Există speranţe de mai bine?

ÎN ZILELE noastre, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, precum şi alte organizaţii, desfăşoară programe de monitorizare şi control a răspândirii bolilor. În efortul de a face faţă problemei tot mai grave a bolilor transmise de insecte, diferite organizaţii oferă informaţii şi încurajează cercetările cu privire la noi medicamente şi la noi mijloace de ţinere sub control a bolilor. Atât persoanele individuale, cât şi comunităţile pot face multe pentru a se informa şi a se feri de aceste boli. Totuşi, acţiunile întreprinse la nivel individual nu echivalează cu programele de ţinere sub control a bolilor desfăşurate la nivel mondial.

Mulţi specialişti sunt de părere că relaţiile de încredere şi de cooperare globale sunt cheia succesului în ţinerea sub control a bolilor. „Globalizarea rapidă a relaţiilor interumane presupune ca oamenii de pretutindeni să nu considere localitatea, provincia, ţara sau emisfera în care trăiesc suma totală a propriilor ecosfere“, scrie jurnalista Laurie Garrett, câştigătoarea Premiului Pulitzer, în cartea sa The Coming Plague — Newly Emerging Diseases in a World out of Balance. „Microbii şi vectorii lor nu recunosc nici o graniţă ridicată de oameni.“ Izbucnirea unei epidemii într-o ţară alarmează imediat întreaga lume, nu doar ţările vecine.

 Unele guverne şi naţiuni privesc cu suspiciune orice intervenţie — inclusiv programele de ţinere sub control a bolilor — care vine de dincolo de graniţele ţării lor. În plus, obtuzitatea politică şi aviditatea lumii afacerilor obstrucţionează adesea eforturile internaţionale conjugate. În lupta omului împotriva bolilor, vor prelua microbii controlul? Scriitorul Eugene Linden, care este de această părere, afirmă: „E prea târziu să mai schimbăm scorul“.

Un motiv de speranţă

Progresele ştiinţifice şi tehnologice nu ţin pasul cu numărul mereu în creştere al bolilor. În plus, problema bolilor transmise de insecte este, bineînţeles, doar unul dintre multele pericole la adresa sănătăţii omului. Dar există un motiv de a spera. Deşi abia au început să înţeleagă relaţiile complexe dintre lucrurile vii, oamenii de ştiinţă recunosc capacitatea pământului de a se regenera. Planeta noastră are mecanisme proprii care pot restabili echilibrul sistemelor naturale. De exemplu, adesea pădurile cresc din nou pe terenurile defrişate, iar, cu timpul, relaţiile dintre microbi, insecte şi animale se stabilizează.

În plus, ceea ce este şi mai important, proiectul complex al naturii demonstrează că există un Creator, un Dumnezeu care a pus încă de la început în funcţiune mecanismele pământului. Mulţi oameni de ştiinţă admit ei înşişi că trebuie să existe o inteligenţă superioară care a creat pământul. Într-adevăr, oamenii care gândesc raţional nu pot nega existenţa lui Dumnezeu. Biblia îl descrie pe Creator, pe Iehova Dumnezeu, ca fiind atotputernic şi iubitor. El doreşte foarte mult ca noi să fim fericiţi.

Biblia mai arată că, din cauza păcatului deliberat al primei fiinţe umane, omul a moştenit imperfecţiunea, boala şi moartea. Înseamnă aceasta că suntem condamnaţi la suferinţă veşnică? Nu! Scopul lui Dumnezeu este de a transforma pământul într-un paradis unde oamenii să locuiască în armonie cu celelalte vieţuitoare — mici sau mari. Biblia vorbeşte despre o lume în care nici o creatură — fie un animal sălbatic mare, fie o insectă minusculă — nu va mai constitui o ameninţare pentru om. — Isaia 11:6–9.

Evident, oamenii vor avea rolul lor în menţinerea unor asemenea condiţii, atât din punct de vedere social, cât şi ecologic. Dumnezeu i-a dat omului misiunea să „îngrijească“ pământul (Geneza 2:15, NW). În viitorul paradis, oamenii se vor achita în mod perfect de această sarcină, urmând ascultători instrucţiunile date de Creatorul însuşi. Aşadar, putem aştepta cu nerăbdare acea zi când „nici un locuitor nu [va] zice: «Sunt bolnav!»“. — Isaia 33:24.