Agresivitatea — o problemă la nivel mondial

„Dacă vii mâine la şcoală, te omorâm.“ — Astfel a fost ameninţată prin telefon o elevă din Canada, pe nume Kristen, de o voce feminină necunoscută. *

„Nu sunt o persoană care se pierde uşor, dar ajunsesem până într-acolo încât nu voiam să mai merg la şcoală. Aveam dureri de stomac, iar în fiecare dimineaţă după micul dejun vărsam.“ — Hiromi, o elevă adolescentă din Japonia îşi aminteşte de timpul când era victima agresivităţii.

AŢI AVUT vreodată de-a face cu o persoană agresivă? Majorităţii dintre noi i s-a întâmplat acest lucru la un moment dat în viaţă. Poate că ni s-a întâmplat la şcoală, la locul de muncă sau poate chiar acasă — unde asemenea abuzuri de putere au loc cu o frecvenţă alarmantă în zilele noastre. O sursă britanică, de exemplu, estimează că 53% din adulţi sunt agresaţi verbal de partenerul conjugal sau de concubinul lor. Persoanele agresive şi victimele lor pot fi femei sau bărbaţi, de orice condiţie socială şi din orice parte a lumii.

Ce este, mai exact, agresivitatea? Nu este sinonimă cu hărţuirea sau cu ameninţarea cu violenţa fizică. Nu presupune doar un singur incident sau doar câteva, ci mai multe incidente minore petrecute în timp. Psihologul Dan Olweus, un pionier în studierea sistematică a agresivităţii, arată câteva trăsături comune ale acestui comportament, de pildă, violenţă premeditată şi o vădită inegalitate între forţe.

Deşi o singură definiţie nu poate îngloba toate aspectele agresivităţii, aceasta a fost caracterizată drept „dorinţa deliberată, conştientă de a face rău cuiva şi de a-l ţine sub tensiune“. Stresul e cauzat nu numai de ceea ce se întâmplă, ci şi de teama de ceea ce s-ar putea întâmpla. Între tactici se pot număra ironii acide, critici permenante, insulte, bârfe şi cereri iraţionale. — Vezi chenarul de la pagina 4.

Kristen, tânăra menţionată mai sus, a fost hărţuită pe tot parcursul anilor de şcoală. În şcoala generală, copiii agresivi îi puneau gumă în păr, râdeau pe seama înfăţişării ei şi o ameninţau cu bătaia. În liceu, lucrurile s-au înrăutăţit, până într-acolo că primea prin telefon ameninţări cu moartea. Acum, la vârsta de 18 ani, Kristen se lamentează: „La şcoală mergi ca să înveţi nu ca să primeşti ameninţări cu moartea şi să fii hărţuit“.

O specialistă în sănătate mintală explică: „Deşi e trist, acesta este un aspect obişnuit al relaţiilor interumane. Unii se simt mai bine când îi înjosesc pe alţii“. Dacă aceste acţiuni iau amploare, se poate ajunge la răzbunare violentă şi chiar la tragedii. De exemplu, un angajat care se ocupa cu transportul călătorilor avea o deficienţă de vorbire; el a fost ridiculizat şi hărţuit atât de mult, încât, în cele din urmă, a ucis patru dintre colegii săi de muncă, iar apoi s-a împuşcat.

 Agresivitatea — o problemă la nivel mondial

Comportamentul agresiv se regăseşte în rândul copiilor de vârstă şcolară de pretutindeni. Un studiu publicat în Pediatrics in Review dezvăluie că în Norvegia, 14% din copii fie comit acte agresive, fie le cad victimă. În Japonia, 15% din copiii din clasele I-VI spun că sunt victima agresivităţii, în timp ce în Australia şi în Spania această problemă este întâlnită în rândul a 17% din elevi. Un specialist estimează că în Marea Britanie 1,3 milioane de copii sunt implicaţi în acte agresive.

Profesorul Amos Rolider de la Emek Yizre’el College a făcut un studiu asupra a 2 972 de elevi din 21 de şcoli. Potrivit cu The Jerusalem Post, profesorul a observat că „65% din ei s-au plâns că fuseseră pălmuiţi, loviţi cu piciorul, îmbrânciţi sau persecutaţi de colegii lor“.

Agresivitatea a îmbrăcat o nouă formă, insidioasă: agresivitatea digitală, cu alte cuvinte, transmiterea unor mesaje ameninţătoare prin telefonul celular sau prin computer. Pe lângă asta, tinerii creează pagini Web cu remarce pline de ură despre victimă, incluzând şi informaţii personale. Potrivit opiniei dr. Wendy Craig de la Queen’s University din Canada, această formă de agresivitate este „foarte dăunătoare copilului-victimă“.

La locul de muncă

Agresivitatea la locul de muncă este unul dintre tot mai frecventele motive de plângere legate de violenţa la locul de muncă. De fapt, în unele ţări, este mai des întâlnită decât discriminarea rasială sau hărţuirea sexuală. În fiecare an, în Statele Unite, o persoană din cinci care au un loc de muncă trebuie să înfrunte un comportament agresiv din partea colegilor.

Un raport dat publicităţii în anul 2000 de University of Manchester Institute of Science and Technology din Marea Britanie spunea că din 5 300 de angajaţi de la 70 de companii, 47% au declarat că, în ultimii cinci ani, fuseseră martorii unor acte de agresivitate. Un studiu efectuat de Uniunea Europeană în 1996 în rândul a 15 800 de subiecţi din cele 15 state membre ale Uniunii Europene a dezvăluit că 8% — circa 12 milioane de angajaţi — fuseseră ţinta unor acte de intimidare sau de agresivitate.

Fie că se petrec în curtea şcolii, fie la locul de muncă, toate actele agresive au ceva în comun — folosirea puterii pentru a-i răni sau a-i umili pe alţii. Dar de ce sunt unii oameni agresivi? Care sunt efectele unui asemenea comportament? Şi ce se poate face?

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 4]

Forme de agresivitate

▪ Agresivitate fizică: Este cel mai uşor de identificat. Persoanele agresive îşi varsă mânia lovind victima, îmbrâncind-o sau dând cu piciorul în ea — ori distrugându-i bunurile.

▪ Agresivitate verbală: Persoanele agresive folosesc cuvinte care rănesc şi umilesc victima prin tot felul de apelative ofensatoare, prin insulte sau prin tachinări persistente şi acide.

▪ Agresivitate ce vizează relaţiile interpersonale: Persoanele agresive răspândesc zvonuri răutăcioase despre victimă. Acest comportament este întâlnit în principal la femei.

▪ Agresivitate manifestată de foste victime: Victimele agresivităţii devin ele însele persoane agresive. Bineînţeles, faptul că au fost victime ale agresivităţii nu este o scuză pentru comportamentul lor, dar ne ajută să-l înţelegem.

[Provenienţa informaţiilor]

Sursa: Take Action Against Bullying, de Gesele Lajoie, Alyson McLellan şi Cindi Seddon.