Am învăţat-o pe Kristi să-l iubească pe Dumnezeu

FIICA noastră, Kristi, s-a născut în 1977. La scurt timp după aceea, medicul nostru ne-a dat o veste care ne-a răvăşit: Kristi se născuse cu o gravă deficienţă auditivă şi cu o formă uşoară de paralizie cerebrală. Nici nu ne dădeam seama cât de mult avea să ne schimbe viaţa acest lucru.

Câteva luni mai târziu, eu şi soţul meu, Gary, am urmat un curs special în oraşul Melbourne (Australia), unde am învăţat cum să comunicăm cu fiica noastră. De asemenea, am vizitat Laboratorul Naţional de Acustică din Melbourne. Aici, lui Kristi, care pe atunci avea doar zece luni, i s-au fixat mici aparate de corecţie auditivă. Nu le suporta deloc şi, pentru că aveau nişte fire, nici nu apucam să i le punem, că le şi trăgea din urechiuşe! De asemenea, trebuia să poarte un aparat cu baterii, de altfel destul de grele, care era prins cu nişte cureluşe.

Din cauza paraliziei cerebrale, Kristi a învăţat cu greu să meargă. Prin urmare, era necesar să facă şedinţe săptămânale cu un fizioterapeut. Deşi cădea de multe ori, Kristi a început să meargă singură cam pe la trei ani. Ea a continuat fizioterapia până la vârsta de cinci ani. Între timp, ne-am mutat în oraşul apropiat Benalla, unde era sediul firmei lui Gary.

Instruirea lui Kristi

Un profesor de la o şcoală pentru copii cu deficienţe auditive ne-a atras atenţia asupra necesităţilor speciale pe care urma să le aibă Kristi în ce priveşte instruirea. Aceasta însemna să ne mutăm din nou, de data asta la Bendigo, un oraş unde era o şcoală pentru surzi. Întrucât eram însărcinată cu cel de-al doilea copil al nostru, am amânat mutarea până când Kristi a împlinit patru ani, iar Scott, fiul nostru, cinci luni. La un spital din Bendigo, Kristi a început să facă săptămânal şedinţe de logopedie, tratament care avea să dureze zece ani. De asemenea, eu şi Gary am început să învăţăm limbajul semnelor.

Însă ceea ce ne preocupa cel mai mult era instruirea spirituală a lui Kristi. Ca Martori ai lui Iehova, eram hotărâţi să o creştem pe Kristi „în disciplina şi normele de gândire ale lui Iehova“ (Efeseni 6:4). Dar cum puteam face acest lucru? Directorul şcolii la care mergea Kristi ne-a spus: „Cel mai greu va fi să o învăţaţi pe fiica voastră despre Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-l putem vedea. Cum o să-i explicaţi cine e el?“ Ce sarcină uriaşă ne aştepta! Am înţeles imediat că asta va necesita timp, studiu şi răbdare.

La început, ne-am folosit de ilustraţii şi schiţe, precum şi de un limbaj foarte simplu. Am luat-o cu noi la întrunirile creştine şi în lucrarea de predicare, deşi Kristi nu prea înţelegea ce se petrece. Pe măsură ce învăţa să folosească limbajul semnelor, înaintea ei se deschidea o lume cu totul nouă! Totuşi, în Biblie întâlneam multe cuvinte, expresii şi concepte greu de explicat. Cartea ei preferată era Cartea mea cu relatări biblice *, scrisă special pentru copii. Ilustraţiile  colorate, precum şi schiţele pe care i le făceam noi au fost inestimabile. Cu timpul, iubirea faţă de Dumnezeu a început să prindă rădăcini în inima lui Kristi.

Plin de amabilitate, directorul şcolii la care mergea fiica noastră ne-a pus în legătură cu alţi Martori care aveau copii surzi. Pentru noi a fost un mare pas înainte când am înţeles cum le predică persoanele surde celor care aud. O modalitate constă în înmânarea unei fişe pe care e tipărit mesajul biblic. Aşadar, când s-a simţit pregătită să meargă în lucrare, lui Kristi nu i-a fost greu să le împărtăşească şi altora adevărurile biblice! La vârsta de 14 ani a devenit vestitoare nebotezată, iar în 1994, la 17 ani, s-a botezat.

Totuşi, deşi Kristi avea nevoie de asocieri sănătoase, îi era greu să lege prietenii cu Martori fără deficienţe auditive. Prin urmare, împreună cu Gary am început să le predăm limbajul semnelor membrilor congregaţiei care erau interesaţi să comunice cu persoanele surde. Unii dintre cei ce au asistat la lecţiile noastre au devenit mai târziu interpreţi pentru surzi. Însă, şi mai important, multora dintre ei a început să le facă mare plăcere să comunice cu Kristi. Acum, fiica noastră se putea bucura şi mai mult de întrunirile creştine şi de congrese. Chiar şi în prezent, ea continuă să participe la ele. Mai mult, Kristi e recunoscătoare pentru interesul iubitor al fraţilor.

Într-o zi, Kristi şi-a exprimat dorinţa de a deveni pionieră regulară, sau evanghelizatoare cu timp integral. Gary a ajutat-o să-şi ia permisul de conducere, iar după ce s-au făcut alte demersuri, Kristi a fost numită pionieră regulară în 1995. În 2000, ea a reuşit să se angajeze cu jumătate de normă la o şcoală elementară, unde participă la instruirea copiilor surzi.

În prezent, toţi membrii familiei noastre, Kristi, Gary, fiul nostru, Scott, şi eu, suntem pionieri regulari. Suntem nespus de bucuroşi că avem posibilitatea să ne petrecem timpul învăţându-i pe oameni despre Dumnezeul nostru, Iehova.

‘Tot ce ne doreşte inima’

Deficienţa auditivă a lui Kristi continuă să ne pună pe toţi la încercare. Uneori, când ia parte la ministerul creştin, nu-i înţelege nimeni gândurile şi sentimentele, întrucât cei care o însoţesc nu cunosc limbajul semnelor. Iată ce mărturiseşte Kristi: „Mă simt de parcă aş trăi într-o ţară în care toţi vorbesc o limbă străină“. Cu toate acestea, am învăţat să facem faţă problemelor legate de situaţia ei.

Însă găsim mângâiere în cuvintele din Psalm 37:4, unde se spune: „DOMNUL să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima“. Kristi speră din toată inima că într-o bună zi va putea să asculte muzică, să audă sunetele din natură şi să le vorbească realmente celor dragi ai ei. Aştept cu nerăbdare ziua în care Kristi va putea să-mi audă vocea. Avem încredere că aceste dorinţe ale inimii ni se vor împlini, aşa cum promite Biblia. — Isaia 35:5. — De la o colaboratoare.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

Kristi la un an şi două luni, cu „Cartea mea cu relatări biblice“

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Kristi prezentând vestea bună cu ajutorul unei fişe tipărite

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Scott, Kristi, Gary şi Heather Forbes în prezent