Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
A crescut într-adevăr productivitatea?
„Unu din patru canadieni lucrează în prezent peste 50 de ore pe săptămână, comparativ cu unu din 10 acum un deceniu“, precizează ziarul Vancouver Sun. Un studiu efectuat de guvern asupra a 31 500 de muncitori canadieni a arătat că „jumătate dintre cei chestionaţi muncesc peste program pentru patronul lor acasă sau în week-end-uri, fără a primi nici un ban, încă 27 de ore pe lună“. Motivul principal al muncii suplimentare este tehnologia. „Studiul a arătat că aproape toată munca neplătită efectuată peste program acasă . . . este, de fapt, muncă pe computer“, precizează ziarul. Aşadar, în loc să reducă săptămâna de lucru la patru zile, lăsând mai mult timp pentru relaxare, „tehnologia este principalul vinovat de creşterea nivelului de stres, de îmbolnăvire, de surmenaj, de absenteism şi de toate celelalte lucruri care duc la scăderea productivităţii“. Ziarul adaugă: „Majoritatea celor chestionaţi sunt de acord cu faptul că tehnologia le-a sporit interesul faţă de munca lor şi că a crescut productivitatea. În acelaşi timp, foarte puţini au spus că tehnologia le-a diminuat volumul de muncă sau stresul de la serviciu“.
Poluarea din marile oraşe
„Ciudad de Mexico, Caracas, Bogotá şi Havana sunt printre cele mai poluate oraşe din lume“, semnalează ziarul El Universal din Ciudad de Mexico. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns în urma unui studiu condus de Mercer Human Resource Consulting Society ce a fost publicat la Londra. Studiul, care a avut ca scop examinarea efectelor poluării în mai multe oraşe din întreaga lume, a avut în vedere unii factori, cum ar fi: calitatea aerului, tratarea deşeurilor, siguranţa, tipul de locuinţe şi condiţiile de locuit, educaţia, transportul şi serviciile publice. Dintre toate oraşele europene, Zürich şi Viena au cel mai înalt standard de viaţă. În privinţa curăţeniei, oraşele Calgary şi Honolulu se află în fruntea listei, fiind cele mai curate din lume. Potrivit acestui raport, din toată America Latină, oraşul San Juan (Puerto Rico) este considerat cel mai plăcut loc în care să trăieşti.
Costul destrămării familiei
După analizarea a peste 100 de lucrări de cercetare care au apărut pe parcursul a mai bine de douăzeci de ani, Rebecca O’Neill, coordonatoarea unui proiect realizat de departamentul Family Studies al Institutului Civitas, afirmă că, „pentru multe mame, taţi şi copii, «familia fără tată» a însemnat sărăcie, suferinţe emoţionale, sănătate precară, ratarea multor oportunităţi, instabilitate“. Potrivit spuselor Rebeccăi O’Neill, copiii din căminele destrămate sunt cu „50% mai predispuşi la boli, probabilitatea ca ei să fugă de acasă este de două ori mai mare, iar ca să fie victima unui abuz, de cinci ori mai mare“, anunţă The Sunday Telegraph din Londra. Ziarul adaugă: „Pentru copiii care trăiesc fără tatăl lor natural, probabilitatea de a avea dificultăţi în stabilirea unei relaţii de prietenie cu alte persoane, precum şi de a avea probleme la şcoală era de trei ori mai mare. Iar la adolescenţi, probabilitatea de a consuma alcool, de a fuma, de a se droga, . . . de a comite delicte, de a începe prematur viaţa sexuală şi de a deveni părinţi era de două ori mai mare“. Potrivit acestei statistici, chiar şi atunci când cuplurile căsătorite sunt la fel de sărace şi de defavorizate ca familiile cu un singur părinte, copiii lor sunt mai puţin expuşi la astfel de probleme.
Sinuciderea — principala cauză a morţii violente
„Sinuciderea este cauza principală şi cea mai răspândită a morţii violente în lume“, precizează ziarul londonez The Independent. Articolul, care se baza pe un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, adaugă că în anul 2000, 1,6 milioane de persoane au murit de moarte violentă. În acel an au fost 815 000 de sinucideri, 520 000 de omucideri, iar 310 000 de oameni au murit în războaie şi în alte conflicte. Marea majoritate a acestor decese din anul 2000 „s-au înregistrat în ţările în curs de dezvoltare, iar în jur de 10% în ţările dezvoltate“, relata ziarul. Belarus, Estonia şi Lituania au înregistrat o rată a sinuciderilor de patru ori mai mare decât Marea Britanie. În Africa şi în cele două Americi, rata omuciderilor e de două ori mai mare decât rata sinuciderilor, pe când în Australia, Europa şi Extremul Orient, raportul este invers.
Copii care dorm puţin
Lipsa somnului are efecte dezastruoase asupra sănătăţii copiilor, precizează revista U.S.News & World Report. Copiii care nu dorm suficient au rezultate slabe la învăţătură şi întâmpină dificultăţi în a-şi face prieteni. „Deseori, copiii care rămân în urmă cu somnul se pot concentra doar o scurtă perioadă de timp, sunt irascibili, agitaţi şi neastâmpăraţi.“ Ceea ce-i îngrijorează pe medici este că, de multe ori, chiar părinţii sunt răspunzători de aceste probleme. Psihoterapeutul pediatru Barbara Braun-McDonald spune: „Dacă vă ţineţi copilul treaz până la ora 11 noaptea pentru a petrece timp cu familia, atunci trebuie să vă reexaminaţi stilul de viaţă“. Pentru a stabili un program regulat de somn, părinţii sunt sfătuiţi să stabilească o oră fixă de culcare şi de trezire care să fie valabilă şi în week-end-uri. Alte sugestii se referă la obiceiurile de dinainte de culcare, cum ar fi îmbăierea ori dezmierdarea copiilor sau citirea unei poveşti; în plus, cu o oră înainte de a se culca, nu trebuie să li se dea voie să se uite la televizor sau să se joace pe calculator.
„Jocuri, gustări şi sânge“
Adolescenţii japonezi frecventează „săli spaţioase dotate cu instalaţii de aer condiţionat unde pot să vizioneze filme, să joace jocuri pe calculator şi să ia unele gustări şi unde chiar li se face masaj la picioare — totul în mod gratuit“, relatează ziarul japonez IHT Asahi Shimbun. „Trebuie să îndeplineşti doar o singură condiţie: să donezi sânge“, deoarece aceste locuri sunt centre de donare a sângelui folosite de Crucea Roşie din Japonia. „Oamenii donează sânge într-o atmosferă de petrecere“, spune ziarul. „Mulţi tineri rămân în aceste centre şi după ce au donat sânge ca să mănânce gogoşi, să bea răcoritoare şi să joace jocuri pe calculator fără a plăti nimic. O altă atracţie o constituie serviciile gratuite de prezicere a viitorului, oferite de mai multe ori pe săptămână.“ Mai mult, se ţin lecţii de machiaj, şedinţe de Shiatsu (presupunctură) şi de masaj; de asemenea, au loc concerte şi vânzări de bunuri de mâna a doua. Pentru a stopa reducerea drastică a numărului de donatori de sânge, Crucea Roşie îşi transformă centrele din întreaga ţară. Considerate odinioară „sumbre“ şi „înfricoşătoare“, aceste centre au devenit „locuri populare printre adolescenţi şi printre tinerii trecuţi de 20 de ani“, precizează ziarul.
Navele de croazieră şi poluarea
„Luxoasele nave de croazieră care transportă anual milioane de pasageri spre cele mai îndepărtate şi mai frumoase locuri din lume pun în pericol fauna marină din cauză că poluează apele“, se arată în ziarul londonez The Sunday Times. Un transoceanic care transportă circa 4 000 de oameni — pasageri şi membrii echipajului — deversează zilnic zeci de mii de litri de apă poluată care se acumulează în santina navei, apă reziduală de la duşuri şi spălătorie şi aproximativ 70 de litri de substanţe toxice; în plus, se aruncă în ocean şapte tone de gunoaie. Pe mare, cantitatea de deşeuri rămasă de la pasageri este cu mult mai mare decât cea rămasă de la ei dacă şi-ar fi petrecut vacanţa pe uscat. În anul 2000, circa 240 de nave de croazieră au transportat 10 milioane de persoane spre zone sensibile din punct de vedere ecologic, precum Golful Gheţarului din Alaska, recifele de corali şi insulele din arhipelagul Antilelor, regiunile istorice de pe coastele Mediteranei şi chiar Antarctica. S-a estimat că alte 50 de nave vor fi date în folosinţă până în 2005. Roger Rufe, de la Ocean Conservancy, spune: „Aceste croaziere se bucură de tot mai multă popularitate, însă navele sunt asemenea unor oraşe plutitoare ce nu sunt guvernate de nici o lege care să reglementeze reciclarea deşeurilor şi epurarea apelor menajere“.
Vânzările de „suveniruri papale“ sunt în declin
Ani de zile „în Polonia, vânzările de articole religioase garantau venituri sigure“, se spune în ediţia în poloneză a revistei Newsweek. Recent însă s-a observat „o criză“ în vânzările de idoli bisericeşti. În pofida marii publicităţi făcute vizitei Papei în Polonia în anul 2002, s-a înregistrat o cerere scăzută de articole religioase tradiţionale, cum ar fi lănţişoare şi picturi. „Piaţa a fost inundată de milioane de busturi confecţionate din ipsos şi metal, de carpete, de picturi şi de statuete“ cu imaginea papei, precizează revista, însă „cumpărătorii au devenit mofturoşi“. Totuşi, un obiect s-a bucurat de popularitate. Este vorba de un cartonaş plastifiat care era imprimat cu „imagini sfinte“ pe o parte şi care avea „mărgele aurii încorporate în plastic“ pe cealaltă parte. Aceste „cartonaşe cu rozarii“ sunt „cele mai noi şi mai populare suveniruri papale“, declara săptămânalul polonez Wprost.