Salt la conţinut

Salt la cuprins

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

Taxe şi impozite În ultimele săptămâni făcusem cercetări pe tema taxelor şi a impozitelor. Căutam răspunsuri la întrebări de genul: Când s-au perceput prima oară taxe? Eram în toiul cercetărilor când soţia mea a primit numărul din 8 decembrie 2003 al revistei Treziţi-vă! cu titlul „Consideraţi că taxele şi impozitele sunt prea mari?“ Spre surprinderea mea, revista analiza chiar chestiunile care mă interesau.

S. Y., Tadjikistan

Transfuzii Sunt medic şi slujesc ca evanghelizator cu timp integral. Vă sunt foarte recunoscător pentru că aţi publicat relatarea lui Yasushi Aizawa, „Mi-am însuşit punctul de vedere divin referitor la sânge“ (8 decembrie 2003). Povestea lui e foarte asemănătoare cu a mea. Şi eu a trebuit să pun medicina pe un plan secund în viaţă. Poate că mă voi întâlni cu fratele Aizawa în lumea nouă a lui Dumnezeu, când amândoi vom fi şomeri. Atunci nu va mai fi nevoie de medici!

A. S., Ecuador

În octombrie 2002, medicii ne-au spus că mezina noastră are cancer. Tratamentul a fost dificil. Au fost necesare două operaţii, urmate de chimioterapie şi radioterapie. În acea perioadă a trebuit cu toţii să facem mari eforturi pentru a respecta porunca biblică de a ne abţine de la sânge. N-a fost uşor pentru că în Lituania se administrează sânge aproape tuturor copiilor care fac chimioterapie. Articolul „Mi-am însuşit punctul de vedere divin referitor la sânge“ ne-a întărit hotărârea de a susţine punctul de vedere al lui Iehova. Acum boala fetiţei noastre e într-o fază de remisiune.

M. şi S. D., Lituania

Rivalitate între fraţi Vreau să vă mulţumesc din inimă pentru articolul „Tinerii se întreabă . . . Cum pot să ies din umbra fratelui meu?“ (22 noiembrie 2003). Am 16 ani, iar sora mea mai mare este mereu în atenţia tuturor, sau aşa mi se pare mie. Bineînţeles, sunt conştientă că Iehova mă remarcă şi pe mine, dar, într-un fel, mă simt singură. Articolul a vorbit chiar despre sentimentele mele. Cuvintele exprimau atât de frumos ceea ce simţeam, încât mi-au dat lacrimile. Vă mulţumesc pentru sfaturile practice. Mi-au mişcat inima.

M. O., Japonia

Uneori m-am simţit exact aşa cum au spus tinerii în articol. De când mă ştiu, sora mea mai mare a fost considerată un bun exemplu. Aşa că înţeleg cum e să fii mereu comparat cu cineva din familie! Sfatul dat, şi anume să găsim un lucru pe care-l putem face foarte bine, a fost ca „nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint“, adică au fost cuvinte spuse la momentul potrivit. — Proverbele 25:11.

S. T., Statele Unite

Am o soră mai mare şi un frate mai mic. Amândoi sunt mai buni decât mine în multe privinţe. Aşa că am ascultat sfatul vostru, iar acum învăţ spaniola şi merg în lucrare mai mult. Îmi place să învăţ, iar ceilalţi mă remarcă acum şi pe mine.

H. B., Statele Unite

Soarta Universului? În relatarea autobiografică „Ştiinţa a fost religia mea“ (22 septembrie 2003) se pare că Kenneth Tanaka nu cunoaşte ipoteza unor oameni de ştiinţă potrivit căreia expansiunea Universului nu va avea sfârşit.

R. G., Statele Unite

„Treziţi-vă!“ răspunde: Cosmologii nu sunt cu toţii de aceeaşi părere. Unii, de exemplu, susţin în continuare că procesul de expansiune în cele din urmă va încetini, se va opri, după care va avea loc o implozie a Universului. Afirmaţia lui Kenneth Tanaka atrage atenţia asupra ambelor ipoteze, fără a susţine vreuna. Scopul afirmaţiei sale a fost să scoată în evidenţă căutările lui de a găsi sensul vieţii, întrucât ştiinţa nu poate să răspundă la toate întrebările.