După explozii . . .

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ECUADOR

 LA 20 noiembrie 2002, oraşul ecuadorian Riobamba se bucura de o zi încântătoare. Nori albi şi pufoşi pluteau nestingheriţi pe întinderea albastră a cerului. Vârfurile înzăpezite ale vulcanilor din jur te îmbiau parcă să le imortalizezi într-o fotografie. Cele 124 000 de persoane care locuiau acolo, la o altitudine de aproximativ 2 700 de metri în munţii Anzi, îşi desfăşurau activităţile cotidiene, nebănuind că atmosfera senină avea să fie violent tulburată. Dintr-o dată, liniştea acelei după-amieze a fost perturbată de o explozie asurzitoare! Ferestrele şi uşile au început să vibreze. Un nor în formă de ciupercă şi-a făcut apariţia, ridicându-se ameninţător spre cer.

În numai zece minute s-a declanşat o a doua explozie, însoţită de o puternică undă de şoc, care a făcut ţăndări ferestrele şi a scos din ţâţâni uşile. La scurt timp, a apărut un vârtej de foc şi fum. Pe lângă acesta, primul nor fusese o nimica toată. Au urmat o serie de explozii şi străfulgerări.

José şi soţia lui, Ana, amândoi Martori ai lui Iehova, sunt un cuplu în vârstă de peste 60 de ani. Ei locuiau la o distanţă de aproximativ 400 de metri de punctul zero al exploziei. Suflul exploziei pur şi simplu i-a aruncat la pământ. Ana stătea chiar lângă uşa din faţă când aceasta a fost smulsă din ţâţâni şi izbită de peretele din spate al casei. Pe când cei doi soţi îngroziţi se repezeau spre uşa din spate a locuinţei, tavanul a început să se prăbuşească peste ei. Au reuşit cu greu să iasă într-o curte interioară mică, unde s-au ghemuit unul lângă altul şi au început să se roage. Din fericire, la 15 minute a sosit fiul lor cu automobilul şi i-a dus într-un loc sigur.

Nu toţi au scăpat aşa de uşor. Cuprinse de panică, mulţimi de oameni fugeau pe jos. În tot acest vacarm, unii alunecau şi cădeau pe cioburile împrăştiate pe trotuar. Automobilele, autobuzele şi camioanele părăseau oraşul în mare viteză, unii îndreptându-se în direcţii greşite, pe străzi cu sens unic! Mulţi, care au fost nevoiţi să fugă de la şcoală sau de la locul de muncă, nu au aflat nimic de membrii familiei lor până după aproape 24 de ore.

Dar care a fost cauza acestui haos? Un incendiu produs la un depozit subteran de muniţii al unei baze militare din apropiere declanşase o violentă explozie în lanţ a rachetelor de semnalizare, a grenadelor şi a obuzelor de mortier şi de tanc. În timp ce muniţia continua să explodeze, din maşinile poliţiei se anunţa la portavoce că toţi locuitorii trebuiau să evacueze oraşul şi să se îndepărteze la o distanţă de cel puţin 15 kilometri.

În scurt timp, oraşul Riobamba era pustiu. Miile de locuitori s-au adunat pe autostrada din afara oraşului, înghesuindu-se unul în altul din cauza frigului nopţii. Mulţi nu aveau pe ei nici măcar o haină mai groasă. După câteva ore, în sfârşit exploziile au început să scadă în intensitate. Forţaţi de temperaturile foarte scăzute, locuitorii se îndreptau cu precauţie spre oraş. În dimineaţa următoare, la lumina zilei, mulţi şi-au dat seama că ferestrele, uşile, acoperişurile, tavanele şi pereţii locuinţelor fuseseră grav avariate. O familie a găsit bucăţi de sticlă de forma unui cuţit, înfipte în salteaua din dormitor. Alţii au găsit şrapnele atât în interiorul, cât şi în exteriorul casei lor.

Potrivit primelor rapoarte, s-a constatat că şapte persoane decedaseră, 538 fuseseră grav rănite, iar 18 000 de locuinţe erau avariate. Dintre cei 950 de Martori ai lui Iehova din zonă, nici unul nu şi-a pierdut viaţa, deşi doi dintre ei au suferit leziuni grave, care au necesitat îngrijire medicală.

Ajutor pentru sinistraţi

În dimineaţa următoare, bătrânii din congregaţiile locale ale Martorilor lui Iehova au început să-şi viziteze fraţii creştini ca să vadă în ce stare se aflau. Pe parcursul  aceleiaşi zile, un ministru itinerant al Martorilor lui Iehova s-a întrunit cu bătrânii din 13 congregaţii locale şi din apropierea zonei calamitate pentru a evalua daunele şi situaţia victimelor. El i-a îndemnat să se îngrijească de necesităţile afective şi spirituale ale supravieţuitorilor. Mai ales în aceste condiţii dificile, asistarea la întrunirile creştine era de importanţă vitală (Evrei 10:24, 25)! Prin urmare, congregaţiile şi-au respectat programul întrunirilor începând chiar cu seara de după dezastru.

Joi şi vineri s-a întocmit un raport detaliat cu daunele pe care le suferiseră locuinţele Martorilor, raport care a fost trimis la filiala Martorilor lui Iehova din Guayaquil. În raport se specifica necesitatea urgentă de a se astupa ferestrele sparte, astfel încât locuitorii să nu sufere de frig. Pentru a demara reparaţiile temporare, în decurs de câteva ore, filiala a cumpărat role mari de folie de plastic transparentă şi de bandă adezivă, precum şi bolţuri pentru beton.

Sâmbătă, la ora 9.00, a sosit un camion cu ajutoare pe care-l trimisese filiala. Echipele de bărbaţi şi femei Martori erau deja la faţa locului pentru a-şi ajuta colaboratorii Martori să cureţe cioburile din locuinţe, făcând astfel posibilă lipirea foliilor de plastic. O Sală a Regatului a fost aleasă drept centru al operaţiunilor. S-au făcut anumite semne pe podea astfel încât foliile să poată fi rapid măsurate. Folosind măsurătorile făcute de membrii echipei de ajutorare, foliile de plastic au putut fi tăiate la o lungime corespunzătoare, apoi trimise la echipele care aşteptau să înceapă lipirea.

Iată ce ne relatează José, amintit mai înainte: „Fraţii curăţau deja molozul când am ajuns acasă în seara următoare exploziei. Sâmbătă, vecinul de alături a venit la noi şi a observat cât de bine erau lipite foliile de plastic în locuinţa mea şi m-a întrebat: «Cât te-a costat?»“. Cât de uluit a fost când a aflat că toate lucrările fuseseră gratuite!

Până sâmbătă seara, în jur de 200 de voluntari din congregaţiile locale astupaseră ferestrele a 91 de locuinţe ale Martorilor. De reparaţii au beneficiat şi mulţi care nu erau Martori ai lui Iehova. Într-un ziar local a fost publicată o fotografie a unei clădiri reparate de Martori, specificându-se că doar unul dintre cei opt locatari era Martor al lui Iehova.

Se oferă sprijin emoţional

Fireşte că exploziile i-au supus pe oameni unui puternic stres psihic. Pentru a li se aduce mângâiere Martorilor locali, luni, 25 noiembrie, ora 17.00, a avut loc o întrunire specială. Cei ce au condus-o au fost reprezentanţii filialei din Ecuador. Întrunirea nu s-a putut ţine la o oră mai târzie deoarece curentul electric se întrerupsese. Întrucât ora părea oarecum inconvenabilă, fraţii se aşteptau la o asistenţă de circa 600 de persoane. Totuşi, Sala Regatului din Riobamba a găzduit o mulţime de 1 421 de persoane, printre care şi câţiva vecini care nu erau Martori ai lui Iehova! Textul-cheie al programului a fost Psalmul 4:8, unde se spune: „Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, DOAMNE, faci să fiu în siguranţă în locuinţa mea“. Toţi cei prezenţi şi-au manifestat aprecierea pentru mângâietorul program spiritual la care au participat.

La încheierea programului, părinţilor li s-au distribuit sute de exemplare ale articolului „Dezastrele naturale: ajutaţi-i pe copii să le depăşească“, publicat în revista Treziţi-vă! (22 iunie 1996). Iată ce se afirma într-un paragraf din articol:

„Agenţia Federală a Statelor Unite pentru Intervenţii în caz de Calamitate (FEMA) este de părere că, imediat după un dezastru, copiii se tem în general de următoarele lucruri: 1) că vor rămâne singuri, 2) că vor fi despărţiţi de familie, 3) că evenimentul se va repeta şi 4) că cineva se va accidenta sau va muri“. Pe baza informaţiilor din acest articol, părinţii au fost îndemnaţi:

1. Să-şi păstreze familia laolaltă.

2. Să-şi facă timp să explice cu calm situaţia.

3. Să-i încurajeze pe copii să se exprime.

4. Să-i includă pe copii în activităţile de curăţenie.

 La câtva timp, li s-au distribuit şi vecinilor, dar şi celor care studiau Biblia câteva exemplare ale acestui număr al revistei Treziţi-vă!

La trei săptămâni de la explozie, s-au cumpărat materialele necesare lucrărilor de reparaţie definitive, precum instalarea de ferestre noi şi consolidarea tavanelor şi a acoperişurilor. Toate aceste lucrări, inclusiv repararea a două Săli ale Regatului, au fost terminate în cele trei săptămâni care au urmat. Exprimările de recunoştinţă pentru aceste măsuri iubitoare au fost nenumărate.

În aceste ‘ultime zile’, dezastrele ce se abat asupra oamenilor nu sunt ceva neobişnuit (2 Timotei 3:1–5). Totuşi, sprijinul pe care îl acordă Martorii lui Iehova colaboratorilor, precum şi semenilor lor este o dovadă a puterii adevăratului creştinism. José a exprimat foarte bine această idee când a spus: „Organizaţia lui Iehova nu pregetă să ne ajute când trecem prin necazuri“.

[Legenda fotografiilor de la pagina 15]

Aproximativ 200 de Martori s-au oferit să participe la curăţenie. După ce au fost măsurate, ferestrele noi au fost tăiate şi montate. Acoperişurile au fost înlocuite.