Marco Polo străbate Drumul Mătăsii până în China

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ITALIA

Trei bărbaţi debarcă dintr-o galeră pe un chei din Veneţia. Nimeni nu aleargă în întâmpinarea lor. După 24 de ani petrecuţi departe de casă, sosirea lor ar fi trecut, probabil, neobservată dacă atenţia trecătorilor n-ar fi fost atrasă de înfăţişarea lor ciudată. Erau înveşmântaţi în stil mongol, în haine lungi şi zdrenţuite, din ceea ce odinioară fusese o mătase fină. Apoi, aveau „în felul lor de-a fi şi de-a vorbi un aer de tătar, greu de descris; de fapt, aproape că uitaseră dialectul lor veneţian“, se arată într-o lucrare de referinţă. Călătorii nu sunt alţii decât Marco Polo cu tatăl şi unchiul său, iar scena se petrece în anul 1295.

CONTEMPORANILOR nu le-a venit să creadă când au auzit povestea celor trei veneţieni despre călătoria făcută până în îndepărtata ţară Cathay, actuala Chină. Memoriile lui Marco Polo au fost însă aşternute în scris — lucrarea intitulându-se Cartea minunilor lumii, iar mai târziu numindu-se Milionul sau Călătoriile lui Marco Polo. În paginile cărţii se vorbeşte despre civilizaţii necunoscute, unde existau bogăţii fabuloase şi o mulţime de mărfuri, atât de căutate de negustorii occidentali. Cititorii ei au dat frâu liber imaginaţiei. După 25 de ani de la întoarcerea lui Marco Polo existau deja diverse versiuni ale manuscrisului redactate în dialectul francez septentrional, în franceză, în latină, în dialectul toscan şi cel veneţian şi, se pare, chiar în germană. A fost o realizare fără egal în evul mediu. Cartea fusese copiată cu mâna timp de două secole, iar din 1477 a fost mereu disponibilă în formă tipărită, fiind tradusă în multe limbi. Marco Polo este, probabil, cel mai faimos occidental care a ajuns în China străbătând Drumul Mătăsii. De ce a făcut el această călătorie? Şi putem crede chiar tot ce a spus el că a văzut şi a făcut?

Negustori veneţieni

În secolul al XIII-lea, mulţi negustori veneţieni s-au stabilit în Constantinopol (actualmente Istanbul), unde au devenit foarte bogaţi. Printre ei erau şi Niccolò şi Matteo Polo, adică tatăl, respectiv unchiul lui Marco Polo. Cam prin 1260, ei au vândut tot ce aveau, au cumpărat bijuterii şi au pornit într-o lungă călătorie spre Sarai, capitala hanatului occidental al Imperiului mongol, situată pe malul fluviului Volga. Aici afacerile le-au mers foarte bine şi şi-au dublat averile. Întrucât nu se puteau întoarce la Constantinopol din cauza războiului, ei au pornit-o spre est, probabil călare, către un important centru comercial, oraşul Bukhara (în prezent aflat pe teritoriul Uzbekistanului).

Situaţia tulbure ce domnea în oraş i-a împiedicat să-şi continue călătoria. Astfel, au rămas aici trei ani, până când în Bukhara au sosit nişte soli ce mergeau la Marele Han al tuturor mongolilor, Kubilai-Han, al cărui imperiu se întindea din  Coreea până în Polonia. Solii i-au invitat pe Niccolò şi pe Matteo să-i însoţească, deoarece, după cum a povestit mai târziu Marco Polo, Marele Han nu mai văzuse până atunci vreun „latin“ — probabil se refereau la sud-europeni — şi cu siguranţă că ar fi fost încântat să stea de vorbă cu ei. Călătoria până la curtea lui Kubilai-Han, nepotul lui Genghis-Han, întemeietorul Imperiului mongol, a durat un an.

Marele Han i-a primit cu căldură pe cei doi fraţi şi le-a pus multe întrebări despre lumea occidentală. La plecarea lor spre Europa, el le-a dăruit o plăcuţă de aur ca document de liberă trecere şi le-a încredinţat o scrisoare prin care îi cerea papei să-i trimită „vreo sută de înţelepţi, pricepuţi în legea lui Cristos şi cunoscători ai celor şapte arte, ca să le predice supuşilor [lui Kubilai-Han]“.

Între timp, s-a născut Marco Polo. În 1269, când şi-a văzut pentru prima oară tatăl, avea 15 ani. Revenind pe „domeniile creştine“, Niccolò şi Matteo au aflat că papa Clement al IV-lea murise. Au tot aşteptat să fie numit un succesor, însă tronul pontifical a rămas „vacant“ timp de trei ani, aceasta fiind cea mai lungă perioadă de „tron vacant“ din istorie. După doi ani, în 1271, au pornit înapoi spre Marele Han, dar de data aceasta l-au luat cu ei şi pe Marco, în vârstă de 17 ani.

Călătoria lui Marco Polo

În Acra (Palestina), un înalt prelat al Bisericii care se ocupa şi de treburile politice, Teobaldo Visconti, le-a dat câteva scrisori pentru Marele Han, explicând motivul pentru care cei trei nu putuseră satisface cererea hanului referitoare la cei o sută de înţelepţi. Ajungând în Asia Mică, celor trei le-a ajuns la urechi vestea că fusese ales papă chiar Visconti. Aşadar, s-au întors la Acra. Dar, în loc de o sută de înţelepţi, noul pontif, consacrat sub numele de Grigore al X-lea, a trimis doar doi călugări, pe care i-a împuternicit să numească preoţi şi episcopi. Le-a mai dat scrisori de acreditare şi daruri pentru Marele Han. Grupul a pornit din nou la drum, dar, la scurt timp, călugării s-au întors de teama războaielor ce făceau ravagii în acele zone. Cei trei însă şi-au continuat călătoria.

Au străbătut ţinuturi care în prezent aparţin Turciei şi Iranului şi au coborât până la Golful Persic cu intenţia de a o porni pe mare. Dar când au văzut cum arătau corăbiile, s-au gândit că n-ar face faţă unei călătorii pe mare întrucât nu erau „decât nişte vase jalnice . . . legate cu sfoară“. Deci au ales să meargă pe uscat. S-au îndreptat spre nord, apoi spre est şi au traversat pustietăţi imense, au trecut peste munţi semeţi, au străbătut platourile înverzite şi păşunile bogate ale Afganistanului, precum şi munţii Pamir, ajungând în Kashgar, adică Regiunea Autonomă Uigură  Xinjiang, cum e cunoscută azi în China. De aici au urmat vechea rută sudică a caravanelor prin Bazinul Tarim şi Deşertul Gobi, poposind în cele din urmă la Cambaluc, actualul Beijing. Întreaga călătorie a durat trei ani şi jumătate, din cauza vremii aspre, dar şi a unei boli necunoscute ce l-a chinuit pe Marco Polo.

În drumul său, Marco Polo observă tot felul de curiozităţi: muntele pe care se spune că s-ar fi oprit arca lui Noe, în Armenia; presupusul loc unde au fost înmormântaţi magii, în Persia; dar şi regiuni din nordul îndepărtat cu temperaturi foarte scăzute, unde lumina soarelui nu se vede niciodată. Marco Polo e primul occidental care scrie despre petrol. El mai dezvăluie că „salamandra“ nu e  nicidecum lâna unui animal mitologic ce rezistă în foc, cum se credea pe-atunci, ci un mineral (azbestul) care se găseşte în regiunea Uigură Xinjiang. El spune că pietrele negre care ard (cărbunele) sunt atât de răspândite în toată China, că puteai face o baie fierbinte în fiecare zi. Consemnează tot ce vede în drumurile sale: obiecte de podoabă, mâncăruri şi băuturi — îndeosebi băutura fermentată din lapte de iapă pe care obişnuiau să o bea mongolii —, ritualuri religioase şi magice, meşteşuguri şi mărfuri. Un lucru complet nou pentru el este hârtia-monedă utilizată în imperiul Marelui Han.

Marco Polo nu-şi dezvăluie însă niciodată gândurile, ci spune doar ceea ce vede ori aude. Nu putem decât bănui cum s-a simţit când au fost jefuiţi de tâlhari, care i-au luat prizonieri pe unii dintre tovarăşii lor de drum, iar pe alţii i-au ucis.

În slujba lui Kubilai-Han?

Marco Polo susţine că toţi trei s-au aflat timp de 17 ani în slujba lui Kubilai-Han, adică a Marelui Han. În tot acest timp, Marco Polo a fost trimis de multe ori în zone îndepărtate ale imperiului în misiuni de strângere de informaţii. Mai mult, el susţine că a fost numit chiar guvernatorul unui oraş care, în prezent, e cunoscut sub numele de Yang-chou (provincia Jiangsu, China).

Unii se îndoiesc că povestea lui Marco Polo e în întregime adevărată. Se ştie că mongolii n-aveau încredere în chinezi, pe care îi cuceriseră, şi puneau străini ca să guverneze în imperiul lor. Dar pare greu de crezut că Marco Polo, un bărbat fără carte, ar fi devenit guvernator. Poate că a exagerat când a vorbit despre rangul său. Totuşi, unii erudiţi ar accepta ideea că fusese, probabil, „un emisar util, de un anume rang“.

Cu toate acestea, Marco Polo a reuşit să facă o descriere uluitoare a unor metropole nespus de bogate, dar şi a unor obiceiuri păgâne, foarte ciudate, aparţinând unei lumi despre care unii occidentali nici n-auziseră, iar alţii ştiau câte ceva doar din auzite ori din poveşti. Au existat în realitate aceste civilizaţii cu o populaţie aşa de mare, mai bogate decât cele din Europa? Pare imposibil să fi fost aşa.

Palatul Marelui Han era „cel mai mare palat din câte au existat vreodată“, a spus Marco Polo. „Construcţia e atât de mare, de plină de bogăţii şi de frumoasă, încât nici un om de pe faţa pământului n-ar fi putut concepe ceva mai impresionant.“ Pereţii erau poleiţi cu aur şi argint, împodobiţi cu sculpturi ce înfăţişau dragoni suflaţi cu aur, animale sălbatice, păsări, cavaleri şi idoli. Tavanul înalt — pictat în roşu aprins, galben, verde şi albastru — strălucea de parcă era de cristal. Splendidele parcuri erau pline de tot felul de animale.

Spre deosebire de aleile întortocheate din Europa medievală, străzile oraşului Cambaluc erau drepte şi late, astfel că de la un capăt al străzii puteai zări zidul oraşului din celălalt capăt. În Cambaluc erau „aduse în cantităţi uriaşe obiecte foarte rare, de mare preţ . . ., cum nu se aduceau în nici un alt oraş din lume“, spunea veneţianul. „În tot timpul anului, nu trece o zi fără să intre în oraş cel puţin 1 000 de căruţe pline numai cu mătăsuri.“

E uluitor cât de multe corăbii navigau pe fluviul Yangtze, unul dintre cele mai mari fluvii din lume. Potrivit aprecierilor făcute de Marco Polo, în portul Sinju erau ancorate în jur de 15 000 de corăbii.

Vorbind despre obiceiurile mongolilor, Marco Polo aminteşte şi căsătoria copiilor morţi. Dacă într-o familie murea un băieţel de vreo 4 ani, iar în alta murea o fetiţă de aceeaşi vârstă, taţii puteau  decide să-i căsătorească pe cei doi copii morţi, încheind un contract de căsătorie şi organizând un mare ospăţ. Familiile ofereau mâncare din belşug şi ardeau reprezentări de hârtie ale unor sclavi, bani şi bunuri din gospodărie, având convingerea că „mirii“ le vor folosi pe lumea cealaltă.

Marco Polo a fost impresionat de măiestria militară a mongolilor, de metodele lor de guvernare, dar şi de toleranţa lor religioasă. Realizările pe plan socio-economic includeau ajutoare oferite săracilor şi bolnavilor, organizarea de patrule pentru prevenirea incendiilor şi a dezordinii publice, strângerea în grânare a unor rezerve pentru a face faţă lipsurilor cauzate de inundaţii, precum şi organizarea unui sistem poştal de comunicare rapidă.

Deşi ştia de încercările mongolilor de a invada Japonia, Marco Polo n-a pretins că ar fi mers în această ţară. Totuşi, el spune că în Japonia exista atât de mult aur, încât palatul împăratului era în întregime pavat cu aur, iar acoperişul era aurit. Până în secolul al XVI-lea, cartea lui Marco Polo a fost singura lucrare din literatura occidentală care făcea referire la Japonia.

De-a lungul secolelor, cartea a fost admirată de unii, ridiculizată de alţii. În prezent, după ce au evaluat toate inexactităţile din ea, erudiţii o consideră „o descriere fără egal“ a perioadei de glorie a lui Kubilai-Han.

Întoarcerea la Veneţia

Cei trei negustori veneţieni au părăsit China în jurul anului 1292. După cum spune Marco Polo, călătoria de întoarcere a durat 21 de luni. Au pornit din oraşul care azi e cunoscut sub numele de Guangzhou, au făcut mici escale în Vietnam, Peninsula Malaysia, Sumatra şi Sri Lanka, după care au navigat aproape de coasta Indiei până au ajuns în Persia. În ultima etapă a călătoriei au ajuns la Constantinopol şi, în sfârşit, la Veneţia. Aflându-se departe de casă pentru 24 de ani, e lesne de înţeles de ce rudele de-abia i-au recunoscut. La întoarcere, Marco Polo avea 41–42 de ani.

E greu de apreciat cât de departe a ajuns Marco Polo în călătoria lui. Recent, un scriitor a încercat să refacă acest drum, mergând pe urmele lui Marco Polo: el a parcurs 10 000 km numai între Iran şi China. Chiar şi cu mijloace moderne de transport a fost destul de greu să se repete o asemenea realizare.

Se spune că Marco Polo şi-ar fi dictat amintirile unui anume Rustichello, într-o închisoare din Genova, în anul 1298. El fusese luat prizonier în timp ce comanda o galeră veneţiană într-o bătălie pe mare cu genovezii, care erau în război cu Veneţia. Rustichello, un tovarăş de temniţă, scrisese deja proză în franceză ori în dialectul francez septentrional, iar tovărăşia cu Marco Polo se pare că l-a îmboldit să aştearnă în scris amintirile acestuia.

Marco Polo a fost, probabil, eliberat în 1299, când Veneţia şi Genova au încheiat un tratat de pace. S-a întors la Veneţia, s-a căsătorit şi a avut trei fiice. În 1324 s-a stins din viaţă în oraşul său natal la vârsta de 69 de ani.

Unii încă se îndoiesc că Marco Polo a făcut chiar tot ce a spus; ei consideră că sunt simple poveşti auzite de la alţi călători. Dar, indiferent care ar fi fost sursele de informaţii ce au dus la realizarea Cărţii minunilor lumii a lui Marco Polo, erudiţii îi recunosc valoarea. Iată ce a spus un istoric: „Niciodată până atunci şi nici după aceea, lumea occidentală n-a beneficiat de o lucrare care să conţină atât de multe informaţii geografice noi“. Cartea lui Marco Polo rămâne o mărturie că omul a fost dintotdeauna fascinat de călătorie şi dornic să vadă locuri noi şi ţări îndepărtate.

[Harta de la paginile 24, 25]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Itinerariul lui Marco Polo până în China (vezi publicaţia)

Şederea în China (vezi publicaţia)

Călătoria spre casă (vezi publicaţia)

ITALIA

Genova

Veneţia

TURCIA

Istanbul (Constantinopol)

Trabzon

Akko (Acra)

(Sarai)

GEORGIA

Muntele Ararat

IRAN (PERSIA)

Golful Persic

AFGANISTAN

UZBEKISTAN

Bukhara

MUNŢII PAMIR

Kashgar

BAZINUL TARIMULUI

DEŞERTUL GOBI

MONGOLIA

(COREEA)

CHINA (CATHAY)

Beijing (Cambaluc)

Yang-chou

Fluviul Yangtze

Guangzhou

MYANMAR

VIETNAM

PENINSULA MALAYSIA

SUMATRA

SRI LANKA

INDIA

[Provenienţa]

Hartă: Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Veneţia

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Muntele Ararat

[Provenienţa fotografiei]

Robert Azzi/Saudi Aramco World/PADIA

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Femeie mongolă

[Provenienţa fotografiei]

C. Ursillo/Robertstock.com

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Barcagiu (Myanmar)

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Marele Zid Chinezesc

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Beijing

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Vietnam

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Condimente din India

[Legenda fotografiilor/ilustraţiei de la pagina 26]

Călăreţi chinezi; Kubilai-Han; fluviul Yangtze

[Provenienţa fotografiei]

Călăreţi: Tor Eigeland/Saudi Aramco World/PADIA; Kubilai-Han: Collection of the National Palace Museum, Taiwan; fluviul Yangtze: © Chris Stowers/Panos Pictures

[Provenienţa fotografiei de la pagina 23]

© Michael S. Yamashita/CORBIS

[Legenda ilustraţiei de la pagina 27]

© 1996 Visual Language