Eterna luptă împotriva apelor

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN OLANDA

„Acolo printr-o maree de proporţii, revărsat de două ori la un interval de o zi şi o noapte, Oceanul se întinde pe o suprafaţă vastă, acoperind spaţiul unei eterne şi încâlcite dispute privitoare la natura locului: anume dacă este domeniul apei sau al uscatului. Aici, nefericitul neam înalţă tumuli uriaşi sau estrade construite de mână până la cel mai înalt nivel al apei pe care l-au cunoscut.“

CUVINTELE de mai sus îi aparţin lui Pliniu cel Bătrân *, scriitor roman din secolul I, şi descriu lupta pe care o duc împotriva apelor locuitorii regiunilor joase de pe coasta Mării Nordului. Lupta continuă şi în prezent. De fapt, aproximativ jumătate din cei peste 16 milioane de locuitori ai regiunii trăiesc şi muncesc sub nivelul mării.

În pofida eternei lupte, locuitorii Olandei (Ţările de Jos) nu se consideră ‘un neam nefericit’. E-adevărat, ţara lor e joasă şi mică *, dar este una dintre cele mai bogate naţiuni din lume. Şi, lucru surprinzător, prosperitatea Olandei se datorează în mare parte tocmai apei şi permanentei lupte împotriva ei.

Un motiv important pentru care olandezii au ales să rămână în această regiune este solul fertil, bun pentru agricultură, horticultură şi creşterea animalelor. Şi deoarece cursurile  de apă mari ale Europei îşi au aici gurile de vărsare, ţara are şi o poziţie strategică din punct de vedere economic. Nu e de mirare aşadar că Olanda, cu portul ei Rotterdam, cel mai mare port din lume, este numită „poarta spre Europa“!

Construirea de diguri, o îndeletnicire străveche

Prosperitatea Olandei însă nu a venit de la sine. Ca să se pună la adăpost de apele râurilor şi ale mării, olandezii construiesc diguri de peste 900 de ani. Prin urmare, mii de kilometri de diguri ocrotesc acum Olanda de apa mării şi a râurilor — o realizarea impresionantă!

Dar şi alte ţări au diguri. Însă rolul pe care îl îndeplinesc digurile olandeze este vital datorită altitudinii. Koos Groen, coautor al cărţii Dijken (Diguri), a afirmat: „Dacă întreaga populaţie a Elveţiei ar merge în vacanţă în străinătate un an de zile, la întoarcere toate ar fi la locul lor. Dacă însă olandezii ar face acest lucru, la întoarcere, pământul lor şi 75% dintre case ar fi acoperite de ape“. *

În prezent, milioanele de olandezi care trăiesc sub nivelul mării păşesc pe uscat şi dorm în siguranţă noaptea tocmai datorită acestei lupte necurmate. Să ne gândim puţin la eforturile pe care le pretinde întreţinerea plajelor şi a dunelor.

Întreţinerea plajelor şi a dunelor

De-a lungul a mii de ani, s-a format o barieră naturală de plaje şi dune care pune la adăpost această regiune de puterea mării. Însă eroziunea slăbeşte în permanenţă această barieră. Pentru a repara daunele, nişte vase speciale draghează nisip de pe fundul mării la o distanţă de aproximativ 9–20 km în largul coastei şi îl depozitează pe plajă sau spre plajă. Din 1970, s-au adus peste 85 de milioane de metri cubi de nisip pentru a menţine în formă dunele ţării.

Întreţinerea dunelor însă nu le aduce foloase numai oamenilor. „Deşi dunele ocupă  doar 1% din suprafaţa Olandei, aici îşi au habitatul trei sferturi din speciile de păsări autohtone şi două treimi din organismele vegetale superioare ale ţării“, se spune în ziarul olandez NRC Handelsblad.

Linia de apărare e scurtată

În 1932, olandezii au construit un dig închis lung de 32 de kilometri, numit Afsluitdijk. Acest dig a transformat Zuider Zee, sau Marea Sudului, dintr-o mare continentală într-un lac, numit Ijsselmeer. În acelaşi timp, linia de coastă a ţării s-a scurtat de la circa 1 900 km la puţin peste 1 300 km.

Aproximativ 20 de ani mai târziu, în 1953, după o inundaţie dezastruoasă care a ucis 1835 de oameni, constructorii de diguri au luat măsuri în vederea unui proiect şi mai îndrăzneţ. Obiectivul era acela de a închide toate golfuleţele din sud-vestul ţării, cu excepţia celor ce permiteau accesul la porturile Rotterdam şi Anvers. Planul Delta, cum a fost numit proiectul, a dus în cele din urmă la scurtarea liniei de coastă până la 622 km.

Măsuri de protecţie

Nu numai marea constituie o ameninţare, ci şi fluviile care traversează Olanda în drumul lor spre vărsare. Spre sfârşitul iernii, după un lung sezon abundent în precipitaţii, când zăpada de pe munţi începe să se topească, torente uriaşe de pe teritoriul Elveţiei, al Germaniei, al Franţei şi al Belgiei se revarsă învolburate în aceste fluvii, ca apoi să pătrundă în Olanda.

Asemenea cantităţi colosale de apă pot aduce pagube serioase. În februarie 1995, de pildă, râurile din centrul ţării s-au umflat atât de mult, încât se credea că digurile aveau să cedeze presiunii apelor. Dacă s-ar fi produs o spărtură, nivelul apei care ar fi acoperit terenul străjuit de diguri ar fi atins câţiva metri. Scriitorul Koos Groen, citat mai înainte, spune: „Puţini oameni conştientizează ce s-ar fi întâmplat dacă digurile ar fi cedat“.

 O „cadă“ fără acoperiş

Spre deosebire de alte ţări, Olanda e cunoscută pentru polderele ei, terenuri noi, îndiguite, aflate sub nivelul mării. Până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, apa din poldere era scoasă cu ajutorul morilor de vânt. În zilele noastre însă, munca e efectuată de staţii de pompare computerizate. Peter Nowak, care se ocupă de întreţinerea unei staţii de pompare de lângă Amsterdam, ne explică ce presupune acest lucru.

„Am putea compara un polder cu o cadă“, precizează Nowak. „Adesea, un polder e situat la câţiva metri sub nivelul mării. Deşi digul dimprejur nu permite inundarea polderului, acesta nu e un acoperiş. În urma precipitaţiilor abundente, zona din interior, sau «cada», se poate umple. Pentru a preveni problemele, apa e scoasă prin pompare. Dar unde ajunge toată această apă?“

Un polder e prevăzut cu o reţea de canale prin care apa e drenată spre staţia de pompare. Pentru ca aceste canale să nu se înfunde, fiecare agricultor trebuie să le cureţe pe cele de pe proprietatea lui. După aceea, surplusul de apă din polder e pompat în boezem, un ingenios sistem de lacuri şi canale cu rol de bazin colector, situat în afara polderului. Când cantitatea de apă din boezem depăşeşte limita normală, aceasta se varsă în mare în timpul refluxului.

„Păstrarea nivelului potrivit de apă în poldere e de importanţă vitală pentru economia ţării“, continuă Nowak. „În verile secetoase, apa este lăsată în canale pentru ca agricultorii să irige pajiştile şi culturile. În unele poldere chiar se cultivă unul dintre cele mai vestite produse de export ale Olandei: florile.“

Viaţa acolo unde odinioară a fost o mare

În secolul al XX-lea, polderele nu mai sunt considerate doar noi terenuri agricole, ci şi spaţii de locuit. Cu o jumătate de secol în urmă, când urbaniştii au început să proiecteze oraşe în poldere, ei nu aveau prea multă experienţă privind organizarea de noi comunităţi. În prezent însă, dacă vizitaţi polderele, veţi vedea că urbaniştii au reuşit să creeze spaţii de locuit utilitare pe un teren care înainte era fundul mării! De ce nu veniţi să vedeţi cu ochii voştri toate aceste realizări?

Aţi fi un pic neliniştiţi dacă v-aţi plimba sub nivelul mării? E firesc. Însă mulţi au rămas surprinşi să afle că au făcut deja acest lucru, dar fără să ştie. De pildă, dacă aţi făcut vreodată o escală la Aeroportul Schiphol, de lângă Amsterdam, avionul a aterizat pe un teren care odinioară fusese fundul unui lac. Faptul că nu aţi observat că eraţi cam cu 4 metri sub nivelul mării dovedeşte că digurile din Olanda sunt încă în stare bună!

[Note de subsol]

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 18]

Congrese SUB NIVELUL MĂRII

Una dintre cele două săli de congrese ale Martorilor lui Iehova din Olanda se află la 5 metri sub nivelul mării. Iată ce a mărturisit un Martor al lui Iehova: „În drum spre cele două congrese pe care le ţinem anual aici, ne vin adesea în minte cuvintele lui Dumnezeu consemnate în cartea biblică Iov 38:8 şi 11: «Cine a închis marea cu porţi?» şi «Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale». Aceste cuvinte ne amintesc că modul în care Iehova poate să ţină sub control incredibila forţă a apelor este net superior realizărilor inginerilor specialişti în hidraulică, oricât de impresionante ar fi acestea“.

[Chenarul de la pagina 19]

Cine întreţine DIGURILE?

Digurile şi sistemele de drenaj trebuie întreţinute şi uneori chiar reparate. Încă din evul mediu, această responsabilitate le-a revenit autorităţilor locale şi regionale care se ocupă de administrarea apei, numite regii ale apelor. Aceste consilii acţionau în virtutea a trei principii: interes, taxe şi autoritate. Cel interesat de siguranţa digurilor trebuie să plătească pentru administrarea şi întreţinerea lor, dar are şi un cuvânt de spus în ce priveşte apărarea acestor interese şi modul în care sunt cheltuiţi banii adunaţi în acest scop.

În Olanda, regiile apelor funcţionează încă din secolul al XII-lea. În prezent, există peste 30 de astfel de consilii. Numai autorităţile provinciilor sunt în măsură să le înfiinţeze şi să le desfiinţeze, precum şi să le coordoneze. Ele vor decide mărimea şi structura „armatei digurilor“. Membrii acestei „armate“ locuiesc în zona pe care trebuie să o protejeze. Ei au o bună motivaţie: îngrijirea şi ocrotirea familiei şi a comunităţii lor. Având în dotare saci de nisip şi echipament pentru prevenirea spărturilor, în timpul fluxului, ei patrulează pe diguri, fiind gata în orice clipă să intervină. Acest sistem vechi de secole al regiilor apelor asigură controlul permanent al digurilor.

[Hărţile de la pagina 16]

(Vezi publicaţia)

Dacă nu ar exista dune şi diguri, această zonă albastră ar fi inundată mai tot timpul

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

S-au construit uriaşe diguri de mare pentru ocrotirea uscatului aflat sub nivelul mării

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Anual, trebuie completate milioane de metri cubi de nisip

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Nu e ceva neobişnuit ca automobilele să circule sub nivelul vapoarelor

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Dezastrul din 1953

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 17]

Ambele fotografii: Met vriendelijke toestemming van het Nederlandse Ministerie van Verkeer en Waterstaat

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 18]

Cele două fotografii de sus: Met vriendelijke toestemming van het Nederlandse Ministerie van Verkeer en Waterstaat