Potrivit Bibliei

Este ura etnică justificată?

CUM v-aţi simţi dacă aţi fi etichetat drept perfid, violent, prost sau imoral pentru simplul motiv că faceţi parte dintr-un anumit grup etnic *? Bineînţeles că nu v-ar plăcea. Din nefericire, nenumărate persoane sunt tratate în acest fel. Mai mult decât atât, de-a lungul istoriei milioane de oameni nevinovaţi au fost maltrataţi sau chiar ucişi, doar din cauza rasei sau a naţionalităţi. Într-adevăr, majoritatea conflictelor sângeroase de astăzi îşi au rădăcina în ura etnică. Însă mulţi dintre cei ce aprobă asemenea acte de violenţă pretind că au credinţă în Dumnezeu şi în Biblie. Există şi oameni care susţin că rasismul nu va dispărea niciodată — fiind o parte intrinsecă a naturii umane.

Scuză oare Biblia ura etnică? Există situaţii care ar putea justifica ura faţă de cei ce sunt diferiţi în privinţa mediului cultural din care provin sau a rasei? Putem avea speranţa într-un viitor în care nu va mai exista ură etnică? Care este punctul de vedere biblic?

Judecaţi după faptele lor

O privire superficială asupra modului în care a tratat Dumnezeu în trecut cu oamenii ar putea conduce la o concluzie greşită, şi anume că el a susţinut ura etnică. Nu sunt oare multe relatări biblice care îl descriu pe Dumnezeu executând triburi şi naţiuni întregi? Ba da. Însă la o privire mai atentă asupra textului biblic se poate observa că Dumnezeu a judecat aceste popoare din cauza ignorării cu neruşinare a legilor divine şi nu din cauza originii lor etnice.

De pildă, Iehova Dumnezeu i-a condamnat pe canaaniţi pentru ritualurile lor sexuale şi demonice depravate. Ei ajunseseră până acolo încât îşi ardeau copiii în foc, oferindu-i ca jertfă dumnezeilor falşi (Deuteronomul 7:5; 18:9–12)! Au fost cazuri însă când unii canaaniţi au dovedit credinţă în Dumnezeu şi s-au căit. Drept urmare, Iehova le-a cruţat viaţa şi i-a binecuvântat (Iosua 9:3, 25–27; Evrei 11:31). O femeie canaanită, Rahav, chiar a devenit ascendenta promisului Mesia, Isus Cristos. — Matei 1:5.

 Legea dată de Dumnezeu israeliţilor arată că el nu este părtinitor. Dimpotrivă, el demonstrează un interes sincer pentru bunăstarea tuturor popoarelor. În Leviticul 19:33, 34 citim următoarea poruncă plină de compasiune dată de Dumnezeu israeliţilor: „Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în ţara voastră, să nu-l asupriţi. Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu unul născut în mijlocul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului: Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru“. Porunci asemănătoare se găsesc şi în cărţile Exodul şi Deuteronomul. În mod clar, Iehova nu a justificat ura etnică. El a susţinut armonia etnică.

Isus a promovat toleranţa etnică

Când Isus a fost pe pământ, evreii şi samaritenii se dispreţuiau unii pe alţii. Odată, samaritenii nu l-au primit pe Isus în satul lor doar pentru că era evreu şi se îndrepta spre Ierusalim. Cum aţi fi reacţionat la un asemenea gest? Discipolii lui Isus probabil că reflectau prejudecăţile acelei vremi când l-au întrebat pe Isus: „Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer şi să-i extermine?“ (Luca 9:51–56). S-a lăsat oare Isus influenţat de atitudinea plină de prejudecăţi a discipolilor? Nicidecum. El i-a mustrat şi a căutat liniştit găzduire într-un alt sat. La puţin timp după aceea, Isus le-a făcut ilustrarea cu bunul samaritean. Aceasta a dovedit cât se poate de clar că originea etnică nu transformă automat un om într-un duşman. De fapt, acel om se poate dovedi un semen foarte bun!

Grupuri etnice în congregaţia creştină

Pe parcursul ministerului său pământesc, Isus a făcut discipoli îndeosebi dintre cei ce erau de aceeaşi naţionalitate cu el. Dar a arătat că şi alţii aveau să devină continuatorii săi (Matei 28:19). Urma oare ca oameni din toate grupurile etnice să fie acceptaţi ca discipoli ai lui? Da! Apostolul Petru a spus: „Cu certitudine, îmi dau seama că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este demn de a fi acceptat de el“ (Faptele 10:34, 35). Mai târziu, apostolul Pavel a întărit această idee afirmând în mod clar că în congregaţia creştină nu avea importanţă originea etnică. — Coloseni 3:11.

O altă dovadă că Dumnezeu acceptă oameni din toate grupurile etnice se găseşte în cartea biblică Revelaţia. În viziunea sa de provenienţă divină, apostolul Ioan a văzut „o mare mulţime . . . din toate naţiunile şi triburile şi popoarele şi limbile“ care a primit salvare de la Dumnezeu (Revelaţia 7:9, 10). Această „mare mulţime“ va constitui fundamentul unei noi societăţi în care oameni din toate mediile vor trăi în armonie, uniţi fiind de iubirea lor pentru Dumnezeu.

Până atunci însă, creştinii nu trebuie să cedeze tentaţiei de a-i judeca pe alţii după originea lor etnică. A-l lua pe om aşa cum este — cum face, de fapt, Dumnezeu — şi a nu-l privi doar ca pe un membru al unui anumit grup etnic înseamnă a fi imparţial şi plin de iubire. N-am dori să fim şi noi văzuţi astfel? Isus ne-a sfătuit pe bună dreptate: „Prin urmare, tot ceea ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“ (Matei 7:12). Cât de plăcut este să trăim fără ură etnică! Ne bucurăm de mai multă pace a minţii, precum şi de pace cu alţii. Dar şi mai important, ne aduce în unitate cu Creatorul nostru nepărtinitor, Iehova Dumnezeu. Ce motiv convingător de a respinge ura etnică!

[Notă de subsol]