De ce unii oameni de ştiinţă cred în Dumnezeu?

ŞTIINŢA dezvăluie în permanenţă noi secrete privind Universul şi viaţa ce abundă pe planeta noastră. Cu toate acestea, atât oamenii de ştiinţă, cât şi oamenii de rând îşi pun încă întrebări fundamentale de genul: Cum a apărut Universul? Ce a fost înainte de el? De ce e Universul proiectat parcă în mod expres să susţină viaţa? Cum a apărut viaţa aici pe Pământ?

Ştiinţa nu poate da încă răspuns la aceste întrebări. Unii se îndoiesc că ar putea răspunde vreodată la ele. Aşadar, mulţi s-au văzut obligaţi să-şi revizuiască părerile şi convingerile. Să analizăm în continuare trei dintre misterele care îi fac pe unii oameni de ştiinţă să se întrebe dacă nu cumva există un Creator.

Extraordinara precizie din Univers — Pură întâmplare?

O întrebare importantă are legătură cu extraordinara precizie a cosmosului. De ce e guvernat Universul de legi fizice fixe şi de constante naturale ideale pentru a susţine viaţa pe o planetă ca a noastră?

Dar la ce ne referim când spunem că în Univers există o precizie extraordinară? Să ne gândim, de exemplu, la reglajul perfect al celor patru forţe fizice fundamentale: forţa electromagnetică, forţa gravitaţională, forţa nucleară tare şi forţa nucleară slabă. * Aceste forţe acţionează asupra fiecărui obiect din Univers. Ele sunt reglate şi echilibrate atât de precis, încât chiar şi cea mai mică modificare ar face imposibilă orice formă de viaţă în Univers.

Pentru mulţi e logic că toate acestea nu pot fi în nici un caz o simplă coincidenţă. John Polkinghorne, un fizician care a predat la Universitatea Cambridge, a ajuns la următoarea concluzie: „Când îţi dai seama că legile naturii trebuie să fie de o precizie incredibilă ca să dea naştere Universului aşa cum îl vedem noi, îţi încolţeşte în minte ideea că Universul n-a apărut din întâmplare şi că toate acestea trebuie să aibă un scop“.

Fizicianul australian Paul Davies a adus un argument asemănător. „Nu încape îndoială, mulţi oameni de ştiinţă . . . iau în râs ideea că ar putea exista un Dumnezeu sau chiar un principiu creator impersonal“, a scris el. „Eu nu sunt de aceeaşi părere. . . . Nu pot să cred că existenţa omului în acest Univers se datorează unui capriciu al soartei, . . . unui act întâmplător din marea dramă cosmică.“

Complexitatea lumii vii — Greu de explicat!

A doua problemă ce-i pune în dificultate pe oamenii de ştiinţă de azi e complexitatea extraordinară  a lumii ce ne înconjoară. Judecând logic, oricine ajunge la următoarea concluzie: cu cât un eveniment e mai complex, cu atât e mai puţin probabil ca el să fi avut loc din întâmplare. Să luăm un exemplu.

Pentru formarea ADN-ului, componenta de bază a vieţii, sunt necesare mii şi mii de reacţii chimice care trebuie să aibă loc într-o ordine precisă. Cu trei decenii în urmă, dr. Frank Salisbury, de la Universitatea de Stat din Utah (SUA), a calculat probabilitatea ca o primă moleculă de ADN, esenţială pentru apariţia vieţii, să se formeze spontan. Calculele sale au dezvăluit că acest lucru era atât de puţin probabil să se întâmple, încât, matematic, s-a considerat că e practic imposibil. *

Complexitatea lumii vii e evidentă în mod deosebit la organismele vii ale căror componente complexe ar fi inutile fără existenţa altor componente complexe. Să analizăm ca exemplu procesul reproducerii.

Potrivit teoriilor evoluţioniste, formele de viaţă au continuat să se reproducă pe măsură ce creşteau în complexitate. Însă, când ajungea la un anumit stadiu, femela multor specii trebuia să-şi dezvolte celulele sexuale pentru a fi fecundate de un mascul ce avea celule sexuale complementare. Ca să poată furniza descendentului numărul corespunzător de cromozomi, celulele sexuale ale fiecărui părinte sunt supuse unui proces remarcabil numit meioză, prin care celulele de la ambii părinţi rămân cu jumătate din numărul obişnuit de cromozomi. Acest proces nu permite ca descendentul să aibă un număr prea mare de cromozomi.

Bineînţeles că acest proces ar fi trebuit să aibă loc şi la alte specii. Aşadar, cum de s-a întâmplat că „prima mamă“ a fiecărei specii a ajuns aptă de reproducere cu un „prim tată“ complet dezvoltat? Cum a fost posibil ca, brusc, amândoi să-şi poată înjumătăţi numărul de cromozomi din celulele sexuale aşa cum era necesar pentru producerea unui descendent sănătos, având unele caracteristici moştenite de la ambii părinţi? Şi dacă toate aceste aspecte vitale legate de reproducere sunt rezultatul unei dezvoltări treptate, cum puteau masculul şi femela fiecărei specii să rămână în viaţă când funcţiile şi organele de reproducere nu erau pe deplin dezvoltate?

Chiar şi la o singură specie, probabilitatea ca această interdependenţă reproductivă să fi apărut din întâmplare e atât de mică, încât e aproape imposibil de calculat. Posibilitatea ca ea să fi apărut la mai multe specii la rând sfidează orice explicaţie logică. Poate fi explicată toată această complexitate prin evoluţie, un proces bazat în întregime pe o teorie? Cum e posibil ca nişte evenimente întâmplătoare, lipsite de sens, să dea naştere unor sisteme interdependente atât de complicate? Lumea vie conţine o mulţime de elemente care demonstrează o capacitate extraordinară de a vedea în viitor, ceea ce indică spre un Arhitect inteligent.

Mulţi oameni de ştiinţă au ajuns la o concluzie asemănătoare. De exemplu, matematicianul William Dembski a scris că pentru „proiectul inteligent“ evident în „tot ceea ce se observă în lumea vie . . . nu se poate găsi o explicaţie potrivită decât dacă îi atribuim o cauză inteligentă“. Michael Behe, specialist în biochimie moleculară, rezumă  ideea astfel: „Poţi fi un bun catolic şi totuşi să crezi în darwinism. Însă, studiind biochimia e tot mai greu să fii om de ştiinţă şi, în acelaşi timp, să crezi în darwinism“.

Dovezi fosile incomplete

Al treilea mister ce îi nedumereşte pe unii oameni de ştiinţă are legătură cu dovezile furnizate de fosile. Dacă evoluţia a avut loc pe parcursul a miliarde şi miliarde de ani, ar trebui să ne aşteptăm să se găsească o mulţime de organisme intermediare, adică verigi de legătură, între principalele tipuri de organisme vii. Însă numeroasele fosile descoperite de la Darwin încoace n-au făcut decât să spulbere aceste aşteptări. De fapt, nu s-a găsit nici măcar o singură verigă de legătură!

Astfel, diverşi oameni de ştiinţă au tras concluzia că dovezile care ar fi trebuit să sprijine teoria evoluţiei sunt prea slabe şi prea contradictorii pentru a putea demonstra că viaţa a evoluat. Iată ce a scris Luther Sutherland, inginer în aeronautică, în cartea sa Darwin’s Enigma: „Dovezile ştiinţifice arată că, indiferent când au apărut pe Pământ primele forme de viaţă, de la protozoarele unicelulare la om, ele au fost întregi, iar organele  şi structurile lor erau complet dezvoltate şi pe deplin funcţionale. De aici putem trage automat concluzia că a existat un fel de inteligenţă înainte ca viaţa să fi apărut pe Pământ“.

În schimb, dovezile fosile se potrivesc foarte bine cu ordinea generală a apariţiei formelor de viaţă prezentată de cartea biblică Geneza. Donald Chittick, specialist în chimie fizică, ce şi-a luat doctoratul la Universitatea de Stat din Oregon (SUA), a făcut următorul comentariu: „O analiză atentă a dovezilor fosile ne poate duce la concluzia că animalele s-au înmulţit fiecare potrivit speciei lor, aşa cum spune Geneza. Ele nu s-au transformat dintr-o specie în alta. Dovezile de azi, ca de altfel şi cele de pe timpul lui Darwin, sunt în armonie cu consemnarea din Geneza referitoare la creaţie. Animalele şi plantele continuă să se înmulţească fiecare potrivit speciei lor. De fapt, conflictul dintre paleontologie (ştiinţa care se ocupă cu studiul fosilelor) şi darwinism e atât de puternic, încât unii oameni de ştiinţă încep să creadă că nu se vor găsi niciodată acele forme de viaţă intermediare“.

În faţa dovezilor

Tot ce s-a spus până acum reprezintă doar o mică parte din întrebările rămase fără răspuns, întrebări derutante pentru toţi aceia care nu vor să recunoască dovezile existenţei unui Creator. Unii oameni de ştiinţă îşi dau seama că respingând ideea existenţei unui Dumnezeu e ca şi cum ar merge pe un drum al presupunerilor optimiste şi al speculaţiilor, şi nicidecum al dovezilor clare şi al gândirii logice.

Iată ce a spus astronomul Allan Sandage, după ce şi-a dedicat, cu succes, întreaga viaţă cercetării ştiinţifice: „Studiul ştiinţei m-a determinat să trag concluzia că lumea e mult prea complicată pentru a putea fi explicată de ştiinţă. Numai gândindu-mă la ceva supranatural pot înţelege misterul existenţei noastre“.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 6]

Întrebări care îi nedumeresc pe oamenii de ştiinţă

▪ Cum de există un reglaj atât de precis al celor patru forţe fizice fundamentale, făcând posibilă existenţa Universului şi a vieţii?

▪ Cum poate fi explicată complexitatea fără margini, adesea ireductibilă, a organismelor vii?

▪ De ce dovezile fosile sunt incomplete? De ce nu există dovezi pentru acele organisme intermediare, verigile de legătură între principalele tipuri de organisme vii?

[Chenarul de la pagina 8]

Din pură întâmplare?

Un număr recent al revistei National Geographic avea pe copertă o frumoasă fotografie ce înfăţişa legătura plină de iubire dintre o mamă şi copilul ei. Un cititor a scris editorilor următoarele rânduri: „Fotografia de pe copertă cu mama şi copilul e excepţională. Cum poate cineva să privească acest copil drăgălaş — care cu numai nouă luni înainte fusese un ovul cât o gămălie de ac — şi să spună că acest proces uluitor de dezvoltare a fost doar o pură întâmplare? E ceva ce mă depăşeşte!“

Mulţi ar subscrie la aceste cuvinte. Dr. Gerald Schroeder, autor al unor lucrări ştiinţifice şi fost profesor universitar de fizică nucleară, compară probabilitatea ca întâmplarea oarbă să fi fost cea care a adus în existenţă Universul şi viaţa cu şansele de a câştiga la loterie de trei ori consecutiv: „N-apuci să-ţi iei banii a treia oară că şi eşti în drum spre închisoare, suspectat de falsificarea rezultatelor. Probabilitatea de a câştiga de trei ori consecutiv sau de trei ori în viaţă e atât de mică, încât nici nu merită s-o iei în calcul“.

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Dacă aceste patru forţe n-ar fi reglate cu o precizie extraordinară, n-ar putea exista viaţă

Forţa nucleară slabă întreţine arderile din Soare la o viteză constantă

Datorită forţei gravitaţionale obiectele rămân pe Pământ

Forţa nucleară tare ţine la un loc nucleul atomilor

Forţa electromagnetică duce la formarea fulgerelor

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Cum ar putea nişte forţe imprecise să producă ceva atât de complex precum celula şi ADN-ul ei, ca să nu mai vorbim de o fiinţă umană?

[Legenda fotografiilor de la pagina 8]

Fosilele nu pot dovedi că viaţa a evoluat