Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ce ajutor pot oferi alţii

Ce ajutor pot oferi alţii

Ce ajutor pot oferi alţii

PROBABIL, cunoşti pe cineva care suferă de depresie sau de tulburare bipolară. Ce ajutor îi poţi oferi? Don Jaffe, de la National Alliance for the Mentally Ill, dă următorul sfat înţelept: „Nu confundaţi boala cu bolnavul; dimpotrivă, urâţi boala, dar iubiţi bolnavul“.

O femeie pe nume Susanna a făcut exact acest lucru: a arătat iubire şi răbdare. Avea o prietenă care suferea de tulburare bipolară. „Uneori, efectiv nu mă putea suporta în preajma ei“, spune Susanna. În loc să-şi abandoneze prietena, Susanna a făcut cercetări ca să afle mai multe despre tulburarea bipolară. „Acum îmi dau seama cât de mult a fost afectat comportamentul prietenei mele de boala pe care o are“, mărturiseşte ea. Susanna este de părere că eforturile pe care le depui ca să-l înţelegi pe bolnav îţi pot aduce o mare satisfacţie. „Te ajută să-l iubeşti şi să-l apreciezi mai mult pe omul minunat din spatele bolii“, spune ea.

Când cel ce suferă este un membru al familiei, sprijinul din toată inima e fundamental. Mario, menţionat mai înainte în această serie, a învăţat acest lucru încă de la început. Soţia lui, despre care s-a mai vorbit în articolele de faţă, este o bolnavă bipolară. Iată ce spune Mario: „Mi-a fost de folos să o însoţesc pe soţia mea la medic şi să fac cercetări privitoare la această boală ciudată ca să ştiu bine cu ce anume vom avea de luptat. În plus, eu şi Lucia am comunicat mult şi am încercat să depăşim orice situaţie ivită de-a lungul timpului“.

Sprijin din partea congregaţiei creştine

Biblia îi îndeamnă pe creştini să ‘le vorbească consolator sufletelor deprimate şi să fie îndelung răbdători faţă de toţi’ (1 Tesaloniceni 5:14). Cum putem face acest lucru? Mai întâi de toate, e important să înţelegem deosebirea dintre o boală mintală şi una spirituală. De exemplu, scriitorul biblic Iacov a arătat că rugăciunea îi poate face bine celui ce suferă din punct de vedere spiritual (Iacov 5:14, 15). Totuşi, Isus a specificat că cei ce suferă din cauza unei boli fizice au nevoie de doctor (Matei 9:12). Bineînţeles, e potrivit şi util să ne rugăm lui Iehova pentru orice îngrijorare, inclusiv pentru sănătatea noastră (Psalmul 55:22; Filipeni 4:6, 7). Însă Biblia nu afirmă că intensificarea activităţilor creştine va rezolva problemele de sănătate din prezent.

Aşadar, creştinii cu discernământ nu vor da de înţeles că bolnavii depresivi sunt răspunzători pentru propria suferinţă. Astfel de remarce n-ar fi cu nimic mai folositoare decât cele făcute de falşii consolatori ai lui Iov (Iov 8:1–6). Realitatea e că în multe cazuri starea depresivului nu se va îmbunătăţi decât prin tratament medical, îndeosebi dacă persoana are o depresie gravă, având poate chiar gânduri de suicid. În astfel de situaţii, îngrijirea medicală e esenţială.

Totuşi, există multe lucruri pe care le pot face colaboratorii creştini pentru a-şi oferi sprijinul. Bineînţeles, e nevoie de răbdare. De exemplu, anumite aspecte ale activităţii creştine pot fi foarte descurajatoare pentru cei ce au o tulburare de dispoziţie. Diana, o bolnavă bipolară, spune: „E o adevărată luptă să particip la minister. Mi-e greu să le împărtăşesc altora vestea bună şi îmbucurătoare din Biblie, când în interior nu mă simt nici bine, nici bucuroasă“.

Pentru a le fi de un real folos celor bolnavi, încercaţi să manifestaţi empatie (1 Corinteni 10:24; Filipeni 2:4). Străduiţi-vă să vedeţi lucrurile prin prisma bolnavului, nu prin prisma voastră. Nu aşteptaţi prea mult din partea lui, deoarece se va simţi împovărat. Iată ce mărturiseşte Carl, care se luptă cu depresia: „Când ceilalţi mă acceptă pentru ceea ce sunt eu, simt că puţin câte puţin îmi recapăt sentimentul apartenenţei la grup. Datorită ajutorului pe care mi l-au acordat cu multă răbdare câţiva prieteni mai în vârstă, am reuşit să-mi consolidez prietenia cu Dumnezeu şi am găsit o mare bucurie în a-i ajuta şi pe alţii să facă la fel“.

Beneficiind de sprijin, cei ce suferă de tulburări de dispoziţie pot simţi multă alinare. Să ne gândim la o creştină pe nume Brenda, care suferă şi ea de tulburare bipolară. „Prietenii din congregaţie mi-au fost alături şi m-au înţeles când treceam prin perioadele depresive, fără să mă judece, considerându-mă o persoană slabă spiritualiceşte“, spune ea. „Uneori mă lăsau să-i însoţesc în minister şi doar să asist la discuţii, iar alteori îmi ţineau un loc la Sala Regatului ca să pot intra după ce se aşezau toţi.“

Bătrânii de congregaţie iubitori şi plini de empatie i-au fost de mare ajutor lui Cherie, o bolnavă depresivă menţionată în articolul precedent. Iată ce spune ea: „Bătrânii mă asigură că Iehova mă iubeşte, îmi citesc anumite pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, îmi vorbesc despre scopul lui Iehova de a instaura un paradis în care va domni pacea şi bunăstarea şi se roagă cu mine — uneori chiar prin telefon. În acele momente, simt cum mi se ia o povară de pe umeri. Îmi dau seama că nici Iehova, nici fraţii mei nu m-au abandonat, iar asta îmi insuflă multă putere“.

Fără îndoială că, oferind un sprijin real, membrii familiei şi prietenii îl pot ajuta mult pe bolnav să se simtă mai bine. „Cred că am reuşit cât de cât să am un control asupra vieţii“, spune Lucia. „Eu şi soţul meu am depus mari eforturi ca să facem faţă situaţiei, iar acum viaţa noastră e mai frumoasă ca oricând.“

Multe persoane care în prezent se luptă cu diverse boli mintale sunt conştiente că bătălia cu aceste afecţiuni cumplite nu e de scurtă durată. Totuşi, Biblia promite că, în lumea nouă a lui Dumnezeu, „nici un locuitor nu [va] zice: «Sunt bolnav!»“ (Isaia 33:24). Toate afecţiunile şi bolile necruţătoare care se abat asupra multora în prezent vor dispărea. Într-adevăr, e emoţionant să ne gândim la promisiunea lui Dumnezeu de a aduce o lume nouă în care toate bolile — inclusiv tulburările de dispoziţie — vor fi înlăturate pentru totdeauna. Atunci, spune Biblia, nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere. — Revelaţia 21:4.

[Text generic pe pagina 12]

Isus a specificat că cei ce suferă din cauza unei boli au nevoie de doctor. — MATEI 9:12

[Text generic pe pagina 13]

Biblia promite că, în lumea nouă a lui Dumnezeu, „nici un locuitor nu [va] zice: «Sunt bolnav!»“. — ISAIA 33:24.