◼ „Curtea Supremă: Martorii lui Iehova şi Organizaţia americană a cercetaşelor nu pot fi opriţi să bată la uşile oamenilor

WASHINGTON — Azi Curtea Supremă a hotărât: Constituţia ocroteşte dreptul misionarilor, al oamenilor politici şi al altor persoane de a bate la uşi fără a trebui să obţină în prealabil o autorizaţie din partea autorităţilor locale.

Cu 8 voturi pentru şi 1 vot împotrivă, Curtea a decis că dreptul la libertatea de exprimare stipulat în Primul Amendament include şi dreptul de a duce un mesaj la uşa unei persoane.“ — Star Tribune, Minneapolis, 18 iunie 2002.

[Legenda fotografiilor de la pagina 9]

Judecătorul Stevens

[Provenienţa fotografiei]

Stevens: Collection, The Supreme Court Historical Society/Joseph Bailey