Salt la conţinut

Salt la cuprins

Munţi de marmură

Munţi de marmură

Munţi de marmură

De la corespondentul nostru din Italia

PISCURILE ce domină Carrara şi Pietrasanta par a fi pătate cu zăpadă. Dar e numai o iluzie. Petele albe sunt în realitate suprafeţe vaste acoperite cu bucăţi de marmură rămase în urma lucrărilor de exploatare. Aceşti munţi, care fac parte din Alpii Apuani ai Toscanei, aflată în zona central-nordică a Italiei, reprezintă o raritate geologică. Ei sunt din marmură! Nicăieri în lume nu găseşti acest material nobil într-o cantitate atât de mare.

Încă din vremuri străvechi omul a extras piatră din aceşti munţi şi a transformat-o în coloane, plăci, pardoseli şi superbe sculpturi. Bogatele zăcăminte de marmură, experienţa şi profesionalismul meşterilor locali, precum şi înalta tehnologie folosită i-au atras locului renumele de centru mondial al marmurei. Pe lângă piatra extrasă din această zonă, în portul Marina di Carrara se aduce marmură din toate colţurile pământului. Ea e prelucrată în marile ateliere specializate din zonă şi apoi, exportată peste tot în lume.

Un obicei străvechi

Vechii romani foloseau piatra la construcţii şi sculpturi. Pretutindeni se ştie că marmura statuară de Carrara, de culoare albă, este deosebit de frumoasă. În 1505, Michelangelo a venit aici să-şi aleagă blocuri de marmură de granulaţie fină, fără vinişoare şi fără defecte, din care a sculptat unele dintre faimoasele sale opere de artă.

Metodele antice de exploatare au rămas în mare parte neschimbate secole la rând. Pene de lemn erau strategic introduse în fisurile naturale sau în adânciturile săpate în rocă de lucrători. Când se turna apă pe ele, penele se umflau, iar din bloc se desprindea o bucată de marmură. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, în lucrările de exploatare a început să se folosească explozibilul. Dar prin această metodă se distrugea prea multă piatră, astfel că doar cel mult o treime din ea mai putea fi folosită. Uriaşele bucăţi de marmură abandonate — acele pete ce aduc cu zăpada — sunt o mărturie a metodelor folosite în vremuri demult apuse.

Transportarea monoliţilor pe pante abrupte cu ajutorul săniilor şi al funiilor era o muncă periculoasă. „Ruperea unei funii ce trăgea sania era moarte sigură pentru şeful echipei, care stătea chiar în faţa blocului de piatră pentru a dirija operaţiunile. Iar dacă altcineva din echipă era lovit de funie, şansele de supravieţuire erau minime, pentru că lovitura era cumplită“, se spune într-o lucrare de referinţă.

Metodele moderne sunt, fără îndoială, diferite. Am petrecut o zi întreagă în Carrara şi am văzut de-aproape care sunt metodele actuale de prelucrare a marmurei. Permiteţi-mi să vă povestesc ce am aflat.

O vizită la carieră

Fac cunoştinţă cu Giovanni, care îmi va fi ghid în carieră, pe unul dintre numeroasele şantiere din Carrara. Aici sunt depozitate sute de blocuri de marmură, aşezate cu grijă unele peste altele, gata să fie vândute sau prelucrate pe şantier. Ferăstraie mecanice taie plăci de marmură, iar alte maşini le şlefuiesc. Odinioară, ambele munci erau efectuate manual.

Pentru a vizita cariera, luăm maşina de teren cu tracţiune integrală a lui Giovanni şi mergem cu atenţie pe un drum sinuos şi abrupt. Ajungem într-o vale îngustă unde zac peste tot bucăţi de piatră albă. Camioanele încărcate cu blocuri uriaşe de marmură, pe care le vedem coborând anevoie, pot transporta greutăţi de până la 30 de tone.

După o curbă, vedem un perete de un alb orbitor, săpat în munte. El impune prin măreţie şi e format dintr-o serie de terase sau platforme uriaşe, fiecare măsurând între şase şi nouă metri înălţime. Giovanni ajunge cu maşina pe una dintre ele.

Privim în jur şi ne dăm seama că ne aflăm în una dintre multele cariere de piatră din vale. Imediat ne atrag atenţia petele albe de pe suprafaţa de rocă, unele dintre ele aflându-se la sute de metri deasupra noastră. Ceea ce vedem a fost pe bună dreptate numit un spectacol ‘măreţ, dar înfricoşător’.

Gândurile îmi sunt întrerupte de un buldozer care, cu ajutorul unui cuţit cu vârf ascuţit, răstoarnă o bucată desprinsă din platforma pe care ne aflăm noi. Blocul, tăiat în unghi drept şi măsurând 11 m lungime, 2 m lăţime şi 6 m înălţime, se prăbuşeşte pe un pat de rocă mărunţită, menit să amortizeze căderea. Dar cum pot fi transportate asemenea blocuri masive?

Răspunsul îl primim de la Franco, tatăl lui Giovanni, care a lucrat toată viaţa în cariere de marmură. El îmi arată un troliu ce acţionează un cablu lung de oţel. Cablul taie vertical în peretele din spate al platformei pe care ne aflăm. Chiar de la Franco aflăm că mai întâi se face o gaură orizontală de 8 cm, iar apoi o alta de aceeaşi dimensiune, dar verticală, în platforma de deasupra. Cele două găuri trebuie să se intersecteze. Prin ele se trece un cablu diamantat şi se face o buclă, asemenea unui colier gigantic. Ţinut foarte întins şi acţionat la viteză foarte mare de un motor electric, cablul face tăietura dorită. După ce sunt înlăturate feţele blocului — orizontale şi verticale —, blocul este răsturnat. Apoi, cu ajutorul aceluiaşi cablu, este tăiat în bucăţi care vor fi mai uşor de transportat. Metode asemănătoare sunt folosite şi în carierele subterane aflate în inima munţilor din apropiere.

Fabricile din localitate transformă materialul de construcţie într-o gamă largă de produse: dale, elemente de structură, plăci exterioare folosite ca ornament etc. Marmura de Carrara a fost şi este folosită în principal în construcţii.

Unele ateliere produc la comandă materiale pentru pardoseli şi accesorii pentru amenajări interioare sau de exterior. Altele se specializează în realizarea de cămine frumos ornamentate, obiecte sanitare, de mobilier ş.a. Produsele din marmură colorată şi cu modele frumoase vor împodobi pe tot globul pieţele, instituţiile publice sau clădirile particulare, deci şi locaşurile de cult, muzeele, mall-urile, aeroporturile şi zgârie-norii.

Procesul de prelucrare a marmurei în construcţii este captivant, dar mă interesează şi tehnicile artistice şi decorative folosite. Pentru a afla mai multe, am petrecut după-amiaza în Pietrasanta.

Atelierele de prelucrare a marmurei

„Vizitaţi atelierele meşteşugarilor. Ei sunt bucuroşi să vă arate câte ceva din măiestria lor“, invită o broşură pentru turişti. Pietrasanta este o localitate mică, dar primitoare, şi e o adevărată plăcere să hoinăresc prin centrul medieval sau prin împrejurimi ca să admir lucrările făcute în ateliere.

Aici întâlnesc sculptori din toate colţurile lumii, absorbiţi de munca de creare a unor opere originale şi îndrăzneţe, dar şi artizani din partea locului, cu mâinile şi feţele pudrate de praf alb, concentrându-se la realizarea unor statui după modele din ipsos. Ticsite de valori clasice şi moderne, atelierele seamănă cu nişte muzee supraaglomerate.

Realizarea unei statui necesită timp. De exemplu, unui bloc de marmură de două tone i se poate da, în mare, forma dorită cu ajutorul ferăstrăului mecanic; dar până la desăvârşirea lucrării vor mai trece trei-cinci luni, vreme în care se înlătură cu atenţie şi puţin câte puţin materialul nedorit din blocul de marmură. În timpul acestui proces poate fi îndepărtată o tonă de marmură. Uneltele principale folosite în trecut erau ciocanul, dalta şi pila. În prezent, polizorul unghiular şi dalta pneumatică — „fraţii mai mici“ ai pichamărului care sparge asfaltul — grăbesc operaţiile. Detaliile însă sunt realizate manual. Produsul final poate fi de o frumuseţe neasemuită.

Străvechea artă a cioplirii în marmură nu s-a păstrat decât în puţine locuri. Dar mulţumită zăcămintelor de marmură, iscusinţei maeştrilor în piatră, dobândite de-a lungul a secole de experienţă, şi artiştilor care vin aici ca să înveţe tehnici noi, Carrara şi Pietrasanta pot fi numite pe bună dreptate „o mare universitate a cioplirii în marmură“.

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Carieră subterană

[Legenda fotografiilor de la pagina 24, 25]

Cablu diamantat folosit la tăierea marmurei

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Carieră de marmură, Carrara (Italia)

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Statuie de marmură a împăratului Augustus, secolul I

[Provenienţa fotografiei]

Scala/Art Resource, NY

[Provenienţa fotografiei de la pagina 23]

Studio SEM, Pietrasanta