Salt la conţinut

Salt la cuprins

O călătorie pe cea mai lungă linie de troleibuz din lume

O călătorie pe cea mai lungă linie de troleibuz din lume

O călătorie pe cea mai lungă linie de troleibuz din lume

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN UCRAINA

E posibil să dai doar câţiva bani şi să ai o experienţă de neuitat? Da, dacă iei un bilet dus pe cea mai lungă linie de troleibuz din lume. Troleibuzul parcurge circa 95 km, din Simferopol — aflat în centrul Peninsulei Crimeea din sudul Ucrainei —, până în Ialta, pe însoritul ţărm nordic al Mării Negre. Haideţi cu noi într-o călătorie fascinantă!

LA BIROURILE pentru transport din Simferopol, facem cunoştinţă cu Slavnâi Ghiorghi Mihailovici — pe scurt, dl. Slavnâi. El lucrează aici din 1959 şi are cu siguranţă o mare experienţă de muncă. Dl. Slavnâi ne conduce mai întâi într-un muzeu al transportului unde sunt expuse fotografii cu oameni care au lucrat la construirea acestei linii de troleibuz. „Un troleibuz are nevoie de mult mai mult decât de o şosea pavată“, ne explică el. „Constructorii au ridicat sute de stâlpi care să susţină cablul electric lung de kilometri. Inginerii au proiectat centrale care să furnizeze electricitate.“

„Dar de ce se folosesc pe o rută de munte aşa de lungă troleibuze electrice şi nu autobuze care merg cu benzină?“, întrebăm noi.

„Troleibuzele nu poluează atât de mult ca autobuzele cu benzină“, ne răspunde el. „Am încercat să ne ocrotim moştenirea — munţii curaţi şi ţărmurile nepoluate.“

„Dar ar putea doar câteva autobuze să facă atât de mult rău?“, întrebăm noi.

„Câteva autobuze!“, exclamă el. „Ştiaţi că, acum câţiva ani, în perioada lor de glorie, troleibuzele plecau, în timpul verii, la fiecare două-trei minute şi făceau câte 400 de călătorii pe zi?“

Cunoscând aceste lucruri suntem nerăbdători să ne începem călătoria.

Începe călătoria

Staţia centrală din Simferopol este punctul de plecare. Puzderia de cabluri electrice de deasupra capului nostru par un labirint de argint. Găsim chioşcul de unde ne cumpărăm bilete, apoi urcăm în troleibuzul 52. Iată-ne în sfârşit plecaţi!

După 29 km, începem să „escaladăm“ munţii. Nu trece mult timp şi simţim frigul de la umbra impunătorilor zgârie-nori naturali. Versanţi abrupţi, acoperiţi de păduri de conifere şi de foioase, coboară şi se unesc cu văile albe de zăpadă. Ajunşi în vârf, ni se taie respiraţia când ne gândim la coborârea la fel de spectaculoasă. Înaintea ochilor vedem o şosea ce coboară şerpuind. Cu ajutorul puternicelor lui frâne, troleibuzul reduce din viteza deja mare. Şoferul ne aduce vii şi nevătămaţi la poalele muntelui!

Aici intrăm în oraşul Aluşta, cotim la dreapta şi o luăm spre sud, de-a lungul coastei. În stânga noastră vedem din troleibuz Marea Neagră, iar în dreapta, măreţii Munţi ai Crimeei întinzându-se ca un zid protector.

Ceva mai departe, pe la periferia satului Puşkino, vedem Muntele Ursului. O legendă din zonă spune că un urs uriaş s-a transformat în piatră când a vrut să înghită Marea Neagră. Capul, spun localnicii, îi este încă în apă, sorbind îndelung din mare. Mă întreb: „De ce n-or fi zicând sătenii că ursul a căzut în mare pentru că a băut prea mult vin? La urma urmei am trecut pe lângă multe podgorii pline cu struguri“. Aceasta este ţara vinului şi casa Viei Massandra, câştigătoarea multor concursuri internaţionale.

Ne dăm jos din troleibuz la Grădina Botanică Nikiţki, care se află în localitatea Nikita. Grădina este cu adevărat „internaţională“, cuprinzând mii de plante de pretutindeni din lume. Suntem însoţiţi de ghida noastră, Tamara, o bună cunoscătoare a plantelor, şi ne bucurăm de parfumul arborilor falnici de la intrare. „Aceştia sunt cedri din Liban“, ne explică ea. „Solomon a construit templul din aceşti arbori impunători.“ Ghida noastră are dreptate, deoarece Biblia spune că la realizarea impresionantei construcţii ridicate de Solomon s-a folosit foarte mult lemn de cedru. — 1 Împăraţi 5:6–18.

Coborând încet pe aleile acoperite cu pietriş, pline de vizitatori, vedem un strat de tufe cu spini. „Sunt trandafiri“, spune Tamara. „Grădina are 200 de varietăţi. Înfloresc pe la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie.“ Mai târziu ajungem în faţa unei tufe mai puţin atrăgătoare, înalte de vreo 2,5 m. „E arborele de fier“, ne spune Tamara, vădit încântată de specimen. „Bucăţi din acest lemn rezistent, un substitut al metalului, pot fi bătute cu ciocanul asemenea cuielor de oţel. Ba chiar se şi scufundă în apă.“ Un troleibuz soseşte repede, iar noi suntem bucuroşi că putem să stăm din nou pe scaun şi să ne odihnim picioarele obosite de scurta plimbare prin Ialta, ultima staţie a troleibuzului. Mulţi îşi amintesc de Ialta în primul rând datorită conferinţei istorice ţinute în timpul celui de-al doilea război mondial la Palatul Livadia în 1945. La această conferinţă conducătorii celor trei mari puteri aliate au stabilit planul de înfrângere a Germaniei naziste şi de ocupare a ei.

Călătoria de întoarcere

Seara se apropie, e timpul să urcăm într-un troleibuz şi să ne întoarcem acasă. De-a lungul drumului, copiii vând buchete de flori multicolore. Coborâm entuziasmaţi din troleibuz ca să cumpărăm nişte flori; imediat suntem asaltaţi de un grup de copii isteţi, pricepuţi în a-şi vinde marfa. „Cum se numesc florile alea albe ca perla?“, o întreb pe Iana, o fată de 15 ani cu părul blond, de culoarea nisipului. „Ghiocei“, îmi răspunde ea cu mândrie şi, arătând cu capul spre masivul de peste drum, adaugă: „Le culegem de pe versantul acela dimineaţa devreme când zăpada începe să se topească“.

Ne suim din nou în troleibuz, iar buna dispoziţie ne însoţeşte pe tot parcursul călătoriei de întoarcere. Aidoma unor copii care s-au dat prima dată într-un montagne russe, dorim să ne întoarcem şi să facem din nou călătoria.

[Chenarul de la pagina 22, 23]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

UCRAINA

CRIMEEA

Marea Neagră

SIMFEROPOL

↓ Muntele Ciatir-Dag

Aluşta

Puşkino

↓ Muntele Ursului

Nikita

↓ Massandra

Ialta

Livadia

Muntele Ai Petri

Alupca

[Legenda fotografiei de la paginile 22, 23]

Muntele Ai Petri

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Palatul Voronţov, oraşul Alupca

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Peştera de marmură, muntele Ciatir-Dag

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Muntele Ursului

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Castelul „Cuib de rândunică“, Ialta

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Crama Massandra (Ialta), cu sticle de vin de Xeres, din 1775

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Cascada Uciansu (Ialta), aflată la o înălţime de 97,6 m, cea mai mare altitudine din Crimeea

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Palatul istoric Livadia, Ialta