Criza din agricultură va lua sfârşit
Criza din agricultură va lua sfârşit
„CINE priveşte din afară problemele cu care se confruntă agricultorii trebuie să se întrebe de ce şi-ar mai dori cineva să cultive pământul“, declară Rodney, a treia generaţie dintr-o familie de fermieri. Cu toate acestea, milioane de oameni de pe tot globul continuă să cultive pământul. În unele ţări în curs de dezvoltare, sunt puţine posibilităţi de a avea un loc de muncă; în schimb, ocupându-se cu agricultura o familie poate să aibă măcar ce mânca la sfârşitul zilei.
Însă, pentru multe familii, agricultura nu e doar un loc de muncă, ci un mod de viaţă. Numărul celor care au continuat să cultive pământul în ciuda problemelor — secetă, boli, condiţii economice grele şi alte crize — este o mărturie a dârzeniei şi a dragostei lor pentru acest stil de viaţă. Înainte de a examina soluţia la criza din agricultură, să vedem cum au fost ajutaţi unii fermieri să facă faţă problemelor.
Cum fac unii faţă problemelor
În mod inevitabil, agricultura implică unele probleme. Trebuie să recunoaştem că vremea, situaţia economică şi mulţi alţi factori pur şi simplu nu pot fi ţinuţi sub control. „O lecţie grea pe care mulţi agricultori o învaţă este că nu întotdeauna truda lor e răsplătită“, se spune într-un raport dat publicităţii de Cooperative Extension Service (un program desfăşurat în colaborare cu Facultatea de Agronomie) din Carolina de Nord (SUA). „Hărnicia agricultorului, atât de vizibilă în fiecare aspect al vieţii lui, nu aduce cu sine întotdeauna răsplata sperată. Toţi agricultorii au de înfruntat situaţii şi factori asupra cărora ei nu deţin nici un control“. Iată ce a spus un fermier în vârstă când a arătat cum a reuşit el să nu-şi piardă bucuria: „A trebuit să învăţ să accept inevitabilul“.
Un proverb din vechime spune: „Cine se uită după vânt nu va semăna şi cine priveşte la nori nu va secera“ Eclesiastul 11:4). Nehotărârea şi nesiguranţa pot avea un efect paralizant. Pentru a reduce stresul inutil, gândurile negative trebuie înlocuite cu acţiuni motivate de gânduri pozitive.
(În plus, se pot obţine rezultate bune având o alimentaţie adecvată, beneficiind de odihnă corespunzătoare şi făcând câteva exerciţii fizice. Revista The Western Producer preciza că agricultorii care sunt sănătoşi „iau decizii mai bune“. Un fermier pe nume Eugene şi soţia sa, Candace, i-au mărturisit corespondentului nostru următoarele: „Odihna corespunzătoare ne ajută să facem faţă stresului. Problemele par mai mici şi mai uşor de rezolvat când suntem odihniţi. Şi o mâncare bună ajută, mai ales când stăm la masă cu toată familia“. Aceste sfaturi sunt în deplină armonie cu ceea ce ne spune Biblia: „Faptul că un om mănâncă şi bea şi vede binele în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu“. — Eclesiastul 3:13.
Acordând sprijin familiei
Iată ce i-a spus un fermier corespondentului nostru: „În multe familii de agricultori, unii membri au fost nevoiţi să-şi găsească un loc de muncă în afara fermei pentru a-şi susţine financiar familia. Deşi această decizie e luată cu intenţia de a scăpa de problemele financiare,
pot apărea alţi factori de stres legaţi de relaţiile dintre membrii familiei. În unele familii care cândva erau foarte unite, acum relaţiile s-au răcit“. Cum pot face faţă familiile acestor presiuni?Cu aproximativ 2 700 de ani în urmă, capilor de familie li s-a spus ce obligaţii au: „Vezi-ţi întâi de treburi afară, îngrijeşte de lucrul câmpului şi după aceea zideşte-ţi casa“ (Proverbele 24:27). Randy, care este a patra generaţie de fermieri şi este tată, spune: „E esenţial să-ţi faci timp să le arăţi celorlalţi membri ai familiei că îi apreciezi. Fiecare membru are nevoie de încurajare şi de iubire. Cuvintele amabile şi faptele bune fac pe oricine să se simtă dorit şi apreciat“.
Îndeosebi copiii nu trebuie neglijaţi, fiind lăsaţi să-şi facă griji când au loc schimbări radicale. Pierderea pe care un copil o simte când familiei i se confiscă ferma din cauza unei ipoteci a fost comparată cu pierderea pe care o simt copiii ai căror părinţi au divorţat sau au murit. Ei au nevoie să ştie că nu sunt vinovaţi de problema apărută şi că familia nu se va destrăma.
Ce ajutor pot da alţii
Agricultorii afectaţi de stres au tendinţa să se izoleze, evitându-i chiar şi pe prietenii lor (Proverbele 18:1). Însă când trece prin necazuri, o persoană are nevoie de ajutor mai mult ca oricând!
Aveţi vreun prieten sau vreun vecin care suferă din cauza crizei din agricultură? Simplul fapt de a le arăta empatie le poate fi de mare ajutor. „Ne simţim mângâiaţi chiar şi numai când ştim că prietenii noştri înţeleg prin ce greutăţi trecem“, spune un fermier pe nume Ron. Da, luaţi iniţiativa vizitându-i şi ascultându-i pe prietenii voştri când îşi descarcă sufletul.
Astfel de vizite l-au ajutat şi pe Jack. El povesteşte: „Mi-aduc aminte cu drag de momentele când prietenii mei vedeau prin ce situaţie stresantă trec şi mă vizitau ca să mă încurajeze cu iubire“. Nu trebuie să ştim multe lucruri despre agricultură pentru a oferi sprijin afectiv. Rodney, ale cărui cuvinte le-am citat la începutul articolului, spune: „Simplul fapt că prietenii mei înţelegeau că aveam mult de muncă îmi dădea forţă şi mă îmboldea să fac tot ce-mi stă în puteri“. Să ne amintim proverbul biblic care spune: „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate“. — Proverbele 17:17.
O soluţie definitivă
Criza din agricultură este doar una dintre multele dovezi ale incapacităţii omului de a administra cu succes pământul şi resursele lui. Profetul Ieremia a spus: „Ştiu, DOAMNE, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii“ (Ieremia 10:23). Este clar că omul are nevoie de ajutor divin. Puteţi fi siguri că acest ajutor nu va întârzia să vină.
În Biblie se spune: „Şi DOMNUL Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească [îngrijească, NW]“ (Geneza 2:15). Da, agricultura s-a născut la porunca Marelui nostru Creator! Secole mai târziu, Dumnezeu i-a adus pe israeliţi în ţara Canaanului. Referitor la această ţară, Biblia ne spune: „Se adapă din ploaia cerului, o ţară de care îngrijeşte DOMNUL Dumnezeul tău şi asupra căreia DOMNUL Dumnezeul tău Îşi are necurmat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului“ (Deuteronomul 11:11, 12). Mai mult, Iehova a dat legi care ocroteau Ţara Promisă de abuzuri. De exemplu, la fiecare şapte ani, israeliţii trebuiau să-şi lase în pârloagă ogoarele, viile şi livezile de măslini (Exodul 23:10, 11). Prin această măsură se păstra fertilitatea solului.
Putem fi siguri că în viitor, sub domnia Regatului lui Dumnezeu — un guvern ceresc condus de Isus Cristos —, pământul va da roade cum nu a mai dat niciodată (Isaia 35:1–7). Când s-a aflat pe pământ, Regele numit al acestui Regat, Isus Cristos, a demonstrat că are capacitatea de a ţine sub control forţele naturii care afectează recoltele (Marcu 4:37–41). Psalmul 72 descrie condiţiile ce vor exista pe pământ când Cristos îşi va exercita puterea pentru a însănătoşi pământul şi pe locuitorii lui. Iată ce asigurare primim: „Va fi belşug de grâne în ţară până pe vârful munţilor; spicele lor se vor legăna ca şi copacii din Liban; oamenii vor înflori în cetăţi ca iarba pământului“ (Psalmul 72:16). Recolte neobişnuit de bogate, adunate cu o bucurie fără margini, îi aşteaptă pe membrii poporului lui Dumnezeu care vor trăi în această lume nouă promisă!
[Text generic pe pagina 9]
„O lecţie grea pe care mulţi agricultori o învaţă este că nu întotdeauna truda lor e răsplătită“
[Legenda fotografiilor de la pagina 10]
Satisfăcându-le necesităţile spirituale şi afective, îi veţi putea ajuta pe membrii familiei să facă faţă problemelor apărute
[Legenda fotografiei de la pagina 10]
Sub guvernarea divină, pământul va produce hrană din belşug
[Legenda fotografiei de la pagina 9]
Garo Nalbandian