Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Iehova este consolarea mea“

„Iehova este consolarea mea“

„Iehova este consolarea mea“

AŞA ar putea fi redat în limba română motoul regal oficial al regelui Carol IX al Suediei. În latină el apare astfel: „Iehovah solatium meum“. Carol IX a făcut parte dintr-o familie regală care s-a aflat pe tronul Suediei mai multe generaţii la rând (1560–1697) şi care a acordat importanţă numelui lui Dumnezeu, nume scris pe monede, pe medalii sau în motourile personale, fie cu caractere ebraice, fie cu caractere latine. Carol IX a instituit chiar Ordinul Regal al lui Iehova. În ziua încoronării sale ce a avut loc în anul 1607, Carol a purtat la gât un lanţ numit „lanţul lui Iehova“.

Dar ce anume i-a determinat pe aceşti monarhi să acţioneze astfel? Erudiţii sunt de părere că regii au fost influenţaţi de mişcarea calvinistă ce se făcea simţită în Europa acelei vremi, precum şi de respectul acestora faţă de Biblie. Fiind suverani renascentişti cu o instruire aleasă, ei erau, după cât se pare, familiarizaţi cu forma latină a numelui personal al lui Dumnezeu, Iehova. Cu siguranţă, unii au văzut că acest nume apărea de mii de ori în textul ebraic original al Bibliei.

Există multe dovezi potrivit cărora, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, în diverse părţi ale Europei, numele Iehova apărea deseori pe monede şi pe medalii, precum şi pe clădiri publice şi biserici. Era clar că declaraţia făcută de însuşi Dumnezeu, citată în Exodul 3:15, era recunoscută şi respectată de mulţi: „Iehova . . . este numele meu pe timp indefinit“ (NW).

[Legenda fotografiilor de la pagina 31]

LANŢ ŞI ÎNSEMN APARŢINÂND ORDINULUI REGAL AL LUI IEHOVA, realizate din aur, email, cuarţ şi granat (1606)

REGELE ERIK XIV 1560–1568

REGELE CAROL IX 1599–1611 (fratele lui Erik XIV)

REGELE GUSTAV II ADOLF 1611–1632 (fiul lui Carol IX)

REGINA CHRISTINA 1644–1654 (fiica lui Gustav II Adolf)

[Provenienţa fotografiilor]

Lanţul: Livrustkammaren, Stockholm Sverige; monedele: Kungl. Myntkabinettet, Sveriges Ekonomiska Museum