Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cauze profunde, efecte de durată

Cauze profunde, efecte de durată

Cauze profunde, efecte de durată

„Am fost flămând şi aţi format un comitet ca să-mi investigaţi foamea. Am rămas fără adăpost şi aţi întocmit un raport asupra stării mele jalnice. Am fost bolnav şi aţi ţinut un seminar pe tema celor dezavantajaţi. Aţi întors pe toate feţele problema mea. Totuşi, sunt încă flămând, fără adăpost şi bolnav.“ — Autor anonim.

DEŞI organismele internaţionale au depus multe eforturi pentru eradicarea malnutriţiei, realizările lor nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. De exemplu, cu ocazia Summitului Mondial pentru Alimentaţie * din 1996, organizat de FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură), s-a stabilit ca până în anul 2015 numărul de subnutriţi din lume să fie redus la jumătate, adică să ajungă la 400 de milioane de oameni.

S-au înregistrat unele progrese în acest sens, ceea ce este demn de laudă. Din nefericire însă, iată ce se arată în ultimul raport FAO, intitulat The State of Food Insecurity in the World 2001: „S-a remarcat că scăderea numărului de subnutriţi din lume este insesizabilă“. Prin urmare, obiectivul summitului este încă irealizabil. De fapt, în raport se admitea că „numărul de subnutriţi crescuse considerabil în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare“.

De ce este acest duşman atât de greu de învins? Pentru a afla răspunsul, ar trebui mai întâi să definim malnutriţia, iar apoi să examinăm efectele de durată şi cauzele profunde ale acestei afecţiuni.

Cauzele malnutriţiei

Malnutriţia apare ca urmare a unui deficit de asimilare a substanţelor nutritive la nivel celular şi, de obicei, este cauzată de doi factori: 1) consumul insuficient de proteine, calorii, vitamine şi minerale şi 2) infecţiile frecvente.

Unele boli precum diareea, rujeola, malaria şi afecţiunile respiratorii slăbesc foarte mult organismul şi duc la pierderea substanţelor nutritive. De asemenea, acestea scad pofta de mâncare şi reduc capacitatea de asimilare a hranei, favorizând astfel instalarea malnutriţiei. Mai mult decât atât, copilul subnutrit este mai predispus la infecţii. Toate acestea formează un cerc vicios care măreşte numărul deceselor cauzate de malnutriţia protein-calorică (MPC).

De ce sunt copiii mai expuşi riscului de a se îmbolnăvi de malnutriţie? Deoarece ei se află într-o perioadă de creştere rapidă care necesită un aport sporit de calorii şi proteine. Din acelaşi motiv, femeile însărcinate şi mamele care alăptează sunt mai predispuse la malnutriţie.

Adesea, problema copilului apare încă înainte de naştere. Dacă mama e malnutrită sau subnutrită înainte de sarcină şi pe parcursul ei, copilul va fi la naştere subponderal. Dacă, după aceea, copilul e înţărcat devreme, alimentaţia este slabă, iar igiena, inadecvată, el va deveni în mod inevitabil malnutrit.

Din cauza lipsei substanţelor nutritive necesare, copilul nu mai creşte şi nu se mai dezvoltă în mod corespunzător. El plânge mult şi e bolnăvicios. Pe măsură ce starea i se agravează, scăderea în greutate se accentuează, ochii şi fontanela (moalele capului) se adâncesc, pielea şi ţesuturile îşi pierd elasticitatea, iar capacitatea corpului de a-şi păstra temperatura normală scade.

Subnutriţia se poate manifesta şi în alte feluri, care pot încetini dezvoltarea copilului. De pildă, asimilarea deficitară a mineralelor — îndeosebi a fierului, a iodului şi a zincului —, precum şi a vitaminelor, — în special a vitaminei A — poate avea un astfel de efect. Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) precizează că aproximativ 100 de milioane de copii mici au deficit de vitamina A, acesta ducând la pierderea vederii. Astfel, sistemul imunitar slăbeşte, scăzând rezistenţa copilului la infecţii.

Efecte de durată

Malnutriţia face ravagii în corp, îndeosebi în cel al unui copil. Fiecare organ şi sistem, precum inima, rinichii, stomacul, intestinele, plămânii şi creierul, pot fi afectate.

În urma unor studii s-a observat că creşterea întârziată a unui copil este asociată cu retardarea mintală şi, prin urmare, cu o activitate intelectuală şi şcolară redusă. Într-un raport ONU, aceste efecte au fost caracterizate ca fiind cele mai grave consecinţe de lungă durată ale malnutriţiei.

La copiii care supravieţuiesc malnutriţiei, consecinţele pot fi resimţite chiar şi la vârsta maturităţii. Iată cum deplângea UNICEF această situaţie: „Înăbuşirea inteligenţei umane într-o măsură atât de mare — din motive ce pot fi prevenite aproape în totalitate — este o risipă absolut criminală“. Aşadar, consecinţele pe termen lung ale malnutriţiei sunt un motiv de mare îngrijorare. Cercetările recente stabilesc o legătură între subnutriţia din copilărie şi predispoziţia la vârsta maturităţii spre boli cronice precum cardiopatia, diabetul şi hipertensiunea.

Totuşi, cauza principală nu o constituie malnutriţia gravă. Iată ce spune în acest sens UNICEF: „Peste trei sferturi dintre toate decesele provocate de malnutriţie nu se datoresc formei grave de malnutriţie, ci formelor uşoare şi moderate“ (sublinierea noastră). Copiii care suferă de malnutriţie uşoară sau moderată pot rămâne cu sechele de lungă durată. Prin urmare, depistarea simptomelor de subnutriţie la copii este vitală pentru acordarea unui tratament corespunzător. — Vezi chenarul de la pagina 7.

Cauze profunde

Aşa cum s-a spus mai înainte, principala cauză a malnutriţiei este lipsa hranei. Însă cauzele mult mai grave sunt cele de ordin social, economic, cultural şi de mediu. Dintre acestea, sărăcia joacă un rol esenţial. Milioane de oameni, îndeosebi din ţările în curs de dezvoltare, suferă din cauza ei. Totuşi, sărăcia nu este numai o cauză, ci şi o consecinţă, deoarece subnutriţia scade productivitatea oamenilor, făcându-i să devină şi mai săraci.

Există şi alţi factori. Lipsa de informare duce la adoptarea unei alimentaţii nesănătoase. Iar, după cum am văzut mai înainte, şi infecţiile joacă un rol important. Există cauze sociale, dar şi culturale, precum distribuirea inechitabilă a alimentelor şi discriminarea femeilor. În multe culturi, femeile mănâncă „ultimele şi cel mai puţin“, adică după bărbaţi şi mai puţin decât ei. De asemenea, ele nu au posibilitatea de a se instrui, fapt care le-ar ajuta să-şi îngrijească mai bine copiii.

Mai mult decât atât, factorii de mediu contribuie la scăderea producţiei de alimente. Printre aceştia se numără dezastrele naturale şi războaiele. Potrivit raportului The State of Food Insecurity in the World 2001, numai din octombrie 1999 până în iunie 2001, 22 de ţări au fost afectate de secetă, 17 de uragane sau inundaţii, 14 de războaie civile sau alte conflicte, 3 de ierni extrem de aspre şi 2 de cutremure.

Tratament şi prevenire

Cum poate fi tratat un copil bolnav de malnutriţie? Dacă copilul suferă de o formă gravă de subnutriţie, cel mai bine ar fi ca tratamentul să înceapă cu spitalizarea. Potrivit unui manual pentru medici, publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, doctorii vor evalua starea copilului şi vor începe tratamentul infecţiilor şi deshidratării. Hrănirea se va face treptat, de cele mai multe ori pornindu-se de la alimentarea prin tub. Faza iniţială poate dura aproximativ o săptămână.

Va urma apoi o perioadă de recuperare. Copilul va fi din nou alăptat şi încurajat să mănânce cât mai mult. În acest stadiu sunt foarte importante stimularea pe plan afectiv şi fizic. Grija şi afecţiunea pot avea efecte surprinzător de bune asupra dezvoltării copilului. Acesta este momentul potrivit ca şi mama să fie instruită cu privire la modul în care să-i asigure copilului ei o alimentaţie şi o igienă corespunzătoare pentru a evita o recidivă. După aceea, copilul este externat. Ulterior, vizitele regulate la medic sau la spital sunt foarte importante.

Bineînţeles, este mai bine să previi decât să tratezi. Din acest motiv, în multe ţări guvernul şi organizaţiile neguvernamentale au înfiinţat programe de furnizare a unor suplimente alimentare sau programe privind mărirea valorii nutritive a alimentelor pentru consumul general. Şi comunităţile pot contribui mult la prevenirea malnutriţiei prin modalităţi cum ar fi: punerea la dispoziţia oamenilor a unor programe de educaţie alimentară, ocrotirea surselor de apă potabilă, construirea de latrine, menţinerea curăţeniei în împrejurimi, sponsorizarea campaniilor de vaccinare şi supravegherea creşterii şi dezvoltării copiilor.

Dar ce se poate face la nivel individual pentru prevenirea malnutriţiei? În chenarul de la pagina 8 sunt date câteva sugestii practice. Pe lângă acestea, Georgina Toussaint, medic pediatru şi nutriţionist, le recomandă mamelor să meargă la medicul pediatru sau la clinica de care aparţin la şapte zile după naştere, când copilul are o lună, iar apoi în fiecare lună. De asemenea, dacă copilul prezintă simptome de deshidratare, diaree gravă sau febră, mama trebuie să apeleze la un specialist.

Deşi aceste recomandări contribuie la îmbunătăţirea alimentaţiei copiilor, trebuie să recunoaştem că malnutriţia este o problemă gravă, atât de gravă încât depăşeşte capacitatea omului de a o rezolva. Iată ce se spune în acest sens în Encyclopædia Britannica: „Furnizarea unei cantităţi corespunzătoare de hrană şi instruirea oamenilor în ce priveşte alimentaţia rămân în continuare o problemă crucială“. Există totuşi speranţa ca această „urgenţă amânată“ să fie vreodată soluţionată?

[Notă de subsol]

^ par. 3 Pentru informaţii suplimentare referitoare la Summitul Mondial pentru Alimentaţie, vezi numărul din 8 august 1997 al revistei Treziţi-vă!, pag. 12–14.

[Chenarul de la pagina 7]

ESTE COPILUL VOSTRU MALNUTRIT?

Cum evaluează nutriţioniştii sănătatea unui copil? Analizează diverse semne şi simptome, pun întrebări cu privire la alimentaţie şi cer efectuarea unor analize de laborator. Totuşi, de cele mai multe ori, ei vor recurge şi la măsurarea propriu-zisă a corpului copilului şi vor compara informaţiile obţinute cu criteriile-standard. Aceasta îi ajută să stabilească tipul şi gradul de malnutriţie.

Cele mai importante informaţii sunt greutatea, înălţimea şi grosimea braţului. Raportarea greutăţii corporale la vârsta copilului dezvăluie gradul de subnutriţie. Dacă situaţia e gravă, copilul este distrofic şi foarte slab. Boala e considerată gravă dacă deficitul ponderal e de peste 40 la sută din greutatea normală, moderată dacă deficitul ponderal este între 25 şi 40 la sută şi uşoară dacă deficitul ponderal este între 10 şi 25 la sută. Subnutriţia cronică se poate diagnostica raportând înălţimea copilului la vârsta lui; în acest caz copilul e neobişnuit de scund.

Cele mai grave forme de malnutriţie protein-calorică (MPC) sunt marasmul, kwashiorkorul şi o combinaţie a celor două. Marasmul (atrofie progresivă) apare la sugarii între 6 şi 18 luni. Se instalează lent şi este rezultatul unui deficit cronic de calorii şi substanţe nutritive. Apare din cauza alăptatului insuficient sau din cauza folosirii unor substituenţi extrem de diluaţi ai laptelui matern. Copilul pierde mult în greutate, masa musculară scade până acolo încât pielea ajunge lipită de os, iar creşterea este încetinită. De asemenea, copilul are „faţă de vârstnic“, este iritabil şi plânge mult.

Termenul kwashiorkor, împrumutat dintr-un dialect african, înseamnă „copil îndepărtat“. Se referă la copilul al cărui loc la sânul mamei a fost luat de un frate mai mic. Kwashiorkorul apare după ce copilul a fost înţărcat şi se datoreşte în principal unui deficit acut de proteine sau, uneori, şi unui deficit caloric. Întrucât corpul nu mai poate elimina lichidele, extremităţile şi abdomenul copilului sunt umflate. Uneori şi faţa îi este afectată, devenind exagerat de rotundă. Maladia se manifestă şi prin apariţia unor leziuni cutanate. Totodată apar modificări în structura şi aspectul părului. Copiii care suferă de kwashiorkor au ficatul mărit, sunt apatici şi trişti. Aceasta este boala de care suferea Erik, menţionat în primul articol al seriei. Mama lui îl alăptase doar o lună, după care a început să-i dea lapte de vacă foarte diluat. La trei luni i se dădeau deja supă de legume şi apă cu zahăr. Copilul a fost lăsat în grija unei vecine.

Al treilea tip de malnutriţie protein-calorică se referă la o combinaţie între marasm şi kwashiorkor. Netratate la timp, toate aceste afecţiuni pot fi fatale.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

OCROTIŢI-VĂ COPILUL DE MALNUTRIŢIE!

▪ Îmbunătăţirea alimentaţiei mamei este foarte importantă. Femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să consume mai multe calorii şi proteine. Îndeosebi proteinele sporesc cantitatea de lapte la mamă. Prin urmare, când hrana este insuficientă, daţi prioritate copiilor mici şi femeilor aflate la vârsta nubilă.

▪ În majoritatea cazurilor cel mai bun aliment pentru un nou-născut este laptele matern, îndeosebi în primele zile de la naştere, când acesta conţine anticorpi care pot proteja copilul de infecţii. În primele patru luni de viaţă, laptele matern îi oferă sugarului toate substanţele nutritive de care are nevoie pentru a se dezvolta în mod corespunzător.

▪ Deşi laptele matern continuă să fie alimentul principal, între cea de-a patra şi cea de-a şasea lună de viaţă, copilul poate deja să asimileze şi alte alimente. Aşadar, introduceţi treptat în alimentaţia lui fructe şi legume piure. El va trebui să încerce un singur fel de mâncare o dată. La două, trei zile, după ce s-a familiarizat cu alimentul respectiv, introduceţi-i altul. Bineînţeles, veţi avea nevoie de multă răbdare şi va trebui să încercaţi de mai multe ori până când bebeluşul va accepta un nou aliment. Când pregătiţi astfel de alimente, nu uitaţi că totul trebuie să fie foarte, foarte curat! Spălaţi bine produsele alimentare, precum şi obiectele de uz casnic!

▪ Între a cincea şi a noua lună de viaţă, copiii încep de regulă să aibă nevoie de mai multe calorii şi proteine decât pot asimila din lapte. Continuaţi să-i îmbogăţiţi alimentaţia: mai întâi cu cereale şi legume, iar după un timp cu carne şi produse lactate. Chiar dacă la început mâncarea va trebui strecurată, din a şasea lună copilul o va putea consuma şi mărunţită. Nu este necesar şi nici nu se recomandă adăugarea de sare şi zahăr.

▪ După cea de-a opta lună, laptele matern nu mai constituie baza alimentaţiei copilului, ci doar o completare, deoarece bebeluşul începe să consume aceeaşi hrană ca şi membrii familiei sale. Hrana trebuie să fie deosebit de curată şi, pentru a putea fi mestecată cu uşurinţă, trebuie tăiată foarte mărunt. Alimentaţia ideală cuprinde fructe şi legume, cereale şi leguminoase, carne şi produse lactate. * Copiii trebuie să consume îndeosebi alimente bogate în vitamina A, cum ar fi laptele matern, legume cu frunze de culoare verde închis, precum şi fructe şi legume portocalii şi galbene, cum ar fi mango, morcovii şi papaya. Copiii sub trei ani trebuie să mănânce de cinci sau şase ori pe zi.

▪ Dacă hrana pe care i-o daţi copilului vostru este cât mai variată, iar alimentele cât mai diverse, copilul va asimila substanţele nutritive necesare. Mama trebuie să facă tot posibilul pentru a-i oferi copilului o alimentaţie de bună calitate. Ea nu trebuie nici să-l forţeze să mănânce dacă e sătul, dar nici să-l reţină de la mâncare dacă el doreşte să mănânce mai mult.

[Notă de subsol]

^ par. 43 Puteţi găsi informaţii suplimentare în articolul „Alimente hrănitoare la îndemâna oricui“, publicat în numărul din 8 mai 2002 al revistei Treziţi-vă!

[Legenda fotografiei]

Specialiştii sunt de părere că laptele mamei este în majoritatea cazurilor cel mai bun aliment pentru un nou-născut

[Provenienţa fotografiei]

© Caroline Penn/Panos Pictures

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Copii mâncând grâu uscat şi legume la o şcoală din Bhutan

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie FAO/Fotografie WFP: F. Mattioli

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Puteţi lua măsuri pentru a îmbunătăţi alimentaţia copilului vostru

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie FAO