Taxele şi impozitele — preţul unei „societăţi civilizate“?

„Taxele şi impozitele sunt preţul pe care-l plătim pentru o societate civilizată.“ — Inscripţie pe clădirea Internal Revenue Service, Washington, D.C.

GUVERNELE susţin că impozitele sunt un rău necesar — preţul unei „societăţi civilizate“. Indiferent că sunteţi sau nu de acord cu această afirmaţie, nu puteţi nega că, de obicei, preţul este ridicat.

Impozitele pot fi împărţite în două categorii: directe şi indirecte. Printre impozitele directe se numără impozitul pe venit, impozitul pe beneficiile societăţilor, impozitul pe avere. Dintre acestea, se pare că impozitul pe venit provoacă cea mai mare nemulţumire. Aşa se întâmplă mai ales în ţările unde cota de impozitare este progresivă — cu cât câştigul este mai mare, cu atât această cotă e mai mare. Cei ce nu sunt de acord cu astfel de sisteme fiscale susţin că impozitele progresive descurajează munca asiduă şi succesul.

OECD Observer, o publicaţie a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, aminteşte că, pe lângă taxele şi impozitele plătite către guvern, „contribuabilii ar putea fi obligaţi să plătească impozite locale, regionale, impozite către administraţiile provinciilor sau ale statelor. Acesta este cazul Belgiei, Canadei, Islandei, Japoniei, Coreei, ţărilor scandinave, Spaniei, Elveţiei şi Statelor Unite“.

Impozitele indirecte includ taxa pe valoare adăugată (TVA), taxa pe băuturi alcoolice şi pe ţigări şi taxele vamale. Acestea sunt mai puţin evidente decât impozitele directe, dar pot fi şi ele o povară economică, mai ales pe umerii celor săraci. În revista indiană Frontline, scriitoarea Jayali Ghosh susţine că e o falsă impresie că bogaţii şi cei din clasa mijlocie plătesc „grosul“ din sumele prelevate de statul indian. Iată ce afirmă ea: „Pentru administraţiile statelor [indiene], taxele indirecte reprezintă peste 95% din totalul încasărilor fiscale. . . . După cât se pare, cetăţenii mai săraci plătesc practic, sub formă de taxe, o parte mai mare din venitul lor decât cei bogaţi“. Această discrepanţă se creează, evident, ca urmare a  taxelor ridicate pe produsele de larg consum, precum săpunul şi alimentele.

Dar ce fac de fapt guvernele cu toţi aceşti bani?

Unde se duc banii

După cum se ştie, pentru a finanţa diversele servicii sociale necesare guvernele au nevoie de foarte mulţi bani. În Franţa, de pildă, una din patru persoane lucrează în sectorul public. Printre acestea se numără cadrele din învăţământ, funcţionarii poştali, personalul muzeelor şi al spitalelor, poliţiştii şi alţi funcţionari de stat. Salariile lor sunt plătite din taxele şi impozitele colectate de la populaţie. Tot de aici provin şi banii necesari pentru drumuri, şcoli şi spitale, precum şi pentru serviciile de salubritate şi serviciile poştale.

Armata este o altă instituţie susţinută prin contribuţiile cetăţenilor. Prima dată când s-a perceput impozit pentru a finanţa un război, a fost în 1799, când s-a prelevat impozit pe venit de la englezii bogaţi pentru a susţine războiul împotriva Franţei. În timpul celui de-al doilea război mondial însă, guvernul britanic a început să perceapă impozit pe venit şi de la clasa muncitoare. În prezent, chiar şi pe timp de pace, întreţinerea unei armate este o sarcină costisitoare. Institutul Internaţional de Cercetări pentru Pace din Stockholm a estimat că, pe glob, cheltuielile militare în anul 2000 au fost de aproximativ 798 de miliarde de dolari.

Inginerie socială

Taxele şi impozitele sunt şi un instrument al „ingineriei sociale“ — un mijloc de a încuraja sau de a descuraja anumite comportamente. Taxa pe alcool, de exemplu, ar trebui să descurajeze consumul de alcool în exces. De aceea, în multe ţări, taxele reprezintă 35% din costul unei sticle de bere.

Şi pe tutun se pun taxe ridicate. În Africa de Sud, taxele reprezintă 45–50% din costul unui pachet de ţigări. Totuşi s-ar putea ca motivele pentru care se percep astfel de taxe să nu fie întotdeauna altruiste. Iată ce declară scriitorul Kenneth Warner (renumit profesor de sănătate publică la Universitatea din Michigan) în revista Foreign Policy: Comerţul cu tutun este „o forţă economică puternică ce aduce anual sute de miliarde de dolari profit şi alte miliarde de dolari la buget“.

Un exemplu interesant de inginerie socială s-a putut observa la începutul secolului al XX-lea. Legiuitorii americani au căutat să împiedice formarea în timp a unor familii puternice şi foarte bogate. Cum? Percepând o taxă asupra succesiunii. Când o persoană bogată moare, statului îi revine o sumă considerabilă din averea ei. Susţinătorii acestei legi pretind că taxa „transferă posesiunile din cercul familial aristocratic în cel civic, al maselor“. Poate că este într-adevăr aşa, dar contribuabilii bogaţi au găsit numeroase modalităţi de a reduce această sumă percepută ca taxă.

Din taxe şi impozite sunt susţinute şi diferite programe sociale, precum cele ecologice. Iată ce se afirmă în The Environmental Magazine: „Nouă ţări vest europene au impus de curând taxa de mediu, în principal pentru a reduce poluarea“. Impozitele progresive pe venit, menţionate anterior, reprezintă o altă metodă a ingineriei sociale prin care se încearcă reducerea prăpastiei dintre bogaţi şi săraci. Unele guverne acordă chiar reduceri de impozit celor ce fac donaţii sau cuplurilor care au copii.

De ce e legea fiscală atât de complicată?

Ori de câte ori se propune o nouă taxă, legiuitorii încearcă „să închidă“ orice portiţă de scăpare. Nu uitaţi că în joc sunt sume uriaşe de bani. Rezultatul? Legea fiscală tinde să fie complicată şi foarte tehnică. Într-un articol din revista Time se arată că multe complicaţii ale legii fiscale americane „apar chiar de la definirea termenului venit“, cu alte cuvinte odată cu stabilirea în mod exact a materiei sau a masei impozabile. În plus, există mii de legi „care permit diferite deduceri şi scutiri“. Însă nu doar Statele Unite au o lege fiscală complicată. O ediţie recentă a legislaţiei fiscale a Marii Britanii cuprindea 9 521 de pagini şi umplea zece volume.

Biroul de cercetări în politică fiscală (The Office of Tax Policy Research) de la Universitatea din Michigan declară: „În fiecare an, contribuabilii americani petrec peste trei miliarde de ore completându-şi declaraţiile fiscale. . . . În total, timpul şi banii cheltuiţi de contribuabili [pentru completarea declaraţiilor fiscale] reprezintă 100 miliarde $ pe an, sau circa 10% din sumele încasate cu titlu de impozit. Cea mai mare parte a acestui cost se datorează complexităţii copleşitoare a legii fiscale“. Iată ce afirmă Reuben, despre  care se vorbeşte în primul articol al acestei serii: „Obişnuiam să-mi completez singur declaraţiile fiscale, dar îmi lua mult timp şi aveam deseori impresia că plăteam mai mult decât trebuia. Aşa că mi-am angajat un contabil care să se ocupe de completarea lor“. — Vezi chenarul „Să ne plătim taxele şi impozitele“, de la pagina 8.

Unii plătesc, alţii evită, iar alţii se sustrag

Majoritatea recunosc, cel puţin cu jumătate de gură, beneficiile pe care le are societatea datorită taxelor şi impozitelor. Directorul British Inland Revenue (Fiscul Britanic) a explicat odată: „Nimănui nu-i place să plătească taxe şi impozite, dar puţini sunt cei care susţin că ar fi mai bine fără ele“. Unii estimează că, în Statele Unite, 90% din populaţie îşi plăteşte impozitele. Un reprezentant al unui organ fiscal recunoaşte: „Majoritatea celor care nu-şi achită impozitele mai degrabă se poticnesc în legi şi în proceduri decât se sustrag de la plata lor“.

Cu toate acestea, mulţi găsesc diverse căi de a evita să plătească unele taxe şi impozite. Iată, de pildă, ce spune un articol din U.S.News & World Report despre impozitul pe beneficiile societăţilor: „Multe societăţi evită în mod legal să-şi plătească o mare parte din datoriile lor către stat — uneori, chiar toate datoriile — cu ajutorul deducerilor şi al manevrelor contabile“. Articolul continuă prezentând un exemplu de  manevră inteligentă: „O companie americană înfiinţează o firmă în străinătate, într-un paradis fiscal. Apoi, transformă compania americană într-o filială a firmei străine“. Astfel, compania nu are de plătit statului american nici un impozit — care ar fi de 35% —, chiar dacă „sediul central nu e decât o adresă şi o cutie poştală“.

Pe lângă asta, există şi evaziunea fiscală flagrantă. Se spune că într-o ţară europeană evaziunea fiscală e un „sport naţional“. Potrivit unui sondaj efectuat în Statele Unite, doar 58% dintre bărbaţii cu vârsta între 25 şi 29 de ani consideră că este greşit să nu-ţi declari tot venitul. Autorii acestui sondaj recunosc: „Rezultatul nu dezvăluie un nivel prea ridicat de etică şi morală în societatea noastră“. În Mexic, evaziunea fiscală se ridică la 35%.

Însă, în general, oamenii sunt conştienţi că taxele şi impozitele sunt necesare. Pe ei nu-i deranjează să-şi plătească partea. Cu toate acestea, faimoasele cuvinte atribuite lui Tiberius Caesar par să exprime un mare adevăr: „Păstorul bun nu-şi jupoaie turma, ci o tunde“. Dacă vă simţiţi victima unui sistem fiscal împovărător, nedrept şi prea complicat, cum ar trebui să consideraţi plata taxelor şi impozitelor?

[Chenarul de la pagina 7]

Gândiţi-vă înainte de a vă muta în altă ţară!

Sistemul fiscal diferă de la o ţară la alta. De fapt, impozitul pe venit poate varia foarte mult chiar şi de la o zonă la alta în aceeaşi ţară. Atunci, merită să luaţi în considerare posibilitatea de a vă muta într-o zonă unde cota de impozitare este mai scăzută? Poate că da, dar ar trebui să vă gândiţi bine înainte de a vă muta.

De pildă, un articol din OECD Observer le aminteşte cititorilor că, pe lângă cota de impozitare, ei trebuie să ia în calcul şi alte lucruri. Iată ce se afirmă aici: „Suma plătită cu titlu de impozit depinde şi de diferitele deduceri acordate“. Unele ţări, de exemplu, au o cotă de impozitare scăzută. Dar acordă „puţine reduceri, deduceri şi scutiri“. Drept urmare, o persoană ce locuieşte aici ar putea plăti mai mult decât o persoană ce trăieşte într-o ţară care are cote de impozitare mai mari, dar care acordă mai multe scutiri şi deduceri.

În Statele Unite, unii se gândesc să se mute într-un stat unde nu se prelevează impozit pe venit. Dar înseamnă acest lucru neapărat că ei vor plăti mai puţin? Potrivit cu Kiplinger’s Personal Finance, nu. Iată ce se spune aici: „Cercetările noastre arată că, în multe cazuri, în statele unde nu se percepe impozit pe venit, se percep cote mai mari pentru impozitul pe proprietate, taxa pe valoare adăugată etc.“.

[Chenarul de la pagina 8]

Să ne plătim taxele şi impozitele

Pentru mulţi dintre noi, faptul de a ne plăti taxele şi impozitele este ceva stresant, ba chiar împovărător. De aceea, revista Treziţi-vă! a cerut câteva sfaturi de la un consultant fiscal.

„Informaţi-vă corect. Acest lucru este esenţial, deoarece legea fiscală poate fi complicată, iar necunoaşterea ei este rareori acceptată ca scuză pentru nerespectarea ei. Deşi un contribuabil poate că vede în organele fiscale un duşman, reprezentanţii acestora ne pot furniza informaţii clare şi exacte în privinţa chestiunilor fiscale. Organele fiscale ar prefera să vă completaţi corect, încă de la început, declaraţia fiscală. Nu vor să vă acuze că nu v-aţi conformat legii.

Dacă situaţia voastră contabilă este complicată, cereţi sfaturi de la un contabil. Dar fiţi atenţi! Deşi unii vă urmăresc interesele, mulţi alţii nu fac aşa. Cereţi un sfat de la o persoană de încredere, un prieten sau o cunoştinţă de afaceri, şi verificaţi recomandările profesionale ale contabilului.

Fiţi prompţi. Penalizările pentru predarea cu întârziere a declaraţiei fiscale pot fi mari.

Păstraţi o evidenţă ordonată. Fiţi la zi cu evidenţa contabilă. Astfel, când va veni termenul de predare a declaraţiei fiscale, eforturile vor fi minime. Vă va fi mai uşor şi dacă v-aţi făcut o revizie contabilă.

Fiţi cinstiţi. Poate că vă simţiţi tentaţi să trişaţi sau să interpretaţi legea în favoarea voastră. Însă organele fiscale au multe metode ingenioase de a depista dacă cineva beneficiază cu adevărat de anumite reduceri. Întotdeauna e bine să fii cinstit.

Implicaţi-vă. În cazul în care contabilul pe care l-aţi angajat predă date inexacte, răspunderea vă aparţine tot vouă. Aşadar, fiţi atenţi ca reprezentantul vostru să facă aşa cum doriţi voi.“

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

În multe ţări, se percep taxe mari pe tutun şi pe băuturi alcoolice

[Legenda fotografiilor de la paginile 8, 9]

 Prin taxe şi impozite se susţin multe dintre serviciile pe care, poate, le luăm ca de la sine înţeles