„Nu plouă niciodată în Lima?“

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN PERU

Dacă vizitaţi Peru, probabil veţi auzi spunându-se: „Nu plouă niciodată în Lima“, capitala ţării. Zgribuliţi de frigul umed, probabil că vă veţi întreba cum se poate una ca asta.

LIMA se află în marele deşert ce mărgineşte coasta Pacificului din America de Sud, o regiune a cărei climă e dintre cele mai neobişnuite. Această fâşie de pământ aridă se întinde de la deşertul Sechura, din extremitatea nordică a statului Peru, până la deşertul Atacama, din nordul statului Chile.

Deşertul e situat de-a lungul coastei, între stâncoşii munţi Anzi şi azuriul Ocean Pacific. Din depărtare nu vezi nimic altceva decât dealuri de piatră şi de nisip. Sterpe şi colţuroase, ele dezvăluie privirilor o paletă de infinite nuanţe de bej şi brun. Eroziunea şi-a lăsat amprenta asupra multor versanţi, cioplind în ei valuri, valuri de rocă brună. Aceste valuri se îndreaptă treptat spre mare, împinse din când în când de cutremurele frecvente ce se produc în zonă.

Odată ce rocile ajung pe ţărm, valurile Pacificului lovesc cu putere în ele, măcinându-le şi transformându-le în nisip, pe care vântul îl modelează în dune în formă semilună. Se spune că în unele părţi ale acestui deşert imens nu a căzut nici o picătură de ploaie în ultimii 20 de ani, el fiind unul dintre cele mai secetoase locuri de pe pământ. Însă de ce e atât de uscat acest ţinut?

O piedică în calea ploii

Răspunsul e strâns legat de acţiunea alizeelor, care bat de la est la vest. Când în calea lor apar semeţele creste dinţate ale munţilor Anzi, masele de aer purtate de vânt încep să se ridice ca să poată trece de munţi. Aflat în ascensiune, aerul se răceşte, făcând ca vaporii de apă pe care îi poartă să se condenseze şi să cadă sub formă de ploaie sau de ninsoare. Precipitaţiile rezultate cad în cea mai mare parte pe versanţii estici ai lanţului muntos. Astfel, munţii sunt o piedică în calea ploii pentru versanţii vestici.

Mai mult decât atât, nici curentul rece Peru, sau curentul Humboldt, care vine dinspre nord din Antarctica, nici vântul care bate din sudul Pacificului nu aduc prea multă umiditate. Toţi aceşti factori la un loc contribuie la menţinerea unui deşert care, deşi nu e prea fierbinte, este  foarte arid. În mod paradoxal, chiar dacă precipitaţiile sunt puţine, umiditatea aerului este foarte ridicată, îndeosebi în timpul iernii peruviene, care începe în mai şi se sfârşeşte în noiembrie. Dar ce anume favorizează această umiditate?

Garúa

Iarna, un strat de nori inferiori plutesc de-a lungul coastei şi o ceaţă densă, pe care peruvienii o numesc garúa, pătrunde pe uscat dinspre Pacific. În acest anotimp, pot trece luni la rând fără să se întrezărească vreo licărire a razelor soarelui. De asemenea, vremea este răcoroasă, unii considerând-o chiar mohorâtă. Deşi regiunea se află la tropice, temperaturile medii înregistrate iarna în Lima variază între 16^°C şi 18^°C. Tot în acest anotimp, umiditatea poate fi de 95 la sută chiar dacă nu plouă. Acesta e motivul pentru care locuitorii oraşului Lima, numiţi limeños, de altfel foarte bine adaptaţi condiţiilor climaterice, se înfofolesc bine ca să facă faţă frigului umed şi pătrunzător. *

Burniţa fină din timpul iernii e suficientă ca să umezească străzile din Lima şi să trezească la viaţă plantele deşertice adormite ce sălăşluiesc pe înaltele dealuri de coastă. Turmele mari de capre şi de oi şi cirezile de vite profită de păşunile verzi ce renasc acum. În plus, cam din anii ’90, în unele oraşe se folosesc nişte plase mari de polipropilenă pe care particulele de apă din ceaţă se condensează. Apa colectată astfel din norii de ceaţă ce plutesc la o altitudine joasă e folosită la băut şi la irigarea grădinilor.

Cu toate acestea, umiditatea ceţii şi a norilor nu e suficientă pentru a susţine vegetaţia sălbatică tot timpul anului. Cantitatea totală de precipitaţii din Lima depăşeşte rareori 50 de mililitri pe an, iar cea mai mare parte a ei e obţinută  din garúa. Prin urmare, singurele plante verzi cărora le priesc condiţiile deşertului de coastă sunt cele irigate de pâraiele care aduc apa dătătoare de viaţă de pe culmile înzăpezite ale Anzilor. Privite de sus, văile înguste ale râurilor sunt asemenea unor panglici verzi ce împodobesc deşertul.

Cum se trăieşte fără ploaie

Ca să supravieţuiască în condiţii atât de aride, anticele culturi peruviene, precum Chimu şi Mochica, au inventat sisteme de irigare foarte sofisticate. Asemenea celor din Egipt, aceste ample proiecte agricole au stat la baza dezvoltării unor civilizaţii cu un grad ridicat de organizare. Oraşele construite din chirpici de anticii peruvieni erau foarte dezvoltate — cu temple-piramidă, ziduri mari şi bazine. Datorită secetei, ruinele s-au păstrat foarte bine, dându-le arheologilor posibilitatea să-şi formeze o imagine  clară despre civilizaţiile precolumbiene din Peru. Chiar şi în prezent, multe aşezări de coastă depind de apeductele şi canalele renovate care au fost construite cu mii de ani în urmă.

Aşa cum şi-au dat seama şi primii locuitori ai deşertului, solul de aici este foarte fertil când are apă. Sistemele moderne de irigaţii din zona de coastă a statului Peru asigură apa necesară culturilor de bumbac, orez, porumb, trestie-de-zahăr, viţă-de-vie, măslin, sparanghel şi de alte legume şi fructe. În prezent, mai mult de jumătate din populaţia de 27 de milioane a ţării locuieşte pe această fâşie îngustă de coastă.

Dar când plouă . . .

Totuşi, în anumite zone ale deşertului, inclusiv în Lima, plouă din când în când. O dată la câţiva ani, curentul Peru, care este un curent rece, cedează în faţa apelor calde ce vin dinspre vestul Pacificului. Acest fenomen, cunoscut sub numele de El Niño, anunţă sosirea iminentă a ploii. Curenţii El Niño din 1925, 1983 şi 1997–1998 au fost deosebit de puternici. Este lesne de înţeles că locuitorii deşertului, nefiind deloc obişnuiţi cu ploaia, nu sunt prea bine pregătiţi pentru ploile torenţiale şi inundaţiile cauzate de acestea.

În 1998, o astfel de inundaţie s-a abătut asupra oraşului Ica, din Peru. Râul Ica a ieşit din matcă inundând mari porţiuni ale oraşului, iar casele de chirpici pur şi simplu s-au înmuiat. Inundaţia a fost benefică pentru alte regiuni ale deşertului. După ce au absorbit apa, aceste regiuni s-au transformat în păşuni verzi. Ultimul El Niño a îmbrăcat o mare parte din deşertul Sechura într-o adevărată grădină plină de flori frumoase, ceea ce ne aminteşte de promisiunea lui Dumnezeu că într-o zi ‘deşertul va înflori ca trandafirul’ (Isaia 35:1). De asemenea, în urma ploilor torenţiale, în deşert s-a format un lac imens, despre care se spune că ar avea o lungime de 300 de kilometri şi o lăţime de 40 de kilometri. Ziarele l-au supranumit lacul La Niña.

Cu certitudine, marele deşert de coastă al statului Peru e o dovadă în plus a varietăţii extraordinare a minunăţiilor naturale existente pe planeta noastră. Deşi aici plouă foarte rar, datorită irigaţiilor şi folosirii corespunzătoare a atât de preţioasei ape, milioane de oameni găsesc că e plăcut să locuiască în acest ţinut arid.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 27]

Bogăţie din deşeuri

Timp de milenii, mările reci şi bogate în substanţe nutritive din vestul statului Peru — mişunând de sardine şi de hamsii — au fost o sursă de hrană pentru milioanele de păsări. Întrucât în zonă plouă foarte rar, de-a lungul anilor excrementele păsărilor s-au acumulat pe insulele din apropierea coastei continentale, formând grămezi imense, unele chiar atingând o înălţime de 30 de metri! Înainte de sosirea spaniolilor, s-a descoperit că aceste deşeuri organice, numite guano, după numele dat de indienii Quechua, erau un îngrăşământ foarte bun. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, guano a devenit un produs de export de mare succes pentru Peru, până la înlocuirea lui pe piaţa mondială cu fertilizatorii chimici. Până atunci, vechile grămezi de guano fuseseră deja epuizate. Cantitatea de guano din prezent se limitează la ceea ce produc acum păsările.

[Harta de la pagina 24]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Lima

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Coasta Pacificului la sud de Lima

[Provenienţa fotografiei]

© Yann Arthus-Bertrand/CORBIS

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Deşertul Sechura situat de-a lungul coastei peruviene

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

Panouri folosite la colectarea apei din ceaţă, Mejía (Peru)

Unele canale de pe vremea incaşilor sunt şi acum funcţionale în Ollantaytambo (Peru)

[Provenienţa fotografiilor]

© Jeremy Horner/CORBIS; fotografia din stânga: Cu amabilitatea organizaţiei de caritate FogQuest; www.fogquest.org

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

La 30 ianuarie 1998, ploile torenţiale aduse de fenomenul climateric El Niño au cauzat mari inundaţii în Ica (Peru)

[Provenienţa fotografiei]

Foto AP/Martin Mejia