Tinerii se întreabă . . .

De ce trebuie să fiu mereu perfect?

„Cum tata era profesor, toţi se aşteptau să iau numai note de 10. Uneori plângeam până adormeam.“ — Leah. *

„Sunt perfecţionist. Dacă fac un lucru trebuie să-l fac cel mai bine sau într-un mod cu totul diferit de ceilalţi, altfel n-are nici un rost să mai fac ceva.“ — Caleb.

CREZI că trebuie să fii mereu perfect? Te temi că oricât de mult te-ai strădui nu eşti niciodată îndeajuns de bun? Nu-ţi place să primeşti nici un fel de critică? Când lucrurile nu merg aşa cum ar trebui, te învinovăţeşti, spunându-ţi că eşti prost, inferior sau fără valoare? Dacă vrei ca un lucru să fie bine făcut, consideri că trebuie să-l faci tu însuţi ? Îţi este uneori atât de frică de eşec încât amâni un lucru sau chiar te blochezi şi nu mai faci nimic?

Care sunt relaţiile tale cu alţii? Te trezeşti fără prieteni deoarece nimeni din jurul tău nu se ridică la înălţimea aşteptărilor tale? Te deranjează foarte mult greşelile altora? Dacă răspunsul la cel puţin una dintre aceste întrebări este afirmativ, atunci, probabil că problema cu care te lupţi este perfecţionismul. Dar să ştii că nu eşti nici pe departe singurul care duce această luptă. Este un lucru des întâlnit la tineri — mai ales la cei înzestraţi cu talent sau la cei ce au rezultate foarte bune la învăţătură. *

Ce factori duc la perfecţionism? Cercetătorii au doar teorii. Cartea Perfectionism — What’s Bad About Being Too Good? afirmă: „Perfecţionismul nu este o boală; nu se ia. Perfecţionismul nu e ereditar; nu te naşti cu el. Atunci, cum ajungi să fii perfecţionist? Unii specialişti sunt de părere că perfecţionismul se dezvoltă încă din copilărie. Aşteptările din partea familiei, propriile aşteptări sau ale celor cu care intri în contact, influenţa pe care o exercită mass-media, precum şi descrierile nerealiste ale vedetelor, toate la un loc formează o forţă uriaşă ce îi face pe unii să aibă o viaţă plină de îngrijorări, de sentimente de vinovăţie şi să muncească în exces“.

Oricare ar fi cauza, nevoia sau obligaţia de a fi mereu perfect îţi poate ruina viaţa. Dar să înţelegem mai bine ce este perfecţionismul şi din ce cauză poate fi dăunător.

Ce este perfecţionismul?

A fi perfecţionist înseamnă mai mult decât a te strădui să faci un lucru foarte bine sau a simţi satisfacţia muncii bine efectuate. La urma urmei, în Proverbele 22:29, Biblia îl laudă pe omul  „iscusit în lucrul lui“ (NW). În plus, Biblia vorbeşte în mod favorabil despre câteva persoane care şi-au cultivat talentele sau au ajuns să fie foarte iscusite în unele meserii (1 Samuel 16:18; 1 Împăraţi 7:13, 14). Prin urmare, este firesc să ne străduim să facem lucrurile cât se poate de bine şi să ne fixăm obiective înalte, dar realiste. În felul acesta un om ‘îşi înveseleşte sufletul cu ce este bun din munca lui’. — Eclesiastul 2:24.

Perfecţionistul însă nu are parte de o asemenea satisfacţie. Modul în care înţelege el succesul este, în esenţă, nesănătos. Potrivit unor specialişti, perfecţionismul presupune „obiective intangibile (cum este perfecţiunea) şi implică o stare de nemulţumire constantă, indiferent de rezultatele obţinute“. Drept urmare, perfecţionismul este „o sursă permanentă de stres, creându-i adesea unei persoane impresia că nu este bună de nimic“. O lucrare defineşte perfecţionismul drept „credinţa iraţională că tu şi/sau cei din jurul tău trebuie să fie perfecţi“. El reprezintă „gândul obsesiv că orice lucru trebuie făcut în mod perfect, fără abateri, greşeli, scăpări sau inconsecvenţe“.

Dar nu a spus Isus: „Trebuie, aşadar, să fiţi perfecţi, după cum Tatăl vostru ceresc este perfect“ (Matei 5:48)? Da, dar Isus nu a spus că un om poate fi perfect în sens absolut. De fapt, Biblia ne învaţă că „toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3:23). Atunci, ce a vrut să spună Isus? În Biblie, cuvântul „perfect“ transmite ideea de a fi complet (Matei 19:21). Când a spus că trebuie să fim perfecţi, Isus vorbea despre iubire şi îşi încuraja continuatorii să fie „compleţi“ în manifestarea ei. În ce fel? Iubindu-i şi pe duşmani. Scriitorul biblic Luca redă următoarele cuvinte ale lui Isus: „Continuaţi să deveniţi îndurători, aşa cum Tatăl vostru este îndurător“. — Luca 6:36.

Perfecţioniştii însă au impresia greşită că un om poate fi perfect în sens absolut. Prin urmare ei pot ridica prea mult ştacheta în ceea ce-i priveşte pe alţii. Potrivit cărţii Never Good Enough — Freeing Yourself From the Chains of Perfectionism, perfecţioniştii „sunt iritaţi de felul în care alţii par să-şi facă munca . . . În opinia lor, oamenilor din jur nu le pasă dacă efectuează o muncă de calitate şi nici nu simt satisfacţia muncii“.

Carly, de pildă, este o elevă eminentă, fiind inclusă într-un program pentru elevii supradotaţi. În relaţiile cu alţii însă ea a avut mai puţin succes. Şi-a pierdut majoritatea prietenilor, pentru că voia ca totul să fie perfect. „Pur şi simplu nu se ridicau la înălţimea aşteptărilor mele“, spune ea.

Alţii pretind perfecţiunea nu de la ceilalţi, ci de la ei înşişi. Cartea amintită mai sus arată că astfel de oameni cred că „ei înşişi ori acţiunile lor nu sunt destul de bune . . . şi sunt preocupaţi îndeosebi de ceea ce gândesc alţii despre ei“.

Când încerci să fii perfect

Departe de a fi sănătoasă sau benefică, această căutare a perfecţiunii se dovedeşte adesea dăunătoare. Şi, în loc să ducă la desăvârşire, un asemenea punct de vedere conduce deseori la eşec. Un creştin pe nume Daniel îşi aminteşte că odată a muncit mult la o temă pe care trebuia să o ţină la Sala Regatului a Martorilor  lui Iehova. Mulţi din auditoriu l-au lăudat pentru prezentarea excelentă pe care o făcuse. Apoi, plin de tact, instructorul Şcolii i-a oferit câteva sugestii utile. Biblia ne încurajează: „Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura“ (Proverbele 19:20). Dar, în loc să fie bucuros de sfaturile constructive primite, Daniel s-a simţit un ratat. „Îmi veneam să intru în pământ“, îşi aminteşte el. Săptămâni la rând nu a putut dormi noaptea.

Aşadar, perfecţionismul poate încetini procesul de învăţare. Într-un articol apărut pe un site Web pentru tineri, o adolescentă pe nume Rachel scrie: „Când am intrat la liceu eram hotărâtă să fiu bună la învăţătură. Fusesem o elevă numai de 10 şi nu vedeam de ce s-ar schimba lucrurile“. Însă nu după mult timp, Rachel şi-a dat seama că întâmpina unele dificultăţi la algebră când a primit nota +9. „Pentru toţi ceilalţi era o notă bună, însă pentru mine . . . o umilire“, îşi aminteşte Rachel. „Am intrat în panică şi am început să mă îngrijorez . . . Mi-era teamă să-l rog pe profesor să mă ajute pentru că, în mintea mea, dacă recunoşteam că am nevoie de ajutor la teme, însemna că nu am înţeles. . . . Câteodată, mă gândeam că era mai bine să mor decât să greşesc.“

Timoraţi de ideea unui eşec, unii tineri s-au gândit chiar să se sinucidă. Din fericire, majoritatea tinerilor nu se gândesc la asemenea soluţii extreme. Sylvia Rimm, specialist în sănătate mintală, declară totuşi că această categorie de persoane vor încerca să evite eşecul neasumându-şi nici un risc şi deci nemaifăcând nimic. Potrivit opiniei lui Rimm, unii perfecţionişti „nu-şi prezintă profesorului tema, nu găsesc satisfacţie în munca lor, îşi uită temele acasă şi invocă tot felul de motive“.

Există însă şi o altă categorie de tineri care, pentru a fi siguri de reuşită, merg până la extreme. „Lucrez până noaptea târziu la proiectele pentru şcoală ca să iasă impecabile“, recunoaşte Daniel. Problema e că, mergând la extreme, de obicei nu dai randament. Un elev somnoros nu se va descurca bine.

Nu e de mirare atunci că perfecţionismul a fost asociat cu starea de iritare permanentă, cu sentimentul lipsei valorii, cu sentimentul de vinovăţie, cu pesimismul, cu tulburări de comportament alimentar şi cu depresie. Însă cel mai grav este că perfecţionismul poate distruge o persoană pe plan spiritual. De exemplu, Biblia îi sfătuieşte pe creştini să le vorbească altora despre credinţa lor (Romani 10:10; Evrei 10:24, 25). Cu toate astea, o tânără creştină, pe nume Vivian, nu făcea comentarii la întrunirile congregaţiei de teamă să nu se exprime greşit. Leah, o altă tânără, împărtăşeşte aceleaşi temeri. Ea mărturiseşte: „Dacă nu răspund bine, ceilalţi îşi vor face o impresie greşită despre mine. Aşa că mai bine tac din gură“.

Este limpede, prin urmare, că dorinţa de a fi perfect este dăunătoare şi nesănătoasă. Iar dacă descoperi la tine vreuna din trăsăturile de personalitate descrise în acest articol, poate că vei găsi necesar să faci unele schimbări în modul de gândire. Un articol viitor va arăta cum poţi face aceste schimbări.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Teama de a nu greşi îi împiedică pe unii tineri să-şi facă temele

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Perfecţionismul poate duce la depresie şi la un respect de sine scăzut