De la cititorii noştri
De la cititorii noştri
Valori Am rămas surprins de afirmaţia pe care aţi făcut-o în paragraful introductiv al celui de-al doilea articol din seria „Ce s-a întâmplat cu valorile?“ (8 iunie 2003). Aici se spunea: „Printre darurile cele mai de preţ pe care părinţii le pot oferi copiilor lor se numără dragostea lor necondiţionată, precum şi un set de valori pe care ei le transmit . . . prin propriul exemplu“. Dacă şi copilul şi adultul se poartă ca şi cum li s-ar cuveni dragostea celuilalt, valorile vor fi mereu în declin.
K. B., Statele Unite
„Treziţi-vă!“ răspunde: Expresia „dragostea lor necondiţionată“ a fost folosită pentru a sugera că părinţii nu ar trebui să lase să se înţeleagă că dragostea lor faţă de copil e firavă şi nestatornică. Cu alte cuvinte, copilul nu trebuie să simtă că ar putea să piardă dragostea părintească în orice clipă din cauza vreunei greşeli sau că ar fi obligat s-o câştige făcând toate lucrurile în mod perfect. — Efeseni 6:4; Coloseni 3:21.
După părerea mea, ultimul articol al acestei serii a fost excelent redactat. Materialul e atât de simplu, de logic şi de încurajator, iar fotografia atât de frumoasă! Vă mulţumesc pentru astfel de articole mângâietoare.
M. P., Statele Unite
Apă Felicitări pentru articolul „Apa — lichidul preţios al vieţii“ (8 iunie 2003). Aici erau citate cuvintele unui specialist în probleme legate de obezitate, care le recomanda celor sănătoşi să bea 8 până la 10 pahare de apă pe zi. Totuşi, în cazul celor care suferă de insuficienţă cardiacă sau ai căror rinichi nu funcţionează normal, medicii nu recomandă să se bea prea multă apă.
T. A., Japonia
„Treziţi-vă!“ răspunde: Există diverse recomandări în această privinţă. Unii specialişti sunt de părere că, în anumite situaţii, consumul de apă ar trebui limitat. Pentru mai multe informaţii, este bine să fie consultat medicul de familie.
Depresie post-partum Sunt mămică şi am o fetiţă adorabilă de numai un an. Niciodată nu l-am simţit însă pe Iehova atât de aproape ca atunci când am deschis revista Treziţi-vă! şi am citit articolul „Ce este depresia post-partum?“ (8 iunie 2003). N-am cuvinte să-mi exprim recunoştinţa pentru acest articol. Cât de mult apreciez că aparţin unei organizaţii care se îngrijeşte cu drag de fiecare membru al ei! Mii de mulţumiri!
M. G., Spania
Cuvinte încrucişate * Vă mulţumesc pentru revista Treziţi-vă! din 8 iunie 2003. Aici am găsit rubrica mult aşteptată: Cuvinte încrucişate! Sunt Martoră a lui Iehova de patru ani şi am dezlegat aproape toate careurile pe care le-aţi publicat în tot acest timp. E o excelentă modalitate de a cunoaşte Scripturile. Continuaţi să publicaţi această frumoasă rubrică. De-abia aştept să dezleg şi alte careuri!
K. G., Statele Unite
Simţuri Vă mulţumesc pentru seria de articole „Uimitoarele simţuri — Le apreciaţi?“ (8 martie 2003). Într-adevăr, simţurile ne ajută să preţuim viaţa şi mediul înconjurător. Articolele de acest gen ne adâncesc dragostea faţă de Dumnezeu. Vă mulţumesc că publicaţi astfel de subiecte.
J. N., Burundi
Materialism Aş dori să vă mulţumesc pentru articolul „Potrivit Bibliei: Ce este materialismul?“ (8 aprilie 2003). Într-adevăr, mulţi oameni sunt azi obsedaţi de gândul îmbogăţirii şi, din nefericire, această problemă îi poate afecta şi pe creştini. Articolul m-a ajutat să înţeleg ce este materialismul şi cum pot evita să cad în capcana lui. Acum voi face tot posibilul să mă concentrez asupra lucrurilor spirituale, nu asupra celor materiale. Mii de mulţumiri pentru publicarea unor astfel de articole instructive!
Z. K., Rusia
[Notă de subsol]
^ par. 12 În ediţia din limba română a revistei Treziţi-vă!, în locul rubricii de cuvinte încrucişate apare rubrica „Ştiţi să răspundeţi?“.