Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Adu-ţi aminte de Creatorul tău“

„Adu-ţi aminte de Creatorul tău“

„Adu-ţi aminte de Creatorul tău“

„Adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale, înainte de a veni zilele cele rele şi de a se apropia anii când vei zice: «Nu găsesc nici o plăcere în ei».“ — Eclesiastul 12:1.

PASAJUL biblic de mai sus îndeamnă la meditare. O dată în viaţă eşti tânăr. Mai târziu, te vei uita la anii adolescenţei fie cu o mare bucurie, fie cu multă părere de rău. Cum va fi în cazul tău? Ce ai putea face ca să nu te uiţi cu amărăciune înapoi?

După cum am văzut mai înainte, Biblia îndeamnă: „Adu-ţi aminte de Creatorul tău“. În ce sens? Respectând legile şi principiile lui Dumnezeu, care sunt consemnate în Cuvântul său, Biblia. Dar asta nu înseamnă că va trebui să duci o viaţă austeră, de fanatic religios şi să-ţi refuzi orice plăcere. Dimpotrivă, dacă îţi vei aduce aminte de Creatorul tău, vei avea parte de cea mai mare fericire posibilă. De ce?

Imaginează-ţi, de pildă, că ai primit în dar o maşină şi ai permis de conducere. În faţa ta se deschid porţile libertăţii, libertate de care te poţi bucura din plin. Gândeşte-te numai câte locuri poţi vedea! Dar nou-dobândita libertate aduce cu sine o responsabilitate serioasă. La volan trebuie să respecţi regulile de circulaţie şi să fii atent la semnele de circulaţie, la limita de viteză şi la indicatoarele „de avertizare“. Te privează cumva această responsabilitate de bucuria de a conduce? Nicidecum! De fapt, asta e chiar o protecţie. Nu e nimic plăcut în a avea un accident, nu-i aşa?

La fel stau lucrurile şi cu libertatea pe care ţi-a oferit-o Creatorul tău, Iehova Dumnezeu. Pe măsură ce creşti spre maturitate, el te lasă să-ţi alegi calea în viaţă (Deuteronomul 30:19; Proverbele 27:11). Ce privilegiu extraordinar! Dar el aduce cu sine o responsabilitate serioasă. Iehova a dat în Cuvântul său nişte „reguli de circulaţie“, cu alte cuvinte, anumite norme după care vrea ca tu să trăieşti. Te privează ele de fericire? Cu siguranţă, nu! Dimpotrivă, ele te feresc de suferinţa de care au parte mulţi tineri astăzi.

Federico, care are cu puţin peste 30 de ani, ştie că acest lucru e adevărat. Ca tânăr, i-a văzut pe colegii de şcoală implicaţi în tot felul de activităţi pe care ştia că trebuie să le evite. „Lăsau impresia că se distrează, dar eram convins că nu erau cu adevărat fericiţi“, spune el. Gândindu-se în urmă, Federico este fericit că s-a ghidat după principiile biblice pe tot parcursul adolescenţei. „Bineînţeles, ca orice tânăr, am avut unele probleme. Dar Biblia m-a ocrotit cu adevărat. Şi mereu a fost câte un colaborator creştin gata să-mi ofere o mână de ajutor. Aplicând sfaturile Bibliei am avut parte de o fericire mai mare decât mi-aş fi putut imagina!“, spune el.

Iehova Dumnezeu vrea ca tu să fii fericit — cu adevărat fericit! Asta înseamnă mai mult decât o fericire de suprafaţă, o mască ce ascunde suferinţa. Biblia spune: „Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr“. Dar acelaşi verset biblic cuprinde şi un avertisment: „Să ştii că pentru toate acestea Dumnezeu te va chema la judecată“. — Eclesiastul 11:9.

Adu-ţi aminte de Creatorul tău folosindu-ţi cu înţelepciune libertatea pe care ţi-a dat-o. Dacă vei face aşa, Creatorul îşi va aminti cu siguranţă de tine şi îţi va da în dar fericirea, cea mai mare fericire posibilă. Biblia spune: „Binecuvântarea DOMNULUI îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de vreun necaz“. — Proverbele 10:22.

Pentru a-i ajuta pe tineri să facă faţă problemelor specifice adolescenţei, Martorii lui Iehova au publicat o carte de 320 de pagini, intitulată Tinerii se întreabă — Răspunsuri practice. Până în prezent, au fost tipărite aproximativ 34 de milioane de exemplare ale acestei cărţi, în 77 de limbi. Şi tu poţi obţine un exemplar luând legătura cu Martorii lui Iehova din localitate.

[Legenda fotografiilor de la paginile 8, 9]

Cum poţi avea o adolescenţă frumoasă

Fă-ţi timp să citeşti Cuvântul lui Dumnezeu

Fă tot ce poţi în ministerul de teren

Evită asocierile rele

Menţine liniile de comunicare deschise cu părinţii tăi

[Provenienţa fotografiei]

Coperta broşurii: Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.