Trebuie să dormim suficient!
Trebuie să dormim suficient!
E cineva care să nu fie de acord cu afirmaţia că un somn bun este esenţial pentru o sănătate bună? Probabil că nu. Totuşi, mulţi oameni nu acordă somnului importanţa cuvenită. „Dar a doua zi suferi dacă nu dormi suficient“, afirmă Shawn Currie, psiholog şi asistent universitar la Universitatea din Calgary (Canada). Lipsa somnului nu numai că ne poate face mai irascibili, dar poate duce şi la depresie.
„Oamenii de ştiinţă au emis ipoteza că somnul are un rol revigorator pentru creier şi că procesul de asimilare a cunoştinţelor continuă în timpul somnului“, se afirmă în ziarul Calgary Herald. Profesorul Currie precizează: „În timpul nopţii ni se fixează amintirile şi lucrurile învăţate peste zi. Dacă ne privăm de orele de odihnă încetinim de fapt procesul învăţării“. Mai mult decât atât, el spune că „somnul de durată corespunzătoare contribuie şi la stabilitatea afectivă“.
Prin urmare, cât de mult trebuie să dormim? Deşi, potrivit multor specialişti, regula generală este de opt ore, Currie spune: „Oamenii nu au aceleaşi necesităţi în privinţa somnului“. Iată de ce el ne îndeamnă să ne luăm toate măsurile ca să dormim bine. Ce se poate face în acest sens? Şi ce pot face mai ales cei ce suferă de insomnie? Iată câteva sugestii:
▪ Faceţi o baie sau un duş cald înainte de a merge la culcare.
▪ Efectuaţi exerciţii fizice moderate de mai multe ori pe săptămână; dar nu faceţi exerciţii care pretind un efort deosebit înainte de culcare.
▪ Dormitorul trebuie să fie un loc liniştit, întunecos şi răcoros.
▪ Încercaţi să vă treziţi la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă ca să vă obişnuiţi cu un program de somn.
Având în vedere efectele pozitive evidente pe care le are somnul asupra sănătăţii, aveţi grijă să-i acordaţi importanţa cuvenită.