O sămânţă ce străbate mările lumii

De la corespondentul nostru din Marea Britanie

MĂ PLIMBAM pe o plajă de pe coasta estică a Angliei. Printre algele marine şi bucăţile de lemn aduse de ape, risipite pe toată plaja, am zărit o pietricică neobişnuită ce mi-a atras atenţia. Am luat-o în mână. Era netedă, de culoarea castanei. Dar nu era o pietricică! Ce să fie oare? Am descoperit că era o sămânţă tropicală, cunoscută şi ca bobul mării. Dar cum a ajuns ea până aici?

Originea bobului mării

De fapt, acest bob este sămânţa unei plante leguminoase uriaşe (Entada gigas), căreia i se mai spune şi liană. The Concise Oxford Dictionary defineşte liana astfel: „plantă lemnoasă agăţătoare, care atârnă din arbori, caracteristică pădurilor tropicale“. Ea se caţără cu ajutorul cârceilor pe arborele-gazdă, uneori, până la 30 m. Planta poate fi găsită pe arii extinse de-a lungul ţărmurilor şi malurilor râurilor din Africa centrală şi de vest, precum şi din Columbia, Antile şi America Centrală. În Costa Rica, unde maimuţele arboricole trec din copac în copac agăţându-se de liane, planta e cunoscută sub numele de scara maimuţelor.

Măsurând până la 6 cm în diametru, sămânţa îşi începe viaţa într-o păstaie uriaşă ce atârnă în arborele-gazdă. Această păstaie poate creşte până la 2 m lungime. Ea are mai multe compartimente umflate, fiecare conţinând câte o sămânţă. Compartimentele sunt despărţite printr-un mic şanţ. Ca la majoritatea plantelor leguminoase, păstaia e la început moale şi verde. Dar pe măsură ce se maturează, ea devine tot mai dură, mai uscată şi mai grea. De asemenea, capătă o culoare maronie, începând să semene cu o bucată de lemn.

În cele din urmă, din cauza greutăţii prea mari, păstaia cade, ajungând în apele râului sau ale mării de dedesubt. În timp ce e purtată de ape, ea se desface în bucăţi. Acum, fiecare sămânţă, învelită în stratul ei protector, îşi începe propria călătorie. Unele se împotmolesc în mâlul de pe malurile râului şi încolţesc. Multe însă vor pluti pe râu în jos, străbătând uneori sute de kilometri până ajung într-un estuar. Dacă o sămânţă e dusă de ape pe lângă un grup de insule, poate fi aruncată de maree pe o plajă din apropiere.

Călătorind prin lumea întreagă

Dar ce se întâmplă cu o sămânţă care se „aventurează“ în largul mării? Învelişul ei protector se deteriorează încetul cu încetul până când sămânţa îl pierde. Înseamnă că ea se scufundă când rămâne  fără acest înveliş? Nu, deoarece tegumentul seminţei e impermeabil. Ea pluteşte în continuare datorită unei cavităţi pline cu aer formate în urma îngustării cotiledonului, o frunzuliţă embrionară din interiorul seminţei. Dispunând de un asemenea „ambalaj“ minunat ce o ajută să supravieţuiască, sămânţa, sau inimioara mării, cum i se mai spune uneori datorită formei ei neobişnuite de inimioară, poate străbate nestingherită mările luni, ba chiar ani de zile, până când ajunge pe o plajă îndepărtată.

Dar cum reuşeşte sămânţa să ajungă în locuri aflate la o distanţă aşa de mare, precum insulele britanice, Scandinavia şi alte zone din Europa Occidentală? De secole, aceste seminţe „traversează“ Oceanul Atlantic purtate de Curentul Golfului. De fapt, milioane de seminţe „navighează“ în jurul globului duse de curenţii oceanici!

Dar mai este viabilă sămânţa după o asemenea călătorie lungă, plină de pericole? Ei bine, încercaţi să-i crestaţi tegumentul cu o pilă sau cu un mic ferăstrău, de preferat lângă hil, acea cicatrice de pe sămânţă care arată locul în care a fost prinsă de funicul. Apoi plantaţi-o într-un ghiveci, udaţi-o şi lăsaţi-o în bătaia razelor soarelui. S-ar putea să încolţească!

Dar ce se întâmplă, de obicei, cu o sămânţă adusă de ape pe o plajă din Europa, unde clima e mult mai rece şi nu există condiţii pentru germinare naturală? Cel care o găseşte o poate păstra ca suvenir. Multe seminţe însă sunt adunate şi vândute ca obiecte decorative; uneori, sunt înşirate alături de scoici sau mărgele, obţinându-se astfel frumoase coliere. Colecţionarii apreciază foarte mult seminţele care seamănă cu o inimioară.

Nord-europenii folosesc inimioarele mării — precum şi seminţele pătrate ale unei specii înrudite (Entada phaseoloides) — la confecţionarea tabacherelor pentru tutun de prizat, a cutiilor de chibrituri şi a medalioanelor. În Anglia, seminţele sunt folosite ca inele care se dau copiilor să le muşte când le ies dinţişorii. Marinarii le ţin adesea ca amulete ca să le poarte noroc. Ei se gândesc că, dacă seminţele au reuşit să supravieţuiască unei călătorii aşa de lungi, pline de pericole, pe oceanele lumii, ele îi pot ocroti şi pe cei ce le poartă.

Aşadar, data viitoare când vă veţi plimba pe o plajă, priviţi cu atenţie printre algele şi bucăţile de lemn aduse de ape. Poate veţi găsi şi voi o sămânţă care a străbătut mările lumii.

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Păstaia ce atârnă din copac poate creşte până la 2 m lungime

[Provenienţa fotografiei]

Prin amabilitatea Jean-Jacques Segalen/ Barbadine.com

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Coliere din bobul mării