Crimele violente — Ce se întâmplă cu lumea?

ÎN STATUL Oregon (SUA), Frank şi Gabriella se plimbau pe ţărmul mării la primele ore ale dimineţii, admirând răsăritul. N-aveau nici cea mai vagă idee despre ceea ce avea să li se întâmple. Câteva minute mai târziu, amândoi zăceau morţi: fuseseră împuşcaţi în cap de la mică distanţă. Să fi fost un act de răzbunare? Sau un act de gelozie? Nici una, nici alta! Ucigaşul, care nici măcar nu-i cunoştea, şi-a împlinit o fantezie: el îşi dorea să ştie cum e să ucizi pe cineva.

„Duminică 28 aprilie 1996, Martin Bryant a captat atenţia întregii lumi occidentale în urma unei «distracţii pe cinste». Trăgând cu o armă de foc în toţi cei care îi ieşeau în cale în timp ce rătăcea pe străzile oraşului Port Arthur (Tasmania), el a simţit extraordinara emoţie a exultării şi a puterii“ (A Study of Our Decline, de Philip Atkinson). Ucisese 35 de persoane!

Un pensionar de 65 de ani din Canada ieşise pentru obişnuita plimbare de dimineaţă cu bicicleta. În timp ce pedala a fost lovit din spate de o maşină, şoferul lăsându-l să moară în mijlocul drumului. Bicicleta fusese târâtă pe şosea mai bine de 700 de metri. La prima vedere părea un simplu accident în care făptaşul a fugit de la locul faptei. Însă investigaţiile ulterioare au scos la iveală că şoferul care lovise biciclistul furase maşina ca să se distreze făcând curse nebuneşti. Se pare că lovirea biciclistului făcuse parte din „distracţie“.

Un gen nou de crime?

De sute de ani se comit crime, însă cazurile menţionate mai înainte îi determină pe oameni să se întrebe: „De ce comit unii asemenea acte? Cum i-ar putea trece cuiva prin minte să facă aşa ceva?“ Infracţiunile obişnuite, cum ar fi furtul sau înşelăciunea, poate că nu atrag atenţia multor oameni, dar există o categorie tot mai numeroasă de acte reprobabile ce captează atenţia mijloacelor de informare în masă şi îi fac pe oameni să-şi spună în sinea lor: „Dar n-are nici un sens! Ce se întâmplă cu lumea asta?“

Aceste crime sunt diferite de celelalte. De obicei, ele şochează prin violenţa şi brutalitatea lor. Aşa cum s-a văzut în exemplele de mai înainte, victimele sunt, în general, persoane nevinovate, care nu-i cunosc pe autorii crimelor. În plus, de cele mai multe ori, aceste crime violente nu par să aibă la bază un mobil evident. Iar lista actelor iraţionale poate continua.

În aprilie 1999, în statul Colorado (SUA), doi liceeni au tras mai multe focuri de armă într-un liceu omorând 12 elevi şi un profesor, după care s-au sinucis. În 1982, în California, un bărbat a murit după ce luase fără prescripţia medicului  un medicament în care cineva pusese stricnină. În 1993, doi băieţi de 10 ani l-au convins pe James Bulger, un băieţel de doi ani, să părăsească centrul comercial din Bootle, comitatul Merseyside (Anglia), în timp ce mama lui se afla la raionul de carne. Băieţii l-au dus pe James la o linie de tren, unde l-au lovit cu o bâtă până când l-au omorât.

Unele acte pot fi clasificate ca acte teroriste, cum a fost cazul intoxicării din metroul din Tokyo care a avut loc în 1995. Japonia a fost şocată aflând că membrii unei secte au eliberat un gaz toxic într-o staţie de metrou din Tokyo. Bilanţul victimelor a fost de 12 morţi şi mii de persoane intoxicate. Puţini pot uita distrugerea clădirilor World Trade Center din New York şi atacul asupra Pentagonului din Washington, D.C., unde au murit aproximativ 3 000 de persoane. Iar anul trecut, în Bali (Indonezia), explozia unei bombe a provocat moartea a aproximativ 200 de persoane.

Astfel de crime violente s-au înmulţit în mod simţitor. Întreaga lume se confruntă cu această problemă, fiind afectate numeroase naţiuni şi multe categorii de persoane.

În unele cazuri, făptaşii parcă s-ar lua la întrecere, ca şi cum ar vrea să vadă cine comite cele mai şocante crime. În plus, crimele care au la bază ura sunt din ce în ce mai răspândite. Ele sunt comise cu o cruzime extremă împotriva unor persoane a căror singură „vină“ este că aparţin altei rase, altei religii sau altui grup etnic. Aşa s-a întâmplat în 1994, când în Rwanda au fost ucişi aproximativ 800 000 de tutsi.

Toate acestea îi fac pe mulţi să se întrebe: „Ce se întâmplă? A fost oare aşa şi înainte? Ce anume duce la comiterea unor asemenea crime îngrozitoare? Există vreo speranţă ca astfel de crime pline de cruzime să se reducă la număr sau chiar să fie eliminate?“ În următoarele articole vom răspunde la aceste întrebări, precum şi la altele.

[Text generic pe pagina 4]

Victimele crimelor violente sunt, în general, alese la întâmplare, fără să existe un mobil evident la bază