PENTRU mulţi erudiţi şi critici, Moise nu e decât un personaj legendar. Ei resping relatarea biblică pe baza unor criterii care, aplicate şi în cazul altor oameni, precum Platon şi Socrate, ar duce la concluzia că sunt tot personaje legendare.

Dar, aşa cum am văzut până acum, nu există motive întemeiate să respingem relatarea biblică referitoare la Moise. Dimpotrivă, pentru oamenii care au credinţă, există o mulţime de dovezi că întreaga Biblie este „cuvântul lui Dumnezeu“ *  (1 Tesaloniceni 2:13; Evrei 11:1). Pentru ei, studierea vieţii lui Moise nu e un exerciţiu pur teoretic, ci, dimpotrivă, o modalitate de a-şi întări credinţa.

Producătorii de film scot adesea în evidenţă eroismul şi curajul lui Moise, calităţi ce încântă publicul. E adevărat că Moise a fost un bărbat curajos (Exodul 2:16–19). Dar principala lui calitate a fost credinţa. Pentru Moise, Dumnezeu era real; atât de real încât, secole mai târziu, apostolul Pavel a scris despre el că „a rămas ferm, ca şi cum l-ar fi văzut pe Cel care este invizibil“. — Evrei 11:24–28.

Astfel, de la Moise învăţăm că trebuie să ne apropiem de Dumnezeu. Şi noi ne putem comporta în viaţa de zi cu zi ca şi cum l-am vedea pe Dumnezeu! Dacă vom proceda astfel, nu vom face nimic care să-i displacă. Să remarcăm, de asemenea, că lui Moise i-a fost sădită credinţa în inimă încă de când era foarte mic. Credinţa lui era atât de puternică, încât a putut ţine piept ‘întregii înţelepciuni a egiptenilor’ (Faptele 7:22). Cât de încurajaţi se simt părinţii să înceapă să-i înveţe pe copii despre Dumnezeu încă din pruncie! — Proverbele 22:6; 2 Timotei 3:15.

De remarcat este şi umilinţa lui Moise. El a fost „cel mai smerit dintre toţi oamenii care se aflau pe faţa pământului“ (Numeri 12:3, NW). Astfel, Moise a fost dispus să-şi recunoască greşelile. El a scris că a neglijat să-şi circumcidă fiul (Exodul 4:24–26). Cu sinceritate a povestit că la un moment dat nu i-a dat glorie lui Dumnezeu, menţionând şi dureroasa pedeapsă pe care a primit-o pentru aceasta (Numeri 20:2–12; Deuteronomul 1:37). În plus, Moise a fost dispus să accepte sugestiile altora (Exodul 18:13–24). N-ar fi oare bine ca soţii, taţii şi cei care au o anumită autoritate să-l imite pe Moise în această privinţă?

E adevărat că unii critici se îndoiesc de blândeţea lui Moise, aducând ca argument actele de violenţă comise de acesta (Exodul 32:26–28). Iată ce afirmă scriitorul Jonathan Kirsch: „Moise din Biblie e rareori umil şi niciodată blând, iar conduita lui nu poate fi considerată întotdeauna dreaptă. În momente de cumpănă . . . Moise e arogant, însetat de sânge şi crud“. Din păcate, acest tip de critică reflectă o optică limitată, trecând cu vederea faptul că acţiunile lui Moise n-au pornit dintr-o inimă crudă, ci dintr-o înflăcărată iubire pentru dreptate şi din dorinţa de a nu tolera răutatea. În zilele noastre, când e ceva obişnuit să se tolereze stilurile de viaţă imorale, Moise ne aminteşte că trebuie să ţinem ferm la normele morale. — Psalmul 97:10.

Moise a lăsat posterităţii o uluitoare colecţie de scrieri, care cuprinde poezie (Iov, Psalmul 90), proză istorică (Geneza, Exodul, Numeri), genealogii (Geneza, capitolele 5, 11, 19, 22, 25) şi un remarcabil cod de legi, numit Legea mozaică (Exodul, capitolele 20–40; Leviticul; Numeri; Deuteronomul). Această Lege de inspiraţie divină conţinea noţiuni, legi şi principii de guvernare foarte avansate pentru acele vremuri.

În ţările în care şeful de stat e şi capul Bisericii, de obicei, se ajunge la intoleranţă, persecuţie religioasă şi abuz de putere. Legea mozaică includea principiul separării Bisericii de Stat. Regelui nu i se permitea să îndeplinească şi servicii preoţeşti. — 2 Cronici 26:16–18.

Legea mozaică cuprindea şi norme de igienă şi măsuri de ţinere sub control a bolilor — punerea în carantină a bolnavilor şi îngroparea excrementelor umane —, norme în deplină armonie cu ştiinţa de azi (Leviticul 13:1–59; 14:38, 46; Deuteronomul 23:13). Acest lucru e remarcabil dacă ne gândim că, pe vremea lui Moise, medicina egipteană nu era decât un amestec de superstiţie şi şarlatanie, cu consecinţe grave asupra bolnavului. Azi, în ţările în curs de  dezvoltare, milioane de oameni s-ar putea feri de boli şi chiar ar fi salvaţi de la moarte dacă ar aplica normele de igienă din Legea mozaică.

Creştinilor nu li se cere să urmeze preceptele Legii mozaice (Coloseni 2:13, 14). Însă studierea ei ne poate fi de mare folos şi azi. Legea îi îndemna pe israeliţi să-i acorde lui Dumnezeu devoţiune exclusivă şi să evite idolatria (Exodul 20:4; Deuteronomul 5:9). Ea le poruncea copiilor să-şi cinstească părinţii (Exodul 20:12). Tot Legea condamna omorul, adulterul, furtul, minciuna şi lăcomia (Exodul 20:13–17). Aceste principii sunt preţuite mult de creştinii de azi.

Trăim vremuri tulburi. Evident, omenirea are nevoie de un conducător asemenea lui Moise, de cineva care nu numai să aibă putere şi autoritate, ci şi să fie integru, curajos, plin de compasiune şi să iubească sincer dreptatea. Când Moise a murit, israeliţii s-au întrebat probabil dacă va mai exista vreodată cineva ca el. Dar Moise vorbise deja despre acest lucru.

 Din scrierile sale înţelegem cum a apărut boala şi moartea şi de ce permite Dumnezeu răutatea (Geneza 3:1–19; Iov, capitolele 1, 2). În Geneza 3:15 este consemnată prima profeţie divină: o promisiune potrivit căreia răutatea avea să fie în cele din urmă înlăturată! Cum anume? Profeţia spune că va veni cineva prin care vom fi salvaţi. Pe baza acestei promisiuni s-a născut speranţa că urma să vină Mesia care va elibera omenirea. Dar cine avea să fie Mesia? Moise ne ajută să-l identificăm fără urmă de îndoială.

Spre sfârşitul vieţii sale, Moise a rostit următoarele cuvinte profetice: „DOMNUL Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un Proroc ca mine: să ascultaţi de El!“ (Deuteronomul 18:15). Secole mai târziu, apostolul Petru a aplicat în mod direct aceste cuvinte la Isus. — Faptele 3:20–26.

Majoritatea comentatorilor evrei neagă cu vehemenţă orice comparaţie între Moise şi Isus. Ei susţin că acest text se aplică tuturor profeţilor adevăraţi care au venit după Moise. Iată ce spune însă Deuteronomul 34:10, potrivit versiunii Tanakh — The Holy Scriptures, publicată de Jewish Publication Society: „În Israel nu s-a mai ridicat niciodată un profet ca Moise — pe care DOMNUL să-l fi ales, [vorbindu-i] faţă către faţă“.

E adevărat, după Moise au apărut mulţi profeţi fideli, cum ar fi Isaia şi Ieremia. Dar nici unul dintre ei nu s-a bucurat de privilegiul unic pe care l-a avut Moise, acela ca Dumnezeu să-i vorbească „faţă către faţă“. Aşadar, promisiunea făcută de Moise că va veni un profet ‘ca el’ se împlineşte cu siguranţă numai în persoana lui Mesia. E interesant faptul că înainte de apariţia creştinismului — şi de persecuţia religioasă din partea creştinilor falşi —, erudiţii evrei vedeau lucrurile în mod asemănător. Ecouri ale acestei idei se regăsesc în unele scrieri evreieşti precum Midrash Rabbah, care îl prezintă pe Moise ca precursorul „Răscumpărătorului ce urma să vină“, adică al lui Mesia.

Faptul că Isus se aseamănă cu Moise în multe privinţe nu poate fi negat (vezi chenarul „ Isus — un profet ca Moise“). Isus are autoritate şi putere (Matei 28:19). El are „un temperament blând şi o inimă umilă“ (Matei 11:29). El urăşte nelegiuirea şi nedreptatea (Evrei 1:9). Aşadar, el poate fi conducătorul de care avem atâta nevoie! El este cel care va pune în curând capăt răutăţii şi va transforma pământul într-un paradis aşa cum îl descrie Biblia. *