Fascinaţia pescuitului la copcă

De la corespondentul nostru din Finlanda

 ÎN frumoasele zile de iarnă din regiunile nordice, când totul e acoperit cu zăpadă, există numeroase posibilităţi de petrecere a timpului în aer liber. Pentru a se bucura de albul strălucitor al omătului şi de aerul proaspăt, dar rece, oamenii ies din casele lor. Unii se plimbă pe jos, alţii schiază, patinează sau se dau cu sania. Sunt unii care preferă însă pescuitul la copcă. Mult timp m-am tot întrebat: Oare de ce le place atât de mult oamenilor să pescuiască la copcă? Aşa că l-am rugat pe prietenul meu Martti, un pescar cu experienţă, să mă ia cu el odată la pescuit.

Se crăpa de ziuă când m-am întâlnit cu Martti în faţa casei lui. Încărcase deja tot echipamentul: undiţe, momeli, scaune pliante şi cea mai importantă unealtă, un sfredel mare de gheaţă pentru făcut copci. Singurul lucru de care a trebuit să mă îngrijesc eu a fost să mă îmbrac bine. Mi-am luat haine multe şi călduroase. Asta pentru că un pescar la copcă stă aşezat mult timp într-un spaţiu deschis, fie pe mare, fie pe un lac, în bătaia vântului rece, care pătrunde până la oase. Martti pescuieşte, de obicei, pe mare, pentru că locuieşte în apropierea ei. Dacă ar trăi în interiorul continentului, probabil că i-ar plăcea să pescuiască la copcă pe un lac sau pe un râu.

Când ajungem pe ţărm şi păşesc pe gheaţă, îmi trece prin minte un gând: Oare nu se va sparge gheaţa sub picioarele mele? Însă în acest moment al anului e destul de sigur să mergi pe gheaţă. Întrucât la începutul iernii temperaturile scad mult sub zero grade, gheaţa e acum foarte groasă. Cu toate acestea, întotdeauna trebuie să fii atent când păşeşti pe gheaţă. Chiar şi în iernile geroase gheaţa ar putea fi subţire în unele locuri. Important e să ştii care este starea gheţii, precum şi riscurile implicate, şi să fii bine echipat. După câţiva paşi, Martti se opreşte şi începe să facă o gaură. Sfredelul intră în gheaţă ca-n unt şi, cât ai clipi din ochi, face o gaură adâncă de 70 cm. Cu ajutorul unei răzuitoare, Martti curăţă marginea copcii de gheaţă şi de zăpada moale. Apoi se aşază pe scaunul pliant, îşi aranjează undiţa şi lasă cârligul în apă.

Deşi pescuitul la copcă e un lucru cât se poate de simplu — faci o gaură în gheaţă şi începi să pescuieşti —, vă va fi mai uşor dacă aveţi câteva cunoştinţe de bază. De exemplu, un lucru esenţial e alegerea unui loc bun. Întrucât pe timp de iarnă peştii consumă mai puţină energie în căutarea hranei, e important să ştiţi unde se adună ei. Martti mai ieşise înainte la pescuit, aşa că azi a ştiut unde să venim. Dacă am fi ieşit să pescuim în ape necunoscute, probabil că ar fi studiat atent o hartă şi s-ar fi gândit dinainte unde să caute peştele. Un pescar la copcă învaţă şi să observe vremea şi efectele ei asupra deplasării populaţiilor de peşti. El caută peştele făcând mai multe găuri în gheaţă, în diverse locuri. Un pescar poate face într-o zi zeci de copci.

Azi se pare însă că peştii s-au ascuns sau că nu li-e foame. Dar pe noi nu ne deranjează deloc. La urma urmei, am aflat de ce pescuitul la copcă îi atrage pe oameni. Mai important decât prinderea peştilor e faptul că stai afară, în aer liber, şi te bucuri de natură. Martti rezumă ideea astfel: „Mai ales pentru cei ce locuiesc la oraş, pescuitul la copcă e ca o vacanţă. Uiţi de toate grijile“.

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

Făcând o copcă

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

Sfredel de gheaţă