Tinerii se întreabă . . .

Cum pot face faţă problemelor specifice copiilor adoptaţi?

„De fapt, nu ştiu nimic despre părinţii mei naturali şi, de aceea, sunt foarte nefericită.“ — Barbara, 16 ani.

„N-am nici cea mai vagă idee despre locul unde m-am născut sau despre părinţii mei. Noaptea mă gândesc, uneori, la asta.“ — Matt, 9 ani.

„Când mă cert cu părinţii adoptivi, mă gândesc că poate părinţii mei «adevăraţi» ar fi mai înţelegători cu mine. Ştiu că e urât din partea mea să gândesc astfel, şi nu le-am spus niciodată acest lucru.“ — Quintana, 16 ani.

FĂRĂ îndoială că viaţa unui copil adoptat poate fi destul de grea. Nu puţini sunt tinerii care se luptă cu sentimente de felul celor descrise mai sus. Mulţi se întreabă dacă n-ar trebui cumva să caute să afle cine sunt părinţii lor naturali sau se gândesc că poate ar fi fost mai fericiţi alături de ei. Iar acestea nu sunt singurele probleme pe care le au copiii adoptaţi.

În articolul * precedent din această serie, am vorbit despre câteva idei negative pe care unii copii adoptaţi le au despre ei înşişi. Pentru a găsi bucurie în viaţă, copilul adoptat trebuie neapărat să învingă gândurile descurajatoare. Dar ce alte probleme pot apărea, şi ce poţi face în mod practic pentru a le depăşi?

Sunt ei părinţii mei „adevăraţi“?

Jake, în vârstă de 13 ani, spune că obişnuia să se gândească deseori la mama lui naturală. Acest lucru a creat însă unele probleme cu părinţii lui adoptivi. El mărturiseşte: „Ori de câte ori mă înfuriam, strigam: «Tu nu eşti mama mea „adevărată“ şi n-ai nici un drept să mă pedepseşti!»“

 După cum se vede, Jake a trebuit să înţeleagă un lucru foarte important: Cine era mama lui „adevărată“? Dacă eşti un copil adoptat, probabil că te frământă aceleaşi gânduri, mai ales în cazul în care te întrebi dacă nu cumva părinţii tăi naturali s-ar purta mai frumos cu tine decât cei adoptivi. Dar oare numai factorul biologic — naşterea în sine — îi face pe oameni să fie părinţi „adevăraţi“?

Mama adoptivă a lui Jake consideră că nu aşa stau lucrurile. Iată ce ne spune Jake: „Mama obişnuia să-mi spună: «Da, eu sunt mama ta adevărată. Chiar dacă te-a născut o altă femeie, eu sunt acum adevărata ta mam㻓. Când adulţii iau un copil la ei acasă şi îşi asumă răspunderea să-i asigure o casă, hrană şi educaţie, îngrijindu-se de necesităţile lui, ei devin „adevăraţii“ părinţi ai copilului (1 Timotei 5:8). Aşa sunt priviţi, probabil, şi de autorităţile ţării în care locuieşti. Dar cum îi priveşte Dumnezeu?

Să analizăm cel mai celebru caz de adopţie din istorie: cel al lui Isus Cristos. Isus nu era fiul natural al tâmplarului Iosif. Totuşi, Iosif a adoptat copilul, considerându-l al său (Matei 1:24, 25). Când a crescut, s-a răzvrătit oare Isus împotriva autorităţii lui Iosif? Nu. Dimpotrivă, Isus a înţeles că voinţa lui Dumnezeu era ca el să asculte de tatăl său adoptiv. Isus cunoştea foarte bine legea pe care o dăduse Iehova copiilor din Israel. Despre ce lege e vorba?

Onorează-i pe tatăl tău şi pe mama ta

În Scripturi, copiilor li se spune: „Onorează-i pe tatăl tău şi pe mama ta“ (Deuteronomul 5:16, NW). Cuvântul „a onora“ este folosit deseori în Biblie pentru a indica respect, stimă şi consideraţie. Le poţi arăta părinţilor adoptivi o asemenea onoare, purtându-te frumos cu ei, respectându-le poziţia pe care o au, ascultându-le punctul de vedere şi fiind gata să le îndeplineşti orice cerere rezonabilă.

Dar ce vei face în situaţia în care cererile părinţilor tăi adoptivi par nerezonabile? E adevărat, acest lucru se poate întâmpla. Toţi părinţii sunt imperfecţi, fie că sunt adoptivi, fie că nu. Din cauza defectelor lor, îţi vine probabil greu să-i asculţi. Şi nu e surprinzător că, uneori, ai tendinţa să te concentrezi asupra faptului că eşti un copil adoptat şi să te întrebi dacă nu cumva acest statut îţi reduce din obligaţia de a fi ascultător. Dar aşa să fie oare?

Gândeşte-te la situaţia lui Isus. Nu uita că el era perfect (Evrei 4:15; 1 Petru 2:22). Însă tatăl său adoptiv nu era perfect, ca de altfel nici mama lui naturală. Aşadar, au fost situaţii când Isus a putut să vadă că părinţii lui greşeau. S-a răzvrătit el oare împotriva autorităţii de cap al familiei pe care Iosif a exercitat-o în mod imperfect sau împotriva îndrumării părinteşti imperfecte a Mariei? Nu. Biblia ne spune că Isus ‘a fost supus’ părinţilor lui cât timp a fost crescut de ei. — Luca 2:51.

Când se întâmplă ca tu şi părinţii tăi adoptivi să aveţi puncte de vedere diferite, s-ar putea să fii convins că ei nu au dreptate. Însă trebuie să recunoşti că şi tu eşti imperfect. Deci întotdeauna există şi posibilitatea ca tu să fii cel care nu are dreptate. Dar indiferent cum ar sta lucrurile, nu e oare cel mai bine să urmezi exemplul lui Isus (1 Petru 2:21)? Acest lucru te va ajuta să fii ascultător. Există totuşi un motiv mult mai important pentru a-ţi asculta părinţii.

Biblia spune: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate, căci acest lucru este plăcut în Domnul“ (Coloseni 3:20). Da, ascultarea ta îl face fericit pe Tatăl tău ceresc (Proverbele 27:11). Iar el vrea ca tu să înveţi să fii ascultător pentru că doreşte totodată să fii fericit. Cuvântul său îi îndeamnă pe copii să asculte de părinţi, adăugând, „ca să-ţi meargă bine şi să dăinuieşti mult timp pe pământ“. — Efeseni 6:3.

Întăreşte-ţi legătura cu părinţii adoptivi

Pentru ca relaţiile dintre tine şi părinţii adoptivi să fie bune nu este suficient doar să-i onorezi şi să asculţi de ei. Probabil doreşti ca atmosfera de acasă să fie plină de căldură şi de iubire. Părinţii tăi adoptivi au responsabilitatea de a crea o astfel de atmosferă. Dar şi tu poţi contribui într-o mare măsură la realizarea ei. Cum anume?

Mai întâi, caută să te apropii de părinţii tăi. Pune-le întrebări despre ei, despre viaţa şi preocupările lor. Cere-le sfatul în anumite probleme  care te frământă, într-un moment când sunt liniştiţi şi receptivi (Proverbele 20:5). Apoi, caută să contribui la bunul mers al treburilor din casă, cum ar fi curăţenia şi alte treburi gospodăreşti; fă aceasta fără să trebuiască să fii împins de la spate.

Ce se poate spune însă despre părinţii tăi naturali? Dacă te hotărăşti să-i cauţi tu sau decid să te caute ei, înseamnă oare neapărat că legătura ta cu părinţii adoptivi va avea de suferit? De obicei, în trecut, agenţiile de adopţie refuzau să ofere informaţii părinţilor naturali care doreau să-şi găsească copilul dat spre adopţie sau invers, copiilor care îşi căutau părinţii naturali. În prezent, în unele ţări, prevederile privind adopţiile nu mai sunt atât de restrictive şi, astfel, mulţi copii adoptivi s-au întâlnit cu părinţii lor naturali, pe care nu-i cunoscuseră până atunci. Bineînţeles, poate că în ţara ta prevederile privind adopţiile ar putea fi diferite.

Oricum ar sta lucrurile, tu decizi dacă îi vei căuta sau nu pe părinţii tăi naturali, iar această decizie nu este deloc uşoară. Tinerii adoptaţi încearcă sentimente diferite faţă de această chestiune. Unii îşi doresc mult să-şi găsească părinţii naturali; alţii sunt hotărâţi să nu-i caute deloc. Totuşi, poţi fi sigur că mulţi copii adoptaţi şi-au întâlnit părinţii naturali fără ca relaţia cu părinţii adoptivi să sufere.

Cere-le sfatul părinţilor tăi adoptivi; ai putea vorbi chiar cu prieteni maturi din congregaţia creştină (Proverbele 15:22). Cântăreşte bine fiecare opţiune şi lasă să treacă ceva timp până când vei acţiona. Aşa cum se spune în Proverbele 14:15, „omul prevăzător ia seama bine cum merge“.

Dacă decizi să iei legătura cu părinţii tăi naturali, străduieşte-te să-i asiguri pe părinţii adoptivi că-i vei iubi şi-i vei respecta în continuare. Astfel, pe măsură ce vei ajunge să-i cunoşti pe cei care ţi-au dat viaţă şi care, cu mult timp în urmă, te-au dat spre adopţie, vei păstra legătura stabilă cu părinţii care te-au crescut şi te-au educat.

Întăreşte-ţi legătura cu Tatăl tău ceresc

Mulţi copii adoptaţi se luptă cu teama de a nu fi abandonaţi. Ei sunt chinuiţi de gândul că şi-ar putea pierde familia adoptivă, aşa cum în trecut şi-au pierdut părinţii naturali. Aceste temeri sunt fireşti. Totuşi, aminteşte-ţi următoarele cuvinte pline de înţelepciune: „În iubire nu există teamă, ci iubirea perfectă aruncă afară teama“ (1 Ioan 4:18). Nu lăsa ca teama de a-i pierde pe cei dragi să pună stăpânire pe tine. Dimpotrivă, dezvoltă-ţi iubirea faţă de ceilalţi, inclusiv faţă de toţi membrii familiei. Dar mai presus de toate, întăreşte-ţi iubirea faţă de Tatăl tău ceresc, Iehova Dumnezeu. Te poţi baza în totalitate pe el, deoarece el nu-i abandonează niciodată pe copiii săi fideli. El te poate ajuta să-ţi risipeşti toate temerile. — Filipeni 4:6, 7.

Catrina, care a fost adoptată când era mică, mărturiseşte că citirea Bibliei a ajutat-o să se apropie mai mult de Dumnezeu şi să ducă o viaţă fericită, plină de satisfacţii. Ea spune că relaţiile strânse cu Iehova „sunt foarte importante, întrucât Tatăl nostru ceresc ne cunoaşte sentimentele“. Versetul ei favorit este Psalmul 27:10 (NW), unde se spune: „În caz că propriul meu tată şi propria mea mamă m-ar părăsi, Iehova însuşi mă va adăposti“.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Caută să te apropii de părinţii tăi adoptivi