„Hotelul de o mie de stele“

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN FRANŢA

SUNT convins că există mulţi, asemenea mie, care ar da bucuroşi o noapte într-un hotel de patru stele pe o noapte în plin deşert, sub bolta înstelată a cerului. Asta am simţit eu după minunata călătorie pe care am făcut-o în sudul Tunisiei (nordul Africii), unde m-am bucurat de „serviciile“ unui „hotel de o mie de stele“: cortul din deşert al unui păstor nomad.

De-a lungul timpului, milioane de oameni din zone îndepărtate ale globului, precum stepele asiatice, Sahara şi America de Nord, au locuit în astfel de „hoteluri de o mie de stele“. Deşi, în ultimul secol, multe triburi au fost obligate să renunţe la corturile lor, mii de nomazi cutreieră şi azi deşertul. Renumita lor ospitalitate face ca o zi petrecută în compania lor să fie de neuitat.

„Case de păr“

Ca să vizitez o tabără de nomazi, sau douar, cum e numită în nordul Africii, eu şi călăuza mea străbatem deşertul cu un Land Rover vechi. Urmând îndrumările câtorva păstori, zărim în cele din urmă siluetele întunecate ale mai multor corturi. Îndată ce coborâm din maşină, liniştea mormântală a deşertului ne copleşeşte. Beduinii spun că această linişte limpezeşte gândurile. Suntem întâmpinaţi cu căldură de gazda noastră, care ne invită în cortul său, lung de vreo 12 metri, lat de 5 metri şi înalt de 2 metri. Intrăm în partea rezervată bărbaţilor şi oaspeţilor  şi ne aşezăm pe nişte carpete frumoase. Cealaltă parte a cortului, separată printr-o perdea când vin oaspeţi, e destinată familiei; aici se şi găteşte. În timp ce stăm de vorbă, soţia gazdei ne serveşte plină de amabilitate cu un tradiţional ceai de mentă, în timp ce fiicele lor, care au rămas în bucătărie, frământă un aluat. Din el vor face nişte turte delicioase, pe care le vor coace pe vatră într-un vas de lut.

Discutând cu capul familiei, îl întreb cum e făcut cortul. Îmi explică încântat că nu e făcut dintr-o singură bucată de pânză, ci din mai multe fâşii cusute laolaltă, lungi de aproximativ 15 metri şi late de vreo 50 de centimetri. Unele corturi mai mari au 12, 13 fâşii. Dar cum se fac ele?

Pe parcursul după-amiezei însorite, o văd pe una dintre fetele gazdei aşezată în faţa cortului, pe nisip, cu un fus în mână. Ea toarce cu dibăcie părul de animal, transformându-l într-un fir gros, din care, cu ajutorul unui război orizontal, se vor ţese fâşii lungi de pânză. Ţesătura rară permite o bună ventilaţie. Însă, când plouă, firele se umflă, iar pânza se îndeseşte devenind impermeabilă. Iată de ce denumirea în arabă a cortului, bait esh-shaar, care înseamnă „casă de păr“, este cât se poate de potrivită!

Cum se întreţine cortul

Cât ţine un cort? În deşert, nomazii au mare grijă de locuinţa lor. Gazda îmi spune că femeile din familie sa ţes cel puţin o fâşie de pânză pe an. De regulă, în fiecare an cea mai uzată fâşie e înlocuită cu una nouă. Aşadar, o foaie de cort alcătuită din opt fâşii va fi complet reînnoită în opt ani. Unii nomazi descos fâşiile şi le întorc pe cealaltă parte, astfel încât faţa interioară mai puţin uzată să fie pusă în exterior.

Cum este însă susţinut cortul? Pe mijlocul cortului sunt patru stâlpi de susţinere, din lemn de cais. Uneori se folosesc şi alte tipuri de lemn. Cei doi stâlpi din centru au o înălţime de circa 2,5 metri şi sunt înfipţi în pământ. Capătul liber este fixat într-o grindă cu încrustaţii, făcută dintr-un lemn de esenţă tare, lungă de 45–60 de centimetri. Fiind uşor curbată, ea dă cortului forma unei cocoaşe de cămilă. Partea din spate şi părţile laterale ale cortului se sprijină pe mai mulţi pari. Apoi, ca să-mi arate cum e ancorat, mergem afară. Aici observ nişte frânghii din păr de capră, cu ajutorul cărora foile de cort sunt fixate de pământ.

În spatele cortului se află un gard des de arbuşti uscaţi care îi ocroteşte pe cei din cort de animalele sălbatice. Nu departe, legat de un ţăruş, dau cu ochii de măgăruşul familiei. Puţin mai încolo, într-un ocol, este închisă turma de oi şi capre, de care fiicele gazdei au mare grijă.

Un stil de viaţă simplu

Între timp, turtele s-au copt. După ce le înmuiem în ulei de măsline aromat, devin un adevărat deliciu. Uitându-mă în jur, sunt impresionat de simplitatea stilului de viaţă al nomazilor. În cort nu există decât o ladă de lemn, nişte saci şi câteva covoraşe şi pături ţesute. Apoi, fiicele gazdei îmi arată cu mândrie simplele lor unelte de dărăcit şi de tors. Cam la asta se rezumă bunurile lor. Acest lucru îmi aminteşte de cuvintele înţelepte ale păstorului poet, David, care a locuit o vreme în corturi: „Omul . . . strânge comori şi nu ştie cine le va lua“. — Psalmul 39:6.

Mulţi nomazi, inspiraţi probabil de viaţa din deşert, scriu poezii şi participă cu plăcere la concursuri de poezie. Ei adoră şi povestioarele şi proverbele. Le citez câteva proverbe din Sfintele Scripturi, care reflectă înţelepciunea fără margini a Celui ce „întinde cerurile ca un văl subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el“ (Isaia 40:22). Însă acum e timpul să-mi iau rămas bun de la gazdele mele. Le mulţumesc din inimă pentru ospitalitate şi mă întreb când voi mai avea ocazia să stau într-unul dintre aceste încântătoare „hoteluri de o mie de stele“.

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Turte ce se coc pe vatră

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 26]

Musée du Sahara à Douz, avec l’aimable autorisation de l’Agence de mise en valeur du patrimoine et de promotion culturelle de Tunisie; cămile: ZEFA/ROBERTSTOCK.COM