Opţiuni şi probleme

Imaginaţi-vă cât de mult suferă un cuplu infertil care îşi doreşte cu disperare să aibă un copil. Neputându-şi îndeplini dorinţa, apelează la specialişti şi află că au fost elaborate multe tehnici şi terapii ca remediu pentru infertilitate. Dacă intenţionaţi să alegeţi vreuna, are importanţă pe care o veţi alege?

ÎN PREZENT, cuplurile infertile au la dispoziţie numeroase opţiuni, care în urmă cu doar câteva decenii nu existau. Însă alegerea presupune şi analizarea unei chestiuni serioase: Ce probleme de natură etică şi morală prezintă tehnicile de reproducere asistată? Înainte de a răspunde la această întrebare, să vedem cum privesc unele religii astfel de tratamente.

Ce spun unele religii?

În 1987, Biserica Catolică a emis un document despre moralitatea metodelor de tratare a infertilităţii. Declaraţia, cunoscută sub numele de Donum Vitae (Darul vieţii), susţinea că, dacă tehnica medicală vine în ajutorul actului procreativ conjugal, ea poate fi considerată corectă sub aspect moral. Pe lângă aceasta, documentul preciza că, dacă procedura medicală înlocuieşte actul procreativ conjugal, atunci un astfel de tratament este greşit din punct de vedere moral. Potrivit acestei opinii, intervenţia chirurgicală menită să corecteze obstrucţia trompelor uterine şi folosirea medicamentelor care sporesc fertilitatea sunt morale, pe când fertilizarea in vitro, nu.

În anul următor, un comitet al Congresului SUA a făcut un sondaj în rândul unor religii pentru a afla poziţia lor faţă de tratamentele pentru infertilitate. În raport se arăta că majoritatea celor chestionaţi acceptau tehnicile medicale tradiţionale: inseminarea artificială cu spermatozoizi prelevaţi de la soţ, precum şi fertilizarea in vitro, cu condiţia ca atât ovulul, cât şi spermatozoidul să fie luaţi de la cei doi parteneri conjugali. Mai mult, majoritatea religiilor participante la sondaj au declarat că distrugerea embrionilor, inseminarea artificială cu celule sexuale donate şi maternitatea-surogat * sunt greşite din punct de vedere moral.

În 1997, Comisia Ecumenică Europeană pentru Biserică şi Societate (EECCS), un grup de reprezentanţi ai Bisericii Protestante, ai Bisericii Anglicane şi ai Bisericii Ortodoxe, a declarat în mod oficial într-un document că membrii ei aveau puncte de vedere diferite vizavi de tehnicile de reproducere asistată. Menţionând conştiinţa individuală şi responsabilitatea celor implicaţi, documentul spunea: „Ideea este că nu putem vorbi despre «un singur» punct de vedere al bisericilor membre ale EECCS, ci mai degrabă despre o multitudine de puncte de vedere“.

Este evident aşadar că opiniile privitoare la tehnicile de reproducere asistată diferă foarte mult. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a ONU, recunoaşte că acest domeniu „pune în permanenţă probleme normelor sociale, morale şi etice, precum şi sistemelor juridice“. Care sunt câţiva factori de care trebuie să se ţine seama înainte de a alege o anumită tehnică de reproducere asistată?

Probleme

Un factor fundamental care trebuie analizat este statutul embrionului uman. Acest lucru are legătură cu o întrebare de maximă importanţă: Când începe viaţa: la concepţie (fecundare) sau,  mai târziu, pe parcursul sarcinii? Cu siguranţă răspunsul va influenţa decizia multor cupluri căsătorite în ce priveşte tipul de tratament pe care-l vor alege. Dacă, de exemplu, ei cred că viaţa începe la concepţie, atunci există câteva întrebări-cheie care trebuie analizate.

● Ar trebui cuplul să le permită medicilor să urmeze procedura obişnuită de fertilizare a mai multor ovule decât cel sau cele ce urmează a fi transferate în uterul mamei, păstrând astfel ceilalţi embrioni pentru o eventuală folosire ulterioară?

● Ce se va întâmpla cu embrionii stocaţi dacă cei doi soţi nu vor mai putea sau nu vor mai dori să aibă copii?

● Ce se va întâmpla cu embrionii stocaţi dacă soţii divorţează sau dacă unul dintre parteneri moare?

● Cine îşi va asuma serioasa responsabilitate de a distruge acei embrioni?

Problema referitoare la ce anume se va face cu embrionii nefolosiţi sau stocaţi nu poate fi trecută cu vederea. În anumite ţări, cuplul e obligat prin lege să prezinte o declaraţie scrisă în care să specifice ce anume se va întâmpla cu embrionii rămaşi: vor fi stocaţi, donaţi, folosiţi în cercetare sau lăsaţi să moară. Cuplurile trebuie să ştie că, în unele ţări, nu se consideră greşit din punct de vedere etic ca o clinică de tratare a infertilităţii să distrugă embrionii stocaţi, dacă aceştia sunt păstraţi acolo de mai mult de cinci ani, fără consimţământul scris al celor implicaţi. În prezent, în numeroase clinici din întreaga lume sunt stocaţi sute de mii de embrioni congelaţi.

Un alt factor de care trebuie să se ţină seama este că partenerii ar putea fi îndemnaţi să doneze embrionii suplimentari pentru a fi folosiţi în cercetările legate de celulele stem. Asociaţia Americană pentru Infertilitate, de pildă, a încurajat cuplurile să permită folosirea în cercetare a embrionilor stocaţi. Unul dintre scopurile cercetărilor pe celulele stem este acela de a găsi noi modalităţi de tratare a bolilor. Însă acest domeniu de cercetare a fost subiectul multor  controverse, deoarece prin procesul de extragere a celulelor stem embrionare se distruge de fapt embrionul. *

Noile tehnici de inginerie genetică ridică însă şi alte probleme de natură etică. Să ne gândim, de pildă, la diagnosticul preimplantator (vezi chenarul „Ce este diagnosticul preimplantator?“). Acesta constă în examinarea genetică a embrionilor şi în alegerea celui ce urmează a fi implantat, pe baza unor criterii precum sexul sau absenţa genelor purtătoare ale unor boli. Comentatorii avertizează că diagnosticul preimplantator ar putea genera discriminări sexuale sau că, în cele din urmă, ar putea fi folosit de unele cupluri pentru a-şi alege copiii în funcţie de alte caracteristici genetice, precum culoarea  părului sau a ochilor. Mai mult, diagnosticul preimplantator ridică o întrebare de natură etică: Ce se întâmplă cu embrionii neselectaţi?

Vor fi afectate relaţiile conjugale?

Când e vorba de anumite tratamente pentru infertilitate, trebuie luat în considerare încă un aspect. În ce măsură vor fi afectate relaţiile conjugale în urma apelării la o mamă-surogat sau a folosirii unui spermatozoid sau ovul donat? Unele tehnici necesită ca în procesul de reproducere să fie inclusă şi o a treia persoană (donatorul), chiar şi o a patra (doi donatori) sau o a cincea (doi donatori şi o mamă-surogat).

Cât despre tratamentul care constă în folosirea materialului genetic donat, cei implicaţi trebuie să analizeze următorii factori:

● Ce efecte va avea pe plan afectiv şi pe termen lung o astfel de naştere asupra părinţilor, când unul sau nici unul dintre cei doi nu este părintele biologic al copilului?

● Cum va reacţiona copilul când va afla că naşterea lui s-a datorat unei metode neobişnuite de concepţie?

● Ar trebui el informat cu privire la originea sa şi ar trebui să i se permită să-şi caute părinţii biologici?

● Ce drepturi şi obligaţii morale şi legale are cel sau cei care au donat materialul genetic?

Ce se poate spune despre anonimat?

În multe ţări, se păstrează anonimatul donatorilor. Autoritatea de Fertilizare Umană şi Embriologie, care reglementează folosirea materialului reproductiv în Marea Britanie, explică: „Cu excepţia cazurilor în care donarea e intenţionată între persoane care se cunosc, donatorii, atât cei din prezent, cât şi cei din trecut, vor rămâne anonimi atât pentru cuplurile care au primit ovulele sau spermatozoizii prelevaţi de la aceştia, cât şi pentru copiii născuţi în urma unui astfel de tratament“.

Totuşi, anonimatul este tema unor dezbateri aprinse în unele ţări. Câteva dintre ele şi-au modificat modul de a acţiona sau legislaţia în acest sens. Cei ce pledează împotriva anonimatului susţin că orice copil trebuie să-şi cunoască identitatea. Într-un raport se spunea: „Peste 80% dintre cei adoptaţi îşi caută rudele de sânge, mulţi pentru a-şi satisface vechea curiozitate cu privire la originea lor, curiozitate comună majorităţii oamenilor. Aproape 70% vor să-şi cunoască mai bine originea, deoarece aceasta i-ar pune în temă cu privire la eventuale afecţiuni ereditare“.

Un alt raport, bazat pe interviurile acordate de 16 adulţi concepuţi prin inseminare cu celule donate, a dezvăluit că „mulţi au fost şocaţi când şi-au aflat originea biologică“. Raportul mai spunea că „mulţi copii au probleme de identitate şi sentimente de abandon, că unii aveau sentimentul că fuseseră înşelaţi sau că nu mai aveau încredere în familia lor“.

Ce decizie veţi lua?

Cu siguranţă că vor continua să se înregistreze progrese în domeniul medical al tehnicilor de reproducere asistată. Unii spun că în viitor 30% dintre copii se vor naşte prin intermediul acestor tehnici. Problemele de ordin etic şi moral pe care le ridică acestea vor fi în continuare în centrul dezbaterilor.

Adevăraţii creştini ţin cont de un lucru şi mai important: punctul de vedere al Creatorului nostru, care ne-a proiectat cu capacitatea de a procrea (Psalmul 36:9). Bineînţeles, Biblia nu abordează direct chestiunea tehnicilor moderne de reproducere asistată, deoarece la vremea redactării ei acestea nu existau. Totuşi, Scripturile prezintă principii clare care ne ajută să înţelegem cum gândeşte Dumnezeu şi să aflăm punctul lui de vedere (vezi chenarul „Ce spune Biblia?“). Aceste principii ne ajută să luăm decizii de natură etică sau morală, ca să ne păstrăm conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu. — 1 Timotei 1:5.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 8]

Ce este un preembrion?

Termenul „preembrion“ se referă la primul stadiu de dezvoltare, adică la primele 14 zile de la fecundare. În următoarea etapă de dezvoltare, până la sfârşitul celei de a opta săptămâni, organismul uman e numit „embrion“, iar după această perioadă, „fetus“. Dar de ce se utilizează cuvântul „preembrion“?

Potrivit lucrării Journal of Sociology and Social Policy, acesta a fost „folosit ca justificare pentru cercetările făcute pe embrioni umani“ în primele 14 zile de la fecundare. Într-o lucrare de referinţă se spune: „Dacă embrionul este definit drept structura din care urmează să se dezvolte copilul, atunci primele formaţiuni embrionare nu apar decât la două săptămâni după ce spermatozoidul se uneşte cu ovulul“. Dar poate fi socotit preembrionul doar o masă de celule bună pentru cercetări? Să vedem ce se întâmplă de fapt în această perioadă de două săptămâni.

După ce spermatozoidul a penetrat ovulul, cromozomii paterni şi materni au nevoie de circa 24 de ore ca să se amestece. În următoarele câteva zile, celula se divide. În patru sau cinci zile de la fecundare, ghemul de celule se transformă într-o sferă cavitară (mai mică decât o gămălie de ac), prevăzută în exterior cu un strat de celule, iar în interior cu o masă celulară. În acest stadiu, structura se numeşte blastocist. O parte dintre celulele învelişului exterior vor asigura dezvoltarea unui ţesut nonembrionar, iar din masa celulară din interior se va dezvolta copilul.

La circa o săptămână de la fecundare are loc ovoimplantaţia. Blastocistul se fixează de peretele uterin şi începe să formeze placenta, care va permite pătrunderea oxigenului şi a substanţelor nutritive din fluxul sanguin al mamei şi eliminarea substanţelor reziduale. Potrivit cărţii Incredible Voyage — Exploring the Human Body, cam în ziua a noua, masa celulară din interior începe „formarea unei noi fiinţe umane“. Cartea mai spune: „Cele circa 20 de celule au de îndeplinit o serie de restructurări şi diferenţieri în decurs de cinci sau şase zile pentru a realiza primul element din structura embrionului propriu-zis“. Astfel, spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni începe să apară acest ‘prim element’, din care se va dezvolta sistemul nervos central.

Având în vedere acest proces preliminar care se desfăşoară pas cu pas în minusculul embrion uman, unii susţin că „nu există un moment biologic anume care să poată fi socotit începutul unui embrion uman“.

Adevăraţii creştini cred însă că viaţa începe la concepţie (fecundare). Faptul că ovulul fecundat conţine întregul „program“ al ovoimplantaţiei, al construirii placentei, al conectării la vasele sanguine ale mamei şi aşa mai departe nu face altceva decât să ne sporească admiraţia faţă de Proiectantul divin, Iehova Dumnezeu.

[Legenda fotografiei]

Embrion uman în a treia zi (mărit de 400 de ori)

[Provenienţa fotografiei]

Cu amabilitatea Universităţii din Utah Laboratoarele de Andrologie şi FIV

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 9]

CE ESTE DIAGNOSTICUL PREIMPLANTATOR?

Diagnosticul preimplantator este o inovaţie înregistrată în domeniul fertilizării in vitro. Acesta constă în examinarea genetică a embrionilor cu scopul selectării celui ce urmează a fi implantat în uter. Aducând în discuţie implicaţiile acestei tehnici, cartea Choosing Assisted Reproduction — Social, Emotional and Ethical Considerations explică:

„În curând, [oamenii de ştiinţă] vor putea discerne într-un embrion trăsături fizice, intelectuale şi poate chiar emoţionale şi sociale. Aşadar, în viitorul nu prea îndepărtat, părinţii vor putea alege unele însuşiri ale urmaşilor lor. Deşi numeroşi oameni sunt de părere că perechile purtătoare ale unor boli de temut vor putea recurge la selecţia preimplantatorie, mulţi nu vor aproba folosirea acestei tehnici de către cuplurile care vor să aibă un copil de un anumit sex — sau, în viitor, un copil cu ochi albaştri, înalt sau cu talent muzical.

Genetica preimplantatorie, asemenea multor altor tehnologii, ridică o întrebare: Dacă ceva se poate face, înseamnă oare că acel lucru chiar trebuie făcut? . . . Dilema e dacă şi unde ar trebui fixată limita pe această pantă alunecoasă a înaltei tehnologii“.

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 10]

CE SPUNE BIBLIA?

Biblia, bineînţeles, nu abordează direct chestiunea tehnicilor moderne de reproducere asistată. Totuşi, ea ne ajută să înţelegem punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la anumite chestiuni importante. Răspunsul la două întrebări fundamentale îi poate călăuzi pe adevăraţii creştini să ia decizii plăcute lui Dumnezeu.

Când începe viaţa umană? Biblia precizează că viaţa începe la concepţie (fecundare). Observaţi cuvintele psalmistului David, pe care Dumnezeu l-a inspirat să spună: „Ochii tăi au văzut embrionul meu şi toate părţile lui au fost aşternute în scris în cartea ta“ (Psalmul 139:16, NW). Să ne gândim, de asemenea, la Exodul 21:22, 23. Din textul original reiese că, dacă o persoană leza un copil nenăscut, atunci avea să dea socoteală în faţa legii. Lecţia pe care o învăţăm este că pentru Creatorul nostru viaţa e preţioasă, chiar şi în primele stadii de dezvoltare intrauterină. Dumnezeu consideră distrugerea cu bună ştiinţă a unui embrion drept avort. *

Există vreo restricţie privitoare la folosirea facultăţilor de reproducere? Punctul de vedere al lui Dumnezeu este expus în Leviticul 18:20 (NW), unde se spune: „Să nu-i dai emisia ta seminală soţiei semenului tău, devenind necurat prin ea“. Principiul care stă la baza acestei porunci biblice este următorul: Lichidul seminal al unui bărbat nu trebuie folosit pentru inseminarea altei femei în afară de soţia lui, iar o femeie nu trebuie să poarte în pântece decât copilul soţului ei. Cu alte cuvinte, facultăţile de reproducere nu trebuie folosite pentru altcineva decât pentru partenerul de căsătorie. Prin urmare, adevăraţii creştini nu apelează la maternitatea-surogat (maternitatea-substitut) sau la tehnici care constau în folosirea de spermatozoizi, ovule sau embrioni donaţi. *

Când iau decizii privitoare la tehnicile de reproducere asistată, adevăraţii creştini trebuie să analizeze cu atenţie ce anume dezvăluie Biblia privitor la punctul de vedere al lui Dumnezeu. * La urma urmei, el este Fondatorul căsătoriei şi al vieţii conjugale. — Efeseni 3:14, 15.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Embrioni congelaţi stocaţi

[Provenienţa fotografiei]

© Firefly Productions/CORBIS