Cine sunt vizaţi

Monika tocmai terminase şcoala şi începuse să lucreze ca funcţionar-stagiar într-un birou de avocatură. Se gândea că aceasta avea să fie o perioadă de trecere mai uşoară de la viaţa de elev la cea de angajat.

Horst, un bărbat la vreo 35 de ani, căsătorit şi cu copii, era medic de profesie. Avea toate şansele să se bucure de apreciere şi să primească un salariu bun.

Şi Monika şi Horst au ajuns victimele hărţuirii.

EXPERIENŢA trăită de Monika şi de Horst ne ajută să tragem o concluzie importantă: Nu există un portret-tip al victimei hărţuirii la locul de muncă. Într-adevăr, oricine, indiferent de ocupaţie, poate fi ţinta hărţuirii. Prin urmare, cum ne putem apăra? O modalitate este aceea de a învăţa să promovăm pacea la locul de muncă, chiar dacă avem colegi dificili.

 Să ne înţelegem cu colegii de muncă

Prin natura muncii lor unii sunt obligaţi să lucreze în echipă şi să contribuie la o bună colaborare între membrii echipei. Când colegii de muncă se înţeleg bine şi lucrul merge bine. Altminteri, munca are de suferit. În plus, creşte riscul hărţuirii.

Ce factori ar putea împiedica o bună colaborare între colegii de muncă? Poate că se fac frecvent schimbări de personal, situaţie în care este greu să legi prietenii. Sau poate că noii colegi nu cunosc bine metoda de lucru, fapt ce încetineşte ritmul întregii echipe. Dacă volumul de muncă creşte, echipa va lucra probabil într-un stres continuu.

Mai mult decât atât, dacă echipa nu are trasate nişte obiective clare, ea nu va mai fi la fel de unită. Asta se poate întâmpla când un şef nesigur pe el investeşte mai mult timp în a-şi apăra poziţia decât în a organiza munca. El poate chiar încerca să ţină situaţia sub control semănând discordie între angajaţi. În plus, din cauza numeroaselor neclarităţi privind diviziunea muncii, e posibil ca unii angajaţi să nu ştie exact care le sunt atribuţiile de serviciu. De exemplu, s-ar putea naşte conflicte când doi colegi cred că responsabilitatea de a contrasemna facturile le revine amândurora.

În astfel de situaţii comunicarea e dificilă, iar resentimentele prin rădăcini. Invidia otrăveşte atmosfera de lucru, iar colegii se iau la întrecere să-i intre şefului în graţii. Micile neînţelegeri par insulte, iar problemele minore se amplifică. În acest cadru ia naştere hărţuirea.

Ţapul ispăşitor

După un timp, se va găsi un ţap ispăşitor. Ce fel de persoană s-ar încadra în această categorie? Cel mai probabil cineva care face notă discordantă. Ar putea fi singurul bărbat dintr-un colectiv de femei sau o femeie care efectuează o muncă de bărbat. De asemenea, un om sigur de sine poate fi considerat agresiv, în timp ce unul rezervat poate trece drept prefăcut. Persoana vizată ar putea fi colegul mai în vârstă sau mai tânăr ori cineva mai bine calificat pentru postul respectiv.

Prin urmare, oricine ar fi ţapul ispăşitor, colegii „devin răutăcioşi şi obraznici faţă de el; însă, în felul acesta, ei se eliberează de propria tensiune acumulată“, se spune în revista medicală germană mta. Eforturile victimei de a remedia situaţia nu prea au succes, ba chiar mai mult, ele pot înrăutăţi lucrurile. Când actele de intimidare se intensifică, victima este marginalizată. Din acest moment, ea nu mai poate face faţă singură situaţiei.

Într-adevăr, locul de muncă a fost dintotdeauna o posibilă zonă de conflict. Mulţi oameni însă îşi amintesc de vremurile când colegii lor erau mai binevoitori. Rareori aveau loc acte de hărţuire sistematică. Dar, pe măsură ce timpul a trecut, s-a ajuns la ceea ce un medic a descris drept „o scădere pe scară largă a spiritului de solidaritate şi a simţului ruşinii“. Acum oamenii se angajează fără scrupule în lupte făţişe la locul de muncă.

Prin urmare, toţi cei care au un loc de muncă se întreabă pe bună dreptate: Poate fi prevenită hărţuirea? Cum poate fi promovată pacea la locul de muncă?

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Scopul hărţuirii este să transforme victima într-un pária