Salt la conţinut

Salt la cuprins

Salvarea planetei — Ce s-a făcut până acum?

Salvarea planetei — Ce s-a făcut până acum?

Salvarea planetei — Ce s-a făcut până acum?

CERNOBÂL, Bhopal, Valdez, Three Mile Island. Aceste nume ne trezesc în minte imagini ale unor dezastre ecologice care au avut loc în diverse locuri din lume. Fiecare dintre dezastre ne aminteşte că mediul înconjurător e în pericol.

Mai mulţi specialişti în domeniu, precum şi persoane individuale au lansat avertismente în acest sens. Unii şi-au făcut cunoscută poziţia în mod public. O bibliotecară din Marea Britanie s-a legat cu lanţuri de un buldozer pentru a protesta împotriva construirii unui drum printr-o regiune cu un echilibru ecologic fragil. Două aborigene din Australia s-au aflat în fruntea unei campanii de protest împotriva exploatărilor miniere de uraniu dintr-un parc naţional. Exploatările au fost oprite. Deşi bine intenţionate, aceste eforturi nu sunt întotdeauna bine primite. De exemplu, în timpul regimului sovietic, un căpitan de vas era îngrijorat din cauza unor scurgeri radioactive din reactoarele de pe submarinele nucleare scufundate. Când a publicat poziţia acestor submarine, el a fost arestat.

Semnale de alarmă au fost trase şi de diverse organizaţii. Printre ele amintim Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu şi organizaţia Greenpeace. Unele semnalează problemele ecologice existente doar când se întâmplă ca ele să aibă legătură cu activitatea lor. Altele şi-au asumat rolul de a populariza subiecte arzătoare legate de mediu. Greenpeace, o organizaţie binecunoscută, trimite activişti în zonele fierbinţi ale globului ca să aducă în atenţia opiniei publice chestiuni precum încălzirea globală, speciile pe cale de dispariţie şi riscurile pe care le prezintă speciile de animale şi de plante modificate genetic.

Unii militanţi ecologişti susţin că folosesc „metode originale pentru a face cunoscute problemele ecologice“. De pildă, protestează împotriva distrugerii pădurilor seculare legându-se cu lanţuri de porţile unei fabrici de cherestea. Când o ţară a violat moratoriul privind pescuitul balenelor, un grup de militanţi a protestat în faţa ambasadelor ei venind cu nişte ochi uriaşi ca să arate că acţiunile ţării respective erau luate în vizor.

Problemele care trebuie aduse în atenţie alcătuiesc o listă nesfârşită. De exemplu, persoane individuale, dar şi organizaţii, au lansat de repetate ori avertismente privind pericolele poluării apei. Totuşi, situaţia e gravă. Un miliard de oameni nu au acces la apă potabilă. Potrivit revistei Time, „3,4 milioane de persoane mor anual din cauza unor boli transmise prin apa infectată“. Poluarea aerului e o problemă asemănătoare. Raportul The State of World Population 2001 preciza că „din cauza poluării aerului anual mor aproximativ 2,7–3 milioane de oameni“. Mai mult, „poluarea atmosferică afectează peste 1,1 miliarde de oameni“. Mai concret, în raport se spune că „particulele fine din aer se fac vinovate de aproape 10% din cazurile de infecţii respiratorii la copiii din Europa“. De fapt, în pofida avertismentelor şi a măsurilor luate până în prezent, problemele legate de elementele esenţiale vieţii efectiv s-au agravat.

Pentru mulţi, această situaţie este un paradox. În prezent există mai mult ca oricând informaţii despre mediu. Din ce în ce mai multe persoane individuale şi organizaţii doresc să vadă planeta curată. Guvernele au înfiinţat departamente pentru rezolvarea problemelor ecologice. De asemenea, dispunem de o tehnologie mai avansată ca oricând. Totuşi, lucrurile par să nu se îmbunătăţească deloc. De ce?

Un pas înainte, doi înapoi

Progresele din industrie au ca scop să ne facă viaţa mai uşoară. În unele privinţe aşa s-a şi întâmplat. Totuşi, tocmai acest „progres“ a agravat problemele de mediu ale planetei noastre. Ne bucurăm de toate invenţiile şi progresele oferite de industrie, însă chiar realizarea şi utilizarea lor au dus de cele mai multe ori la distrugerea unor regiuni ale globului.

Un exemplu în acest sens este automobilul. Cu ajutorul maşinilor putem călători mai uşor şi mai repede. Foarte puţini şi-ar dori să se întoarcă la vremurile când oamenii mergeau cu trăsura. Cu toate acestea, transportul modern se face vinovat, în parte, de o mulţime de probleme. Una dintre ele este încălzirea globală. Omul a modificat compoziţia chimică a atmosferei folosind invenţii care eliberează în aer milioane de tone de gaze. Despre aceste gaze se spune că ar cauza aşa-numitul efect de seră, ce duce la încălzirea atmosferei. În ultimul secol, valorile temperaturii au crescut. EPA (Environmental Protection Agency), din SUA, a anunţat că „cei mai calzi 10 ani ai secolului al XX-lea s-au înregistrat toţi în ultimii 15 ani ai secolului“. Unii oameni de ştiinţă sunt de părere că în secolul al XXI-lea, temperatura globală medie ar putea creşte cu 1,4–5,8°C.

Se aşteaptă ca temperaturile mai ridicate să cauzeze alte probleme. Suprafeţele acoperite cu zăpadă din emisfera nordică s-au redus. La începutul anului 2002, în Antarctica, un gheţar de şelf având o suprafaţă de 3 250 km2 s-a rupt în bucăţi. Nivelul mării ar putea creşte considerabil pe parcursul acestui secol. Întrucât o treime din populaţia lumii trăieşte în apropiere de mare, acest lucru ar putea avea ca rezultat pierderea de locuinţe şi de terenuri agricole. Ar putea cauza mari probleme şi oraşelor de coastă.

Oamenii de ştiinţă consideră că temperaturile mai ridicate vor duce la mai multe precipitaţii, înregistrându-se mai frecvent condiţii atmosferice extreme. Unii sunt de părere că furtunile puternice precum cele din 1999 din Franţa, în care au murit 90 de persoane şi au fost doborâţi 270 de milioane de arbori, nu sunt decât o mostră a ceea ce urmează să se întâmple. Alţi cercetători spun că aceste schimbări climaterice vor duce la răspândirea unor boli ca malaria, denga şi holera.

Exemplul cu automobilul ne arată cât de complexe sunt efectele generate de tehnologie — invenţiile utile oamenilor în general pot crea o mulţime de probleme ce afectează diferite domenii ale vieţii. Declaraţia apărută în Human Development Report 2001 e cât se poate de adevărată: „Toate realizările din tehnologie pot aduce cu sine atât foloase, cât şi riscuri, dintre care unele nu sunt uşor de prevăzut“.

Adesea, oamenii aşteaptă chiar de la tehnologie soluţii la problemele ecologice. De exemplu, ecologiştii au criticat mult timp folosirea pesticidelor. Când s-au produs plante modificate genetic care urmau să reducă sau chiar să elimine folosirea pesticidelor, părea că tehnologia a oferit o soluţie bună. Totuşi, în cazul porumbului Bt, menit să ţină sub control fără a apela la pesticide dăunătorii care găureau tulpina, testele au arătat că toxina produsă de plantă ucidea şi fluturii-monarh. Prin urmare, „soluţiile“ au uneori efect contrar, ba chiar pot crea probleme noi.

Pot guvernele să facă ceva?

Întrucât distrugerea mediului e o problemă atât de mare, soluţionarea ei necesită cooperarea tuturor guvernelor lumii. În unele cazuri, e lăudabil că reprezentanţii guvernamentali au dat dovadă de curaj şi au promovat măsuri concrete de protecţie a mediului. Totuşi, adevăratele victorii au fost puţine.

Un exemplu în acest sens este summitul mondial ţinut în 1997 în Japonia. Naţiunile au discutat mult controversatele condiţii ale încheierii unui tratat pentru reducerea emisiilor considerate a fi răspunzătoare de încălzirea globală. În cele din urmă, spre surprinderea multora, s-a ajuns la un acord. Acest acord a fost numit Protocolul de la Kyoto. Zonele dezvoltate ale lumii, cum ar fi Uniunea Europeană, Japonia şi Statele Unite, urmau să reducă emisiile, în medie, cu 5,2% până în 2012. Situaţia părea promiţătoare. Totuşi, la începutul anului 2001, guvernul american a anunţat că nu mai dorea să respecte Protocolul de la Kyoto. Această declaraţie i-a contrariat pe mulţi, întrucât Statele Unite, cu mai puţin de 5% din populaţia lumii, produce aproximativ un sfert din emisiile totale. Pe lângă aceasta, alte guverne nu s-au grăbit să ratifice tratatul.

Exemplul menţionat ne demonstrează cât e de greu ca guvernele să ajungă la soluţii practice. E greu să aduci guvernele la masa tratativelor şi e greu ca ele să cadă de acord în privinţa soluţionării problemelor ecologice. Chiar şi atunci când se semnează un acord, unele state-părţi nu-şi respectă mai târziu angajamentele. Pentru alte state e greu să aplice termenii acordului. În alte cazuri, guvernele sau companiile implicate consideră că nu pot suporta cheltuielile impuse de eliminarea surselor de poluare. În unele ţări, este pur şi simplu vorba de lăcomie. Pentru a nu li se reduce profiturile, mari companii comerciale exercită o influenţă foarte mare asupra guvernelor ca să nu se implementeze măsurile respective. Se ştie că întreprinderile şi companiile vor să scoată cât mai mult profit din zonele exploatate fără a ţine cont de consecinţele asupra mediului.

Ceea ce complică şi mai mult situaţia este că nu toţi oamenii de ştiinţă sunt de acord cu privire la cât de grave vor fi efectele poluării asupra pământului. Astfel, cei ce elaborează strategiile guvernelor nu ştiu până unde să meargă cu restricţiile impuse dezvoltării economice ca să ţină sub control o problemă a cărei gravitate nu e încă certă.

Lumea e, într-adevăr, într-o situaţie critică. Toţi ştiu că există o problemă şi că trebuie să se facă ceva. Unele ţări chiar depun eforturi susţinute, dar, de cele mai multe ori, problemele ecologice se agravează. Este oare Pământul sortit să devină un loc impropriu vieţii? În următorul articol vom răspunde la această întrebare.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

POLUARE FONICĂ

Există un tip de poluare care nu se vede, dar se aude: poluarea fonică. Specialiştii susţin că aceasta constituie un motiv de îngrijorare deoarece poate cauza pierderea auzului, stres, hipertensiune, pierderea somnului şi scăderea randamentului. Copiii care merg la şcoală într-un mediu zgomotos se pare că învaţă să citească mai greu.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

DESPĂDURIRILE DUC LA INVAZII DE ŞOBOLANI

În Filipine, 15 oraşe de pe insula Samar au fost invadate de şobolani. O sursă guvernamentală a arătat că vinovate de acest lucru sunt despăduririle efectuate în zona respectivă. Pierderea pădurilor a dus la scăderea numărului de prădători ai şobolanilor, precum şi la reducerea surselor de hrană a acestora. Rozătoarele au fost nevoite să vină în zone mai populate pentru a căuta hrană.

[Provenienţa fotografiei]

© Michael Harvey/Panos Pictures

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

VICTIME ALE DEŞEURILOR TOXICE?

La numai trei luni şi jumătate, Michael a fost diagnosticat cu neuroblastom, o formă de cancer. Dacă ar fi fost un caz singular, n-ar fi fost ceva ieşit din comun. Însă, mai târziu, s-a descoperit că alţi aproximativ 100 de copiii din aceeaşi zonă aveau cancer. Acest lucru i-a alarmat pe mulţi părinţi. Unii au crezut că numărul neobişnuit de cazuri de cancer ar putea avea legătură cu companiile chimice din regiune. În urma unei anchete s-a constatat că o firmă de transport de deşeuri luase canistre cu lichid toxic de la una dintre companii şi le depozitase la o fostă fermă de pui, uneori chiar vărsându-le pe jos conţinutul. Cercetătorii au descoperit urme ale unei substanţe toxice în apa fântânilor din zonă. Părinţii nu pot să nu se gândească dacă nu cumva acest lucru ar putea fi o cauză a apariţiei cancerului la copiii lor.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

PRODUSE CHIMICE TOXICE

După cel de-al doilea război mondial, 120 000 de tone de materiale toxice, în principal fosgen şi iperită, au fost închise ermetic pe nave şi apoi scufundate în mare, la nord-vest de Irlanda de Nord. Oamenii de ştiinţă ruşi au atras atenţia că în prezent există pericolul scurgerii acestor materiale din containere.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

POLUAREA ATMOSFERICĂ UCIDE

Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirmă că 5–6% dintre decesele înregistrate anual în lume se datorează poluării atmosferice. În provincia Ontario (Canada) s-a raportat că, din cauza aerului poluat, cetăţenii pierd în fiecare an mai mult de 1 miliard de dolari ca urmare a cheltuielilor medicale şi a absenţelor de la locul de muncă.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

RECIFE DE CORALI PE MOARTE

Unii pescari din sud-estul Asiei folosesc cianură pentru a ameţi peştii ca să-i prindă mai uşor. Substanţa toxică iese din corpul peştelui, care poate fi consumat fără riscuri. Însă, ea rămâne în apa mării, ucigând recifele de corali.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

SĂ PURTĂM MĂŞTI CHIRURGICALE?

Revista Asiaweek semnalează că o mare parte din aerul poluat din oraşele Asiei provine de la gazele de eşapament. Motoarele diesel şi cele în doi timpi sunt, de obicei, cele mai mari surse de poluare, producând mari cantităţi de particule foarte fine, care rămân în aer. Aceste particule cauzează multe probleme de sănătate. Revista mai preciza: „Dr. Chan Chang-chuan, un reputat specialist taiwanez în efectele poluării, afirmă că gazele de la motoarele diesel sunt cancerigene“. În încercarea de a se proteja, unii locuitori ai oraşelor din Asia poartă măşti chirurgicale. Dar ajută la ceva aceste măşti? Iată ce declară dr. Chan: „Măştile sunt ineficiente. O simplă mască nu reuşeşte să filtreze gazele şi particulele fine ce poluează aerul. În plus, . . . pe lângă ea pătrunde aer nefiltrat. Prin urmare, măştile dau o falsă impresie de siguranţă“.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Reîmpăduririle contribuie la salvarea mediului înconjurător

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 8]

AFP/Getty Images; stânga sus: Publicate cu permisiunea The Trustees of the Imperial War Museum, Londra (IWM H 42208); dreapta sus: Howard Hall/howardhall.com