Temelia pentru o viaţă plină de sens

RELATARE DE ERNEST PANDACHUK

M-am născut într-o zonă de prerie, în Saskatchewan (Canada). La 23 de ani m-am mutat în Africa, unde, timp de 35 de ani, am dus o minunată viaţă de misionar. Dar cum a luat viaţa mea un asemenea curs? Nicidecum întâmplător. Permiteţi-mi să vă povestesc.

CASA în care am locuit prima oară era făcută din pari, lut şi paie — o casă deloc potrivită pentru iernile aspre din prerie. În 1928, înainte să se nască toţi cei nouă copii ai lor, tata şi mama au acceptat literatură biblică de la o persoană care trecuse pe la noi. În timpul lungii ierni care a urmat, ei au studiat Biblia cu ajutorul acelor publicaţii, iar în primăvară erau convinşi că găsiseră adevărul. Au vorbit despre adevăr familiei, prietenilor şi vecinilor, dar în special copiilor lor.

Am văzut lumina zilei în 1931, iar ceilalţi cinci frăţiori ai mei s-au născut la scurt timp după aceea. Citirea şi studierea Bibliei erau activităţi zilnice obişnuite la noi în casă. Îmi amintesc cu drag dimineţile petrecute împreună. Tata lua iniţiativa să discutăm un text biblic, chiar şi când aveam musafiri. Tata, mama şi fraţii mei mai mari citeau pe rând, cu voce tare, din publicaţiile bazate pe Biblie.

Pe lângă faptul că ne învăţa să scriem şi să citim, tata ne arăta şi cum să facem cercetări folosind concordanţele biblice. În scurt timp am învăţat să ne folosim de Biblie pentru a arăta care ne sunt convingerile. Aceste discuţii plăcute m-au ajutat să explic unele subiecte biblice. După un timp, puteam folosi Biblia pentru a respinge învăţăturile religioase false. Puteam dovedi că sufletul moare, că iadul nu există şi că Dumnezeu şi Isus nu sunt egali şi că nu aparţin unei trinităţi. — Eclesiastul 9:5, 10; Ezechiel 18:4; Ioan 14:28.

Tata şi mama ne-au învăţat şi prin puterea exemplului. În plus, ei ne-au încurajat să rămânem fermi de partea adevărului, chiar dacă asta însemna să nu fim agreaţi de cei din jur. De pildă, ei n-au fumat niciodată; mai mult, ne-au arătat că fumatul întinează şi ne-au avertizat asupra presiunilor pe care colegii de şcoală le vor exercita asupra noastră ca să fumăm. Îmi  amintesc cuvintele tatei: „Poate vor spune că nu sunteţi bărbaţi dacă nu fumaţi. Dar întrebaţi-i: Cine e adevăratul bărbat, cel ce se lasă stăpânit de tutun sau cel ce stăpâneşte tutunul?“

Pe la vârsta de 11 ani a trebuit să înfrunt o altă încercare, ce avea să arate dacă mă conformam instruirii biblice primite în copilărie. Începuse cel de-al doilea război mondial, iar la şcoală ni se pretindea să jurăm credinţă drapelului. Din studiul biblic, mi-am dat seama că un astfel de jurământ ar fi însemnat un act de închinare, aşa că am refuzat să particip la ceremonie. Drept rezultat am fost eliminat timp de şase luni.

Cu toate astea, am reuşit să-mi termin şcoala, iar în martie 1947 mi-am simbolizat dedicarea la Iehova Dumnezeu prin botezul în apă. Şase luni mai târziu am devenit pionier, un proclamator cu timp integral al veştii bune. Mai întâi am slujit la sud de Saskatchewan predicându-le fermierilor din acest vast teritoriu. În timpul verii mergeam cu calul, iar pe timp de iarnă foloseam o sanie cu coviltir, trasă de cai. Fiind încălzită de o sobă cu cărbuni, trebuia să fiu atent ca nu cumva să răstorn sania.

Oamenii din zona rurală erau prietenoşi şi ospitalieri. Dacă-i vizitam după-amiaza târziu, mă invitau adesea să rămân peste noapte în casa lor. Cât de mult îmi plăceau discuţiile biblice însufleţite pe care le aveam cu ei! Dintre familiile care au reacţionat pozitiv după o noapte de discuţii a fost şi familia Peterson. Earl şi mama lui au devenit Martori ai lui Iehova zeloşi.

Slujim în Quebec

În 1949 am răspuns la invitaţia făcută pionierilor de a ajuta la predicare în provincia Quebec. La invitaţie au răspuns circa 200 de pionieri din vestul Canadei. Ei au sosit în oraşul Montreal în luna septembrie, nerăbdători să-şi primească repartiţia undeva în Quebec. Aceasta se întâmpla când la conducere era premierul catolic Maurice Duplessis, cel care jurase că va curăţa provincia de Martori.

Acele timpuri erau frumoase, deşi eram foarte ocupaţi şi treceam prin tot felul de încercări. De exemplu, a trebuit să învăţ limba franceză, apoi am fost arestat, am avut de înfruntat atacurile din partea gloatelor şi tulburările cauzate de intruşi fanatici în timpul congreselor. Intoleranţa însă nu m-a intimidat şi nici nu m-a făcut să şovăi ca ministru al lui Dumnezeu. Părinţii îmi insuflaseră iubirea pentru ceea ce e drept şi convingerea că lucrarea de predicare mondială pe care o profeţise Isus avea să fie înfăptuită în ciuda oricărei opoziţii. — Matei 24:9, 14.

Pe parcursul activităţii mele din Quebec, am întâlnit-o pe Emily Hawrysh, o pionieră zeloasă din Saskatchewan. De la nunta noastră din 27 ianuarie 1951, Emily mi-a fost colaboratoare loială şi tovarăşă de viaţă care m-a încurajat permanent. Cum obiectivul nostru era acela de a participa mai mult la lucrarea de predicare,  am completat o cerere pentru Şcoala Biblică Galaad, care ne-a fost aprobată; astfel, timp de câteva luni, am participat la un curs care îi pregăteşte pe miniştrii religioşi pentru serviciul misionar. În februarie 1953 am absolvit cea de-a 20-a clasă a Şcolii Galaad.

În timp ce aşteptam să ne fie eliberate documentele de călătorie pentru a merge în Africa, am fost invitaţi să ajutăm congregaţiile de Martori ai lui Iehova din Alberta şi din Ontario (Canada). Pe atunci călătoream de la o congregaţie la alta cu mijloacele de transport în comun. În felul acesta am învăţat să ne simplificăm viaţa şi să luăm cu noi doar lucrurile necesare care ne încăpeau într-o valiză. Câteva luni mai târziu, când toate actele ne-au fost gata, am pornit spre Rhodezia de Sud, cunoscută azi sub numele de Zimbabwe.

Ne adaptăm la condiţiile de viaţă din Africa

La cinci luni de la sosirea noastră, am primit sarcina de a vizita grupurile de Martori ai lui Iehova din Zimbabwe, din Botswana şi din zonele sudice ale Rhodeziei de Nord (acum Zambia). La Şcoala Galaad fuseserăm îndemnaţi să nu facem comparaţii între repartiţia noastră din străinătate şi ţara natală, dar şi să ne amintim că puteam învăţa ceva din orice situaţie în care ne aflam. Aceste cuvinte înţelepte ne-au ajutat să ne schimbăm modul de a gândi. Şi astăzi, eu şi Emily suntem de acord cu zicătoarea: „Profită la maximum de orice ocazie, s-ar putea să nu se mai repete niciodată“.

Călătoream din localitate în localitate cu trenul, cu autobuzul, cu camionul sau cu bicicleta, practic cu orice se ivea. Deşi era foarte obositor, altceva ne testa, de fapt, hotărârea de a „profita la maximum de orice ocazie“. În primii doi ani, Emily nu a putut veni cu mine în teritoriile tribale din cauza restricţiilor impuse de lege. Astfel, soţia mea, cu care mă căsătorisem doar de câţiva ani, a trebuit să rămână în oraşele aflate lângă capătul căii ferate, oraşe în care, de obicei, nu existau Martori. Credinţa, curajul şi tenacitatea lui Emily, care m-au umplut de admiraţie şi de iubire pentru ea, au adus roade în acea zonă.

Imediat ce-şi găsea găzduire într-o localitate, Emily predica acolo până când mă întorceam din regiunea tribală. Uneori, ea lucra singură şi o lună întreagă. Bizuindu-se pe mâna puternică a lui Iehova, Emily a primit forţă şi a beneficiat de ocrotire, iar ministerul său a fost rodnic. De exemplu, Rita Hancock a îmbrăţişat adevărul biblic, iar mai târziu soţul ei i s-a alăturat. El a devenit un frate fidel şi a slujit ca bătrân creştin până la moarte. Astăzi, în unele oraşe în care Emily a semănat seminţele adevărului biblic, există congregaţii înfloritoare.

Ospitalitate şi ingeniozitate africană

În ce mă priveşte am fost foarte emoţionat de respectul profund pe care îl au Martorii africani faţă de organizaţia lui Iehova şi faţă de reprezentanţii ei veniţi de departe. Aceşti fraţi creştini plini de iubire au avut mare grijă de mine. În fiecare zi de luni mergeam de la o localitate la alta. Stăteam, de obicei, într-o colibă din paie de-abia construită, care-mi aducea aminte de vremurile când locuiam cu părinţii în căsuţa noastră din Saskatchewan. O rogojină de vreo 30 cm întinsă pe podea şi acoperită cu un cearşaf îmi servea drept pat.

Congresele din zonele tribale erau ţinute, în general, în pădure. Asistenţii la congres curăţau locul de arbuşti, neatingându-se de copacii cu coroana bogată care ne ţineau umbră. Snopi de paie legaţi îngrijit şi aşezaţi în rânduri ne serveau drept scaune. În cele din urmă era amenajat un gard viu care împrejmuia zona amenajată. În acele locuri aflate în mijlocul naturii, inima-mi era mişcată de vocile melodioase ale surorilor şi fraţilor africani, unite în cântări de laudă la adresa lui Iehova. Acestea au fost momente de neuitat!

O întâmplare remarcabilă

Odată, când eram în lucrare, l-am întâlnit pe Gideon Zenda, inspectorul general şcolar pentru misiunile Bisericii anglicane. Gideon îşi făcuse studiile, inclusiv cele universitare, cu ajutorul Bisericii. Cu toate astea, nu era mulţumit de răspunsurile primite la multe dintre întrebările sale biblice. Prin urmare, m-a rugat să vin şi să-i răspund la unele întrebări atât lui cât şi  unor colegi ai săi. Cu acea ocazie au fost prezente circa 50 de persoane, între care inspectori şcolari, directori de şcoli şi profesori. Gideon a condus dezbaterea. Am abordat pe rând subiectele. Vorbeam câte 15 minute pe marginea fiecăruia, iar apoi răspundeam la întrebări. Dezbaterea a durat câteva ore.

Care a fost rezultatul acestei neobişnuite întâlniri? Gideon, împreună cu familia lui, precum şi un mare număr de colegi ai săi, au devenit slujitori ai lui Iehova dedicaţi şi botezaţi. Episcopul local i-a destituit din sistemul de învăţământ anglican. Cu toţii însă au fost neînfricaţi, rămânând neclintiţi în serviciul lui Iehova, unii dintre ei chiar începând ministerul de pionier.

Reacţii la un film emoţionant

În 1954, Martorii lui Iehova au lansat filmul The New World Society in Action (Societatea lumii noi în acţiune). Anul următor, au fost ridicate şi restricţiile privitoare la însoţirea partenerului conjugal în zonele tribale. Din acel moment, Emily putea veni cu mine în teritoriile respective. Tot atunci ne-au fost puse la dispoziţie un autovehicul, un generator electric şi un proiector pentru a prezenta acest film în comunităţile tribale. Mulţi nu văzuseră niciodată un film, aşadar, prezentările noastre au stârnit mult interes. Filmul arăta pas cu pas modul în care sunt produse Bibliile şi literatura biblică în marea noastră tipografie din Brooklyn, New York.

Filmul includea şi unele imagini cu fraţii noştri de toate naţionalităţile aducându-i închinare lui Iehova pe Yankee Stadium (New York), în 1953. Aceşti africani nu mai văzuseră niciodată o asemenea iubire şi unitate între rase! Filmul a impulsionat multe familii din Zimbabwe să studieze Biblia şi să devină Martori ai lui Iehova. Întrucât au recunoscut valoarea lui educaţională, numeroşi directori de şcoală din întreaga ţară au cerut să prezentăm filmul şi în şcoala lor.

Într-o seară, târziu, am fost trezit de câţiva Martori care voiau să vadă filmul. Spre surprinderea mea, veniseră circa 500 de oameni care făcuseră un drum lung pentru a ajunge la noi. Ei auziseră că eram în zonă şi că îl prezentam. Imediat după plecarea lor, a apărut un alt grup de 300 de persoane. Aşa că am pus filmul încă o dată. Doar pe la trei dimineaţa au plecat ultimii vizitatori! Într-o perioadă de 17 ani, acest film impresionant a fost vizionat, doar în Zambia, de un milion de oameni!

Noi repartiţii în Africa

După cinci ani şi jumătate petrecuţi în Zimbabwe, am fost trimişi în Africa de Sud. Acest lucru a presupus învăţarea limbii afrikaans. Ceva mai târziu am învăţat şi seSotho şi zulu. Putând preda Cuvântul lui Dumnezeu şi în alte limbi, am devenit mai eficienţi în minister şi am avut un sentiment de împlinire.

La începutul anului 1960 am fost trimişi în serviciul itinerant în sudul Africii. În următorii 27 de ani, am călătorit foarte mult în Lesotho, în Namibia, în Africa de Sud şi în Swaziland, precum şi pe Insulele Ascension şi Sfânta Elena din Atlanticul de Sud. Am călătorit sute de mii de kilometri pentru a le sluji surorilor şi fraţilor noştri creştini. Credinţa şi loialitatea lor demonstrate în condiţii nefavorabile ne-au încurajat mereu să nu dăm înapoi.

De exemplu, i-am cunoscut personal pe Martorii din Swaziland care n-au făcut compromis la moartea regelui Sobhuza II. Deoarece au refuzat să ia parte la nişte ritualuri nebiblice ţinute cu ocazia înmormântării unei oficialităţi de un asemenea rang, Martorii şi-au pierdut locurile de muncă şi li s-au încălcat drepturile civile. În pofida lipsurilor şi a greutăţilor îndurate ani la rând, ei nu au renunţat la credinţa pe care o aveau. Îi voi mulţumi mereu lui Iehova pentru marele privilegiu de a fi cunoscut şi de a fi stat de vorbă cu aceşti minunaţi fraţi şi surori!

 Philemon Mafereka, de pildă, este un pionier din Mokhotlong (Lesotho), localitate situată în munţi, la o altitudine de peste 3 000 m. Cum în acea zonă nu erau mijloace de transport, el, soţia lui dragă, cei doi copii ai lor împreună cu patru candidaţi la botez au mers pe jos peste 100 km până la locul de congres, aflat la 1 200 m altitudine. Cea mai mare parte a drumului era teren abrupt. Au urcat şi au coborât anevoie prin trecătorile montane şi au traversat numeroase cursuri de apă.

Pe drumul spre casă, ei au luat o sută de exemplare ale cărţii Adevărul care conduce la viaţă eternă, cu intenţia de a le oferi celor din zona lor, din Mokhotlong. Dar, întâlnind pe drum oameni interesaţi de literatură biblică, au epuizat tot stocul de literatură înainte să ajungă acasă. A fost un privilegiu pentru mine şi pentru soţia mea să vedem cu ochii noştri zelul şi devotamentul surorilor şi fraţilor creştini, cum ar fi Philemon şi soţia lui, privilegiu pe care îl preţuim şi astăzi.

Din când în când am fost în pericol din cauza şerpilor veninoşi, precum cobra, dar şi din cauza râurilor care ieşeau din matcă şi a altor lucruri neplăcute. Acele întâmplări, deşi înfricoşătoare la acea dată, sunt nesemnificative în comparaţie cu binecuvântările şi bucuriile care au decurs din serviciul adus lui Iehova. Din toate acestea, am învăţat că Dumnezeu nu-şi abandonează niciodată slujitorii loiali.

Când Emily a avut probleme grave de sănătate, Iehova ne-a dat înţelepciune ca să ştim cum să facem faţă situaţiei. Am făcut schimbări în alimentaţie şi am îmbunătăţit condiţiile de igienă, ceea ce a contribuit la însănătoşirea ei. Am construit un fel de rulotă pentru a-i crea condiţii mai bune de călătorie, iar, în timp, ea s-a făcut bine.

Ne întoarcem în Canada

În 1988, după 35 de ani de lucrare misionară pe fascinantul continent african, am fost repartizaţi din nou în Canada. Apoi, în 1991, am început din nou să slujesc ca supraveghetor itinerant. Opt ani mai târziu am suferit un accident vascular cerebral. Deşi, de atunci, activitatea mea s-a redus mult, încă găsesc fericire slujind ca bătrân în una dintre congregaţiile din Londra, Ontario.

Astăzi, privesc cu satisfacţie înapoi, în urmă cu circa 56 de ani, când, activând ca pionier în sudul localităţii Saskatchewan, străbăteam distanţele călare pe cal. Cât de recunoscător sunt că tata a continuat să ne înveţe să gândim spiritual, astfel încât niciodată să nu ne fie frică să susţinem adevărul şi dreptatea! El m-a ajutat să înţeleg Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce a dat un sens vieţii mele. Această moştenire mi-a adus foloase de durată. N-aş da viaţa în serviciul lui Iehova pentru nici un lucru pe care lumea asta „veche“ îl are de oferit!

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

În anul 1949, familia noastră cu cei nouă copii, mama ţinându-l în braţe pe cel mai mic. Eu sunt în spatele ei

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Am construit această sanie cu coviltir pentru a o folosi în minister

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Femei din Quebec arestate din cauza predicării

[Legenda fotografiei de la paginile 22, 23]

Am avut şi eu o contribuţie la instruirea acestor supraveghetori itineranţi din Zimbabwe

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Am construit această rulotă pentru ca Emily să-şi poate reveni mai repede

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Alături de Emily, într-o fotografie recentă