Potrivit Bibliei

Ce înseamnă a fi capul familiei?

POTRIVIT Bibliei, „capul femeii este bărbatul“ (1 Corinteni 11:3; Efeseni 5:23). Însă mulţi care pretind că respectă Biblia sunt de părere că principiul autorităţii soţului nu numai că e învechit, dar e şi periculos. „Dacă e aplicată în mod extremist, ideea că femeia trebuie «să se supună de bunăvoie» [soţului] poate duce la abuz fizic şi afectiv“, scrie un cuplu căsătorit. Din nefericire, abuzul de autoritate este un fenomen larg răspândit. „În multe ţări, se consideră că a-ţi bate soţia face parte din ordinea firească a lucrurilor, un drept al bărbaţilor elogiat în cântece, în proverbe şi cu ocazia nunţilor“, spune o scriitoare.

Unii susţin că principiul biblic al autorităţii a dus la apariţia acestui comportament brutal. Sunt femeile înjosite prin învăţătura biblică a autorităţii? Încurajează aceasta violenţa în familie? Ce înseamnă, de fapt, a fi capul familiei? *

Autoritatea capului nu înseamnă tiranie

Principiul autorităţii prezentat în Biblie este o măsură iubitoare luată de Dumnezeu şi nu e nici pe departe sinonim cu tirania. De fapt, chiar nerespectarea autorităţii stabilite de Dumnezeu a dus la dominarea brutală a femeii de către bărbat (Geneza 3:16). Încă de la ieşirea omului din grădina Edenului, bărbaţii  au făcut adesea abuz de putere, exploatându-i cu sălbăticie pe alţii, inclusiv pe femei şi pe copii.

Însă acest aspect nu a făcut niciodată parte din scopul lui Dumnezeu. Iehova îi urăşte pe cei ce fac abuz de putere. El chiar i-a condamnat pe bărbaţii israeliţi care ‘au acţionat în mod trădător’ faţă de soţiile lor (Maleahi 2:13–16, NW). Mai mult, Dumnezeu spune că „urăşte . . . pe cel care iubeşte violenţa“ (Psalmul 11:5). Aşadar, cei ce-şi bat soţia şi cei ce abuzează de ea în alte moduri nu au nici o scuză de natură biblică.

Ce înseamnă exercitarea corectă a autorităţii?

Principiul autorităţii este o măsură fundamentală luată de Dumnezeu pentru a păstra ordinea în univers. Fiecare, în afară de Dumnezeu, e răspunzător în faţa cuiva. Bărbaţii se supun lui Cristos, copiii se supun părinţilor şi toţi creştinii se supun guvernelor. Chiar şi Isus i se supune lui Dumnezeu. — Romani 13:1; 1 Corinteni 11:3; 15:28; Efeseni 6:1.

Supunerea faţă de autoritate este indispensabilă păstrării ordinii şi a stabilităţii într-o societate. În mod asemănător, supunerea faţă de capul familiei este esenţială pentru a avea o familie unită, fericită şi paşnică. În absenţa autorităţii masculine, situaţia nu se schimbă cu nimic, mama asumându-şi în acest caz rolul de cap. Când nu sunt nici părinţii, copilul cel mai mare sau o rudă preia, probabil, rolul de cap. În toate aceste cazuri, membrii familiei trag foloase dacă manifestă respectul cuvenit faţă de cel căruia i s-a încredinţat autoritatea.

Soluţia, aşadar, nu constă în respingerea principiului autorităţii, ci mai degrabă în deprinderea de a exercita în mod corespunzător autoritatea şi de a avea un punct de vedere corect cu privire la ea. Pavel îi îndeamnă pe soţii creştini să-şi exercite autoritatea în familie aşa „după cum şi Cristosul este capul congregaţiei“ (Efeseni 5:21–23). Apostolul subliniază astfel că modul în care a tratat Cristos congregaţia este modelul perfect de exercitare a autorităţii. Ce exemplu a lăsat Cristos?

Deşi în calitate de Mesia şi de viitor rege fusese învestit cu autoritate de însuşi Dumnezeu şi era mult mai inteligent şi cu mai multă experienţă decât discipolii săi, Isus era iubitor, plin de căldură şi plin de compasiune. El nu a fost niciodată aspru, inflexibil sau prea exigent. Nu-şi exercita autoritatea în mod abuziv, amintindu-le mereu celorlalţi că era Fiul lui Dumnezeu. Isus era umil, avea o inimă umilă. Prin urmare, ‘jugul lui era bun şi sarcina lui era uşoară’ (Matei 11:28–30). De asemenea, era abordabil şi rezonabil. De fapt, Pavel spune că Isus a iubit atât de mult congregaţia, încât „s-a dat pe sine pentru ea“. — Efeseni 5:25.

Cum îl poate imita un cap de familie pe Isus?

Cum pot imita capii de familie calităţile lui Cristos? Un cap cu simţul răspunderii e preocupat de bunăstarea fizică şi spirituală a familiei sale. El se străduieşte să dedice suficient timp şi atenţie necesităţilor individuale şi colective ale membrilor familiei. Interesele partenerei şi ale copiilor au prioritate (1 Corinteni 10:24; Filipeni 2:4). * Dacă aplică principiile şi învăţăturile biblice în viaţa de zi cu zi, soţul câştigă respectul soţiei şi al copiilor şi, prin urmare, are parte de sprijinul lor. Sub supravegherea lui iubitoare, eforturile lor unite în depăşirea oricărei probleme vor avea succes. Exercitându-şi autoritatea aşa cum prevăd Scripturile, soţul îşi clădeşte o familie fericită, care îi aduce glorie şi laudă lui Dumnezeu.

Un cap înţelept e şi umil. Deşi probabil îi va fi greu să admită că a greşit, când e necesar, el îşi va cere scuze fără să ezite. Biblia spune că „biruinţa“ o aduce „marele număr al sfătuitorilor“ (Proverbele 24:6). Într-adevăr, umilinţa îl va îndemna pe un cap de familie să ceară şi să asculte părerea soţiei şi a copiilor când e cazul. Imitându-l pe Isus, un cap creştin se va asigura că modul în care îşi exercită autoritatea nu numai că aduce fericire şi siguranţă în familie, dar îl şi onorează şi glorifică pe Fondatorul familiei, Iehova Dumnezeu. — Efeseni 3:14, 15.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Un soţ rezonabil ţine cont de părerile soţiei şi ale copiilor