Credinţa unei familii e pusă la încercare
Credinţa unei familii e pusă la încercare
INDIA, o încântătoare fetiţă de nouă ani din Wisconsin (SUA), ştie ce e boala. Într-adevăr, până în prezent, ea a fost supusă la trei mari intervenţii chirurgicale şi la nenumărate intervenţii mai mici. „Şase ani de zile, viaţa Indiei s-a rezumat la vizitele la spitalele de urgenţă sau la medic şi la internări“, mărturiseşte mama ei, Lori.
Totul a început când India avea un an şi şase luni. Printre simptomele neobişnuite pe care le prezenta afecţiunea se numărau diareea cronică, febră mare, stomac dilatat şi o pierdere anormală în greutate. De asemenea, avea dureri abdominale. În fiecare noapte, timp de doi ani, micuţa India se trezea de repetate ori plângând, gemând şi uneori chiar ţipând de durere.
În timp ce medicii încercau să-şi dea seama care era cauza, India continua să sufere. „Copilul nostru practic murea de foame“, spune Lori. Mark, tatăl Indiei, adaugă: „Mai bine de un an, am văzut pe zi ce trece cum fetiţa noastră se usca de pe picioare şi nu ştiam cum să o ajutăm. Mi-amintesc că, într-o noapte, copleşiţi de neputinţă, am început să discutăm cu Lori despre înmormântarea Indiei, care pe atunci ni se părea inevitabilă“.
În cele din urmă, medicii au stabilit că India suferea de colită ulceroasă, o boală care atacă mucoasa intestinului gros. De asemenea, avea şi colangită sclerozantă primară, care afectează canalele biliare intrahepatice. Aceste boli se puteau trata. Era necesară însă intervenţia chirurgicală, iar pentru colita ulceroasă s-a prescris un tratament medicamentos. Ambele afecţiuni necesită supraveghere şi îngrijire permanente pe parcursul perioadei de restabilire.
Au trecut mai bine de şapte ani de când India s-a îmbolnăvit. Graţie îngrijirii pe care i-au acordat-o unii medici conştiincioşi, India e pe cale de însănătoşire. Ca Martori ai lui Iehova, Mark şi Lori sunt convinşi că credinţa
lor în Cuvântul lui Dumnezeu, îndeosebi în ceea ce spune acesta despre boală, moarte şi speranţa unei învieri viitoare, i-a ajutat să persevereze. Şi India este de aceeaşi părere. „Fiica noastră a vorbit întotdeauna foarte deschis despre speranţa învierii aşa cum e prezentată în Biblie“, spune Lori. „E o realitate pentru ea.“Odată, când era în camera de joacă a unui spital, India a întâlnit o fetiţă a cărei soră avea leucemie. Lori ne relatează ce a urmat: „Fetiţa i-a spus fiicei noastre că se temea că sora ei ar putea să moară. India i-a explicat apoi ce este moartea potrivit Bibliei şi că ei nu îi era frică de moarte. În ziua următoare, mama fetiţei a venit să-mi pună câteva întrebări. Era uluită că India putea vorbi atât de deschis şi fără teamă despre asemenea lucruri“.
Mark şi Lori au simţit că rugăciunile colaboratorilor în credinţă au fost pentru ei un sprijin enorm. „În trecut, când le spuneam unora că aveam să mă rog pentru ei sau chiar când mă rugam împreună cu ei, întotdeauna mi-am dorit să-i pot ajuta mai mult, spune Mark. Acum îmi dau seama cât de important e să ne rugăm cu şi pentru alţii. Rugăciunea a fost singurul şi cel mai important lucru pe care cineva îl putea face pentru noi în acea situaţie grea. Ce fraţi iubitori avem!“
Mark mai spune că boala Indiei i-a ajutat să-şi examineze priorităţile. Iată ce mărturiseşte el: „Atitudinea noastră faţă de lucrurile materiale s-a schimbat radical. Cât de inutile ţi se par când copilul ţi-e bolnav! Însă lucrurile cu adevărat preţioase în viaţă au fost şi rămân prietenia cu Iehova Dumnezeu şi iubitoarea noastră familie de fraţi“.
Mark şi Lori, precum şi India şi fraţii ei aşteaptă cu nerăbdare timpul prezis de profetul Isaia când „nici un locuitor nu [va] zice: «Sunt bolnav!»“. — Isaia 33:24; Revelaţia 21:4.
[Legenda fotografiei de la pagina 22]
India Erickson
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
La Spitalul de Copii din San Diego
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
India împreună cu familia ei