De la cititorii noştri

Poliţişti Vreau să vă mulţumesc pentru seria de articole „De ce avem nevoie de poliţişti?“ (8 iulie 2002). Tatăl meu a murit acum trei ani într-un accident rutier. Doi poliţişti locali au transmis vestea familiei noastre şi ne-au oferit ajutor şi mângâiere. Unul dintre ei chiar a ţinut-o la pieptul său pe mama, care plângea. Sunt sigură că poliţiştilor nu le e întotdeauna uşor să se achite de asemenea sarcini, dar ce ne-am face fără ei?

D. E., Statele Unite

Seria de articole despre poliţişti m-a îndemnat să vă pun o întrebare. Este potrivit ca un Martor al lui Iehova să aleagă această ocupaţie? Mă gândesc că dacă are loc o luptă trebuie să scoţi arma şi să o foloseşti, şi poţi chiar să ucizi pe cineva.

J. S., Australia

„Treziţi-vă!“ răspunde: Seria noastră de articole nu a făcut decât să ne aducă în atenţie unele dintre activităţile utile desfăşurate de poliţişti pentru a menţine ordinea şi pentru a pune la dispoziţia noastră şi alte servicii necesare. Majoritatea Martorilor lui Iehova evită să se încadreze într-un loc de muncă unde li s-ar putea pretinde să poarte o armă, deoarece nu doresc să se facă vinovaţi de sânge luând viaţa cuiva (Exodul 20:13; Matei 26:51, 52). Este demn de remarcat însă că multe persoane, deşi angajate la instituţii ce urmăresc aplicarea legii, nu trebuie să poarte nici un fel de armă; în plus, în unele ţări, majoritatea poliţiştilor nu poartă arme.

Tocmai am terminat de citit aceste articole care arată că avem nevoie de poliţişti. Au fost frumos scrise şi au descris foarte bine munca dificilă a poliţiştilor, care încearcă să păstreze cât de cât ordinea în această lume haotică. În anii ’70, am slujit împreună cu soţia mea ca ministru itinerant. În timp ce activam într-o congregaţie din centrul oraşului, am locuit într-un apartament de la subsolul unei vechi Săli a Regatului. Într-o seară, fiind cald, am deschis puţin o fereastră ca să intre aer. Pe la două dimineaţa, soţia m-a trezit deoarece doi bărbaţi stăteau afară, în faţa ferestrei noastre. I-am auzit vorbind. Unul dintre ei spunea că fereastra era de obicei închisă. Celălalt zicea că trebuie să fie cineva înăuntru de vreme ce era o maşină în parcare. Erau poliţişti, şi se pare că supravegheau cu regularitate zona Sălii Regatului. Am dormit mai bine după aceea!

P. S., Statele Unite

Aceste articole despre poliţişti sunt oportune — mai ales după atacurile teroriste de la World Trade Center şi de la Pentagon (Statele Unite). Să sperăm că de-acum înainte vom avea mai multă apreciere faţă de poliţişti, faţă de pompieri şi faţă de alţi slujitori publici care au responsabilitatea de a ocroti cetăţenii şi bunurile lor nu numai de terorism, ci şi de infracţiuni în general.

H. B., Statele Unite

Colegi de cameră De mult am sperat că va apărea un articol despre colegii de cameră. Când am citit articolul „Tinerii se întrebă . . . Cum pot să găsesc un bun coleg de cameră?“ (22 mai 2002), am fost surprinsă să aflu că există oameni care nu doresc neapărat să devină cei mai buni prieteni cu colegul lor de cameră sau să meargă peste tot cu el şi că nu e nimic anormal în asta. În acelaşi timp, am aflat că un coleg de cameră este de mare ajutor când e vorba de cheltuieli şi de treburile casnice. Vă mulţumesc că m-aţi ajutat să dobândesc un punct de vedere echilibrat.

S. M., Japonia

Peste două săptămâni mă voi muta într-un apartament din Dresda cu o colaboratoare Martoră. Trebuie să mărturisesc că sfaturile bune din articolele despre colegii de cameră, apărute în numerele din 22 aprilie, 22 mai şi 22 iunie 2002, sunt excelente şi au venit exact la momentul potrivit. Continuaţi să scrieţi astfel de articole!

R. P., Germania