Nas în nas cu marmotele

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ITALIA

V-AR plăcea să faceţi cunoştinţă cu o creatură mică şi sfioasă care, pe lângă că e fascinantă, mai e şi amuzantă? Să vă povestesc cum eu şi soţia mea am dat nas în nas cu un grup de animăluţe îmblănite numite marmote.

Ne aflăm în Dolomiţi, un lanţ muntos din nordul Italiei, nu departe de două culmi maiestuoase: Latemar şi Catinaccio. Poteca abruptă pe care am luat-o duce spre vârful Catinaccio. Poienile sunt pline de flori. Ne oprim să admirăm graţiosul crin de pădure, dar nu putem să nu remarcăm şi sângele-voinicului, o orhidee a cărei inflorescenţă răspândeşte un parfum tipic de vanilie. Până pe la zece, soarele a şi încălzit scoarţa zâmbrilor, a molizilor şi a zadelor risipite ici-colo. Răşina coniferelor umple aerul cu o mireasmă pătrunzătoare.

La un moment dat ajungem într-o vale fără copaci. În dreapta noastră e o pantă abruptă, acoperită cu iarbă. În stânga se văd numai bolovani. Brusc se mişcă ceva. Mă întorc instinctiv, dar totul pare încremenit. Când mă uit mai bine, văd o marmotă cocoţată pe o piatră. S-ar putea ca aici, printre bolovani, să-şi aibă reşedinţa o colonie de marmote.

Marmota este cel mai mare membru al familiei veveriţelor. Una dintre cele mai cunoscute specii ale acestui rozător bondoc este marmota americană (Marmota monax), care trăieşte în America de Nord. În zona noastră nu există decât marmote alpine. Ele sunt animale gregare şi trăiesc în colonii.

Părăsim poteca şi încercăm să privim marmota mai de-aproape, dar ea s-a şi făcut nevăzută. Mai aşteptăm un pic în speranţa că timida creatură îşi va face din nou apariţia. După câteva clipe, soţia mea îmi face semn entuziasmată. O marmotă ne pândeşte de după un bolovan! Culoarea  cenuşie a blăniţei se contopeşte cu nuanţa rocilor, astfel că marmota este aproape inobservabilă. Uitându-mă cu mai multă atenţie, îmi dau seama că suntem pândiţi şi de o marmotă mai mică. Mai încolo, vedem încă o marmotă. Presupunem că e „tatăl“. Deşi nu suntem siguri, ne place să credem că avem în faţă o familie de marmote.

Ridicată pe lăbuţele din spate, de parcă ar fi un străjer, marmota-tată are o înălţime cam de 45 de centimetri. Între timp, două marmote se plimbă de colo-colo printre tufele de rododendron. Când îşi caută hrana, marmotele sapă cu lăbuţele din faţă, prevăzute cu gheare puternice. Când găsesc vreo rădăcină pe placul lor, se aşază pe partea posterioară, o duc la gură cu lăbuţele şi încep să o roadă. Marmotele iau masa dimineaţa devreme şi seara, iar între cele două mese îşi fac siesta. Pe lângă plante, ele mai mănâncă lăcuste, gândaci, viermi şi ouă de păsări. Totuşi, ele nu-şi strâng provizii în galerii.

Această scenă de familie este amuzantă. Însă când încerc să mă apropii ca să le fotografiez, toate trei încremenesc. Când mai fac o mişcare, liniştea văii e străpunsă de două şuierături stridente scoase de marmota-tată. Cât ai clipi din ochi, mama şi puiul se reped spre gurile a două galerii înguste şi dispar sub bolovani. Tatăl mă priveşte fix câteva momente, după care mai scoate două şuierături şi o ia la goană după familia sa.

Mai la vale, găsesc un bolovan ce pare a fi un post de observaţie ideal. Mă aşez pe el şi aştept. Nu după mult timp îşi fac apariţia două marmote. Una dintre ele se caţără pe o piatră mare şi stă în patru labe. Cealaltă se urcă pe acelaşi bolovan, dar din partea opusă. Când se întâlnesc, marmotele par să se sărute.

Le privesc în continuare, încântat de mişcările lor scurte şi rapide, urmate de pauze lungi. E de-ajuns să mă clintesc un pic că ele şi intră în alertă, înălţându-şi căpşoarele şi încremenind. Apoi îşi reiau siesta, aparent indiferente la prezenţa mea.

Îmi dau seama că pajiştea din faţă e plină de găuri, pe care le poţi recunoaşte uşor după moviliţele de pământ deschis la culoare de lângă ele. Acestea sunt intrările în galeriile de urgenţă unde marmotele se năpustesc dacă simt vreun pericol când ies în căutarea hranei. Galeriile subterane duc spre o încăpere centrală, iar între ele sunt săpate tuneluri de legătură. Tunelurile pot avea o lungime de 1–6 metri. Marmotele străbat acest labirint orientându-se cu ajutorul mustăţilor  negre, numite vibrisă, pe care le au în jurul botului.

În timpul iernilor geroase, marmotele se retrag în grupuri de câte 10–15 în adăposturi de hibernare. Părăsindu-şi încăperile de vară şi îndreptându-se spre aceste adăposturi căptuşite dinainte cu fân, marmotele, tinere şi bătrâne, se adună toate la un loc, formează un ghemotoc şi îşi încep lungul somn hibernal. Temperatura corpului le scade până la 8°C, ritmul cardiac le încetineşte până la 3–5 bătăi pe minut, iar respiraţia le ajunge la 2, 3 sufluri pe minut — strictul necesar ca să supravieţuiască. Cam o dată pe lună, ele se trezesc pentru a defeca sau a urina în nişte latrine special săpate în altă parte a galeriei, care sunt închise ermetic. Chiar dacă şi culoarele de legătură între adăposturile din galeriile de hibernare sunt blocate, ele nu sunt ermetice, permiţând într-o anumită măsură circulaţia aerului în galerii.

Oamenii de ştiinţă se străduiesc de mult timp să înţeleagă cum supravieţuiesc marmotele pe timpul iernii. S-a descoperit nu de mult că hibernarea este controlată de glandele endocrine, îndeosebi de tiroidă. De fapt, când acestor animale li se injectează hormoni, ele nu mai intră în hibernare. Însă este interesant de ştiut că atunci când sunt expuse unor temperaturi scăzute în timpul verii, corpul lor reacţionează intensificându-şi activitatea tiroidei şi metabolismul pentru a-şi păstra o temperatură a corpului normală. Este clar că marmotele îşi dau seama instinctiv că nu a sosit încă timpul hibernării.

Marmotele ne-au încântat atât de mult, încât am uitat de ceas. E trecut de ora prânzului şi trebuie să ne luăm rămas bun de la ele ca să ne întoarcem în vale. Ajungem acasă pe înserate. Natura ne-a dezvăluit multe minunăţii în această zi, dar cea mai încântătoare dintre toate a fost întâlnirea cu marmotele.

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Marmote care se salută

[Legenda fotografiilor de la pagina 17]

Flori alpine

Clopoţei

Crin de pădure

Floare-de-colţ

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 15]

Marmote: Gerken/Naturfoto-Online.de

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 16]

Marmote: Gerken/Naturfoto-Online.de