De la cititorii noştri

Familii monoparentale Pur şi simplu nu pot exprima în cuvinte cât de mult mi-a plăcut seria „Familiile monoparentale pot avea succes“ (8 octombrie 2002). Îmi vine să o citesc tot timpul! Sunt o mamă fără partener şi am doi copii. Ori de câte ori citesc aceste articole, îmi dau seama că pot să am succes şi că nu sunt singură. Vă mulţumesc din toată inima!

C. B., Statele Unite

Căsătoria mea s-a sfârşit printr-un divorţ. Am trecut printr-o perioadă foarte grea după ce am rămas singură cu doi copii. Îi mulţumesc lui Iehova că ascultă strigătele noastre şi că ne răspunde prin asemenea articole pline de iubire. Efectiv ne asigură că se gândeşte la noi şi că ne iubeşte.

L. T., Republica Cehă

Vă mulţumesc mult că aţi publicat aceste articole. Tocmai începusem să mă simt copleşită de situaţia în care mă aflu, întrucât sunt o mamă fără partener şi trebuie să-mi găsesc din nou un loc de muncă după mulţi ani de stat acasă ca soţie casnică. Totuşi, articolele mi-au dat speranţa şi încurajarea de care aveam nevoie ca să merg înainte. Doresc să aplic sugestiile date: să fiu bine organizată şi să ţin cu regularitate studiul în familie. Am să păstrez această revistă la îndemână şi am s-o citesc ori de câte ori am să mă simt copleşită.

B. A., Statele Unite

În urmă cu 14 ani am rămas fără partener şi cu doi copii: un fiu şi o fiică. Vă mulţumesc pentru eforturile pe care le depuneţi ca să realizaţi aceste publicaţii. Totuşi am fost dezamăgită de unele paragrafe din aceste articole. De exemplu, s-a folosit de mai multe ori cuvântul „succes“. Eu consider că am pus în practică sugestiile de la pagina 11, dar nu am avut un succes atât de mare ca mama din ilustraţia de la acea pagină. Cu certitudine, succesul nu poate fi privit doar prin prisma faptului că fiul sau fiica ta devine evanghelizator cu timp integral sau misionar.

M. S., Japonia

„Treziţi-vă!“ răspunde: Suntem de acord că succesul se poate măsura în diverse moduri. Intenţia noastră a fost aceea de a da sfaturi practice care să-i ajute pe părinţii fără partener să facă faţă greutăţilor vieţii şi de a-i asigura că eforturile lor nu sunt zadarnice. Acei tineri aflaţi în serviciul cu timp integral au fost daţi ca exemplu pentru a arăta că unii părinţi fără partener au reuşit să crească copii temători de Dumnezeu. Noi sperăm că toţi părinţii — indiferent că au sau nu un partener — vor continua să se îngrijească de necesităţile spirituale, afective şi fizice ale copiilor lor.

Foametea din Irlanda Vă mulţumesc pentru articolul „Marea Foamete din Irlanda — o povestire despre moarte şi emigrare“ (8 octombrie 2002). Am aflat multe lucruri noi din acest articol. În acea perioadă de foamete, mulţi irlandezi au emigrat în Canada, traversând marea. Mulţi au murit de holeră, tifos şi alte boli. Numeroşi copii au rămas orfani, iar unii au fost adoptaţi de familii vorbitoare de limbă franceză şi li s-au dat nume franceze. Din acest motiv, cu timpul, originea multor irlandezi s-a pierdut.

K. S., Canada

Tinerii se întreabă Vreau să spun câteva lucruri despre articolul „Tinerii se întreabă . . . De ce nu mă iubeşte părintele meu?“ (22 septembrie 2002). După ce părinţii mei au divorţat, am suferit o depresie gravă. Uneori aveam impresia că nu mă putea ajuta nimeni. Deşi am o mamă şi un frate extraordinari, pe care şi i-ar dori oricine, uneori simt că inima mea nu e completă: lipseşte acea părticică pe care mi-a răpit-o tata. M-am rugat lui Iehova să-mi trimită ceva care să mă încurajeze. Acest articol a fost exact ce aveam nevoie. M-a ajutat să mă văd cu alţi ochi şi m-a învăţat să lupt. Ceea ce realmente mi-a mişcat inima a fost Psalmul 27:10. Acest text biblic m-a ajutat să înţeleg că Iehova mă iubeşte chiar şi când s-ar părea că nimeni nu ţine la mine.

D. B., Statele Unite