Când nimeni nu se va mai simţi singur
Când nimeni nu se va mai simţi singur
RELATAREA din Geneza 2:18 spune că după ce a fost creat primul om, „DOMNUL Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el»“. Oamenii au fost creaţi ca să fie împreună cu alţi oameni şi să se susţină unii pe alţii.
Cel mai bun Prieten pe care-l putem avea este Iehova Dumnezeu. Apostolul Pavel arată că Iehova este „Tatăl îndurărilor tandre şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre“ (2 Corinteni 1:3, 4). Iehova e mâhnit când îşi vede slujitorii suferind. El este un Dumnezeu al empatiei. „El ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărână“ (Psalmul 103:14). Nu te simţi mai aproape de Iehova Dumnezeu şi nu eşti recunoscător pentru grija sa iubitoare, plină de compasiune?
Iehova îi susţine pe cei ce se simt singuri
Mulţi slujitori ai lui Dumnezeu din vechime s-au aflat în situaţii în care s-au simţit singuri. Însă Iehova le-a fost sursă de sprijin şi de mângâiere. Să ne gândim, de pildă, la Ieremia. El a fost numit profet când era încă tânăr. Dintre cei 40 de scriitori ai Bibliei, Ieremia a fost probabil cel care a vorbit cel mai mult despre sentimentele lui. Era timid şi se simţea incapabil să-şi asume cea dintâi responsabilitate primită de la Dumnezeu (Ieremia 1:6). Pentru a o duce la îndeplinire, el a trebuit să se bizuie întru totul pe Iehova. Într-adevăr, Iehova i-a fost alături „ca un viteaz puternic“. — Ieremia 1:18, 19; 20:11.
Cu aproximativ 300 de ani înainte de Ieremia, când regina Izabela a auzit de moartea proorocilor lui Baal, a jurat că Ilie va plăti cu viaţa pentru aceasta. Profetul a fugit la aproape 450 km depărtare de locul cu pricina în Horeb, în peninsula Sinai. În timpul nopţii a intrat într-o peşteră să se adăpostească, iar Iehova l-a întrebat: „Ce faci tu aici, Ilie?“ Care a fost răspunsul? Ilie credea că numai el îi slujea lui Iehova în tot Israelul şi că era singurul profet cu râvnă pentru serviciul Său. Atunci Iehova l-a asigurat că nu era singur. Iehova însuşi era cu Ilie, iar încă 7 000 de israeliţi erau şi ei cu el, deşi Ilie nu-i cunoştea. Iehova l-a liniştit şi i-a întărit credinţa. I-a atins inima, încurajându-l să nu renunţe la misiunea sa (1 Împăraţi 19:4, 9–12, 15–18). Când, asemenea lui Ilie, ne simţim fără valoare şi singuri, ne putem ruga lui Iehova să ne dea putere. De asemenea, manifestând discernământ, bătrânii creştini le pot vorbi consolator celor fideli, ajutându-i să înţeleagă care le e rolul în împlinirea scopului lui Iehova. — 1 Tesaloniceni 5:14.
Atât din aceste exemple, cât şi din altele putem observa că Iehova este gata să le dea sprijin şi mângâiere plină de iubire celor ce se simt singuri. Da, „DOMNUL este scăparea celui asuprit, scăpare în timp de necaz“. — Psalmii 9:9; 46:1; Naum 1:7.
Un om cu sentimente profunde şi plin de compasiune
Imitându-l pe Iehova, Isus a arătat un perfect echilibru interior, devenind un exemplu demn de admiraţia noastră. Luca descrie reacţia pe care a avut-o Isus când a văzut un cortegiu funerar în oraşul Nain: „Era dus afară un mort, fiul Luca 7:12–15). Isus a fost profund mişcat, deoarece era un om plin de compasiune. Imaginaţi-vă ce bucurie i-a făcut el acelei văduve când l-a trezit din morţi pe singurul ei fiu! Acum nu mai era singură!
unic-născut al mamei sale. . . . Când Domnul a zărit-o, i s-a făcut milă de ea şi i-a zis: «Nu mai plânge». Apoi s-a apropiat şi a atins năsălia, iar cei care o purtau s-au oprit, şi el a zis: «Tinere, îţi zic: Scoală-te!» Şi mortul s-a ridicat în capul oaselor şi a început să vorbească, iar el i l-a dat mamei lui“ (Putem fi siguri că Isus are „compătimire pentru slăbiciunile noastre“. El este plin de compasiune faţă de cei care sunt drepţi înaintea lui şi care se simt singuri. Da, prin el putem „să căpătăm îndurare şi să găsim bunătate nemeritată ca ajutor la momentul potrivit“ (Evrei 4:15, 16). Imitându-l pe Isus, putem arăta şi noi compasiune faţă de cei ce suferă şi se simt singuri. Ajutându-i pe alţii, e mai puţin probabil că vom suferi de singurătate. Dar mai există o sursă de ajutor pentru a depăşi sentimentele negative care se nasc în singurătate.
Cuvântul lui Dumnezeu ne poate ajuta să învingem singurătatea
Mulţi sunt de părere că „prin mângâierea din Scripturi . . . avem speranţă“. Cuvântul lui Dumnezeu este plin de sfaturi practice care ne pot ajuta să învingem singurătatea (Romani 15:4; Psalmul 32:8). De pildă, Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte ‘să nu gândim despre noi înşine mai mult decât trebuie să gândim’ (Romani 12:3). Ca să aplicăm acest sfat, poate că ar trebui să facem unele schimbări în modul de gândire. Umilinţa şi modestia — sau o opinie echilibrată cu privire la limitele noastre — ne vor ajuta cu siguranţă să avem aşteptări realiste şi realizabile. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să manifestăm interes sincer faţă de alţii (Filipeni 2:4). Acest lucru presupune reciprocitate. Dacă dai de la tine, primeşti de la alţii. Bunele relaţii cu alţii te ajută să-ţi umpli golul interior şi dau sens vieţii tale.
Biblia ne încurajează pe noi, creştinii, ‘să nu abandonăm întrunirea noastră’ (Evrei 10:24, 25). Umple-ţi timpul cu activităţi benefice, precum asistarea cu regularitate la întrunirile congregaţiei. Întrunirile creştine contribuie, fără doar şi poate, la bunăstarea noastră spirituală, afectivă şi fizică. Faptul de a le împărtăşi altora vestea bună a Regatului lui Dumnezeu reprezintă o altă activitate sănătoasă cu care ne putem umple viaţa. Ele ne menţin mintea îndreptată în direcţia corectă, ne întăresc credinţa şi ne ocrotesc speranţa. — Efeseni 6:14–17.
Apropie-te de Iehova în rugăciune. David a îndemnat: „Aruncă-ţi sarcina asupra DOMNULUI şi El te va sprijini!“ (Psalmul 55:22). Studiind Cuvântul lui Dumnezeu vei fi fericit (Psalmul 1:1–3). Când simţi că sentimentele de singurătate te copleşesc, meditează la grija iubitoare a lui Iehova care se reflectă în Cuvântul său. Psalmistul a scris: „Sufletul mi se lipeşte de ţărână; înviorează-mă, după Cuvântul Tău“. — Psalmul 119:25.
Când nimeni nu va mai zice: „Mă simt singur!“
Iehova Dumnezeu ne-a promis o lume nouă, fără nelinişti, dezamăgiri şi sentimente negative. Biblia spune că El „va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au trecut“ (Revelaţia 21:4). Aceasta înseamnă, printre altele, că nu vom mai suferi pe plan fizic, mintal şi afectiv.
Pământul va fi plin de oameni prietenoşi, care ne vor face viaţa frumoasă. Prin intermediul Regatului său ceresc, condus de Isus Cristos, Iehova ne va vindeca pentru totdeauna de singurătate. În paradisul pământesc vom putea face lucruri cu totul noi şi minunate. În curând, va veni timpul când nu vom mai spune: „Mă simt singur!“
[Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]
Cu ajutorul lui Iehova, chiar dacă vom fi singuri, nu ne va copleşi singurătatea
[Legenda fotografiei/Ilustraţiilor de la pagina 10]
Ce învăţăm din relatările biblice despre Ieremia şi Ilie?