Salt la conţinut

Salt la cuprins

Levănţica — o adevărată desfătare a simţurilor

Levănţica — o adevărată desfătare a simţurilor

Levănţica — o adevărată desfătare a simţurilor

De la corespondentul nostru din Australia

REGINA ELISABETA I a Angliei a poruncit ca de pe masa regală să nu lipsească condimentul cu levănţică. Carol al VI-lea al Franţei a şezut pe perne umplute cu această plantă. Regina Victoria a Angliei s-a spălat cu ea. Ce anume a stârnit într-atât entuziasmul acestor feţe regale? Un arbust înmiresmat denumit levănţică. Oricine s-a plimbat vreodată pe o pajişte înveşmântată în albastrul-violet al florilor de levănţică înţelege de ce această plantă aromatică îi fascinează pe atâţia oameni.

Există peste 30 de specii de levănţică. Rezistentului arbust îi priesc diverse tipuri de climă, de la aerul răcoros din Alpii Francezi, până la căldura uscată a Orientului Mijlociu. Denumirea lui botanică e Lavandula şi provine din latinescul lavare, care înseamnă „a spăla“. Denumirea i se trage de la un obicei al romanilor, care-şi parfumau apa în care se îmbăiau cu ulei de levănţică.

Un leac cu tradiţie

Levănţica e folosită în scopuri medicinale de aproape 2 000 de ani. În evul mediu era un ingredient principal într-un preparat cunoscut sub numele de „oţetul celor patru hoţi“, folosit la combaterea ciumei. Acesta şi-a luat probabil numele de la obiceiul jefuitorilor de morminte, care cotrobăiau printre lucrurile celor ce muriseră de ciumă: ei obişnuiau să se spele cu soluţia pe bază de levănţică. Deşi riscurile erau mari, se pare că aceştia nu prea luau boala.

Doctorii naturişti din secolul al XVI-lea pretindeau că levănţica vindeca nu numai răceala şi durerea de cap, ci şi paralizia membrelor şi nevrozele. Se mai credea că purtarea unei tichii din levănţică sporea inteligenţa. Chiar şi mai recent, în perioada primului război mondial, unele guverne le cereau cetăţenilor să strângă levănţică din grădinile lor, pentru ca uleiul extras să poată fi folosit la oblojirea rănilor soldaţilor.

Se studiază tratamentele tradiţionale

Se pare că unele uleiuri de levănţică, îndeosebi cel extras din Lavandula angustifolia, au efect asupra mai multor specii de bacterii şi ciuperci. Unii cercetători sunt de părere că uleiul de levănţică ar putea fi util în tratarea infecţiilor bacteriene cauzate de germeni rezistenţi la antibiotice. „Uleiului de levănţică i s-au dat câteva întrebuinţări şi în obstetrică“, se spune într-o recentă publicaţie de specialitate. „În cadrul unui studiu clinic amplu s-a descoperit că, în general, mamele care foloseau ulei de levănţică [în apa în care se îmbăiau] acuzau stări de disconfort mai redus în primele 3–5 zile de la naştere . . . Uleiul de levănţică se foloseşte actualmente şi în multe săli de naştere, pentru proprietăţile lui calmante.“

Ce putem spune despre gustul reginei Elisabeta I pentru levănţică? Chiar este comestibilă această plantă? „Levănţica a fost condimentul preferat în bucătăria englezească din perioada dinastiei Tudor şi cea elisabetană, nelipsind din preparatele de vânat, din fripturi şi din salatele de fructe. De asemenea, levănţica se presăra pe deserturi sau, pur şi simplu, se făceau bomboane de levănţică“, spune Judyth McLeod în cartea Lavender, Sweet Lavender. În prezent, unele specii de levănţică se folosesc la aromatizarea fursecurilor, prăjiturilor şi îngheţatei. Totuşi, nu toate felurile de levănţică sunt agreate — mai ales de insecte. De fapt, în urma unui studiu s-a observat că „uleiul de levănţică sau frunzele şi florile mărunţite — comercializate sau folosite ca atare — sunt pesticide eficiente, deoarece planta îndepărtează acarienii, gărgăriţa grâului, afidele şi moliile“.

Creşte cererea de levănţică

În ultimul timp, levănţica a câştigat din nou popularitate. În prezent se cultivă în America de Nord, Australia, Europa, Japonia şi Noua Zeelandă. „Levănţica e ca vinul“, spune Byron, un tânăr horticultor care cultivă levănţică pe 10 hectare, în sud-estul statului Victoria din Australia. „Cantitatea uleiului obţinut de la aceeaşi specie diferă de la o regiune la alta, în funcţie de climă şi de sol. Chiar şi momentul şi metoda de recoltare pot afecta calitatea produsului final.“

Spre deosebire de vin, uleiul de levănţică nu se extrage prin zdrobire, ci cu ajutorul aburului. Iată ce explică Byron: „E nevoie de aproximativ 250 de kilograme de levănţică pentru a obţine un litru de ulei. Florile, tulpinile şi frunzele proaspăt culese sunt bine presate într-un recipient cilindric de oţel. La baza recipientului se pompează abur, care, în timp ce se ridică printre florile şi frunzele de levănţică, extrage uleiul. Aburul şi uleiul trec apoi printr-un condensator, ajungând într-un alt vas. Aici uleiul se separă de apă, ridicându-se la suprafaţă. Uleiul e strâns şi stocat în recipiente căptuşite în interior cu ceramică. Perioada de maturare va dura câteva luni“.

Uleiul de levănţică obţinut de Byron e folosit la fabricarea săpunurilor, a cremelor şi a lumânărilor. Florile sunt vândute fie imediat după ce au fost culese, fie uscate. De asemenea, inflorescenţele de levănţică sunt un detaliu preţios în aranjamentele cu flori uscate. Mii de turişti vin anual pe aceste meleaguri ca să savureze gustări condimentate cu levănţică. Aici, câmpurile de levănţică le desfată privirile, iar mireasma îmbietoare a florii dă un plus de farmec peisajului. Byron le aminteşte deseori vizitatorilor uluiţi: „Noi nu facem uleiul, ci doar îl extragem. Creatorul levănţicii este Cel care ne-a dăruit această plantă unică, o adevărată desfătare a simţurilor“.

[Chenarul de la pagina 11]

Se comercializează trei tipuri de ulei de levănţică

Uleiul de levănţică obişnuit se extrage din specia denumită „Lavandula angustifolia“. Spre deosebire de următorul tip de ulei, miroase foarte puţin a camfor sau chiar deloc. Se produc anual aproximativ 200 de tone

Uleiul obţinut din „Lavandula latifolia“ se extrag anual circa 200 de tone

Uleiul lavandin e obţinut dintr-o specie hibridă, rezultată în urma încrucişării speciilor amintite. Se vând anual la nivel mondial peste 1 000 de tone

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

În multe locuri unde se cultivă levănţică se folosesc şi acum metode tradiţionale de recoltare

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Uleiul de levănţică se extrage în distilerii mari

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Înainte de a fi folosit la fabricarea altor produse, uleiul de levănţică e lăsat să se matureze în recipiente de oţel căptuşite în interior cu ceramică