Sunt reformele o soluţie?

AFACERI necurate, sistem judiciar părtinitor, nedreptate socială, asistenţă sanitară necorespunzătoare, învăţământ precar, exploatare financiară în numele religiei şi distrugerea mediului — iată câteva realităţi care ne dezamăgesc pe cei mai mulţi dintre noi. Însă tocmai aceste condiţii favorizează mişcările reformatoare.

Reformatorii sunt nelipsiţi din aproape orice societate, încurajând schimbări sistematice fără a încălca legea. Întrucât majoritatea reformatorilor se încadrează în limitele legii şi nu recurg la violenţă, ei nu sunt, de regulă, nici anarhişti şi nici revoluţionari. Dintre ei puţini sunt aceia care ocupă poziţii înalte în societate şi implementează o reformă. Alţii, în schimb, influenţează şi îndeamnă autorităţile la acţiune.

Reformatorii încearcă să determine societatea să-şi revizuiască modul de a aborda lucrurile. Ei nu se opresc la proteste, ci vin cu idei pentru a ameliora o stare de fapt. Pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce-i preocupă, reformatorii pot cere opiniei publice să se pronunţe, organizează manifestaţii de protest sau îşi fac publicitate prin mass-media. Unul dintre cele mai rele lucruri care i se pot întâmpla unui reformator este ca societatea să-l ignore.

Reforma în istorie

Istoria a fost marcată de mişcări reformatoare. Biblia ne spune că acum 2 000 de ani, un orator l-a lăudat pe Felix, procuratorul provinciei romane Iudeea, astfel: „În această naţiune au loc reforme datorită prevederii tale“ (Faptele 24:2). Cu aproximativ 500 de ani înainte de Felix, legislatorul grec Solon a instituit  numeroase reforme în sprijinul săracilor. Solon „a pus capăt celor mai mari rele provocate de sărăcie“ în vechea Atenă, se spune în The Encyclopædia Britannica.

Istoria religiilor abundă în personaje care au iniţiat reforme. Martin Luther, de pildă, a încercat să reformeze Biserica Romano-Catolică, iar ideile sale au deschis calea protestantismului.

Amploarea reformei

Reformatorii încearcă să schimbe ordinea obişnuită a lucrurilor. Unii promovează un stil de viaţă total diferit de cel existent. Lebensreform (reforma stilului de viaţă) este o astfel de mişcare, iniţiată în Germania la începutul secolului al XX-lea. Pe măsură ce industrializarea căpăta amploare, mulţi simţeau că viaţa „se mecaniza“ şi oamenii se transformau în roboţi. Reformatorii au pledat pentru întoarcerea la natură. Au promovat fitness-ul, activităţile în aer liber, tratamentele naturale şi alimentaţia vegetariană.

Alţi reformatori însă demască nedreptăţile sociale şi exercită presiuni asupra guvernului pentru luarea unor măsuri. Încă de la începutul anilor ’70, grupuri de militanţi ecologişti au protestat împotriva exploatării abuzive a mediului înconjurător şi a distrugerii lui. De atunci, câteva dintre aceste grupuri au devenit organizaţii mondiale. Militanţii ecologişti nu se limitează la manifestaţii şi proteste împotriva distrugerii mediului; ei oferă sugestii referitoare la remedierea problemei. Lor le revine meritul de a fi contribuit la modificarea legilor ce vizează, printre altele, deversarea deşeurilor toxice în mare şi vânarea balenelor.

În anii ’60, Conciliul Vatican II a iniţiat o reformă în cadrul Bisericii Romano-Catolice. În anii ’90 s-au ridicat din rândul enoriaşilor catolici aşa-numiţi reformatori care au propus, de pildă, o schimbare în privinţa celibatului. Tot la cererea reformatorilor Biserica Anglicană a acceptat o schimbare: hirotonisirea femeilor.

Nedorită de toţi

Unele reforme au făcut mult bine. De exemplu, în Biblie citim despre lideri naţionali şi despre alte persoane care au promovat reforme binevenite. Acest gen de acţiuni au dus la renaştere spirituală, la progrese sociale şi la aprobare divină (2 Împăraţi 22:3–20; 2 Cronici 33:14–17; Neemia, capitolele 8 şi 9). În plus, în timpurile moderne, s-a pus un accent tot mai mare pe drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi pe drepturile civile, ceea ce a contribuit considerabil la apărarea minorităţilor defavorizate şi a unor persoane persecutate.

Însă reformele au, uneori, urmări neaşteptate. John Gardner, figură marcantă în peisajul social al secolului al XX-lea, a afirmat: „O ironie a istoriei e că, adesea, reformatorii nu anticipează în întregime urmările reformelor lor“. Să vedem câteva exemple în acest sens.

Începând cu anii ’80, Comunitatea Europeană a iniţiat reforme în agricultură care vizau ocrotirea păşunilor şi a bărăganurilor. Mulţumită noilor politici agricole, peste 300 000 de hectare de teren arabil din Germania şi Italia au putut fi transformate în păşuni. În ciuda bunelor intenţii, au apărut unele probleme. „Deşi iniţial măsurile întreprinse au fost bine primite, fiind considerate o modalitate de a mări valoarea ecologică a acestor terenuri, ele au avut şi rezultate negative: oamenii au fost nevoiţi să renunţe la agricultura tradiţională şi să aplice metode inadecvate de administrare a pădurilor şi de împădurire“, se precizează în Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu.

Privind eforturile făcute în sprijinul celor săraci, Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii a arătat: „Toate eforturile de a-i  ajuta pe săraci prin reforma instituţională întâmpină o problemă cu implicaţii profunde. Instituţiile sunt create pentru cei influenţi şi funcţionează, de obicei, în interesul lor. . . . «Cei mari» tind să conducă instituţiile locale în interesul lor“.

Un alt exemplu este mişcarea feministă, care a schimbat viaţa femeilor din lumea occidentală; obiective precum dreptul la vot şi posibilităţi mai mari de a avea o instruire superioară şi de a urma o carieră au devenit realitate. Dar şi unii partizani ai acestei mişcări recunosc că feminismul a rezolvat anumite probleme, însă a agravat altele. Scriitoarea Susan Van Scoyoc a spus la un moment dat: „Mă întreb dacă în realitate am îmbunătăţit condiţia femeii sau dimpotrivă i-am făcut viaţa un calvar de vreme ce, deşi a obţinut drepturi egale cu bărbatul la locul de muncă, ea nu e ajutată la treburile gospodăreşti“.

Reforme şubrede

Unii au fost acuzaţi că iniţiază reforme doar de dragul schimbării. Iată ce a afirmat Frederick Hess, analist al reformei din educaţie, despre ceea ce a numit el o reformă şubredă: „Rezultatele slabe ale eforturilor susţinute de a iniţia o reformă derivă din natura acţiunilor. În loc să rezolve problemele, aceste eforturi au fost simple diversiuni care doar le-au agravat“. El continuă: „Întrucât fiecare regim încearcă să iniţieze reforme noi, acest fenomen se repetă la intervale de câţiva ani“.

În plus, reformele pot fi folosite în cele din urmă pentru a susţine o cauză total diferită de cea iniţială, uneori cu consecinţe periculoase. Mişcarea Lebensreform din Germania a contribuit la dezvoltarea teoriei eugeniei, studiul factorilor ce pot ameliora exemplarele speciei umane prin selecţia indivizilor capabili să dea naştere la urmaşi mai puternici. Extremiştii au folosit greşit rezultatele acestor cercetări, sprijinind lupta ideologică a naţional-socialiştilor pentru a crea o rasă superioară.

Chiar şi susţinătorii înflăcăraţi ai reformelor sunt uneori dezamăgiţi de rezultate. Secretarul-general al ONU, Kofi Annan, şi-a exprimat nemulţumirea astfel: „Cred că lucrul cel mai dureros este că toţi ştim ce nu merge şi ce trebuie făcut, dar de multe ori nu putem face nimic. Uneori, secretariatul condus de secretarul-general primeşte ordinul de a lua măsuri într-o anumită problemă, dar nu dispune de resursele necesare pentru a acţiona conform deciziilor. Alteori, când se petrec lucruri îngrozitoare şi vrem să trezim conştiinţa omenirii, nimeni nu mai vrea să facă nimic din cauza experienţelor triste din trecut“.

 Cei ce iniţiază reforme nu se pot aştepta să câştige popularitate, pentru că, aducând în atenţie cauza lor, îi incomodează pe alţii. „Reformatorul a fost dintotdeauna un spin în carne“, a afirmat Jürgen Reulecke, profesor de istorie modernă care a studiat mecanismele reformei, citat în ziarul Die Zeit. În plus, deşi majoritatea reformatorilor acţionează în limitele legii şi nu recurg la violenţă, unii oameni îşi pierd răbdarea dacă progresul este lent. În aceste condiţii, apar militanţi care încalcă legea.

Dar ce se poate spune despre reformele ample întreprinse în ultimii ani? Sunt oamenii mai mulţumiţi de viaţa pe care o duc? Se pare că nu. În Germania, de pildă, sondajele de opinie arată  că oamenii nu sunt mai mulţumiţi în această privinţă decât în ultimii 35 de ani. Dar ce se poate spune despre reformele religioase? Au reuşit cei ce le-au iniţiat să atragă mai mulţi credincioşi? Îi satisface religia într-o mai mare măsură pe oameni? Nu — societatea occidentală se laicizează tot mai mult, iar oamenii sunt din ce în ce mai puţin atraşi de religia organizată.

A fost Isus Cristos un reformator?

Unii ar putea spune că Isus Cristos a fost un reformator. Este adevărat acest lucru? Răspunsul la această întrebare e important pentru orice om care doreşte să fie un slujitor adevărat al lui Dumnezeu şi care trebuie deci să urmeze îndeaproape exemplul lui Cristos. — 1 Petru 2:21.

Nu încape îndoială că Isus avea puterea de a institui o reformă. Fiind un om perfect, el ar fi putut să deschidă calea schimbărilor radicale şi a inovaţiilor. Dar Isus nu a iniţiat o campanie de înlăturare a oficialilor corupţi sau a afaceriştilor necinstiţi de pe scena lumii. Şi nici nu a ieşit în stradă ca să protesteze împotriva nedreptăţii, deşi el însuşi urma să fie victima unor nedreptăţi revoltătoare. Erau zile când Isus nu avea nici „unde să-şi pună capul“. Însă el nu a format un grup de presiune pentru a atrage atenţia asupra necesităţilor celor fără adăpost. „Pe săraci îi aveţi oricând cu voi“, a răspuns Isus când unii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la bani. În plus, Isus s-a menţinut neutru, neimplicându-se în conflictele lumii. — Matei 8:20; 20:28; 26:11; Luca 12:13, 14; Ioan 6:14, 15; 18:36.

Fără îndoială că Isus Cristos nu a rămas insensibil la probleme precum sărăcia, corupţia şi nedreptatea. De fapt, Biblia arată că el era profund îndurerat din cauza stării jalnice în care se aflau oamenii (Marcu 1:40, 41; 6:33, 34; 8:1, 2; Luca 7:13). Dar el le-a oferit unica soluţie: nu o simplă reformă, ci o schimbare totală a modului de guvernare a omenirii. Această schimbare va fi înfăptuită de Regatul ceresc instaurat de Creatorul omului, Iehova Dumnezeu, şi condus de Regele Isus Cristos. Acest subiect va fi însă tratat în articolul următor.

[Text generic pe pagina 6]

„O ironie a istoriei e că, adesea, reformatorii nu anticipează în întregime urmările reformelor lor“. — John W. Gardner

[Text generic pe pagina 7]

„Cred că lucrul cel mai dureros este că toţi ştim ce nu merge şi ce trebuie făcut, dar de multe ori nu putem face nimic.“ — Secretarul-general al ONU Kofi Annan

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 8, 9]

„Mi-am riscat viaţa pentru a ocroti mediul“

Din cei 48 de ani petrecuţi pe mare, Hans a fost mai bine de 35 de ani căpitan de vas. Spre sfârşitul carierei sale, el a fost căpitanul unui vas folosit de o organizaţie de protecţie a mediului. Iată ce ne povesteşte el:

„Dintotdeauna am fost de părere că omul trebuie să ocrotească mediul înconjurător şi să respecte natura. Aşadar, când mi s-a oferit posibilitatea de a conduce vasul unei organizaţii pentru protecţia mediului, am acceptat imediat. Munca noastră consta în a aduce în atenţia publicului pericolele la care este expus mediul. Am organizat o campanie şi ne-am folosit de mass-media pentru a atrage atenţia asupra acestei iniţiative. Am ieşit în larg şi am căutat să punem capăt deversării deşeurilor radioactive şi a substanţelor toxice în mare. Într-o altă campanie am încercat să oprim uciderea focilor şi a puilor de focă.

Asta nu era o treabă pentru fricoşi. Mi-am riscat viaţa pentru a ocroti mediul. Odată, am protestat legându-mi mâinile cu cătuşe de ancora unui vas şi am ajuns pe fundul mării. Altă dată, am mers cu o barcă cu motor, confecţionată din cauciuc, pe lângă un vas mai mare. Cineva a aruncat un tambur greu de metal în barca noastră de cauciuc, făcând-o să se răstoarne. Am fost grav rănit“.

Hans a ajuns să-şi dea seama că, deşi scopurile organizaţiei erau lăudabile, el îşi punea viaţa în pericol, fără să contribuie la protecţia mediului pe termen lung (Eclesiastul 1:9). La puţin timp după ce a părăsit acea organizaţie de protecţie a mediului, a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova şi a devenit un Martor botezat. Astăzi, este un ministru cu timp integral. „Biblia m-a ajutat să-mi dau seama că numai sub domnia Regatului mesianic al lui Dumnezeu mediul înconjurător va fi cu adevărat ocrotit.“

[Chenarul/Fotografia de la pagina 9]

Ea a luptat pentru reformă

Sara (numele e schimbat) s-a născut în Asia pe la mijlocul anilor ’60. Când era adolescentă, în ţara ei a izbucnit o revoluţie. După aceea a fost instaurat un regim nou care a promis că va face reforme sociale şi politice. La început, poporul s-a bucurat de schimbare, dar la numai un an de la revoluţie, noul guvern a început să-i persecute pe cei ce i se opuneau, la fel cum făcuse şi regimul precedent. Oamenii erau dezamăgiţi, iar Sara a intrat în rândul opoziţiei. Iată ce spune ea:

„Grupul nostru de opoziţie ţinea întruniri şi protesta public. Odată, când lipeam afişe pe străzile din capitală şi distribuiam manifeste, am fost prinsă de miliţie. În cele din urmă m-au eliberat. Dar alţii din grup n-au avut şansa mea. Două dintre prietenele mele au fost arestate şi executate. Fiindcă viaţa-mi era în pericol, tata m-a rugat să plec din ţară“.

Ajunsă în Europa, Sara a studiat Biblia şi s-a botezat ca Martoră a lui Iehova. În prezent este ministru cu timp integral. Gândindu-se la trecut ea povesteşte:

„Tânjeam după dreptate şi după o soluţie la problemele sociale. Noul guvern îşi propusese iniţial să atingă aceste obiective, dar a devenit extremist, uitând de ele şi persecutând populaţia. Mi-am mai dat seama că grupul de protest din care făceam parte nu putea rezolva problemele oamenilor din ţara mea (Psalmul 146:3, 4). Acum ştiu că soluţia la toate problemele omenirii este Regatul mesianic al lui Dumnezeu“.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Zidul Berlinului a căzut în 1989

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Au reuşit reformele religioase să atragă mai mulţi credincioşi?

[Provenienţa fotografiei de la pagina 5]

Sus, dreapta: foto U.S. Information Agency

[Provenienţa fotografiei de la pagina 7]

Kofi Annan: UN/DPI fotografie de Evan Schneider (Feb97); în fundal: OMS/OXFAM