Salt la conţinut

Salt la cuprins

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

Terorism Am 15 ani şi vreau să vă mulţumesc pentru seria de articole apărută în numărul din 22 octombrie 2002, cu titlul „Rugăciunile pentru pace — Pot pune capăt terorismului?“ De când au avut loc atentatele din 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center, mă simt foarte tulburată. Parcă am trăi un coşmar! Aştept cu nerăbdare ziua în care Isus, Prinţul Păcii, ne va ocroti pe toţi. E singura speranţă ce ne poate aduce mângâiere.

A. M., Statele Unite

Zeppeline Articolul „Zeppelinele — spectaculoşi giganţi ai cerului“ din 22 octombrie 2002 mi-a atras atenţia într-un mod deosebit, amintindu-mi de copilărie. Pe vremea când eram de vârstă şcolară, locuiam pe coasta estică a Angliei. Într-o zi, pe când aveam vreo 10 ani, m-am uitat pe geam şi am zărit unul dintre aceste mari dirijabile trecând încet pe deasupra noastră. Toţi elevii din clasă am fugit afară în curtea şcolii ca să vedem acest spectacol impresionant. N-am să uit niciodată acea imagine! Iar articolul vostru m-a făcut să-mi amintesc de această întâmplare din copilărie.

R. W., Anglia

Tata a pilotat unul dintre cele mai mari dirijabile nerigide care s-au construit vreodată. Şi eu am zburat de două ori cu un asemenea dirijabil. Pot spune că întotdeauna m-a fascinat istoria acestor aparate de zbor. Am fost încântat de modul în care aţi clasificat dirijabilele.

R. P., Statele Unite

Pinguini Soţul meu nu le-a dat voie fiilor noştri să studieze Biblia. Prin urmare, pe băieţi nu-i interesează deloc un astfel de studiu. Dar cu ajutorul articolelor voastre educative, reuşesc totuşi să-i instruiesc oarecum pe plan spiritual. Aleg articolele care nu menţionează în mod concret cuvântul Biblie sau Dumnezeu, dar care i-ar putea interesa pe băieţi. De exemplu, am făcut o fotocopie a articolului „Începe parada pinguinilor pitici!“ (22 octombrie 2002) şi am pus-o într-un mic dosar pregătit special pentru ei, pe care am scris „Minunile naturii“. Mă rog ca Iehova să-mi răsplătească eforturile de a-i câştiga pe cei dragi.

J. G., Franţa

Telefoane mobile Articolul „Tinerii se întreabă . . . Chiar am nevoie de un telefon mobil?“ (22 octombrie 2002) m-a ajutat foarte mult. Înainte de a citi acest articol, nici nu puteam să dorm dacă nu răspundeam la mesajele primite. M-aţi ajutat să înţeleg care sunt avantajele şi dezavantajele folosirii acestui aparat.

C. A., Filipine

Majoritatea copiilor de la şcoală au telefoane mobile, aşa că mă gândeam să-mi iau şi eu unul. Acum, după ce am citit articolul, am să ţin în mod sigur cont de dezavantaje şi am să fiu atentă să-l folosesc cu înţelepciune. Cred că Iehova a trimis acest articol exact pentru mine.

M. F., Japonia

Eu şi un băiat ne trimiteam mesaje e-mail prin telefon. Ne spuneam problemele şi eram fericită că aveam pe cineva căruia puteam să mă destăinui. După un timp, el nu mi-a mai trimis nici un mesaj, iar eu m-am supărat foarte tare. Însă articolul m-a ajutat să înţeleg că aceste mesaje e-mail pot fi considerate un fel de întâlniri. Bănuiesc că şi băiatul a înţeles acest lucru. Acum îmi dau adresa de e-mail numai persoanelor care trebuie s-o ştie.

Y. M., Japonia

Depresia la adolescenţi Am 17 ani şi îmi plac foarte mult revistele voastre. Odată, când eram la spital, am văzut un teanc de reviste Treziţi-vă! pe un dulap de pe coridor. Am aflat că Dumnezeul cel Atotputernic are un nume: Iehova. Mi-au plăcut în mod deosebit articolele „Ajutor pentru adolescenţii depresivi“ (8 septembrie 2001). Ele mi-au fost de mare folos şi m-au ajutat să depăşesc problemele cu care mă confruntam, întrucât pe vremea aceea sufeream de depresie. Vă mulţumesc pentru aceste minunate reviste informative. Mă bucur că există oameni ca voi.

G. Z., Rusia