Potrivit Bibliei

Îngrijorările — Arată ele că nu avem credinţă?

„ÎNGRIJORĂRILE INTERZISE!“ Sub acest titlu, pe la începutul secolului al XX-lea, un pastor a scris într-o lucrare că îngrijorarea cu privire la lucrurile materiale nu numai că e greşită, dar este şi „un păcat foarte grav“. Vorbind despre depăşirea îngrijorărilor, recent cineva a spus: „Dacă ne îngrijorăm, înseamnă că nu ne încredem în Dumnezeu“.

Ambele afirmaţii se bazează pe o idee din Predica de pe munte a lui Isus: „Încetaţi să vă mai îngrijoraţi“ (Matei 6:25). Deoarece în zilele noastre îngrijorările îi apasă pe foarte mulţi oameni, ne-am putea întreba: Ar trebui creştinii să se simtă vinovaţi când sunt îngrijoraţi? Arată îngrijorările că nu avem credinţă?

Dumnezeu înţelege că suntem imperfecţi

Biblia nu spune că toate îngrijorările au la bază lipsa de credinţă. Trăind în ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă’, ar fi practic imposibil să nu ne îngrijorăm deloc (2 Timotei 3:1). Creştinii loiali înfruntă zilnic îngrijorări cauzate de o sănătate precară, vârstă înaintată, greutăţi economice, neînţelegeri în familie, delincvenţă şi altele. Chiar şi slujitorii lui Dumnezeu din timpurile antice au luptat cu sentimente de teamă şi de nelinişte.

Să analizăm relatarea biblică despre Lot. Dumnezeu l-a îndemnat pe Lot să fugă la munte ca să nu fie nimicit odată cu Sodoma şi Gomora. Lot însă a început să-şi facă griji. El a spus: „O! nu, Doamne!“ Apoi a continuat, şovăind: „Dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi pieri“. De ce îi era lui Lot frică de  munte? Biblia nu spune. Însă, oricare ar fi fost motivul, Lot a fost destul de speriat. Cum a reacţionat Dumnezeu? L-a mustrat pe Lot pentru că i-a lipsit credinţa sau încrederea? Nu. Dimpotrivă, Iehova i-a arătat consideraţie, permiţându-i să fugă în oraşul învecinat. — Geneza 19:18–22.

Există şi alte exemple biblice de închinători loiali ai lui Dumnezeu care, uneori, au fost foarte îngrijoraţi. Profetul Ilie s-a înspăimântat şi a fugit când a fost ameninţat cu moartea (1 Împăraţi 19:1–4). Moise, Ana, David, Habacuc, Pavel şi alţi bărbaţi şi femei care aveau o credinţă puternică au dat glas îngrijorărilor lor (Exodul 4:10; 1 Samuel 1:6; Psalmul 55:5; Habacuc 1:2, 3; 2 Corinteni 11:28). Cu toate acestea, Dumnezeu a manifestat compasiune faţă de ei şi i-a folosit în continuare în serviciul său, demonstrând că înţelege cu adevărat omul imperfect.

„Păcatul care ne prinde cu uşurinţă în mreje“

Îngrijorările persistente însă ne pot slăbi pe plan spiritual şi putem ajunge să nu mai avem încredere în Dumnezeu. Când a vorbit despre „păcatul care ne prinde cu uşurinţă în mreje“, apostolul Pavel a făcut referire la lipsa de credinţă (Evrei 12:1). Pavel a recunoscut, gândindu-se şi la sine, că e ‘uşor’ să ne slăbească credinţa în anumite momente.

Probabil că în această situaţie s-a aflat şi Zaharia când nu l-a crezut pe îngerul ce-i spusese că soţia lui avea să rămână însărcinată. Cu o anumită ocazie, apostolii lui Isus nu au putut face o vindecare din cauza ‘puţinei lor credinţe’. Cu toate acestea, ei au continuat să se bucure de aprobare divină. — Matei 17:18–20; Luca 1:18, 20, 67; Ioan 17:26.

Biblia conţine însă şi exemple de persoane care şi-au pierdut încrederea în Dumnezeu, iar apoi au trebuit să suporte consecinţele dureroase ale faptelor lor. De pildă, mulţi israeliţi care au plecat din Egipt nu au intrat în Ţara Promisă din cauza lipsei lor de credinţă. La un moment dat, ei chiar au vorbit împotriva lui Dumnezeu: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă“. Atunci, Dumnezeu şi-a arătat dezaprobarea trimiţând şerpi veninoşi pentru a-i pedepsi. — Numeri 21:5, 6.

Locuitorii Nazaretului, oraşul natal al lui Isus, au pierdut privilegiul de a vedea înfăptuindu-se miracole în zona lor, deoarece nu aveau credinţă. Mai mult decât atât, generaţia rea din acele zile a fost aspru condamnată de Isus din cauza lipsei de credinţă (Matei 13:58; 17:17; Evrei 3:19). Apostolul Pavel a avertizat pe bună dreptate: „Aveţi grijă, fraţilor, ca nu cumva să se dezvolte în vreunul dintre voi o inimă rea, lipsită de credinţă, prin îndepărtarea de Dumnezeul cel viu“. — Evrei 3:12.

Într-adevăr, în cazuri extreme, lipsa de credinţă poate veni dintr-o inimă rea. Dar nu acesta a fost cazul lui Zaharia sau al apostolilor lui Isus în exemplele menţionate mai înainte. Lipsa lor de credinţă s-a datorat unei slăbiciuni de moment. Întregul lor mod de viaţă a arătat că ei aveau „inima pură“. — Matei 5:8.

Dumnezeu ne cunoaşte necesităţile

Scripturile ne ajută să facem distincţie între îngrijorările obişnuite şi situaţiile în care lipsa de credinţă este un păcat. Sentimentele zilnice de îngrijorare sau chiar momentele în care ne lipseşte credinţa din cauza slăbiciunilor noastre nu ar trebui confundate cu lipsa totală de încredere în Dumnezeu, izvorâtă dintr-o inimă rea, insensibilă. Prin urmare, noi, creştinii, nu ar trebui să fim copleşiţi de sentimente de vinovăţie pentru că ne îngrijorăm din când în când.

Totuşi, trebuie să fim atenţi să nu ne îngrijorăm peste măsură, să nu permitem ca îngrijorările să pună stăpânire pe noi. Să luăm seama la cuvintele înţelepte ale lui Isus: „Nu vă îngrijoraţi niciodată, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?»“ Apoi, el ne consolează, spunând: „Tatăl vostru ceresc ştie, de fapt, că aveţi nevoie de toate aceste lucruri. Continuaţi deci să căutaţi mai întâi regatul şi dreptatea Sa, şi toate aceste alte lucruri vă vor fi adăugate“. — Matei 6:25–33.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]

Şi apostolul Pavel s-a îngrijorat uneori