„Iehova, m-ai găsit!“

Relatare de Nelly Lenz

„Sunteţi Martori ai lui Iehova?“, i-am întrebat pe cei doi bărbaţi care veniseră la noi. „Da“, au răspuns ei. „Şi eu sunt!“, am exclamat. Aveam doar 13 ani şi nu mergeam la întrunirile de la Sala Regatului. Părinţii mei nu erau Martori. Atunci de ce spuneam că sunt Martoră a lui Iehova?

DACĂ n-ar fi fost Martorii lui Iehova, probabil că nu m-aş fi născut niciodată. Mama a rămas însărcinată când locuia în Montreal, Quebec (Canada). Întrucât avea doar 17 ani, familia ei a insistat să avorteze, iar ea a fost de acord.

Mama a cerut o zi liberă de la serviciu pentru a merge la medic. Se pare că şefa ei, care era Martoră a lui Iehova, a aflat de ce se învoia şi i-a explicat, în câteva cuvinte, că viaţa este un dar de mare preţ (Psalmul 139:13–16). În drum spre clinică, reflectând la ce-i spusese patroana, mama s-a hotărât să nu mai avorteze. După naşterea mea, în 1964, ea m-a dat la orfelinat.

Primul contact cu adevărul biblic

Când aveam doi anişori, mama şi soţul ei, cu care se căsătorise de curând, m-au luat de la orfelinat. În timp ce locuiam în Sainte-Marguerite-du-Lac-Masson, ei au început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova şi să meargă la întrunirile congregaţiei. Totuşi, nu după mult timp ne-am mutat în Boisbriand, iar părinţii mei au întrerupt studiul.

Câţiva ani mai târziu, când au reluat studiul, trăgeam şi eu cu urechea la ce se spunea despre speranţa biblică privitoare la un paradis pe pământ (Luca 23:43). Astfel am început să-l iubesc foarte mult pe Iehova.

Cu toate acestea, într-o zi, mama mi-a spus că nu mai studiau cu Martorii şi că nu mai aveam să ne ducem la Sala Regatului. La început, m-am bucurat. Având opt ani, uneori întrunirile mi se păreau cam lungi. În acea seară însă, voiam să-i vorbesc lui Iehova în rugăciune, dar mi-era teamă că nu mă va asculta.

Duminica următoare, când i-am văzut pe vecinii noştri care erau Martori ai lui Iehova plecând la Sala Regatului, am început să plâng şi l-am întrebat pe Dumnezeu: „De ce copiii lor pot să meargă la întruniri, iar eu nu?“ Cu toate acestea, cuvintele din Psalmul 33:18 aveau să se dovedească adevărate: „Iată, ochiul DOMNULUI priveşte peste cei care se tem de El, peste cei care nădăjduiesc în bunătatea Lui“.

Din nou la Sala Regatului

După trei săptămâni, m-am dus la vecinii noştri şi i-am spus lui Lilianne, mama copiilor, că voiam să merg la întruniri. Lilianne mi-a explicat că nu se putea, deoarece mama mea nu mai voia să aibă de-a face cu Martorii lui Iehova. Totuşi, am insistat. Atunci ea m-a adus acasă şi a întrebat-o pe mama dacă mă lăsa să-i însoţesc. Spre surprinderea mea, mama a fost de acord, spunând că la întruniri aveam să învăţ principii bune. Prin urmare, am început să asist la întruniri în fiecare duminică.

 Am reuşit să frecventez întrunirile congregaţiei aproape trei ani. Însă, când am împlinit 11 ani, părinţii mei au divorţat. Prin urmare, eu şi mama ne-am mutat în altă parte şi iarăşi am pierdut legătura cu Martorii lui Iehova.

O întâlnire neaşteptată

Într-o zi, în timp ce stăteam pe scările din faţa casei, s-au apropiat doi Martori, Eddie Besson şi Don Fisher, şi m-au întrebat dacă părinţii erau acasă. Când le-am spus că nu erau, ei s-au întors, dând să plece. Dar eu am fugit după ei şi atunci a avut loc conversaţia pe care am amintit-o la început.

Bineînţeles, cei doi au rămas surprinşi când le-am spus că eram Martoră a lui Iehova. Le-am explicat cum stăteau lucrurile şi i-am implorat să se întoarcă în seara aceea. Când i-am zis mamei că aveau să vină Martorii la noi, s-a supărat foarte tare şi mi-a spus că n-o să-i lase să intre în casă. De fapt, chiar voia să plece înainte de sosirea lor. Cu ochii-n lacrimi am rugat-o să rămână. Chiar în momentul în care se pregătea să plece, cineva a sunat la uşă. Era Eddie Besson. Imaginaţi-vă cât de bucuroasă am fost când mama a acceptat un studiu biblic!

În sfârşit, puteam să merg din nou la întrunirile congregaţiei! N-a trecut însă nici un an, şi mama a întrerupt din nou studiul, de această dată interzicându-mi categoric să mai am vreo legătură cu Martorii. Ea chiar a aruncat toate publicaţiile creştine pe care le-a găsit. Am reuşit totuşi să ascund o Biblie, o carte de cântări, două volume legate Turnul de veghe, două Anuare ale Martorilor lui Iehova şi o carte intitulată Adevărul care conduce la viaţă eternă *. La ultimul meu studiu biblic, l-am întrebat pe Eddie Besson ce să fac, pentru că îl iubeam foarte mult pe Iehova. El m-a încurajat să studiez singură şi să mă rog des. De asemenea, m-a asigurat că Iehova avea să-mi poarte de grijă. Pe atunci aveam doar 14 ani.

Conduc propriile „întruniri“

Din acel moment, în fiecare duminică mă duceam în camera mea şi, pretinzând că sunt la întrunire, intonam cântarea „Aţintiţi-vă ochii asupra premiului“ atât la început, cât şi la sfârşit, deoarece era singura melodie pe care mi-o aminteam. Chiar şi în ziua de azi îmi dau lacrimile când cânt această cântare! De asemenea, studiam un articol dintr-un volum Turnul de veghe şi încheiam „întrunirea“ cu o rugăciune. Aşadar, deşi nu mă mai asociam cu Martorii, simţeam că Iehova era aproape de mine.

Când am împlinit 17 ani, eu şi mama ne-am mutat în Montreal. Acei ani au fost foarte grei pentru mine, deoarece casa noastră era orice altceva numai un cuib al iubirii nu.

Iehova m-a găsit!

Într-o zi, mama a primit de la Martori cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ. Când am venit acasă, am zărit-o pe masă şi am început s-o răsfoiesc. Văzând în paginile ei numele lui Dumnezeu, Iehova, am început să plâng şi i-am mulţumit lui Iehova în gând: „Iehova, m-ai găsit!“

Trebuia neapărat să iau legătura cu fraţii mei creştini. Dar cum? Mama mi-a spus că s-ar putea să avem un vecin Martor al lui Iehova. Prin urmare, în drum spre locul de muncă, am trecut pe la locuinţa vecinului şi am sunat la uşă. A deschis un bărbat, pe jumătate adormit. A rămas surprins când i-am spus că eram Martoră şi că voiam să mă botez. El a vorbit cu o soră creştină, pe nume Josée Miron, ca să studieze Biblia cu mine. Însă mama a început iarăşi să se împotrivească studiului. Mi-a spus să aştept până împlineam 18 ani ca să devin Martoră.

Nu am putut să renunţ la Iehova pentru o viaţă de familie

Patronul meu a observat că situaţia mea de acasă se înrăutăţea. El m-a invitat de multe ori să-mi petrec week-end-urile cu el şi cu soţia lui. Întrucât îmi plac foarte mult caii, adesea ne plimbam călare. El şi soţia lui au fost ca nişte părinţi pentru mine.

Într-o zi însă, patronul mi-a spus că el şi soţia sa mă iubeau foarte mult şi  că doreau să locuiesc la ei. Îmi oferea ceva ce nu avusesem niciodată: o familie iubitoare. Însă cu o condiţie: să rup orice legătură cu Martorii lui Iehova. Deşi mi-au dat o săptămână de gândire, eu nu am avut nevoie nici măcar de o zi. Le-am dat răspunsul imediat. Iehova nu mă abandonase niciodată; nici eu nu puteam să-l abandonez.

Serviciul pentru Dumnezeu

Din cauza problemelor de acasă, m-am mutat la tatăl meu vitreg. El m-a îndemnat să continuu studiul biblic, iar la 17 decembrie 1983, m-am botezat. Aveam 19 ani. Am fost atât de fericită să-l văd pe Eddie Besson în ziua botezului! Acum nu mai exista nici o îndoială în mintea lui că eram Martoră a lui Iehova!

Totuşi, după ce m-am botezat, purtarea tatălui meu vitreg s-a schimbat. Ori de câte ori mă vedea rugându-mă, vorbea foarte tare sau chiar arunca cu unele obiecte în mine. De asemenea, insista să urmez o instruire superioară, fapt care m-ar fi împiedicat să-mi ating obiectivul de a deveni pionieră, evanghelizator cu timp integral. În cele din urmă, mi-a cerut să plec de la el. Mi-a dat un cec de 100 de dolari canadieni şi mi-a spus că, atunci când urma să încasez banii de pe el, voi realiza că Iehova nu-mi poartă de grijă.

La 1 septembrie 1986 am început pionieratul, şi chiar şi în prezent mai am cecul! Nu a fost uşor să fac pionierat fără maşină într-o zonă rurală. Totuşi, membrii congregaţiei locale mi-au fost de mare ajutor, dându-mi tot sprijinul lor.

După un timp, l-am întâlnit pe Ruben Lenz, un creştin plin de consideraţie. Ne-am căsătorit în 1989. Ruben slujeşte în prezent ca bătrân de congregaţie în oraşul Milton, Ontario (Canada), unde locuim din 2002. Căsătoria a fost una dintre cele mai mari binecuvântări pe care le-am primit de la Iehova. Am efectuat serviciul cu timp integral până în 1993, când s-a născut primul nostru copil, Erika. După aproape trei ani, a venit pe lume Mika, fiul nostru. După lungi ani de singurătate, Iehova Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie care-l iubeşte tot atât de mult ca şi mine.

Deşi în copilărie am fost uneori separată de poporul lui Iehova, nu am încetat niciodată să-mi pun speranţa în Dumnezeu şi să păstrez vie în minte perspectiva vieţii veşnice în Paradis (Ioan 3:36). Cât de recunoscătoare îi sunt lui Iehova că „m-a găsit“!

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Pe calul patronului meu

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Împreună cu soţul meu, Ruben, şi cu copiii noştri, Erika şi Mika