Străvechea luptă pentru o sănătate mai bună

JOANNE locuia în New York şi avea tuberculoză (TBC). Dar nu era vorba de o formă tipică de TBC. Contractase o tulpină mutantă, rezistentă la aproape toate medicamentele, fatală pentru jumătate dintre victime. Joanne însă nu respecta cu stricteţe tratamentul prescris şi cel puţin o dată s-a întâmplat să-i contamineze pe alţii cu TBC. „Ar trebui închisă“, a spus indignat medicul ei.

Tuberculoza e un ucigaş străvechi. Milioane de oameni au suferit şi au murit de TBC. S-au găsit dovezi ale acestei boli chiar şi la mumiile egiptene şi peruviene. În prezent, noile tulpini de TBC ucid anual aproximativ două milioane de oameni.

Întins pe un pătuc dintr-o colibă africană, Carlitos are fruntea plină de broboane de sudoare. Din cauza malariei, care l-a slăbit foarte mult, băieţelul nu mai are putere nici să plângă. Părinţii lui sunt îngroziţi. Nu au bani de medicamente, iar în apropiere nu e nici un spital unde copilul ar putea primi îngrijire medicală. Febra nu i-a scăzut, iar în 48 de ore băiatul a murit.

Malaria ucide an de an aproape un milion de copii de seama lui Carlitos. În satele din estul Africii, copiii sunt muşcaţi de ţânţarii purtători de malarie de 50–80 de ori pe lună. Aceşti ţânţari se răspândesc şi în alte regiuni, iar eficienţa medicamentelor contra malariei scade. Se estimează că, în fiecare an, 300 de milioane de oameni au accese de malarie.

Kenneth, un bărbat în vârstă de 30 de ani din San Francisco (California), a mers prima dată la medic în 1980. Avea diaree şi acuza stare de oboseală. După numai un an, a murit. În pofida îngrijirii medicale, el pur şi simplu s-a topit văzând cu ochii, pentru ca în cele din urmă să moară de pneumonie.

Doi ani mai târziu, la o distanţă de 16 000 de kilometri de San Francisco, o tânără din nordul Tanzaniei a început să aibă simptome similare cu ale lui Kenneth. În câteva săptămâni, ea nu se mai putea ţine pe picioare şi la scurt timp s-a stins din viaţă. Sătenii au numit ciudata afecţiune „boala Julianei“, deoarece bărbatul ce se pare că o infectase nu numai pe ea, ci şi pe alte femei din zonă vindea materiale textile pe care scria „Juliana“.

Atât Kenneth, cât şi tânăra din Tanzania au contractat aceeaşi boală: SIDA. La începutul anilor ’80, tocmai când se credea că medicina reuşise să îmblânzească cei mai periculoşi microbi, noua boală infecţioasă a apărut ca din senin ca să bântuie omenirea. În douăzeci de ani, tributul în vieţi omeneşti pe care l-a luat SIDA l-a egalat pe cel al ciumei — nenorocirea care a pustiit Eurasia în secolul al XIV-lea şi pe care Europa nu a putut-o uita.

 Ciuma neagră

Epidemia de ciumă numită ciuma neagră a început în 1347, când un vas din Crimeea a acostat în portul Messina, din Sicilia. Pe lângă încărcătura obişnuită, vasul aducea şi ciuma *. La scurt timp, ciuma neagră s-a răspândit în toată Italia.

În anul care a urmat, Agnolo di Tura din Siena (Italia) a descris groaza ce cuprinsese oraşul său natal: „În Siena, oamenii au început să moară în mai. Era cumplit ce vedeai în jur. Bolnavii se stingeau aproape imediat. Zi şi noapte mureau cu sutele“. Iată ce a adăugat el: „Mi-am îngropat cu mâna mea cei cinci copii, şi mulţi alţii au făcut la fel. Nimeni nu mai plângea indiferent pe cine ar fi pierdut, deoarece aproape toţi se aşteptau să moară. Au murit atât de mulţi, încât toată lumea credea că venise sfârşitul lumii“.

În patru ani, spun istoricii, ciuma s-a răspândit în toată Europa şi a ucis aproape o treime din populaţie, probabil 20 sau 30 de milioane de oameni. Ciuma a făcut ravagii chiar şi în îndepărtata Islandă. Se spune că, în Orientul Îndepărtat, populaţia Chinei a scăzut de la 123 de milioane, cât număra la începutul secolului al XIII-lea, la 65 de milioane pe parcursul  secolului al XIV-lea, după cât se pare din cauza ciumei şi a foametei.

Nici o epidemie, nici un război şi nici o altă foamete nu mai provocaseră o suferinţă de asemenea proporţii. „A fost un dezastru fără egal în istoria omenirii“, precizează cartea Man and Microbes. „Au pierit între un sfert şi jumătate dintre locuitorii Europei, ai Africii de nord şi ai unor regiuni din Asia.“

Datorită izolării ei de restul lumii, America nu a cunoscut ravagiile ciumei negre. Însă, nu după mult timp, traficul oceanic a schimbat situaţia. În secolul al XVI-lea, un val de îmbolnăviri, care a făcut mai multe victime decât ciuma, s-a abătut asupra Lumii Noi.

Variola invadează Americile

Când a ajuns în Indiile de Vest în 1492, Columb a spus despre băştinaşi că „aveau o înfăţişare plăcută, trăsături delicate, erau bine făcuţi şi de statură medie“. Înfăţişarea lor de oameni sănătoşi dădea însă o falsă impresie de rezistenţă la bolile Lumii Vechi.

În 1518, pe insula Hispaniola a izbucnit o epidemie de variolă. Întrucât amerindienii nu mai veniseră niciodată în contact cu variola, efectele bolii au fost devastatoare. Un martor ocular spaniol a estimat că pe insulă au supravieţuit doar o mie de oameni. În scurt timp, epidemia s-a extins până în Mexic şi Peru, având aceleaşi consecinţe.

În secolul următor, când pelerinii colonizatori au sosit în zona Massachusetts din America de Nord, ei au descoperit că aproape toată populaţia din zonă fusese răpusă de variolă. „Băştinaşii au murit pe capete“, a scris conducătorul pelerinilor, John Winthrop.

Variolei i-au urmat şi alte epidemii. Potrivit unei surse, la un secol de la sosirea lui Columb, „bolile importate“ decimaseră 90% din populaţia Lumii Noi. Astfel, populaţia din Mexic scăzuse de la 30 de milioane la 3 milioane, iar cea din Peru de la 8 milioane la un milion. Bineînţeles, nu doar amerindienii au pierit de variolă. „De-a lungul istoriei umane, variola a secerat sute de milioane de vieţi, numărul victimelor ei depăşindu-l cu mult pe cel al victimelor făcute de ciumă . . . şi al tuturor războaielor secolului al XX-lea la un loc“, precizează cartea Scourge — The Once and Future Threat of Smallpox.

Războiul nu a fost câştigat încă

În prezent, îngrozitoarele epidemii de ciumă şi variolă pot părea catastrofe pierdute în negura vremii. Pe parcursul secolului al XX-lea, omul a câştigat multe bătălii în acest război împotriva bolilor infecţioase, îndeosebi în ţările industrializate. Medicii au descoperit cauzele majorităţii bolilor, dar şi modalităţi de  a lupta împotriva lor (vezi chenarul de mai jos). Noile vaccinuri şi antibiotice păreau a fi „leacuri miraculoase“, capabile să combată chiar şi cele mai încăpăţânate boli.

Cu toate acestea, potrivit spuselor doctorului Richard Krause, fost director al Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase (SUA), „în lumea asta, epidemiile sunt la fel de sigure ca moartea şi impozitele“. Tuberculoza şi malaria nu au dispărut. Iar recenta pandemie de SIDA ne-a amintit sumbrul adevăr că bolile contagioase încă ameninţă globul. „Bolile infecţioase sunt şi vor continua să fie încă mult timp principala cauză de deces la nivel mondial“, se afirmă în cartea Man and Microbes.

Unii medici se tem că, în pofida progreselor remarcabile în lupta împotriva bolilor, realizările din ultimele decenii s-ar putea să fie doar temporare. „Departe de a dispărea, pericolul pe care-l prezintă bolile infecţioase creşte“, avertizează epidemiologul Robert Shope. În următorul articol se vor prezenta cauzele acestui fenomen.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 5]

În douăzeci de ani, tributul în vieţi omeneşti pe care l-a luat SIDA l-a egalat pe cel al ciumei — nenorocirea care a pustiit Eurasia în secolul al XIV-lea

[Chenarul/Ilustraţiile de la pagina 6]

Cunoştinţă şi superstiţie

În secolul al XIV-lea, când ciuma neagră ameninţa familia papală din Avignon, medicul l-a informat pe papă că principala cauză a epidemiei era alinierea a trei planete — Saturn, Jupiter şi Marte — în semnul Vărsătorului.

Cu aproximativ patru secole mai târziu, George Washington a mers la culcare cu durere în gât. Trei medici de renume i-au tratat infecţia luându-i aproximativ 2 litri de sânge. Bolnavul a murit în câteva ore. Luarea de sânge a fost o practică medicală standard timp de 2 500 de ani, de pe vremea lui Hipocrate până la mijlocul secolului al XIX-lea.

Deşi superstiţia şi tradiţia au îngreunat mult progresul medical, medici devotaţi au depus eforturi asidue pentru a descoperi cauzele bolilor infecţioase şi metodele de tratare a lor. În continuare prezentăm câteva dintre realizările lor de prestigiu.

▪ Variola. În 1798, Edward Jenner a reuşit să obţină un vaccin pentru variolă. Pe parcursul secolului al XX-lea, vaccinurile s-au dovedit eficiente şi în prevenirea altor boli, precum poliomielita, febra galbenă, rujeola şi rubeola.

▪ Tuberculoza. În 1882, Robert Koch a descoperit bacilul care cauzează tuberculoza şi a elaborat un test pentru depistarea bolii. După circa 60 de ani, s-a descoperit streptomicina, un antibiotic eficient în tratarea tuberculozei. Medicamentul a fost eficace şi în tratarea ciumei bubonice.

▪ Malaria. Începând cu secolul al XVII-lea, chinina, obţinută din scoarţa arborelui de chinină, a salvat milioane de vieţi. În 1897, Ronald Ross a descoperit că purtătorul bolii era ţânţarul Anopheles. Mai târziu s-a urmărit scăderea populaţiei de ţânţari anofeli cu scopul de a reduce numărul deceselor înregistrat în ţările tropicale.

[Legenda ilustraţiilor]

Hartă zodiacală (sus) şi luare de sânge

[Provenienţa ilustraţiilor]

Ambele imagini: Biblioteca Histórica „Marqués de Valdecilla“

[Legenda fotografiilor de la pagina 3]

În prezent, noile tulpini care provoacă tuberculoza ucid anual circa două milioane de oameni

[Provenienţa fotografiilor]

Radiografia: New Jersey Medical School-National Tuberculosis Center; bărbat: Foto: WHO/Thierry Falise

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

O gravură germană, datând din anii 1500, în care medicul poartă o mască pentru a nu contracta ciuma neagră. În ciocul măştii era parfum

[Provenienţa ilustraţiei]

Godo-Foto

[Legenda fotografiei de la pagina 4]

Bacteriile care au cauzat ciuma bubonică

[Provenienţa fotografiei]

© Gary Gaugler/Visuals Unlimited