Cum poţi să-l cunoşti pe Dumnezeu după numele lui
Cum poţi să-l cunoşti pe Dumnezeu după numele lui
O ZIARISTĂ a primit la redacţie următoarea scrisoare de la un cititor: „Toată viaţa m-a chinuit această întrebare şi sper că îmi puteţi da un răspuns. Care e numele lui Dumnezeu? Evreii spun că adevăratul nume s-a pierdut în negura vremii. Creştinii îi spun Isus. Musulmanii îi zic Alah. . . . Atunci, care e numele lui?“ Ziarul a publicat întrebarea pusă de cititor şi a dat următorul răspuns: „Potrivit învăţăturilor evreieşti antice, Dumnezeu e omnipotent, deci nu poate fi cuprins într-un nume. Vă asigurăm însă că El (sau Ea) vă va răspunde la orice nume cu care îl veţi chema în mod respectuos“.
Acest mod superficial de a privi numele lui Dumnezeu e des întâlnit azi.
Deşi au preocupări religioase, mulţi dintre cei care cred în Biblie nu acordă importanţă numelui divin. Dar cum vede Dumnezeu această chestiune? Este pentru el ceva lipsit de importanţă?O chestiune nicidecum lipsită de importanţă
Să ne gândim că, în Biblie, numele lui Dumnezeu, Iehova, este menţionat de mii de ori. În Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi *, numele divin apare de 7 210 ori! Însuşi Dumnezeu i-a inspirat pe scriitorii Bibliei să folosească numele său atât de frecvent. Unul dintre aceşti scriitori, psalmistul Asaf, a scris: „Tu, al cărui Nume este DOMNUL [Iehova, NW], Tu eşti Cel-Prea-Înalt peste tot pământul!“ (Psalmul 83:18). Şi David a scris ceva asemănător într-unul din psalmi: „Ne bizuim pe Numele DOMNULUI [Iehova, NW], Dumnezeului nostru“. — Psalmul 20:7.
Biblia arată că Iehova Dumnezeu ne examinează inima pentru a vedea care e atitudinea noastră faţă de numele său. Iată ce spune psalmistul: „Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru, . . . n-ar şti oare Dumnezeu lucrul acesta, El, care cunoaşte tainele inimii?“ (Psalmul 44:20, 21). Profetul Isaia a scris: „Lăudaţi pe DOMNUL [Iehova, NW], chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, spuneţi măreţia Numelui Lui!“ — Isaia 12:4.
Ieremia 16:21). Cu altă ocazie, el a declarat: „Voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost profanat printre popoare. . . . Şi popoarele vor cunoaşte că Eu sunt DOMNUL [Iehova, NW]“ (Ezechiel 36:23). Unele dintre aceste declaraţii arată că va veni timpul când Iehova va acţiona plin de mânie împotriva celor care nu arată respect faţă de numele său. Prin urmare, pentru Dumnezeu, numele său nu e o chestiune lipsită de importanţă.
Însuşi Dumnezeu a spus: „Vor cunoaşte că Numele Meu este DOMNUL [Iehova, NW]“ (Iehova Dumnezeu nu e departe de tine
Cum poţi să-l cunoşti pe Dumnezeu după numele lui? Şi de fapt, ce înseamnă să-l cunoşti pe Dumnezeu după nume? Biblia ne răspunde: „Cei care cunosc Numele Tău se încred în Tine“ (Psalmul 9:10). Este cât se poate de clar că a-l cunoaşte pe Dumnezeu după nume înseamnă mai mult decât a şti care e numele său. Trebuie să te încrezi în el. Aceasta presupune să cunoşti ce fel de Dumnezeu este el şi să afli care sunt calităţile şi gândurile sale. Astfel te vei simţi îndemnat să te încrezi în el.
Însă poţi să înţelegi pe deplin ce fel de Dumnezeu este Iehova doar dacă citeşti şi studiezi cu atenţie Biblia. Dumnezeu promite că îi va ocroti pe cei ce arată afecţiune faţă de el şi faţă de numele său. Iată ce a spus Dumnezeu despre un astfel de om: „Fiindcă Mă iubeşte, de aceea îl voi scăpa, îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi mântui şi-l voi onora. Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea“. — Psalmul 91:14–16.
Ce legătură extraordinară există între Iehova Dumnezeu şi cei care îl cunosc după nume! Şi tu te poţi bucura de o asemenea relaţie cu el. Când te rogi din toată inima nu te reţine niciodată să i te adresezi pe nume. El îţi va răspunde, pentru că „nu este departe de nici unul dintre noi“. — Faptele 17:27.
[Notă de subsol]
^ par. 5 Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi, publicată de Martorii lui Iehova, este o traducere a Bibliei care foloseşte un limbaj modern, nu unul arhaic cum folosesc versiunile mai vechi. Cea mai remarcabilă caracteristică a acestei traduceri este restabilirea numelui divin în textul biblic, dându-i-se astfel locul care i se cuvine. Până în prezent s-au tipărit, integral sau parţial, peste 122 de milioane de exemplare în 45 de limbi.
[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 11]
Dumnezeu te cunoaşte după nume
Iată ce i-a spus Dumnezeu lui Moise: „Eu te cunosc după nume“ (Exodul 33:12, NW). Acest lucru e confirmat de binecunoscuta relatare despre rugul aprins. Biblia spune că Dumnezeu „l-a chemat din mijlocul rugului şi i-a zis: «Moise! Moise!»“ (Exodul 3:4). Acesta nu este decât unul dintre numeroasele exemple când Dumnezeu li s-a adresat oamenilor pe nume. Evident, Creatorul Universului se interesează de noi în mod individual.
Biblia ne spune că Dumnezeu cunoaşte fiecare stea după nume, şi există miliarde de stele (Isaia 40:26)! Cu cât mai mult se îngrijeşte el de oamenii care îi aduc închinare! Apostolul Pavel a scris: „Iehova îi cunoaşte pe cei care îi aparţin“ (2 Timotei 2:19). Aceasta nu înseamnă că doar a reţinut numele închinătorilor săi, ci, mai degrabă, că îi cunoaşte foarte bine. Şi noi trebuie să-l cunoaştem pe Dumnezeu după nume, cu alte cuvinte să dobândim o cunoştinţă profundă despre calităţile sale.
În ultima carte a Bibliei se face referire la o carte simbolică în care Dumnezeu scrie numele tuturor celor ce i-au adus închinare de-a lungul timpului. Această carte simbolică e numită „sulul vieţii“, deoarece Iehova Dumnezeu le va garanta viaţă veşnică celor al căror nume este scris în ea (Revelaţia 17:8). Ce perspectivă luminoasă există pentru cei ce îl cunosc pe Dumnezeu după nume!
[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 12]
Ei au proclamat numele lui Dumnezeu
● Chiar înainte ca Israel să intre în Ţara Promisă, Moise a scris un cântec în care a spus: „Voi vesti Numele DOMNULUI [Iehova, NW]“. — Deuteronomul 32:3.
● David s-a adresat uriaşului Goliat astfel: „Eu vin împotriva ta în Numele DOMNULUI [Iehova, NW] oştirilor“. — 1 Samuel 17:45.
● După pierderea tuturor bunurilor sale şi după moartea subită a copiilor săi, Iov a spus: „Binecuvântat să fie Numele DOMNULUI [Iehova, NW]“. — Iov 1:21.
● Citând din Scripturile ebraice, apostolul Petru a spus într-un discurs al său: „Oricine va invoca numele lui Iehova va fi salvat“. — Faptele 2:21.
● Profetul Isaia a declarat: „Lăudaţi pe DOMNUL [Iehova, NW], chemaţi Numele Lui . . ., spuneţi măreţia Numelui Lui!“ — Isaia 12:4.
● Isus Cristos şi-a învăţat discipoli să se roage astfel: „Trebuie deci să vă rugaţi astfel: «Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău»“. — Matei 6:9, 10.
● Isus Cristos s-a rugat astfel lui Dumnezeu: „Le-am dezvăluit numele tău“. — Ioan 17:6.
● Dumnezeu i-a spus poporului său: „Eu sunt DOMNUL [Iehova, NW], acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia“. — Isaia 42:8.