Taţi absenţi — o problemă tot mai mare
Taţi absenţi — o problemă tot mai mare
NUMĂRUL taţilor care îşi abandonează familia este din ce în ce mai mare. Pe la sfârşitul anilor 1990, ziarul USA Today a considerat Statele Unite „ţara cu cele mai multe familii fără tată“. Însă absenţa taţilor este o problemă întâlnită peste tot în lume.
În Brazilia, un recensământ făcut în anul 2000 a dezvăluit că din cele 44,7 milioane de familii, 11,2 milioane erau familii în care femeia îşi asuma toate responsabilităţile. În Nicaragua, 25% dintre copii locuiesc doar cu mama lor. În Costa Rica, numărul copiilor care nu sunt recunoscuţi de tatăl lor a crescut în anii 1990 de la 21,1% la 30,4%.
Statisticile din aceste trei ţări sunt doar câteva exemple care ilustrează tendinţa actuală în lume. Dar să analizăm această problemă şi dintr-un alt punct de vedere.
Deşi prezenţi, nu-şi asumă responsabilităţile
Citiţi chenarul „Tati, când mai vii?“ Nao, acum în vârstă de 23 de ani, mărturiseşte: „Înainte de a merge la şcoala primară, rareori îl vedeam pe tata. Odată, când trebuia să plece, l-am întrebat rugător: «Te întorci, nu-i aşa?»“
Astfel de relaţii, precum cea dintre Nao şi tatăl ei, l-au îndemnat pe scriitorul polonez Piotr Szczukiewicz să afirme: „Se pare că tatăl este factorul important care lipseşte din familie“. E adevărat, mulţi taţi stau cu familia, oferind sprijin economic. Dar, aşa cum se spune în revista franceză Capital, „prea mulţi taţi se mulţumesc să aducă de mâncare, fără să se implice în educarea copiilor“.
Adesea, tatăl stă cu familia, dar nu-şi face simţită prezenţa în viaţa copiilor. Atenţia îi este îndreptată în altă parte. „Chiar dacă [tatăl] este prezent fizic, psihic el este absent“, se spune în revista franceză Famille chrétienne. De ce sunt atât de mulţi taţi care nu se implică deloc în viaţa familiei lor?
Aşa cum se explică şi în revista de mai sus, un motiv principal este că „ei nu înţeleg ce înseamnă să fii soţ şi tată“. Potrivit opiniei mai
multor taţi, responsabilitatea unui tată bun se rezumă la a aduce acasă un salariu decent. Da, „mulţi taţi cred că sunt părinţi buni deoarece aduc bani familiei“, a afirmat scriitorul polonez Józef Augustyn. Dar aceasta nu este decât una dintre multele îndatoriri ale unui tată.Realitatea e că un copil nu-şi apreciază tatăl după câţi bani câştigă sau după cât valorează cadourile pe care, poate, i le face. Dimpotrivă, mai presus de daruri, copilul îşi doreşte de fapt timp, dragoste şi atenţie. Acestea sunt deosebit de preţioase pentru el.
Necesitatea unei autoanalize
Potrivit unui raport al Ministerului Educaţiei din Japonia, „taţii pentru care munca deţine locul principal ar trebui să-şi reanalizeze stilul de viaţă“. Întrebarea este: Va fi dispus un tată să facă schimbări de dragul copiilor lui? Ziarul Gießener Allgemeine a publicat rezultatele unui studiu, arătând că majoritatea subiecţilor au refuzat să pună copiii înaintea carierei.
Copiii suferă mult când tatăl lor pare să nu se intereseze de ei. Lidia, din Polonia, care are acum 21 de ani, îşi aduce foarte bine aminte cum era tatăl ei când era mică. Ea spune: „Nu vorbea niciodată cu noi. Trăiam în lumi diferite. Nu ştia că-mi petreceam timpul liber în discoteci“. Macarena, o tânără din Spania, în vârstă de 21 de ani, spune şi ea că, pe vremea când era mică, tatăl ei „pleca în week-end cu prietenii lui ca să se distreze şi uneori dispărea câteva zile la rând“.
Priorităţi potrivite
Cei mai mulţi taţi îşi dau seama că petrec prea puţin timp cu copiii lor şi că le oferă prea puţină atenţie. Un bărbat din Japonia, tată al unui adolescent, a spus: „Sper ca fiul meu să mă înţeleagă. Mă gândesc mereu la el, chiar şi când sunt ocupat“. Simpla dorinţă ca un copil să înţeleagă de ce lipseşte tatăl său de acasă ar putea oare rezolva problema?
Pentru a satisface necesităţile copilului sunt necesare eforturi mari, sacrificii. Într-adevăr, nu e uşor să-i dai micuţului lucrurile de care are cea mai mare nevoie: iubire, timp şi atenţie. Isus Cristos a spus: „Omul trebuie să trăiască nu numai cu pâine“ (Matei 4:4). În plus, copiii nu se pot dezvolta complet şi armonios doar cu lucruri de natură materială. În calitate de tată, eşti dispus să renunţi la ceva preţios pentru tine — timpul sau chiar o promovare la locul de muncă —, astfel încât să poţi sta mai mult cu copiii tăi?
Mainichi Daily News din 10 februarie 1986 a vorbit despre un tată care a ajuns să-şi dea seama cât de importanţi sunt de fapt copiii lui pentru el. Aici se spune: „Un director executiv de la Căile Ferate Japoneze (CFJ) a ales să demisioneze ca să nu mai stea departe de familie“. Ziarul i-a citat cuvintele după cum urmează: „Postul de director-general poate fi ocupat de oricine. Dar tată pentru copiii mei nu pot fi decât eu“.
Într-adevăr, un prim pas pentru a deveni un tată bun este să-ţi dai seama ce fel de tată îi trebuie unui copil. Să vedem ce înseamnă acest lucru.
[Chenarul de la pagina 3]
„Tati, când mai vii?“
Aşa l-a întrebat într-o zi Nao, o fetiţă de cinci ani, pe tatăl ei care pleca la serviciu. Deşi tatăl locuia cu familia, fetiţa îl vedea foarte rar. De obicei, el venea de la muncă după ce Nao se culca şi pleca la serviciu înainte ca ea să se trezească.